Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie ,de conflicte de muncă şi asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ Nr. 75/R

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pentru astăzi a fost amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul E. O. şi pârâta (...)”N. E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1457/26.10.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din 14 ianuarie 20010, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.

În vederea deliberării, instanţa a amânat pronunţarea cauzei pentru 20 ianuarie 2010, apoi pentru data de 27 ianuarie 2010.

C U R T E A

Constată că prin sentinţa nr. 1457/2009 T r i b u n a l u l B r a ş o v a admis in parte acţiunea formulata si precizata de reclamantul E. O. în contradictoriu cu parata (...) N. E. SRL şi a dispus rectificarea din carnetul de munca al reclamantului a datei angajării sale la societatea parata ca fiind 01.03.2008, obligând parata la plata către reclamant a drepturilor salariale restante pentru perioada ianuarie-martie 2009, incluzând contravaloarea concediului medical aferent lunii ianuarie 2009 şi a sumei de 464 lei reprezentând contravaloarea concediului de odihna aferent anului 2008. A obligat parata la achitarea către bugetele speciale a tuturor diferenţelor de contribuţii pentru perioada februarie-decembrie 2008.A obligat parata la plata către reclamant a sumei de 1000 lei reprezentând daune morale. A respins cererea privind reîncadrarea pe post ca rămasa fără obiect. A respins restul pretenţiilor acţiunii principale ca nefondate. A respins cererea in anularea deciziei de concediere nr.5/02.02.2009 ce face obiectul dosarului conexat nr(...) al T r i b u n a l u l u i B r a ş o v, formulata de reclamantul E. O. in contradictoriu cu parata (...) N. E. SRL S. ca rămasa fără obiect. A obligat parata la plata către reclamant a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecata. A obligat parata la plata către expert N. E. F. a diferenţei de onorariu in cuantum de 725 lei. A respins cererea paratei privind acordarea cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit menţiunilor contractului individual de munca încheiat de pârti, reclamantul s-a angajat in cadrul societăţii parate in funcţia de instructor şcolar auto, începând cu data de 01.04.2008, pe durata nedeterminata, salariul fiind stabilit la suma de 650 lei brut lunar. S-a menţionat de asemenea ca angajatul beneficiază de 21 zile lucrătoare de concediu de odihna anual.

La data de 07.01.2009 parata a emis decizia de concediere nr.1 prin care s-a dispus încetarea contractului de munca al reclamantului, începând cu 05.02.2009, in temeiul art.58 coroborat cu art.65 al.1 Codul muncii.

Ulterior parata a emis o noua decizie de concediere nr.5/02.02.2009 prin care a dispus desfacerea disciplinara a contractului de munca al reclamantului in baza art.61 lit. a Codul muncii, pentru absente nemotivate in perioada preavizului de concediere individuala .

Ambele decizii de concediere au fost revocate prin decizia nr.6/19.03.2009, care dispune, intre altele, reintegrarea in munca a salariatului începând cu 02.02.2009 precum si plata drepturilor salariale către acesta pentru perioada ianuarie-martie 2009. Decizia însoţită de o adresa de înaintare au fost expediate pe adresa de domiciliu a reclamantului, factorul poştal menţionând pe plic ca destinatarul refuza primirea.

G. de revocarea de către parata a deciziei de concediere nr.5/02.02.2009, acţiunea ce face obiectul dosarului conexat a rama sfara obiect , motiv pentru care a fost respinsă.

In privinţa datei de la care au început raporturile de munca dintre părţi, deşi expertul contabil menţionează ca in fisele de şcolarizare ale cursanţilor si foilor colective de prezenta, este menţionata data de 01.04.2008, G. de acordul paratei exprimat prin întâmpinare privind modificarea datei la 01.03.2008, instanţa a admis acest petit al reclamantului si a dispus rectificarea in carnetul de munca al reclamantului a datei de începere a activităţii in cadrul societăţii , respectiv 01.03.2008.

De asemenea, in privinţa drepturilor salariale restante, aferente perioadei ianuarie-martie 2009, inclusiv concediului medical aferent lunii ianuarie 2009, si care se cuvin reclamantului ca urmare a revocării celor doua decizii de concediere, ele au fost recunoscute de către parata prin întâmpinare, reclamantul fiind invitat sa se prezinte pentru ridicarea sumelor.

Având in vedere ca parata nu a făcut dovada efectuării concrete a procedurii ofertei reale de plata urmata de consemnaţiune, reclamantul este îndreptăţit la încasarea sumelor, potrivit dispoziţiilor art.78 C. muncii care prevăd obligaţia angajatorului de a achita o despăgubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate de care salariatul ar fi beneficiat .

Parata a recunoscut prin întâmpinare si obligaţia sa de a plăti contravaloarea celor 18 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2008, necontestând nici numărul zilelor indicat de reclamant, nici cuantumul sumei pretinse cu acest titlu, respectiv 464 lei.

