Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 96

Şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de D. E. împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 2.10.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i (dosar nr(...)), intimată fiind Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă P.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul D. E. asistat de avocat E. E. T. şi avocat I. D. pentru intimata Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă P.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen şi că nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Apărătorii părţilor, luând pe rând cuvântul, arată că nu au de formulat alte cereri.

Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat E. E. T. pentru recurentul D. E. solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii instanţei de fond, admiterea contestaţiei şi repunerea clientului său în situaţia anterioară. Arată că invocă, ca motiv de nulitate absolută a deciziei de concediere, lipsa acordului consiliului local la această concediere deoarece s-a impus de legiuitor o condiţie ad validitatem în acest sens. Precizează că acest aspect nu a fost verificat de către instanţa de fond deoarece acesta nu fost invocat la fond. Raţiunea acestei condiţii este faptul că contabilul şef era chemat prin lege să facă controlul financiar preventiv şi trebuia să aibă o anumită independenţă. De asemenea acesta era singurul care putea să facă refuz scris în cazul cheltuielilor nejustificate. Mai arată că textul legal face referire la contabilul şef, dar astăzi nu se mai găseşte această titulatură. Însă în veche organigramă din 1999 era trecută funcţia de contabil şef. B. funcţia de contabil şef se numeşte director economic, la fel cum cea de inginer şef a devenit director tehnic. Mai precizează că recurentul a fost contabil şef din anul 1990 la aceeaşi regie, iar acum era director economic. Indică faptul că se susţine de instanţa de fond că s-au respectat dispoziţiile art.66 Codul muncii pentru că i s-a oferit un alt post, dar din statul de funcţii depus la dosar nu rezultă ce post era vacant. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise, factura seria (...) nr.8 din 26.01.2010, extras de cont şi chitanţa seria (...) nr.2 din 26.01.2010.

Avocat I. D. pentru intimata Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă P solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise şi chitanţa nr.(...) din 24.11.2009 în valoare de 1500 lei reprezentând onorariu avocat.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.1481 din 02.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul D. E., în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă P şi a fost obligat contestatorul să achite intimatei suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că D. E. a formulat contestaţie împotriva deciziei de concediere nr. 21/21.04.2009 emisă de R.A.G.C.L. P, solicitând constatarea nulităţii şi temeiniciei acesteia.

Contestatorul a invocat nulitatea deciziei de sancţionare susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 268 al.2 lit. b şi c C.M. având în vedere faptul că nu se face nici o trimitere expresă la prevederile solicitate în mod expres şi că cercetarea prealabilă s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale în cuprinsul acesteia nefiind indicat motivul pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat;

A mai susţinut contestatorul că decizia a fost dată cu încălcarea art. 267 al.1 C.M., măsura disciplinară fiind dispusă fără a avea loc o cercetare disciplinară prealabilă, salariatul fiind convocat „în vederea evaluării profesionale”,iar obiectivele menţionate în cuprinsul convocării nu au făcut obiectul discuţiilor la întâlnirea din 12.02.2009 nefiind indicat obiectul cercetării;

Contestatorul a mai invocat şi încălcarea art. 64 al.1 C.M. întrucât intimata dispunea de un loc de muncă corespunzător pregătirii profesionale a contestatorului,precum şi încălcarea art. 62 al.1 C.M. dat fiind faptul că termenul de 30 zile prevăzut de legiuitor a fost încălcat angajatorul luând cunoştinţă despre pretinsa cauză a concedierii la 12.02.2009 iar decizia fiind emisă la 17.03.2009.

Totodată contestatorul a susţinut că unitatea nu a respectat Hotărârea 26/04.11.2008 emisă de Consiliul de administraţie a RAGCL P, pct.2:,în contextul în care nu a existat nici o hotărâre de aprobare a organigramei şi a statului de funcţii.

În ceea ce priveşte fondul cauzei contestatorul susţinut că persoanele ce au făcut parte din comisia de examinare nu aveau competenţa profesională de a-i evalua activitatea aceştia neavând studii de specialitate .

Contestatorul continuă apoi prin analizarea fiecărui punct avut în vedere de comisie, contestând concluziile acesteia punctual.

Prin întâmpinarea formulată intimata a solicitat respingerea contestaţiei ,arătând că decizia de concediere respectă toate dispoziţiile în materie cu privire la modalitatea emiterii, forma acesteia, precum şi aducerea la cunoştinţa salariatului.

