Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.29/CM

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul reclamant T. E., domiciliat în T(...), judeţul T, împotriva sentinţei civile nr.1933 din 5 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE S. SA, cu sediul în B, sector 5, bd. (...) nr.14 A, având ca obiect contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa din 20.01.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanţa pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea la data de 22.01.2009 şi 26.01.2009, când a pronunţat următoarea soluţie :

C U R T E A :

Curtea, cu privire la recursul civil de faţă;

T. E. a declarat recurs la 17 octombrie 2008 împotriva sentinţei civile nr.1933/05.09.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt :

Prin cererea adresată T r i b u n a l u l u i T u l c e a, înregistrată sub nr(...), T. E. a formulat contestaţie împotriva sancţiunilor aplicate de intimată, constând în destituirea din funcţia de şef staţie sub ameninţarea cu desfacerea contractului individual de muncă şi avertisment scris, solicitând anularea acestora, cât şi obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 500.000 Ron, cât şi a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În motivare, contestatorul a arătat că, este victima unei serii de abuzuri din partea conducerii societăţii din anul 2003 şi până în prezent.

Astfel, a menţionat contestatorul, în anul 2003 având locul de muncă la staţia O. în funcţia de şef staţie, i s-a dat în mod abuziv o sancţiune disciplinară pe care a contestat-o la T r i b u n a l u l T u l c e a (dosarul nr.3994/2003), contestaţie care a fost admisă, iar sancţiunea anulată.

A menţionat că, din anul 2006 abuzurile au fost reluate prin efectuarea unui control şi fabricarea de nereguli dintre care o parte au mai fost folosite în decizia de sancţionare din 2003.

A precizat că, a fost cercetat disciplinar pentru aşa zisele nereguli şi i s-au administrat două sancţiuni pentru aceleaşi fapte: prima a fost destituirea din funcţia de şef staţie sub ameninţarea desfacerii contractului de muncă, iar a doua sancţiune a fost cea prevăzută de articolul 264/a din C o d u l m u n c i i, încălcându-se astfel articolul 265/2 din Codul muncii care prevede că, pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica o singură sancţiune.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar o plângere penală fără nr.de înregistrare, din data de 1.04.2004.

În apărare a formulat întâmpinare intimata, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive arătând că, în cadrul litigiilor de muncă nu se pot pretinde despăgubiri pentru daunele morale suferite, fiind de principiu că asemenea daune se cuvin doar în cadrul răspunderii civile delictuale, întrucât art.998-999 din Codul civil se referă generic la prejudiciu, fără a distinge între prejudiciul material şi moral.

Dacă din Codul muncii, legiuitorul ar fi optat pentru admisibilitatea acordării ope legis a despăgubirilor şi pentru daune morale, nu s-ar fi referit, atât în art.269, cât şi în art.270, expres şi exclusiv, la prejudiciile materiale.

S-a arătat şi că, răspunderea patrimonială este de natură contractuală, or daunele morale se pot cere, în principiu, în cazul răspunderii delictuale şi numai pe cale de excepţie în cadrul răspunderii contractuale.

Astfel, angajatorul poate datora despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de salariat doar în cazul în care există o clauză, în contractul individual de muncă, sau în contractul colectiv de muncă, deoarece se aplică regulile şi principiile răspunderii civile contractuale.

S-a menţionat că, art.269 alin.1 din Codul muncii arată că: „Angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Aşadar, a precizat intimata, pentru a atrage răspunderea patrimonială a angajatorului, în condiţiile dispoziţiilor legale anterior menţionate, prejudiciul trebuie să fie real, cert, direct, material şi să nu fi fost reparat.

Totodată, s-a precizat că, pentru aplicarea legislaţiei civile, în baza art.295 alin.1 din Codul muncii, trebuie îndeplinite două condiţii: inexistenţa unei dispoziţii speciale în legislaţia muncii şi inexistenţa unei incompatibilităţi rezultând din specificul raporturilor de muncă, întemeiate pe contractul individual de muncă.

Or, condiţiile mai sus enunţate nu sunt îndeplinite, pentru a justifica şi aplicarea concomitentă a prevederilor art.269 alin.1 din Codul muncii, cu cele cuprinse în art.998-999 din Codul civil, ca termen juridic al reparării prejudiciului nepatrimonial în cadrul raporturilor juridice de muncă, deoarece răspunderea patrimonială reciprocă a părţilor din cadrul acestui raport izvorăşte din contractul individual de muncă, are caracter reparatoriu şi se întemeiază, conform legii, „pe normele şi principiile răspunderii contractuale”.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Daunele morale sunt, consecinţe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalităţii sale fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.

