Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A

SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 116/2009

Şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) D. - judecător

J. D. N. - grefier

Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de pârâta S.C. E. S.A. B împotriva sentinţei civile nr.1370/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar nr(...).

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura este legal îndeplinită.

Se constată că pârâta recurentă S.C. E. S.A. a înregistrat la dosar, la data de 27.11.2008, Concluzii scrise la care anexează, în xerocopie, practică judiciară –sentinţa civilă nr.2791/07.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în dosar nr(...), sentinţele civile nr.5818/29.10.2008, 6062/11.11.2008 şi 6398/27.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l D o l j în dosarele nr(...), (...) şi (...), sentinţa civilă nr.1077/25.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.1089/25.08.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.1773/17.11.2008 a T r i b u n a l u l u i O l t pronunţată în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.1705/03.11.2008 a aceluiaşi tribunal pronunţată în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.2787/07.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.2722/27.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în dosar nr(...), sentinţele civile nr.720 şi 721/03.11.2008 pronunţat de T r i b u n a l u l V r a n c e a în dosarele nr(...) şi (...), sentinţa civilă nr.6362/14.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosar nr(...), sentinţa civilă nr.1613/M/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul nr(...), sentinţa civilă nr.1195/26.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B u z ă u în dosarul nr(...).

N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 22 ianuarie 2009 care face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată la T r i b u n a l u l A l b a sub dosar nr (...) formulată de reclamanta M. F. B. împotriva pârâtei SC E. SA s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5663 lei despăgubiri civile actualizate în funcţie de indicele de inflaţie începând cu data de 31.10.2006 şi până la plata efectivă ; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .

În motivarea acţiunii au fost invocate următoarele :

Reclamantul a fost salariatul pârâtei, concediat prin decizia nr. 155 /23.10.2006 ca urmare a reorganizării activităţii . La concediere reclamantul a primit o indemnizaţie în cuantum de 15.947 lei, deşi trebuia să primească o indemnizaţie egală cu echivalentul a 12 salarii medii brute calculate la nivelul anului 2005 cu o indexare de 13 % aplicabilă pentru 2006, conform art. 4 din Planul Social E. - versiune finală la 21.04.2005 .

Potrivit art. 50 din Contractul colectiv de muncă pârâta era obligată să plătească, conform vechimii reclamantului 2 salarii medii nete pentru anul 2006. Aceste drepturi trebuiau plătite în termen de 5 zile de la data disponibilizării, conform deciziei de disponibilizare, nu au fost plătite motiv pentru care s-a solicitat reactualizarea sumelor de la data naşterii dreptului

Prin sentinţa civilă nr.1370/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosarul cu numărul de mai sus acţiunea a fost admisă. Pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantei diferenţa dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite, în sumă de 5.663 lei, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective. Pârâta a fost obligată şi la plata în favoarea reclamantei a sumei de 600 lei cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Reclamantul a fost salariatul pârâtei concediat prin decizia nr. 155/23.10.2006. Concedierea a avut loc ca urmare a reorganizării activităţii pârâtei.

Din cuprinsul acestei decizii emisă de pârâtă rezultă că sunt aplicabile prevederile Contractului Colectiv de Muncă, prevederile Planului Social încheiat de pârâtă şi Federaţia Sindicatelor Libere şi celelalte hotărâri privind procesul de reorganizare al pârâtei .

Reclamanta a fost salariatul pârâtei începând cu 03.01.2000.

În baza art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pârâta acordă salariatului salariile compensatorii prevăzute de acest acord precum şi salariile prevăzute de Planul Social, funcţie de vechimea salariatului în cadrul E. art. 6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă .

În cazul de faţă suma achitată salariatului a fost de 15.947 lei .

Potrivit contractului colectiv de muncă a fost stabilită o creştere a salariilor de bază începând cu 1.01.2006 de 13 %, aplicabilă salariaţilor aflaţi în evidenţa pârâtei la data de 1.01.2006 .

Pentru anul 2005 salariul mediu brut pe societate a fost de 1.400 RON pe persoană, aşa cum rezultă din adresa nr. 313/5.01.2005 comunicată de pârâtă tuturor sucursalelor sale.

De asemenea potrivit Contractului Colectiv de Muncă salariaţii beneficiau de o indemnizaţie minimă de concediere, din alte motive decât cele ce ţin de salariat , inclusiv în cazul concedierilor colective, astfel: la o vechime de până la 3 ani de 1,5 salarii medii nete; la o vechime de la 3 – 10 ani de 3 salarii medii nete şi la o vechime de peste 10 ani de 5 salarii medii nete ( art. 50 C.C.M. ) .

Aceste obligaţii ale pârâtei au fost stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă încheiat în anul 2005, valabil pentru anul 2006 şi prelungit pentru anul 2007 înregistrat la D.M.S.S şi F a m i l i e B u c u r e ş t i şi comunicat apoi structurilor teritoriale aşa cum rezultă din adresa nr. 174/5.03.2007 .