In consecinţa, in temeiul dispoziţiilor art.141 C. muncii, instanţa a dispus obligarea paratei la plata către reclamant a sumei menţionate reprezentând contravaloarea concediului de odihna neefectuat.

In privinţa petitului de a dispune reintegrarea in munca a reclamantului, in cursul soluţionării cauzei s-a emis decizia de revocare a celor doua decizii anterioare de concediere, prin care s-a dispus, astfel cum s-a arătat anterior, si reintegrarea salariatului in munca începând cu 02.02.2009. In consecinţa, după data emiterii acestei decizii de revocare, respectiv 19.03.2009, reclamantul avea obligaţia de a se prezenta la locul de munca, reintegrarea fiind deja dispusa de către societate. Rezulta ca cererea reclamantului ca instanţa sa dispună reintegrarea a rămas fără obiect si in consecinţa a fost respinsa si de asemenea au fost respinse ca nefondate si pretenţiile salariale ulterioare lunii martie 2009, reclamantul fiind îndreptăţit la plata salariatului doar in situaţia prestării activităţii.

Expertiza efectuata in cauza a evidenţiat faptul ca societatea parata a înregistrat restante in privinţa plătii contribuţiilor la bugetele speciale, suma fiind menţionata global pentru toţi angajaţii, iar prin înscrisurile depuse la dosar după efectuarea lucrării nu s-a probat efectuarea plaţii, motiv pentru care instanţa a dispus obligarea paratei sa achite către bugetele speciale sumele datorate cu titlul de diferenţe de contribuţii pentru perioada februarie-decembrie 2008, astfel cum reclamantul a solicitat.

In privinţa daunelor materiale constând in diferenţele salariale cuvenite, G. de stabilirea salariului raportat la numărul de ore lucrate, si nu global, văzând conţinutul contractului individual de munca încheiat de parţi si faptul ca reclamantul a încercat sa dovedească contrariul prevederilor acestuia prin proba testimoniala, respinsa la termenul de judecata din 21.04.2009, din cuprinsul contractului rezultând negocierea de către parţi a unui salariu de 650 lei brut lunar, instanţa a respins pretenţiile formulate.

Raportat la petitul privind daunele morale, G. de emiterea de către societate a doua decizii de concediere, una pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, iar cea de a doua pentru absentele nejustificate din perioada preavizului, deşi angajatul se afla in concediu medical, urmate de revocarea unilaterala a acestora de către societate, instanţa a apreciat ca angajatului i s-a produs un prejudiciu moral a cărui reparare se impune, motiv pentru care va admite aceasta cerere si va acorda reclamantului suma de 1000 lei cu titlul de daune morale.

G. de considerentele expuse, in temeiul textelor legale invocate, instanţa a admis in parte acţiunea formulata si a respins ca rămasa fără obiect acţiunea din dosarul conexat.

Reţinând culpa procesuala a paratei, in temeiul art.247 C.pr.civ., instanţa a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 200 lei pe care acesta a achitat-o cu titlul de cheltuieli de judecata si la plata diferenţei de onorariu de 725 lei pentru expert N. E. F.. S-a respins cererea paratei privind acordarea cheltuielilor de judecata.

Împotriva sentinţei primei instanţe au formulat recurs ambele părţi.

Prin motivele de recurs formulate de contestatorul E. O. soluţia atacată este criticată pe considerentul că decizia de revocare a primelor 2 decizii de concediere este formală, nu constituie decât o recunoaştere a culpei angajatorului, doar instanţa fiind cea în măsură să dispună reintegrarea angajatului. G. deciziei de revocare rezultă din faptul că societatea a angajat un alt instructor pe autoturismul pe care a activat reclamantul.

Prin motivele de recurs, reclamantul arată că în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale , societatea avea obligaţia de a face dovada plăţii prin statele de plată semnate.

În ceea ce priveşte data începerii raporturilor de muncă reclamantul arată că societatea avea obligaţia de a dovedi data de 1.03.2008 iar în ceea ce priveşte precizarea cuantumului pretenţiilor salariale, această precizare a fost făcută la cererea instanţei la suma de 586 lei (anexa 15), iar pentru luna ianuarie 2009 nu s-a precizat cuantumul sumei acordate şi nici a concediului medical.

Referitor la plata daunelor morale se arată că, pe parcursul derulării procesului reclamantul a fost plimbat şi condiţionat în ceea ce priveşte reintegrarea şi plata drepturilor salariale iar dubla concediere a acestuia într-o lună de zile, sunt aspecte ce justifică cuantumul daunelor solicitate.

Prin motivele de recurs formulate de societatea pârâtă este criticată soluţia de obligare a acesteia la plata drepturilor salariale restante şi a concediului medical pe considerentul că culpa aparţine reclamantului care a refuzat şi refuză şi în prezent să se prezinte la unitate pentru a-şi încasa banii.