Aşa fiind, a menţionat intimata că, ceea ce se susţine în acţiunea introductivă este nerelevant, faţă de definiţia daunelor morale. Nu poate fi obligată societatea să plătească daune morale pentru că a îndeplinit proceduri şi a dispus măsuri prevăzute de acte normative în vigoare. Aplicarea legii şi a procedurilor interne ale societăţii nu pot constitui caza de admitere a acţiunii.

În apărare,intimata a depus la dosar copii xerox după următoarele înscrisuri : Decizia nr.XL din 7 mai 2007 a I.C.C.J., extras din planul privind concedierea colectivă a unor angajaţi din cadrul S.N. S. SA, Decizia nr.10 a C.A. din 22 aug.2007, adresele către ANOFM B nr.33320/23.08.2008, nr.7447/22.08.2007, nr.141/22.08.2007, nr.141/22.08.2007, nr.22587/28.08.2007, extras din contract colectiv de muncă încheiat la 29.03.2007, actul adiţional nr.302/D./01.11.2007, fişa postului din data de 31.10.2007, decizia nr.302/179/03.10.2007, proces-verbal din 04.10.2007, cu ocazia serviciilor de preconcediere la SN S. SA pentru salariaţii disponibilizaţi din cadrul Sucursalei B, proces-verbal nr.302/15246/05.09.2007, dovada nr.424/2007, decizia nr.302/156/17.09.2007, act adiţional la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr.302 D.//31.08.2007, informare-ofertă referitor la modificarea contractului individual de muncă nr.75/15465/05.01.1987, act adiţional la contractul individual de muncă pe durată determinată nr.302/6343/06.04.2007, decizia directorului general al SN S. SA nr.53/27.02.2006, decizia de sancţionare nr.37/08.08.2003, contract individual de muncă nr.(...)/29.04.1992, sent.civ.nr.68/21 ian.2004 pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dos.nr.3994/20o3, informarea din data de 9.07.2006 ofertă-informare, nr.1818/01.02.2006, decizia directorului general al SN S. SA nr.53/27.02.2006, cererea nr.301/3168 din 14.08.2003, cerere din data de 13.02.2006.

La data de 08 ian.2008, contestatorul T. E. a depus la dosar cerere modificatoare a obiectului acţiunii prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea actelor privind contractul de muncă, introduse de intimată, întrucât acestea sunt netemeinice şi nelegale, cât şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că, în baza „Planului privind concedierea colectivă a unor angajaţi din cadrul Societăţii Naţionale de S. SA”, înregistrat sub nr.301/7363 din 21.08.2007, s-a emis decizia nr.10 a Consiliului de administraţie din 22.08.2007, înregistrată sub nr.7433/22.08.2007, prin care s-a dispus aprobarea acestui plan însoţit de anexele acestora.

Drept urmare, în temeiul adresei nr.7447/22.08.2007 şi înregistrată la AMOFM B la nr.33320/23.08.2007, SN S. SA, a dispus concedierea unui număr de 365 salariaţi, din totalul de 2331 persoane, în cele patru sucursale din ţară.

S-a menţionat că, urmare celor stabilite anterior, prin decizia nr.302/156/17.09.2007, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, încadrat în funcţia de subinginer la D. T, întrucât, începând cu data de 05.09.2007, s-a hotărât redistribuirea sa pe postul de subinginer la Staţia RR U., astfel cum rezultă din actul adiţional la contractul individual de muncă pe durată nedeterminată, înregistrat sub nr.61266/31.08.2007, cu începere de la 01.09.2007.

S-a arătat că, prin acest „act adiţional” s-a hotărât începerea activităţii, cu data de 01.09.2007 la Staţia RR U.l, în calitate de „funcţia subinginer” fără atribuţiuni de conducere, urmând neschimbate celelalte prevederi ale contractului individual de muncă.

S-a învederat că, din procesul-verbal nr.15246/05.09.2007 rezultă că, prin neacceptarea acestei oferte, intimata a dispus concedierea sa aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.

Ulterior, prin adresa nr.302/179/03.10.2007, emisă de intimată, a decis că, „începând cu data de 17.09.2007 se anulează decizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă (…), încadrat în funcţia de subinginer la D. T”.