Potrivit Planului Social E. versiune finală din 21.04.2005 în cazul concedierii colective societatea va oferi pachete financiare de 8 salarii pentru salariaţii cu o vechime de la J de an la 5 ani, 12 salarii pentru salariatul cu o vechime de la 5 la 15 ani şi 15 salarii pentru salariatul cu o vechime de peste 15 ani. Pentru anul 2005 salariul mediu brut E. se calculează raportat la salariul mediu brut din anul 2004 ce va fi majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă .

Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social, Contractului Colectiv de muncă şi deciziei de concediere rezultă că reclamantului i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut E. pentru anul 2005 de 1.400 RON/ persoană indexabil cu 13 % aşa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă. Reclamantului i se cuvenea echivalentul a 12 salarii medii brute conform planului social plus 2 salarii medii brute potrivit art.50 din C.C.M.

În urma calculului efectuat a rezultat o diferenţă totală de 5663 lei neachitată salariatului de către pârâtă.

Această sumă a fost actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

Pârâta a fost legal citată în luna iulie 2008 pentru termenul din septembrie 2008.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii introductive ca tardiv formulată şi respingerea cererii ca neîntemeiată cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost analizată şi soluţionată de instanţă anterior dezbateri fondului.

Pârâta a invocat prevederile Planului Social încheiat la 21.04.2005 prin care s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în acel an precum şi criteriile pentru disponibilizările ulterioare. Acest Plan Social a fost completat ulterior prin amendamente care explică modul de calcul al salariului mediu brut pe societate precum şi modalitatea de aplicare a acestui plan în comparaţie cu prevederile art. 50 din CCM. Potrivit acestora pentru persoanele disponibilizate s-au acordat sume fixe ca şi indemnizaţie de concediere , stabilite în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat , iar ca şi mod de calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării .

Măsurile dispune prin art. 50 al 1 din CCM nu se aplică cumulativ cu măsurile prevăzute în Planul Social .

Salariatul a beneficiat de o indemnizaţie de concediere ţinând cont de vechimea în societate calculată în forma netă conform Planului Social care cuprinde dispoziţii mai avantajoase pentru salariat decât cele prevăzute de art.50 din CCM.

Măsurile cuprinse în Planul Social nu se cumulează cu cele din dispoziţiile art. 50 CCM, voinţa părţilor fiind de a stipula pachete financiare în favoarea salariaţilor sens în care au înţeles să modifice indemnizaţiile de concediere prevăzute anterior aşa cum rezultă din amendamentele încheiate în cursul anului 2006.

Pentru anul 2008 a fost şi modificat CCM în sensul că s-a stipulat expres că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de art. 50 din CCM.

Se mai arată că valoarea certă cunoscută care poate fi luată în calcul în stabilirea valorii salariilor compensatorii este media salariilor pe anul anterior celui în care se face disponibilizarea pentru că acest salariul mediu brut nu poate fi calculat decât la încheierea anului fiscal.

Susţinerile pârâtei au fost înlăturate ca nefondate.

Pârâta nu face dovada unei prevederi exprese în ce priveşte modificarea plăţilor compensatorii prevăzute de art. 50 din CCM prin Planul Social şi amendamentele ulterioare, în sensul că planul Social include şi acele plăţi compensatoriii stabilite anterior prin CCM . Mai mult decât atât , chiar pârâta recunoaşte că numai din anul 2008 a fost modificat conţinutul art. 50 din CCM în sensul că acordarea unui pachet compensator conform planului social exclude acordarea sumelor prevăzute în acest text al Contractului colectiv de muncă. În lipsa unei stipulaţii exprese potrivit căreia plăţile compensatorii stabilite prin planul social exclud plăţile stabilite prin Contractul Colectiv de Muncă, apărarea pârâtei este nefondată , cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 50 alin 4 din CCM stipulează expres că indemnizaţia de concediere stabilită potrivit alin 1 se completează cu prevederile Panului Social însuşit de părţi.

Atât salariatul cât şi pârâta recunosc baza de calcul a plăţilor compensatorii ca fiind salariul mediu brut pe societate, şi nu salariul personal, negociat al salariatului disponibilizat. De asemenea ambele păţi arată că această indemnizaţie este acordată în funcţie de vechimea în societatea , conform celor arătate anterior . Planul Social prevede că pentru anul 2005 salariu mediu brut din E. se va calcula în vederea stabilirii indemnizaţiei pe baza celui din anul 2004 , majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procent cu care se majorează salariul prevăzut în CCM .

Aşa cum am arătat în calculul salariului mediu brut pentru anul 2006 s-a avut în vedere indexarea salariului din anul 2005, aplicabilă tuturor salariaţilor existenţi în societatea la 1 ianuarie 2006 , deci inclusiv reclamantei .

Din enumerarea acestor prevederi ale Planului Social , Contractului Colectiv de muncă şi deciziei de concediere rezultă că reclamantei i se cuvenea o plată compensatorie a salariilor acordate calculată la salariul mediu brut E. pentru anul 2005 de 1.400 RON / persoană indexabil cu 13 % aşa cum a prevăzut contractul colectiv de muncă pentru anul 2006. Reclamantului i se cuvenea echivalentul a 12 salarii medii brute conform planului social plus 2 salarii medii brute potrivit art. 50 din CCM .