A mai susţinut intimata că în cauză nu se pot invoca dispoziţiile art. 267 al.1 C.M. nefiind vorba de nici o sancţiune sau cercetare disciplinară astfel că nulitatea invocată de contestator raportat la art. 64 al.1 C.M. nu are legătură cu cauza.

Intimata a susţinut că nici pe fond contestaţia nu este admisibilă, reluarea examinării şi interpretarea contestatorului prin justificări de natură a denatura realitatea, neavând nici un suport legal.

Pe baza probatoriului administrat instanţa de fond a reţinut că la data de 21.04.2009 s-a emis de către intimată decizia de concediere nr. 21 prin care s-a dispus, în baza art. 61 lit.d C.M., încetarea la data de 22.05.2009, a contractului individual de muncă încheiat cu D. E., dată la care expira şi preavizul de o lună de zile.

La punctul 2 din decizie s-a menţionat faptul că nu există locuri de muncă corespunzătoare pregătirii profesionale şi capacităţii de muncă a acestuia precum şi faptul că s-a înaintat notificare către Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă P.

În cuprinsul deciziei s-a mai arătat faptul că necorespunderea profesională a contestatorului a fost reţinută de unitate în raport cu atribuţiile din fişa postului,unitatea invocând lipsa de competenţa a acestuia pentru postul de director economic, lipsa de preocupare şi interes privind munca pentru care era retribuit, necunoaşterea atribuţiilor ce-i reveneau potrivit fişei postului, precum şi neexecutarea obligaţiilor asumate sau executarea acestora în mod defectuos, fapte care denotă lipsă de instruire şi pregătire corespunzătoare în domeniul conducerii şi organizării activităţii economice la nivelul regiei. S-a făcut trimitere la referatul nr. 1534/27.02.2009 şi rezultatul reexaminării înregistrat sub nr. 2235/12.03.2009.

Analizând motivele invocate de către contestator instanţa a reţinut că potrivit art. 61 lit. d C.M, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului,
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este încadrat.”

A mai reţinut instanţa că dispoziţiile art. 268 al.2 C.M. invocate de contestator nu sunt aplicabile în cauză , art. 61 al.1 ind.1 C.M prevăzând, în mod expres, faptul că doar în prima situaţie prevăzută de art. 61 (litera a) C.M. sunt aplicabile aceste dispoziţii.

A mai reţinut prima instanţă că cercetarea disciplinară prealabilă este prevăzută de legiuitor în cuprinsul art. 63 C.M., în cazul concedierii pentru săvârşirea unor abateri grave sau repetate de la regulile de disciplină a muncii. Ori,în cazul de faţă sunt aplicabile dispoziţiile al.2 ale aceluiaşi articol: „Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusa numai după evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unităţi, precum si prin regulamentul intern.

La dosar s-a depus Contractul Colectiv De Muncă pe anul 2008, în cuprinsul căruia nu se prevede procedura evaluării, astfel încât instanţa a verificat respectarea art. 63 C.M. raportat la art. 77 CCM naţional 2007-2010.

Din cuprinsul acestuia instanţa a verificat dacă au fost respectate condiţiile prevăzute de lege, respectiv dacă a existat o comisie numită de angajator, comisie din care va face parte şi un reprezentant al sindicatului, desemnat de acesta, al cărui membru este salariatul în cauză. Ori,instanţa a constatat că în cauza de faţă contestatorul nu a făcut dovada faptului că este membru de sindicat.

Instanţa a verificat şi dacă s-a făcut convocarea salariatului şi comunicarea către acesta, cu cel puţin 15 zile înainte, a datei, orei, locului întâlnirii, a modalităţii în care se va desfăşura examinarea şi a constatat că şi aceste dispoziţii au fost respectate faţă de convocarea depusă la filele 181, 182 dosar.

Instanţa a mai reţinut că examinarea poate avea ca obiect activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză, condiţie ce a fost îndeplinită după cum rezultă din cele două acte depuse la filele 48-51 şi din raportul comisiei depus la filele 85-96 dosar, din acestea rezultând că au fost respectate şi obiectivele menţionate în cuprinsul convocării notificate angajatului.

A mai reţinut prima instanţă că necorespunderea profesională poate fi susţinută de comisie şi prin dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică şi alte probe, condiţie ce a fost îndeplinită în cauză conform documentaţiei depuse la dosar .

Totodată instanţa a mai constatat că atâta timp cât cererea de reexaminare a hotărârii comisiei de evaluare a fost în momentul contestării de către salariat a fost respinsă,angajatorul are posibilitatea emiterii deciziei de concediere.