A arătat contestatorul că, manevra făcută după această decizie a constat în modificarea acestei decizii prin actul adiţional la contractul de muncă, înregistrat sub nr.302/D./01.11.2007, în sensul că funcţia de subinginer a fost înlocuită cu cea de electromecanic la D. T, conform D. (...).

Totodată a arătat că, „acceptarea” acestui act adiţional a fost determinată de existenţa unui loc de muncă în condiţiile în care a fost concediată şi soţia sa.

Contestatorul a menţionat că, de fapt concedierea sa, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a contractului colectiv de muncă aferent anului 2007, conducerea societăţii nerespectând protocoalele şi procesele verbale privind restructurarea S.N.S. prin angajarea de personal la sediul central al societăţii.

De asemenea a arătat că, organigrama, pe D.-uri, nu corespunde realităţii, întrucât, în timp ce anumite persoane au fost concediate din motive subiective, alte persoane au fost menţinute nejustificativ, iar terţe persoane au fost încadrate în muncă.

S-a mai menţionat că, dificultăţile financiare sunt iluzorii, că pre-oferta prin care i s-a pretins să accepte calitatea de subinginer la Staţia RR U., era ireală şi tendenţioasă, întrucât la această staţie, este angajat un singur salariat fără studii de specialitate, în ideea de a fi, ulterior, disponibilizat.

A menţionat că, cu toate că începând cu data de 17.09.2007 a fost reintegrat pe funcţia de subinginer la Staţia RR T, începând cu 01.11.2007 a fost „transformat” în calitate de „electromecanic”, cu toate că această funcţie nu mai funcţionează în nomenclatorul funcţiilor. Calitatea reală este cea de radioelectronist, ceea ce înseamnă că societatea intimată abia aşteaptă la o nouă concediere a sa.

S-a arătat şi că, nu se ştie care este organigrama D.-ului cu referire la staţiile T, U. şi O., cine sunt persoanele, numărul lor, calitatea acestora, pe ce funcţii sunt şi dacă intrau în categoria celor concediate sau nu.

A subliniat contestatorul că, dealtfel concedierea s-a dispus în baza deciziei nr.10/22.08.2007 a Consiliului de administraţie a S.N. S. SA, cu motivarea că postul de subinginer din cadrul D. a fost desfiinţat, iar prin decizia nr.302/156/17.09.2007 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în conformitate cu dispoz.art.65 (1) coroborat cu dispoz.a.rt.55 şi art.68 din Codul muncii, întrucât, „concedierea pentru motive pentru care nu ţin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice” (art.65(1) din Codul m uncii).

S-a precizat că, prin decizia de concediere nr.10/22.08.2007 s-a hotărât „o altă concediere”, prin decizia nr.302/156/17.09.2007.

A mai menţionat contestatorul că, între timp, în baza deciziei de concediere colectivă nr.302/179/03.10.2007 a fost anulată decizia nr.302/156/17.09.2997, deoarece decizia nr.-10/22.08.2007 de desfiinţare a contractului individual de muncă aprobată prin Planul de concediere colectivă nr.301/7363/22.08.2007, a fost revocată prin decizia nr.302/179/03.09.2007. Astfel, contestatorul a arătat că, chiar dacă decizia de concediere nr.10/22.08.2007 a rămas fără obiect, în vigoare este decizia nr.302/179/03.10.2007.

Contestatorul a învederat că solicită admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr.302/179/03.10.2007 şi repunerea sa în situaţia anterioară, cu obligaţia de plată corespunzătoare a drepturilor salariale în totalitate.

Contestatorul arată totodată că, renunţă la solicitarea daunelor morale, deoarece, în contractul individual sau colectiv de muncă, nu sunt prevăzute clauze exprese în acest sens raportat la decizia nr.XL (40) din 7 mai 2007 a Secţiilor Unite a ICCJ B, publicată în M.OF.Partea I nr.763/12.11.2007.

La data de 23 ianuarie 2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, având în vedere cererea modificatoare formulată de contestator.

Astfel, intimata a arătat că, încă susţine excepţia inadmisibilităţii în ce priveşte acordarea de daune morale.

Totodată, intimata a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei.

S-a arătat că, având în vedere cuprinsul incert al cererii modificatoare, dacă se solicită prin acţiune anularea Deciziei nr.10/2007 decizia Consiliului de Administraţie este un act comercial, ceea ce înseamnă că numai o instanţă comercială poate şi are atribuţii de verificare a legalităţii sale.

