Cabinet avocat Dreptul muncii

(3444/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ Şl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE

MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5662/R

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2009 Curtea constituită din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererilor de recurs formulate de recurenta contestatoare T. N. B. şi recurenta intimată ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ Şl MANAGEMENT SANITAR (T.), împotriva sentinţei civile nr.1264 din 16 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 30278/3/LM/2008, având ca obiect - contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Constată că prin sentinţa civilă nr.1264 din 16.02.2009 pronunţată în dosarul nr(...) de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale s-a dispus admiterea contestaţiei formulată de contestatoarea T. N. în contradictoriu cu intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR; a fost anulată decizia nr.153 din 11.07.2008 emisă de intimată; s-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul anterior deţinut; a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere şi până la reintegrarea efectivă; a fost respinsă cererea privind daunele morale ca neîntemeiată; a fost obligată intimata la plata sumei de 4800 lei cu titlul de cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin decizia nr.153 din 11.07.2008 s-a dispus încetarea contratului individual de muncă al contestatoarei din cauza desfiinţării din cauza desfiinţării postului de consultant manager pe care acesta a fost încadrată determinată de reorganizarea instituţiei conform art. 65 din Codul muncii.

Tribunalul a reţinut că din punct de vedere al art. 74 şi art. 62 alin.(2) din Codul muncii, decizia este motivată în fapt şi în drept, precizând în preambul motivele care au determinat aprobarea unei noi structuri de personal.

Tribunalul a reţinut că contestatoarea a depus la dosar acte medicale din care rezultă că începând cu data de 11.07.2008 s-a aflat în incapacitate temporară de muncă.

Prin urmare, potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii, pe durata incapacităţii temporare de muncă contractul individual de muncă se suspendă de drept, iar art. 60 lit. a) din Codul muncii interzice concedierea salariaţilor pe durata acestei incapacităţi stabilită prin certificat de medical conform legii.

Dispunerea concedierii în acest interval determină ca decizia să fie lovită de nulitate absolută, interdicţia stabilită de lege fiind una de ordine publică, iar faptul că ulterior intimata a dispus suspendarea efectelor deciziei nu poate acoperi această nulitate.

În ceea ce priveşte daunele morale, Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată cererea întrucât în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile şi anume fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate şi culpa.

Contestatoarea nu a adus vreo probă în susţinerea afirmaţiilor pe care îşi fundamentează cererea de plată a despăgubirilor pentru prejudiciul moral, care trebuie să fie cert atât sub aspectul existenţei cât şi sub aspectul întinderii.

Iar, simpla afirmaţie a lezării unor drepturi personale nu este suficientă deoarece prejudiciul nu se poate presupune.

Tribunalul a reţinut că posibilitatea judecătorului de a aprecia cuantumul despăgubirilor nu înseamnă că acestea pot fi acordate în lipsa unor indicii cu privire la prejudiciul suferit, deoarece are obligaţia de a motiva soluţia.

Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs de către ambele părţi, atât contestatoarea cât şi intimata.

În recursul său intimata ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR a solicitat admiterea recursului şi casarea cu trimitere în vederea rejudecării pricinii în fond.

În motivarea recursului se invocă două motive de recurs ambele întemeiate pe dispoziţiile art.304¹ C. proc. civ.,

Astfel, primul motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că decizia nr.153/11.07.2008 emisă T. este lovită de nulitate absolută. Or, în data de 11.07.2008 reclamanta s-a prezentat la serviciu, a semnat condica de prezenţă – aşa cum reiese din înscrisurile anexate prezentei - acest lucru putând fi confirmat şi de către alţi colegi ai reclamantei care au văzut-o în ziua respectivă la serviciu, iar reclamanta nu era în incapacitate temporară de muncă.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că potrivit art.274 alin. (3) C. proc. civ., se impunea reducerea onorariului avocaţial, deoarece în sprijinul diminuării onorariului de avocaţial se invocă un aspect ce nu poate fi ignorat.

Avocatul a formulat o contestaţie la o decizie de concediere şi s-a prezentat la câteva termene în dosar.

Prin urmare, apare ca fiind vădit exagerată suma de 4800 lei plătită avocatului.

În recursul său, contestatoarea solicită admiterea acestuia desfiinţarea în parte a sentinţei recurate şi pe fond admiterea contestaţiei în parte.

În motivarea recursului se invocă două critici de fapt ale sentinţei neîntemeiate pe vreun text de lege, astfel, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de acordarea a daunelor morale şi a doua critică fie nu a analizat, fie a analizat superficial celelalte motive de nelegalitate şi netemeinice invocate în susţinerea contestaţiei.

În motivarea primului motiv de recurs se arată că a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere prin care a fost concediată nelegal deoarece trebuia motivată în fapt şi în drept şi concedierea dispusă cu respectarea procedurii prevăzute de lege.

Arată că îşi desfăşura activitatea într-un post ce era creat cu puţin timp în urmă în executarea reorganizării, arătând că îşi desfăşura activitatea într-un departament unde fusese delegată printr-o decizie administrativă.