Pe de altă parte, acordarea contravalorii concediului medical este criticată pe considerentul că, potrivit art. 12 lit. a din OUG 158/2005, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se suportă din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Referitor la plata obligaţiilor către bugetele de stat se arată că din expertiza contabilă rezultă că pentru perioada acordată nu s-au constatat diferenţe de achitat iar în privinţa daunelor morale se arată că reclamantul nu a făcut dovada nici unui prejudiciu care să justifice acordarea acestor daune.

Societatea pârâtă a criticat şi soluţia primei instanţe de obligare a acesteia la plata cheltuielilor de judecată, întrucât în cauză erau aplicabile preved. art. 275 Cod pr. civ. determinat de faptul că societatea a recunoscut pretenţiile reclamantului la prima zi de înfăţişare.

Recursurile ambelor părţi sunt nefondate.

Soluţia primei instanţe are la bază o justă apreciere a probelor administrate în cauză şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, cu privire la data începerii raporturilor de muncă dintre părţi curtea reţine că sarcina de a dovedi o altă dată decât cea înscrisă în Contractul Individual de Muncă aparţine reclamantului întrucât societatea a făcut dovada datei cu acest înscris cu o certă valoare probatorie ce nu a fost răsturnată de către reclamant prin alte mijloace de probă.

Referitor la plata drepturilor salariale, prima instanţă în mod corect a obligat societatea pârâtă pentru perioada ianuarie – martie 2009 şi a concediului de odihnă pentru anul 2008 întrucât aceasta nu a făcut dovada achitării acestor drepturi conform art. 163 C. muncii prin semnarea statelor de plată de către salariat sau alte documente justificative.

În ceea ce priveşte apărarea societăţii potrivit căreia reclamantul refuză primirea drepturilor salariale curtea reţine că doar invocarea unui mod legal de stingere a obligaţiei care are drept consecinţă realizarea creanţei creditorului poate sta la baza respingerii acţiunii reclamantului.

Faptul că societatea are banii la dispoziţia creditorului nu constituie un mod de stingere a datoriei ci, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, doar oferta reală urmată de consemnaţiune şi realizată în condiţiile art. 1114 C. Civil şi ale art. 586 Cod pr. civ. sunt în măsură a-l elibera pe debitor.

Pe de altă parte, poziţia procesuală a societăţii pârâte a fost foarte oscilantă pe parcursul derulării procesului, acesta fiind şi motivul pentru care nu se poate face aplicarea art. 275 Cod pr. civ. în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată întrucât pentru aplicabilitatea acestui text de lege achiesarea pârâtului trebuie sa fie totală şi necondiţionată. Or, din întâmpinarea societăţii pârâte precum şi din motivele de recurs rezultă că pârâta s-a opus N. la plata drepturilor salariale solicitate de reclamant.

În ceea ce priveşte apărarea reclamantului potrivit căreia decizia de reintegrare este una pur formală, curtea reţine că această decizie constituie un act juridic producător de efecte juridice astfel încât desfiinţarea deciziei de concediere de către emitent face ca acţiunea reclamantului să rămână practic fără obiect iar soluţia atacată este legală şi temeinică sub acest aspect. Societatea are obligaţia de a respecta propria decizie de revocare a deciziei de concediere iar în caz contrar angajatul are posibilitatea de a se adresa justiţiei însă prin acţiunea dedusă judecăţii instanţa a fost investită cu examinarea legalităţii unei decizii de concediere ce nu mai produce efecte juridice de la data revocării.

Faptul că postul pe care salariatul a fost reintegrat a fost ocupat de o altă persoană constituie aspecte ce ţin de executarea deciziei de revocare şi a obligaţiei de reîncadrare ce, de asemenea, nu fac obiectul prezentei acţiuni.

Într-adevăr revocarea propriei decizii de concediere poate fi interpretată ca o recunoaştere a vulnerabilităţii deciziei revocate, însă acest aspect nu are relevanţă câtă vreme obiectul acţiunii nu mai există, iar raporturile juridice ulterioare acestei revocări nu fac obiectul prezentei judecăţi.

În ceea ce priveşte cuantumul drepturilor salariale acordate de către prima instanţă curtea reţine că acestea sunt cuvenite conform conform Contractului Individual de Muncă la data concedieri.

Faptul că indemnizaţiile pentru incapacitate de muncă se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu are relevanţă deoarece plata acestor drepturi se face de către angajator. În ceea ce priveşte obligaţia de plată a datoriilor către stat curtea reţine că hotărârea atacată are la bază expertiza contabilă efectuată din care rezultă existenţa acestor datorii.

Faţă de aceste considerente în baza art. 312 Cod pr. civ., recursurile vor fi respinse.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenţii E. O. şi (...) N. E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1457/M/2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v , pe care o menţine.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică azi 27 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) E. (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. C.(...)/25.02.2010

Dact. G.(...)/30.03.2010

Jud. fond : M.E. – N.G.