Pe de altă parte, a mai arătat că, instanţa competentă pentru anularea unui astfel de act este instanţa de la sediul social al intimatei, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i secţia a VI-a comercială.

De asemenea, intimata a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii în anulare.

S-a arătat că, acţiunea privind anularea unei decizii comerciale a unui Consiliu de Administraţie trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a devenit publică sau a fost comunicată, în cazul de faţă decizia nr.10/2007 a CA a T., a devenit publică prin înregistrarea sa la ITM şi AJOFM (dată când decizia împreună cu Planul au fost notificate şi înregistrate instituţiilor statului).

S-a mai arătat că, Decizia nr.10/2007 a fost comunicată petentului şi soţiei sale odată cu întâmpinarea în cauză nr(...).

S-a invocat de către intimată excepţia lipsei calităţii procesuale active arătând că, potrivit dispoziţiilor Legii nr.31/1990, o decizie a unui Consiliu de Administraţie poate fi atacată de persoane interesate, precum un administrator lipsă de la şedinţa în care s-a luat decizia respectivă, un administrator care a votat împotriva sau de către acţionar. De obicei, după data emiterii deciziei Consiliului de Administraţie, aceasta poate fi infirmată sau confirmată de către AGA, în cazul de faţă Statul Român. A precizat că, prin urmare, în condiţiile în care după 22.08.2007, au fost emise o serie întreagă de Hotărâri AGA, iar prin nici una dintre acestea nu a fost infirmată Decizia nr.10/2007 a Consiliului de Administraţie, înseamnă că acţionarul unic al T. a fost de acord cu emiterea acestei decizii cu implementarea şi aplicarea acesteia în T..

Totodată intimata a invocat şi excepţia lipsei de interes a solicitărilor din modificarea de acţiune, precizând că, dacă modificarea acţiunii înseamnă de fapt, anularea propriului act adiţional ce a făcut ca, contestatorul să rămână încă angajatul său, acesta va trebui să indice temeiul de drept pentru care solicită anularea actului.

Demersul juridic al acţiunii, în sensul anulării propriului act adiţional la C.I.M. apare ca lipsită de interes, întrucât nu poate demonstra nici scopul urmărit şi nici interesul practic imediat.

Astfel a menţionat că, T., ca emitent a unei decizii de dreptul muncii poate să revoce pe cale administrativă un act juridic unilateral, ca şi în cazul de faţă, fără a contraveni în vreun fel actelor normative în vigoare.

Angajatorul dispune de prerogativa de a-şi organiza activitatea şi structura în conformitate cu necesităţile sale şi cu politica de management (organigrama este un instrument de lucru al angajatorului respectiv al Consiliului de Administraţie, nicidecum la îndemâna unui angajat sau a altor terţi).

S-a arătat că, de fapt contestatorul este încă angajatul T. potrivit, atât voinţei T., potrivit atât voinţei T., dar şi voinţei sale fiindcă a semnat în cunoştinţă de cauză actul adiţional la contractul individual de muncă, precizând şi că nu au relevanţă juridică afirmaţiile nefondate din cererea modificatoare.

S-a menţionat şi că nu s-a indicat în ce mod s-a încălcat CCM aplicabil în societate, nu s-a creat instabilitatea locurilor de muncă, fiecare structură a societăţii (sucursale şi sediul central) având o organigramă proprie aprobată de Consiliul de Administraţie, astfel că angajarea unor persoane într-o sucursală nu are legătură şi nici influenţă cu altă structură; nu se poate reţine că organigrama nu corespunde realităţii în condiţiile în care la dosar nu s-a depus până acum nici o organigramă, dificultăţile financiare ale societăţii, privind angajarea de credite pentru ridicarea a 2 clădiri sediul social şi sediul Sucursalei B.

S-a precizat şi că decizia de concediere ce a fost retractată unilateral nu mai poate fi cercetată de instanţa de judecată, nemaifiind un act juridic ce produce efecte şi nici în circuitul civil.

S-a susţinut că, contestatorul în acest moment este angajat al T. – Sucursala B în funcţia de electromecanic D. T, D. (...), şi ridică de pe card banii achitaţi de T. pentru munca prestată, deci în mod tacit, prin acţiunile sale, este de acord cu efectele acestui act adiţional.

În apărare, intimata a depus la dosar statele de plată încheiate la data de 31.08.2007 şi 30.11.2007.

În şedinţa din data de 19 martie 2008, contestatorul a depus la dosar un înscris denumit „E.”, înregistrat sub nr.1006/12.02.2008, iar la data de 7 apr.2008, a depus adresa nr.79/28.03.2008.