De asemenea se reiau criticile cu privire la faptul că decizia de concediere trebuia să precizeze postul desfiinţat, modalitatea efectivă de desfiinţare a acestuia, cauza serioasă şi reală a desfiinţării.

Prin urmare susţine recurenta în recursul său că decizia de concediere nu indică motivele de fapt şi de drept şi mai ales ce post se desfiinţează şi solicită să se constate că este lovită de nulitate absolută.

Cu privire la neacordarea daunelor morale, recurenta-contestatoare arată că în mod greşit ia fost respinsă cerea respectivă.

Prin demitere a fost grav prejudiciată întrucât ia fost adusă atingere atât demnităţii în muncă – fiind un angajat conştiincios, devotat şi supracalificat cu o activitate importantă, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Mai susţine recurenta că a fost numită în funcţie în urma promovării unui concurs extrem de serios, iar modul în care a fost tratată în perioada de preaviz i-a lezat demnitatea şi prestigiul dând naştere unei serioase suferinţe morale generată de pierderea locului de muncă.

Ambele părţi recurente au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului celeilalte părţi.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs formulate cât şi din oficiu conform art. 304¹ C. proc. civ., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, în ceea ce priveşte recursul formulat de intimata-recurentă ŞCOALA NAŢIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR, Curtea constată că instanţa de fond a constatat în mod temeinic şi legal că decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea legii, deoarece art. 50 lit. a) din Codul muncii interzice orice formă de concediere pe perioada în care un angajat se află în incapacitate temporară de muncă, datorată unei boli, motiv pentru care contractul individual de muncă se suspendă de drept şi astfel nu se poate lua nicio măsură ce concediere împotriva acestuia.

Plecând de la aceste dispoziţii legale, Tribunalul nu a făcut decât să constate nulitatea deciziei prin care intimata-contestatoare a fost concediată pentru motive privind reorganizarea.

În ceea ce priveşte reducerea onorariului avocaţial deoarece este exagerat de mare, dispoziţiile legale aplicabile în materie statuează astfel: potrivit art.274 alin. (1) C. proc. civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

Prin urmare, principiul în materia cheltuielilor de judecată este determinat de culpa părţii care cade în pretenţii să suporte şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Evident, că recurenta îşi întemeiază cererea de reducere a onorariului avocaţial pe dispoziţiile alin. (3) al art. 274 C. proc. civ, dar Curtea consideră că nu se impune reducerea acestuia prin raportare la acest text de lege, pentru următoarele considerente.

În primul rând, nu mai avem de-a face cu onorarii minimale, deoarece odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 s-a convenit la negocierea capitolului privind libera circulaţie a mărfurilor şi capitalurilor că o astfel de limitare încalcă dreptul la liberă concurenţă, iar dreptul comunitar se aplică cu prioritate chiar împotriva dispoziţiilor încă existente în legislaţia internă.

In al doilea rând, reducerea onorariului este un drept al instanţelor şi nu o obligaţie, iar din probatoriul administrat nu rezultă nicio dovadă că acesta este prea mare în raport de muncă desfăşurată.

Iar în al treilea rând, se pune evident, întrebarea retorică cum s-ar proceda dacă s-ar impune majorarea onorariului, adică cine ar trebui să plătească şi în baza căror probe, mai ales că practica judecătorească şi doctrina nu au răspuns încă şi la această problemă.

Cu privire la recursul formulat de către contestatoarea-recurentă T. N., Curtea constată că şi acesta este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru motivele ce se vor arăta.

În primul rând, critica întemeiată pe alte motive de nelegalitate decât cele reţinute de instanţa de fond nu pot fi reţinute.

Tribunalul a considerat că decizia de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariate este motivată atât în fapt cât şi în drept, iar nelegalitatea ei şi implicit anularea s-au impus pe considerente de legalitate, respectiv concedierea în perioada în care contractul individual de muncă se afla suspendat datorat unei incapacităţi temporare de muncă constatată prin dovezile administrate.

În ceea ce priveşte chestiuni legate de desfiinţarea reală şi serioasă a locului de muncă ele nu puteau să fie analizate de către instanţa de judecată deoarece era suficient un motiv de nulitate pentru ca decizia să fie constată ca fiind nulă.

Analizarea motivelor legate de desfiinţarea locului de muncă se pot face ulterior eventual pe calea unei alte contestaţii dacă măsura restructurării va mai fi luată după ce cauza suspendării contractului individual de muncă va înceta.

În privinţa criticii sentinţei instanţei de fond referitoare la neacordarea daunelor morale,motivele care au determinat respingerea acestora se menţin, deoarece în recurs nu s-a produs vreo probă nouă, cerere de recurs nefăcând altceva decât să reia aceleaşi solicitări invocate şi pe calea contestaţiei fără a se face dovada în condiţiile art. 1169 C. civ.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează să respingă ambele recursuri ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-contestatoare T. N. B. şi recurenta-intimată ŞCOALA NAŢIONALĂ DE T. PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT SANITAR împotriva sentinţei civile nr. 1264/16.02.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...).

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER

G. E.

Red.:. P.A.

Dact.: Z.G.

2 ex./13.11.2009

Jud.fond: D.F.

C.G.D.