În ceea ce priveşte art. 64 al.1 C.M. instanţa a reţinut faptul că intimata a făcut dovada faptului că nu dispune de alte locuri vacante în unitate compatibile cu pregătirea profesională a angajatului, prin depunerea organigramei şi a statului de funcţii,astfel încât , în aceste condiţii, în mod corect, intimata s-a adresat către Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă P, în vederea redistribuirii salariatului corespunzător pregătirii sale profesionale şi capacităţii de muncă .

Instanţa a reţinut că potrivit art. 62 C.M. :”(1) In cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 61 lit. b) - d), angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.(2) Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie sa fie motivata în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul in care poate fi contestata şi la instanţa judecătorească la care se contesta.”

Toate aceste condiţii de valabilitate a deciziei de concediere au fost îndeplinite de către intimată.

În ceea ce priveşte termenul de 30 de zile instanţa a reţinut faptul că , după momentul emiterii raportului de evaluare, contestatorul a intrat în concediu medical, astfel încât indiferent dacă termenul s-ar calcula de la momentul emiterii raportului de evaluare sau al referatului de reexaminare, tot ar fi îndeplinite dispoziţiile prevăzute de art. 62 C.M.

În ceea ce priveşte nerespectarea Hotărârii 26/04.11.2008 emise de Consiliul de administraţie a RAGCL P , instanţa a reţinut faptul că aceasta are în vedere situaţia revocării din funcţii de conducere, ori, în cauza de faţă, nu este o asemenea situaţie, de revocare, ci este o concediere pentru necorespundere profesională;fapt pentru care, această hotărâre nu are nici o relevanţă în cauza de faţă.

În consecinţă instanţa a respins excepţia nulităţii deciziei, constatând faptul că decizia de concediere respectă dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i şi ale C.C.M. naţional 2007-2010 invocate şi analizate mai sus.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa a reţinut că necorespunderea profesională reprezintă o necunoaştere sau o stăpânire insuficientă a regulilor specifice unei funcţii, meserii, profesii. Îndeplinirea de către salariat a obligaţiilor de muncă întru-un mod defectuos, prin comportament culpabil sau prin manifestarea unui dezinteres faţă de obligaţiile de muncă, reprezintă o conduită care se înscrie în noţiunea de necorespundere profesională, ce presupune o culpă profesională apreciată în raport cu ansamblul conduitei de muncă a salariatului, şi care se încadrează în dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i.

Cu toată importanţa pe care o au examenul, concursul ori proba practică la angajare, adevărata dovadă a capacităţii şi corespunderii în muncă o constituie rezultatele obţinute în timpul executării contractului, care implică prestaţii succesive.

Ori,din probele administrate instanţa a constatat că se poate reţine faptul că întrebările ce i-au fost adresate contestatorului au vizat îndatoririle pe care acesta le avea conform fişei postului şi actului adiţional la această fişă – acte semnate de contestator şi însuşite de acesta. Însă, s-a putut reţine şi faptul că angajatul nu îşi cunoştea propriile atribuţii ,deşi acestea erau prevăzute şi în R.O.I., regulament ce a fost adus la cunoştinţa contestatorului conform declaraţiei semnate de acesta.

Instanţa a avut în vedere şi referatul de motivare a schimbării din funcţia de director economic a contestatorului întocmit la 05.01.2009 , din care a reieşit, de asemenea, necompetenţa profesională a acestuia.

A mai reţinut prima instanţă că, dacă respectarea procedurii urmate în cadrul evaluării este supusă controlului judecătoresc, în privinţa modului de apreciere a competenţelor profesionale ale salariatului instanţa nu poate interveni, angajatorul fiind cel în măsură să aprecieze, în funcţie de întreaga activitate şi performanţele salariatului său, asumarea responsabilităţilor de către acesta, adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă, creativitate; toate aceste aspecte ţinând de atributul exclusiv al angajatorului.

În consecinţă, instanţa a respins contestaţia formulată de contestatorul D. E. în contradictoriu cu intimata Regia Autonomă de Gospodărie Comunală şi Locativă P.

În ceea ce priveşte capetele de cerere privind drepturile salariale pentru perioada în care contestatorul nu şi-a desfăşurat activitatea ca efect al deciziei contestate precum şi reintegrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului de muncă, instanţa le-a respins drept urmare firească a soluţiei date primului capăt de cerere şi faţă de dispoziţiile art. 78 Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul D. E. criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.