La data de 16 aprilie 2008, intimata a depus la dosar adresa nr.2757/14.04.2008, nomenclatorul funcţii/meserii – D. înreg.sub nr.5571/04.04.2008, adresa nr.5970 din 04.04.2008, statele de funcţii de datele de:29.02.2008; 31.01.2008; 31.10.2007; 31.08.2007; extras din CCM de nivel de unitate.

La data de 7.05.2008, intimata a depus la dosar adresa nr.3168/06.05.2008, planul privind conducerea colectivă a unor angajaţi din cadrul S.N. S. SA.

La data de 21 mai 2008, intimata a depus la dosar copii xerox după decizia nr.4 a C.A. din 12 aprilie 2007, decizia nr.10 a C.A. din 22 aug.2007, organigrama Sucursalei B înregistrată sub nr.7363/21.08.2007 extrasele din statele de funcţii ale Sucursalei B la data de 31.03.2008; 30.04.2008.

La data de 18.06.2008, intimata a depus adresa nr.4313/16.06.2008, iar la data de 3.09.2008 a depus la dosar adresa nr.6569/01.09.2008 şi concluzii scrise.

Contestatorul a depus la dosar extras din presa centrală, note scrise şi actul adiţional la contractul individual al contestatorului, act adiţional înregistrat sub nr.302/D./01.11.2007.

Se reţine că prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 8 ian.2008, contestatorul a precizat că renunţă la capătul de cerere privind acordarea de către intimată a daunelor morale.

De asemenea se reţine că, în şedinţa de judecată din data de 19 martie, intimata a solicitat a se lua act că nu mai susţine excepţiile cu privire la necompetenţa materială şi teritorială a instanţei, excepţia tardivităţii cererii şi a lipsei calităţii procesuale active.

Totodată se reţine că, în şedinţa din data de 3 sept.2008, contestatorul a precizat că înţelege să solicite anularea actului adiţional nr. 302/C.295/01.11.2007, emis de către intimată.

Prin sentinţa civilă nr.1933/05.09.2008, T r i b u n a l u l T u l c e a a respins excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

A fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul T. E., în contradictoriu cu intimata Societatea Naţională de S. S.A, ca nefondată.

S-a luat act de renunţarea la capătul de cerere cu privire la plata daunelor morale.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele :

Conform precizărilor făcute în şedinţa de judecată din data de 3 sept.2008, contestatorul înţelege să conteste actul adiţional la contractul său individual de muncă, încheiat de către intimată şi înreg.sub nr.302/D./01.11.2007.

Conform prevederilor art.281 din Codul muncii:

„Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă…”

Astfel, apare justificată contestaţia de faţă, contestatorul fiind îndreptăţit şi pe drept interesat în cauză să atace astfel un act emis de intimată prin care aceasta i-a modificat contractul individual de muncă, respectiv actul adiţional nr.302/D./01.11.2007.

Aşa fiind, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

Examinând contestaţia prin prisma probelor administrate în cauză, instanţa va reţine următoarele.

Între contestator şi intimată au existat raporturi de muncă, stabilite în baza contractului individual de muncă încheiat între părţi la data de 29.04.1992.

Prin Decizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007 emisă de intimată, contractul de muncă al contestatorului a încetat conform art.65 (1) coroborat cu art.55 şi art.68 din Codul muncii.

Prin decizia nr.302/179/03.10.2007, s-a dispus ca, începând cu data de 17.09.2007, se anulează decizia de concediere colectivă nr.302/156/17.09.2007, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului încadrat în funcţia de subinginer la D. T.

Având în vedere această împrejurare se reţine că, începând cu data de 17.09.2007 contestatorul a continuat să fie salariatul intimatei.

Prin actul adiţional la contractul individual de muncă al contestatorului, act adiţional înregistrat sub nr.302/D./01.11.2007, s-a convenit de comun acord cu acesta, care a şi semnat respectivul act (semnătură pe care nu a contestat-o), modificarea funcţiei sale, acesta urmând să ocupe funcţia de electromecanic la D. T, conform D. (...), şi a salariului său de bază brut lunar pentru o normă întreagă de 8 ore pe zi, stabilind ca acesta să fie în cuantum de 2311 lei, la care se adaugă spor de vechime de 25% şi spor societate de 6%, celelalte elemente ale contractului rămânând neschimbate.

