R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B R A Ş O V SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE CIVILĂ Nr. 944/M Şedinţa publică de la 12 O. 2008 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) U. Grefier şef sectie (...) H. Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta E. B SOCIETATE COOPERATIVĂ MEŞTEŞUGĂREASCĂ împotriva sentinţei civile nr.1044/26.05.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul civil nr(...), dosar repus pe rol. La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă consilier juridic E. (...) pentru recurenta pârâtă E. B Societate Cooperativă Meşteşugărească şi intimata reclamantă H. F.. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Intimata reclamantă depune concluzii scrise şi soluţii pronunţate în alte dosare reprezentând practică judiciară. Reprezentanta unităţii recurente depune note scrise şi cererea recurentei prin care şi-a retras părţile sociale, şi-a ridicat carnetul de muncă şi cererea pentru încasarea dreptului de şomaj, data de la care primeşte acest drept fiind menţionată pe cerere. Intimata reclamantă confirmă, la cererea instanţei , împrejurarea că primeşte ajutor de şomaj, menţionând că a ales această soluţie din cauza neajunsurilor materiale. Nemaifiind formulate alte cereri, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanţa acordă cuvântul la dezbateri. Reprezentanta societăţii recurente solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat, motive pe care le susţine în totalitate. Menţionează că decizia de concediere a fost motivată prin desfiinţarea locului de muncă, iar în drept este întemeiată pe L 1/2005 a Uniunii Naţionale a Asociaţilor Meşteşugăreşti. Intimata reclamantă solicită respingerea recursului arătând că nu a fost anunţată că va fi concediată ci, a fost pusă în faţa faptului împlinit fără a avea nici o vină în conflictul dintre cele două societăţi. C U R T E A, Constată că prin sentinţa civilă nr.1044/2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta H. F. în contradictoriu cu pârâta E. B Societate D. Meşteşugărească. A anulat decizia nr. 44/25.02.2008 emisă de pârâtă şi, pe cale de consecinţă a dispus reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior. A obligat pârâtă să plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care reclamanta ar fi beneficiat de la data concedierii, până la data reîncadrării în funcţie. A respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin decizia nr. 44/25.02.2008 pârâta, prin reprezentant, a decis concedierea reclamantei ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat. S-a reţinut că urmare a rezilierii contractului cu SC N. B. SRL B începând cu data de 14.12.2007 societatea a întâmpinat dificultăţi economice întrucât salariata H. F. îşi desfăşura activitatea la această societate, fapt ce rezultă din anexa la contractul de asociere nr.66/2001. În această decizie pârâta o informează pe reclamantă că, nu dispune de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea sa profesională şi că în acest sens salariata va beneficia de indemnizaţia de şomaj conform prevederilor art. 49 alin.3 din Hotărârea Consiliului Naţional al Cooperativei Meşteşugăreşti. Condiţia de legalitate impusă în cazul concedierii pentru reorganizarea activităţii este ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când el este suprimat din structura angajatorului, are o cauză reală când prezintă un caracter obiectiv şi este serioasă când are la baza studii temeinice privind îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea. În cauză, desfiinţarea locului de muncă este motivată de faptul rezilierii contractului de asociere în participaţiune încheiat cu SC N. B. SRL B, reclamanta desfăşurându-şi activitatea la această societate. Aceste susţineri nu au fost dovedite. La dosar s-a depus un contract de asociere în participaţiune încheiat de pârâtă cu SC N. B. SRL nr. 66/1.05.2001. În actul adiţional la acest contract este menţionat personalul pus la dispoziţie de asociatul prim (pârâta), insa reclamanta nu figurează printre persoanele nominalizate. Nu a fost depus nici un înscris care să ateste existenţa unui contract încheiat cu SC N. B. SRL B, societate la care se face referire în decizia de concediere. Reclamanta a fost concediată întrucât s-a reziliat contractul cu această societate. Concedierea astfel dispusă faţă de reclamantă fără a fi făcută dovada desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art.65 din Codul muncii, fiind nelegală. În aceste condiţii în temeiul art.78 din Codul muncii Tribunalul a admis acţiunea, a anulat măsura concedierii cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii actului, respectiv reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută şi obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat din momentul emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă. Împotriva hotărârii pronunţată la fond a formulat recurs pârâta E. B societate D. Meşteşugărească iar prin motivele de recurs se arată că desfiinţarea locului de muncă al reclamantei a fost efectivă şi a avut o cauză reală, serioasă, fapt dovedit prin înscrisurile de la dosar, organigrama depusă înainte de concediere cât şi după concediere, cererea de chemare în judecată pentru evacuarea SC N. B. SRL B. În această cerere se menţionează că SC N. B. în calitate de asociat secund conform contractului de asociere în participaţiune nr.66/01.05.2001 şi-a schimbat denumirea în SC N. Ad SRL fapt pe care îl dovedim cu actul adiţional nr.3/12.12.2005 înregistrat sub nr.206/12.12.2005, în care se stipulează ca prevederile contractului nr.66/01.05.2001 se va modifica cu noua denumire a societăţii, precum şi cu alte modificări conform actului adiţional, iar celelalte prevederi rămân neschimbate deci şi anexa cuprinzând personalul pus la dispoziţie de asociatul prim (pârâtă), personal din care face parte şi intimata – reclamantă H. F. (fosta H. F.). La termenul când a fost depus contractul de asociere în participaţiunenr.66/01.05.2001, reprezentanta noastră a menţionat în faţa instanţei despre faptul că în anexa la contract figurează intimata-reclamantă dar cu numele avut înainte de căsătorie respectiv H. F., dar această menţiune nu s-a consemnat în încheierea de şedinţă, drept dovadă s-a depus în copie certificatul de căsătorie seria (...) nr.(...). La data de 27.02.2007 a fost încheiată Convenţia de cesiune în baza căreia SC N. SRL în calitate de asociat cedent, a cedat, către SC N. B. SRL, toate drepturile şi obligaţiile decurgând din contractul de asociere în participaţiune nr.66/01.05.2001 şi din actele adiţionale ulterioare, astfel preluând şi personalul propriu conform anexei la contractul de asociere menţionat, printre care se numără şi intimata-reclamantă. Recursul este nefondat. Prin decizia de concediere nr.44/25.02.2008 ce face obiectul prezentei contestaţii s-a dispus desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestatoarea H. F., ca urmare a rezilierii contractului de asociere cu SC N. B. SRL B, începând cu data de 14.12.2007. În cuprinsul deciziei de concediere se arată că prin rezilierea acestui contract D. E. B întâmpină dificultăţi economice întrucât contestatoarea îşi desfăşoară activitatea la această societate aşa cum rezultă din anexa la contractul de asociere nr.66/2001. În recurs, recurenta a făcut dovada că prin hotărârea judecătorească pronunţată în fond de T r i b u n a l u l B r a ş o v secţia comercială, în dosarul nr(...) s-a dispus rezilierea de drept a contractului de asociere în participaţiune dintre D. Meşteşugărească „E.” şi SC N. B. SRL şi evacuarea acestei pârâte din spaţiu. Recurenta consideră că această soluţia pronunţată de instanţa de fond într-un litigiu comercial consacră legalitatea şi temeinicia deciziilor de concediere a salariaţilor recursului, deoarece a fost desfiinţat însuşi izvorul raporturilor juridice de muncă dintre recurentă şi angajaţii săi – persoane fizice, respectiv contractul de asociere cu SC N. B. SRL B prin care SC N. B. SRL se obliga să plătească personalul Cooperativei E. care prestează servicii pentru N. B. SRL. Susţinerea recurentei nu poate fi primită. Recurenta nu a făcut dovada că hotărârea judecătorească mai sus descrisă este definitivă şi irevocabilă. Prin urmare, nu se poate reţine că rezilierea acestui contract de asociere care a determinat „dificultăţile economice” recurentei, s-a dispus irevocabil pentru a atrage modificarea stării de fapt şi de drept reţinută de instanţa de fond prin sentinţa supusă prezentului recurs. În consecinţă, instanţa va respinge recursul în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.3041 Cod procedură civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE, D E C I D E: Respinge recursul formulat de recurenta E. B – Societate D. Meşteşugărească împotriva sentinţei civile nr.1044/26.05.2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v, pe care o menţine. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică azi 12 O. 2008. Preşedinte, (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) (...) U. Grefier şef sectie, (...) H. Red: CŞ/5.12.2008 Dact: MD/8.12.2008 - 2 ex. Jud.fond: N.G./I.Ţ.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 944/M din data 2008-11-12
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov
ÎN NUMELE LEGII