A motivat recurentul că atât decizia de concediere cât şi raportul Comisiei de evaluare sunt nule întrucât nu au fost respectate dispoziţiile imperative privind constituirea comisiei de evaluare.

A mai susţinut recurentul că instanţa nu a avut în vedere prevederile O.U.G. nr. 65 din 29.06.2005 şi nici cele ale art. 61 lit. a Codul muncii care prevăd că procedura de evaluare stabileşte prin contractul colectiv de muncă la nivel naţional trebuie completate cu prevederi cuprinse în regulamentul intern care să o particularizeze la nivel de unitate, cele două cerinţe trebuind a fi îndeplinite în mod cumulativ.

Mai arată recurentul că atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada existenţei procedurii de evaluare nici în contractul colectiv de muncă şi nici în R.O.I. al intimatei atât numirea comisiei cât şi procedura urmată de aceasta sunt lovite de nulitate ca drept consecinţă a încălcării art. 63 Codul muncii.

Ai doilea motiv de recurs invocat de contestator vizează încadrarea disp. art. 64 al. 1 Codul muncii, în condiţiile în care intimata dispunea de un loc de muncă corespunzător pregătirii sale profesionale.

Susţine în acest sens recurentul că din organigrama unităţii depusă la dosar, rezultă existenţa unor posturi de economist, iar dovada peremtorie a celor susţinute rezidă şi din depunerea Actului adiţional nr. 2 la contractul de muncă al economistei E. E. şi numirea acesteia în funcţia de director economic în data de 1.04.2009.

Recurentul mai invocă nelegalitatea deciziei nr. 21 din 21.04.2009 motivat de faptul că aceasta încalcă flagrant dispoziţiile Legii 15/1999, cât şi prevederile art. 22 pct.3 din R.O.F. a R.A.G.C.L. P aprobat prin H.C.L. nr. 4 din 26.01.2009.

În acest sens recurentul susţine că decizia contestată încalcă dispoziţiile art. 15 din Legea 15/1990 care stabileşte că numirea directorilor se face de Consiliul de administraţie cu avizul m i n i s t e r u l u i d e resort sau al conducătorului administraţiei locale de stat.

Susţine recurentul că procedând la emiterea deciziei nr. 21 din 21.04.2009 intimata a încălcat şi prevederile O.G. nr. 119/1999, art. 24 dar şi cele ale art. 68 alin. 1 din Legea 215/2001 care menţionează că Primarul propune consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie, în condiţiile legii a conducătorilor regiilor autonome, ori instituţiilor şi serviciilor publice de interes local.

Recurentul consideră că au mai fost încălcate şi dispoziţiile art. 142 din Legea 31/1990 care reglementează că numirea şi revocarea directorilor se face de către consiliul de administraţie.

Recurentul invocă nulitatea deciziei de numire a comisiei de evaluare, nulitate atrasă de calitatea de administrator a numitei N. F. E., care avea şi calitatea de director executiv adjunct al D.G.F.P. I, funcţie ce o făcea incompatibilă cu calitatea de preşedinte al Comisiei de evaluare, încălcate fiind dispoziţiile art. 94 din Legea 161/2003.

Pe fondul cauzei recurentul susţine că în mod greşit instanţa a reţinut necorespunderea sa profesională din răspunsurile date la întrebarea nr. 4, întrucât chestionarul la care a fost supus nu viza în fapt verificarea cunoştinţelor sale în domeniul economic, ci reprezentau întrebări cu caracter precis la activitatea sa anterioară fără legătură cu stabilirea competenţelor sale profesionale.

Prin întâmpinarea formulată intimata R.A.G.C.L. P a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 1481 din 02.X.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i.

Intimata a depus la dosar copii de pe R.O.F. al Regiei.

Recursul nu este fondat.

Curtea constată că în fapt motivele de recurs formulate de contestator pot fi grupate în motive de nelegalitate a deciziei de numire a comisiei de evaluare şi respectiv motive de nelegalitate a deciziei de concediere.

Curtea reţine astfel că prima critică formulată prin motivele de recurs vizează nulitatea deciziei de concediere generală de încălcarea dispoziţiilor privind constituirea comisiei de evaluare prevăzute în O.U.G. 65/2005.

În acest sens Curtea reţine că dispoziţiile invocate de recurent nu au fost încălcate atâta timp cât ele prevăd că „în situaţia în care concedierea salariatului se dispune pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. „d”, aceasta poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă indicat la nivel naţional sau la nivel de ramură de activitate aplicabil, precum şi prin regulamentul intern”.