Atât timp cât contestatorul a semnat fără obiecţiuni actul adiţional nr.302/D./01.11.2007, contestat prin prezenta acţiune, nu se poate reţine susţinerea sa, conform căreia nu şi-a manifestat liber opţiunea în alegerea locului de muncă.

S-a invocat de către contestator prevederile art.3 alin.3 din Codul muncii, conform cu care:

„Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-o anumită profesie”.

În cauză nu s-a făcut dovada faptului că, în ceea ce îl priveşte pe contestator acesta a fost obligat să muncească pe postul de electromecanic la D. T conform actului adiţional contestat şi pe care acesta l-a semnat.

Nu s-a făcut nici dovada faptului că acesta nu şi-ar fi exprimat în mod liber consimţământul prin semnarea respectivului act, astfel că se reţine că de fapt contestatorul a consimţit cu privire la locul de muncă stabilit prin actul adiţional contestat.

Mai mult decât atât, se observă că, de altfel contestatorul a consimţit cu privire la clauzele prevăzute de actul adiţional contestat, inclusiv prin semnarea fişei postului privind funcţia de electromecanic,stabilită prin actul adiţional, respectiv postul de electromecanic la D. T, la data de 31.10.2007 şi pe care, de asemenea a semnat-o fără obiecţiuni şi despre care nu a făcut nici o dovadă cum că ar fi semnat-o urmare vreunor constrângeri.

Or, având în vedere că, în cauză nu s-a făcut dovada faptului că, la semnarea actului adiţional contestat, consimţământul contestatorului ar fi fost în vreun fel viciat prin vreuna din modalităţi (dol, violenţă, viclenie), având în vedere că acesta a semnat fără obiecţiuni respectivul act, cât şi fişa pentru postul pe care urma să îl ocupe, acela de electromecanic la D. T prevăzut în actul adiţional, nu se poate reţine că, în speţă contestatorul a fost obligat să muncească pe acest post, în sensul prevăzut de art.3 alin.3 din Codul muncii.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele :

Instanţa de fond a respins contestaţia ca nefondată, reţinând în mod eronat că nu a făcut dovada că la semnarea actului contestat consimţământul ar fi fost viciat în vreun fel, de asemenea că ar fi fost obligat să muncească pe acest post în sensul prevederilor art.3 alin.3 din Codul muncii.

O altă critică a sentinţei a vizat omisiunea instanţei de fond de a analiza probatoriul administrat în cauză, care relevă că societatea nu avea dificultăţi economice.

A criticat sentinţa sub aspectul excepţiei nulităţii absolute a Hotărârii nr.302/C/295/01.11.2007 din perspectiva disp. art.76 c o d u l m u n c i i, art.65 alin.(1) şi (2), art.70 alin.(1) şi (2), art.72 alin.(1) Codul muncii.

A susţinut că societatea nu a respectat nici una din obligaţiile impuse de dispoziţiile legale de mai sus, obligaţii ce se circumscriu disp. art.87, 86 alin.(3), 86 alin.(2), art.75, art.78 alin.(2) şi alin.(3) din C.C.M.

O altă nelegalitate se referă la încălcarea disp.art.80 din C.C.M. prin concedierea ambilor soţi la un interval de o săptămână, chiar dacă a procedat la revocarea concedierii, iar prin Decizia nr.302/C/266/31.08.2008 a revocat Decizia nr.301/7363/21.08.2007, privind concedierea colectivă şi 302/14625/30.08.2007.

Contestatorul a refuzat a se deplasa la U., motiv pentru care, prin Decizia nr.302/179/03.10.2007 a fost anulată Decizia nr.302/1567/17.09.2007 şi a dispus încetarea concedierii, această decizie fiindu-i comunicată la 31.10.2007.

Ulterior, s-a întocmit un act adiţional nr.302/C/295/01.11.2007, însă în funcţia de electromecanic la D. T, deoarece postul de subinginer din cadrul D. T a fost desfiinţat conform deciziei din 17.09.2007.

A învederat că a acceptat să lucreze pe un post inferior ca pregătire datorită situaţiei economico financiare în care se afla familia sa, având soţia concediată şi o fiică în vârstă de 15 ani, în aceste condiţii în mod eronat a reţinut T r i b u n a l u l T u l c e a că nu sunt incidente disp. art.3 alin.1 – 3 din Codul muncii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

La 18.11.2008 a formulat întâmpinare Societatea Naţională de S. S.A., care a solicitat respingerea recursului ca nefondată, în esenţă pentru următoarele motive :

Recurentul face o mare confuzie între nulitatea hotărârii (care este o chestiune de procedură civilă) şi nulitatea concedierii în raport de disp. B..76 Codul muncii, care este o chestiune de drept substanţial şi priveşte fondul dreptului dedus judecăţii.

Pe fondul dreptului dedus judecăţii au solicitat respingerea recursului, învederând că hotărârea instanţei de fond este criticată în mod nelegal sub aspectul că nu ar fi fost reţinute anumite elemente ce ar fi atras constatarea nelegalităţii concedierii.

Au învederat că a fost respectată procedura concedierii colective, fiind parcurse procedurile de negociere împreună cu Federaţia Sindicatelor S. pentru fiecare loc de muncă în parte, planul de concediere fiind aprobat de către organul de conducere al societăţii şi înregistrat la I.T.M., A.O.F.M. şi F.S.R., susţineri dovedite cu înscrisurile depuse la instanţa de fond.

Reclamantul nu arată cum şi în ce mod s-a încălcat legislaţia aplicabilă, nu face decât simple înşiruiri ale unor texte legale, dar pe acestea nu le coroborează cu probele deja administrate şi depuse de intimată.

S-a susţinut că într-o săptămână s-a ajuns la concedierea ambilor soţi T., astfel că au fost încălcate unele dispoziţii din CCM aplicabil în societate, însă nu arată recurentul că i s-a oferit un loc de muncă pe care l-a refuzat cu toate acestea angajatorul şi-a revocat decizia de concediere şi i-a oferit un alt loc de muncă pentru care salariatul a semnat actul adiţional la contractul muncă, act pe care îl contestă în prezenta acţiune.

În legătură cu încălcarea disp. art.3 alin.1-3 din Codul muncii, acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât recurentul a consimţit să lucreze la locul de muncă propus, nefiind obligat să presteze o activitate la care nu a consimţit.

Recurentul face trimiteri şi la eventuale dificultăţi economice, pe care înţelege să le demonstreze cu extrasul unui ziar financiar, însă acestea sunt nerelevante în cauză, întrucât implementarea efectivă a Planului de concediere colectivă a avut ca resort principal reorganizarea societăţii prin rentabilizare.

În ce priveşte Planul de concediere colectivă pe care l-ar fi contestat recursul la fondul cauzei, acesta, prin avocat, a arătat că nu mai solicită a fi anulat, astfel că Tribunalul nu putea să se pronunţe asupra celor invocate de recurent în motivarea recursului.

Recursul nu este fondat .

Curtea, analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs, îl va respinge pentru următoarele considerente de fapt şi de drept :

Din cuprinsul actului adiţional nu rezultă că s-ar fi semnat prin vicierea consimţământului. Nu s-a arătat care dintre viciile de consimţământ determină nulitatea actului respectiv, eroarea, dolul, violenţa.

Recurentul contestator nu a arătat că ar fi fost incidente oricare dintre viciile de consimţământ şi modalitatea efectivă în care ar fi fost dat consimţământul, precum şi modalitatea în care ar fi fost alterat acesta.

Se susţine că Tribunalul nu a analizat corect împrejurarea că a fost obligat să muncească pe acest post, în sensul prevăzut de art.3 alin.3 Codul muncii.

Art.3 din Codul muncii garantează libertatea muncii. Recurentul nu arată modalitatea în care a fost obligat de către angajator să-şi aleagă locul de muncă şi meseria pe care urmează să o presteze şi care au fost metodele de constrângere exercitate către acesta, în acest scop.

În mod corect instanţa a reţinut că reclamantul contestator a achiesat la încheierea unui act adiţional la contractul individual de muncă, că l-a semnat, precum şi fişa postului.

Înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond, înscrisuri ce au stat la baza pronunţării sentinţei atacate converg către faptul că nu s-a produs nici o vătămare a consimţământului în alegerea locului de muncă. De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, recurentul arată că a fost constrâns în acceptarea acestui post, forţat de împrejurările din viaţa personală şi anume că are un copil în vârstă de 15 ani – elev şi o soţie fără loc de muncă.

Se critică hotărârea cu motivarea că, s-a promovat contestaţie împotriva planului de concediere colectivă 301/7363/21.08.2007 întrucât societatea nu avea dificultăţi economice, aspect ce rezultă dintr-un raport al publicaţiei „T. financiară”.