Faptul că prin R.O.F. nu a fost prevăzută expres comisia de evaluare profesională a salariaţilor, nu poate conduce la concluzia nulităţii deciziei de numire a comisiei de evaluare atâta timp cât procedura de evaluare a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, iar unitatea a urmat-o întocmai, respectând cerinţele impuse de lege şi înserate în contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Prin urmare aceste motive de recurs vor fi respinse ca nefondate.

Cât priveşte criticile ce vizează nelegalitatea deciziei de concediere, Curtea reţine că şi acestea sunt nefondate.

Se reţine în acest sens că legiuitorul a înţeles să reglementeze strict condiţiile şi procedura concedierii, sancţionând expres cu nulitatea măsurile dispuse cu încălcarea prevederilor legale.

Astfel, potrivit disp. art. 76 Codul muncii „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate”. Mai mult decât atât pentru a elimina orice interpretare arbitrară legiuitorul a reglementat expres şi care sunt cauzele care atrag nulitatea deciziei de concediere. În acest sens prin art. 74 Codul muncii s-a prevăzut că: „decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care au determinat concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, conform art. 69 alin. 2 lit. „d”, numai în cazul concedierilor colective; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.

Prin prisma dispoziţiilor suscitate Curtea reţine că susţinerile recurentului privind încălcarea art. 64 al. 1 Codul muncii prin neoferirea unui loc de muncă, deşi unitatea ar fi avut posturi de economist disponibile, nu au fost cu nimic dovedite, din organigrama depusă la dosar nerezultând existenţa unor asemenea posturi.

Curtea reţine că unitatea a făcut şi dovada că s-a adresat Agenţiei Locale de Ocuparea Forţei de Muncă aşa cum prevăd dispoziţiile art. 64 Codul muncii.

Şi motivele de recurs vizând lipsa avizului consiliului de administraţie, sau după caz al conducătorului administraţiei locale, urmează a fi respinse ca nefondate.

Curtea constată că susţinerile recurentului se referă la revocarea din funcţie şi nu la concedierea dispusă în temeiul art. 61 lit. „d” Codul muncii, pentru această din urmă situaţie legiuitorul neprevăzând obligativitatea unui asemenea aviz.

Nefondate se dovedesc a fi şi criticile formulate pe fondul cauzei.

Curtea constată că în privinţa acestora situaţia de fapt a fost corect apreciată de către prima instanţă, care a reţinut că asupra evaluării competenţelor profesionale, recurentul avea posibilitatea conform art. 77 pct.8 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 să conteste hotărârea şi raportul Comisiei de evaluare în termen de 10 zile de la comunicare.

Punctul 9 al aceluiaşi articol 77 din Contractul colectiv de muncă 2007-2010, mai prevede că „dacă salariatul nu a formulat contestaţia în termenul indicat la pct.8 sau dacă după formularea contestaţiei şi reexaminarea hotărârii comisiei, aceasta este menţinută, angajatorul poate emite şi comunică decizia de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului pentru motive de necorespundere profesională”.

Ori, atâta timp cât în cauză rezultatul în urma reexaminării nu a fost schimbat, comisia de reexaminare menţinând concluziile de necorespundere profesională, Curtea reţine că angajatorul era în măsură să emită decizia de concediere pe motiv de necorespundere profesională.

Mai mult decât atât, Curtea apreciază că prin înscrisurile depuse la dosar intimata a făcut dovada că îndeplinirea de către contestator a obligaţiilor de muncă într-un mod defectuos, prin comportamentul său culpabil sau prin manifestarea unui dezinteres faţă de obligaţiile de muncă, reprezintă o conduită culpabilă care se înscrie în noţiunea de necorespundere profesională, ceea ce presupune o culpă profesională apreciată în raport cu ansamblu conduitei de muncă a salariatului, care se încadrează în dispoziţiile art.61 lit.d Codul muncii.

În consecinţă, pentru toate cele ce preced, Curtea, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa civilă 1481 din 2.X.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul D. E. împotriva sentinţei civile nr. 1481 din 2.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Obligă recurentul să plătească intimatei R.A.G.C.L. P suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2010.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier

(...) (...)

Red.P.G.

Tehnored.P.G./F.O.

2 ex.

18.02.2010

T r i b u n a l u l I a ş i:

-D. D. F.

-E. I