Subliniem că aceste motive de recurs exced petitului acţiunii, astfel că Tribunalul nu putea da un răspuns, câtă vreme la termenul de judecată din 19 martie 2008 (pag.108 dosar Tribunal) , reclamantul prin avocat a arătat în mod explicit că nu formulează acţiune în anulare împotriva deciziei nr.10/2007 sau a planului de concediere colectivă, acestea fiind invocate sub aspect probator.

Cu toate că aşa a înţeles să-şi conducă demersul judiciar în petitul acţiunii precizat şi modificat în faţa instanţei de fond, recurentul contesta Hotărârea nr.302/C/295/01.11.2007 şi critică sentinţa întrucât concedierea s-a dispus, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art.76, art.65 alin.1, art.69 lit.a şi b, art.70 alin.1 şi 2 , art.70 alin.3 şi art.72 Codul muncii.

Toată această înşiruire de temeiuri legale este în legătură cu încălcarea procedurilor privind concedierea colectivă, or actul contestat este un act adiţional la contractul individual de muncă prin care s-au modificat elementele contractului individual de muncă începând cu 17.09.2007, act semnat de către salariat fără obiecţiuni, iar în legătură cu Planul de concediere colectivă, reclamantul contestator a arătat că nu înţelege să-l conteste şi nu solicită anularea.

A solicita instanţei de recurs să analizeze hotărârea Tribunalului din perspectiva încălcării dispoziţiilor legale referitoare la respectarea procedurii de concediere colectivă anterioare sau ulterioare acesteia, excede obiectului acţiunii, astfel cum a fost precizat de către reclamant prin avocat.

Actul prin care s-a dispus concedierea nu este Hotărârea nr. 302/C/295/01.11.2007, ci Decizia de concediere colectivă nr. 302/156/17.09.2007, act asupra căruia angajatorul a revenit prin decizia nr. 302/179/03.10.2007.

Aşa fiind, Tribunalul a analizat în mod corect acţiunea din perspectiva modificării contractului individual de muncă, prin actul adiţional contestat şi sub aspectul consimţământului.

Deşi acţiunea a fost astfel precizată, la instanţa de fond au fost administrate probe cu privire la nelegalitatea concedierii, recurentul înţelegând să critice hotărârea sub aspectul că nu au fost reţinute anumite elemente ce ar fi atras constatarea nelegalităţii concedierii.

Se enumeră lipsa notificării sindicatului, lipsa notificării ITM, imposibilitatea angajării pe locurile de muncă desfiinţate pentru o perioadă de 9 luni, iniţierea de consultări cu sindicatul, etc., deşi la dosar au fost depuse planul de concediere colectivă a unor salariaţi din S.N.R., care atestă respectarea etapelor obligatorii prevăzute de art. 68 – 72 şi art.75 – 85 Codul muncii. Planul de concediere colectivă a fost aprobat de organele de conducere prin decizia nr.10/2007, decizia pe care reclamantul a arătat că nu înţelege să o conteste prin precizările formulate la 18.03.2008. Angajatorul a comunicat deciziile de concediere în condiţiile art.74 Codul muncii şi art.83 din C.C.M., însă Tribunalul nu a fost investit cu o cerere prin care să se verifice criteriile în selecţia angajaţilor, obligaţie ce revenea reprezentanţilor sucursalei şi şefilor direcţi.

Se învederează că într-o săptămână s-a ajuns la concedierea colectivă a ambilor soţi, însă angajatorul a remediat această nelegalitate revocându-şi propriul act, prin Decizia nr.302/179/03.10.2007.

Se critică hotărârea sub aspectul încălcării disp.art.87, art.86(3), 86(2), art.75, 78 (2) şi (3) din contractul colectiv de muncă, realizându-se o înşiruire de texte din contractul colectiv, fără ca prin acţiunea modificatoare din 8 ianuarie 2008 să fi sesizat Tribunalul cu aceste nelegalităţi.

Pe cale de consecinţă, Curtea, găsind criticile neîntemeiate şi analizând sentinţa din perspectiva obiectului pricinii, va respinge recursul ca nefondat, menţinând hotărârea atacată în baza art.312 Cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurentul reclamant T. E., domiciliat în T(...), judeţul T, împotriva sentinţei civile nr.1933 din 5 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l T u l c e a în dosarul nr(...) în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE S. SA, cu sediul în B, sector 5, bd. (...) nr.14 A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 ianuarie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond : L.D.E./Şt.S.

Red.dec.Jud.M.(...)/28.01.2009

Tehnored.gref.R.D./2ex./29.01.2009