În urma calculului efectuat a rezultat o diferenţă totală de 5663 lei neachitată salariatului de către pârâtă .

Această sumă a fost actualizată cu indicele de inflaţie începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la data plăţii efective.

În baza art. 274 Cod pr. Civ. pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat , dovedit cu chitanţa depusă la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs societatea pârâtă solicitând, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii deduse judecăţii ca fiind prescris dreptul la acţiune, iar în subsidiar ca fiind nefondată, cu cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 148,75 lei.

În expunerea de motive arată că procedura de citare la instanţa de fond a fost viciată în sensul că strada pe care îşi are sediul a fost greşit denumită Calea E. în loc de Calea E.lor. De asemenea, pe procedura de citare nu sunt completate toate rubricile, fiind încălcate astfel normele imperative ale art.100 Cod procedură civilă, situaţie în care procedura de citare este viciată.

Pârâta apreciază că cererea formulată de reclamantă este prescrisă, termenul de formulare nefiind cel prevăzut de art.283 lit.c din Codul muncii, ci cel de 30 de zile prevăzut de art.283 lit.a, deoarece, pretenţiile invocate decurg din încetarea contractului individual de muncă, nefiind drepturi salariale, ci drepturi băneşti rezultate ca urmare a concedierii.

Pârâta a mai apreciat că, faţă de temeiul în baza căruia reclamanta a solicitat pretenţiile, aceste sume de bani sunt rezultate ale aplicării dispoziţiilor contractului colectiv de muncă, situaţie în care termenul de prescripţie este de 6 luni conform prevederilor art.283 lit.e Codul muncii şi curge de la data concedierii.

Conform art.42 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe perioada 2007-2010, plata indemnizaţiei minime de concediere are natură juridică diferită faţă de drepturile salariale, reprezentând alte venituri, astfel că solicitarea reclamantei nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale, cerute în temeiul contractului colectiv de muncă.

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond, apreciază pârâta, este nelegală şi cu privire la modul greşit în care au fost interpretate actele juridice deduse judecăţii.

În conformitate cu prevederile art.69 din Codul muncii, la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit indemnizaţiile de concediu pentru disponibilizările din anul 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora, termenul de valabilitate a planului fiind 31.12.2010.

Sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut pe E. din 2004, căruia i s-a aplicat procentul de indexare stabilit prin contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării.

Prin art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel E. pentru anul 2005, angajaţii cu o vechime de la 10 la 15 ani aşa cum este cazul reclamantei, primeau o indemnizaţie minimă de concediere echivalentă cu trei salarii mediu nete.

Prin art. 4 din Planul Social , modificat prin Amendamentul din 09.01.2006 , indemnizaţia minimă de concediere , aplicabilă reclamantei, este echivalentă cu 12 salarii medii brute , măsura fiind evident mai avantajoasă în raport cu cea dispusă prin Contractul colectiv de muncă şi a fost aplicabilă reclamantei , prin decizia de încetare a contractului de muncă.

Cele două categorii de măsuri, susţine pârâta, nu pot fi cumulate, fapt ce rezultă din Amendamentul din 13.09.2006 şi din art. 50 alin. 5 introdus în Contractul colectiv de muncă la nivel de E. pe anul 2008.

În final pârâta arată că a calculat corect indemnizaţia de concediere datorată pârâtei, folosind ca bază de calcul pentru anul 2005 salariul mediu brut din anul 2004, iar pentru anul 2006 s-a aplicat procentul de creştere a salariilor pentru anul 2005 de 13 %, înmulţit în cazul reclamantei cu 12 salarii din suma rezultată, scăzându-se cota de impozitare de 16 %.

Deliberând asupra recursului de faţă prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform prevederilor art. 304¹ cod pr. civilă, curtea constată următoarele :

Recursul este fondat.

Susţinerea recurentei, în sensul că procedura de citare a societăţii realizată de instanţa de fond a fost viciată, nu poate fi primită pentru următoarele considerente :

Chiar dacă adresa la care societatea a fost citată este menţionată Calea E. în loc de Calea E.lor, cum este corect, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul verbal de predare, procedura a fost legal îndeplinită, fiind semnată şi parafată de lucrătorul de la registratura pârâtei, existând garanţia că a ajuns în posesia celor în drept în timp util.

În acest fel este neîntemeiată susţinerea pârâtei în sensul că, nefiind completate toate rubricile citaţiei, ar fi fost încălcate normele imperative ale art.100 cod pr. civilă, câtă vreme, scopul procedurii de citare cu pârâta a fost realizat, aceasta având la dispoziţie un interval de timp mai mare de două luni pentru a-şi formula apărarea în cauză (a fost citată la data de 16.07.2008, iar primul termen de judecată a fost fixat la 17.09.2008).

Nici susţinerea pârâtei în sensul că cererea formulată de reclamant este prescrisă nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor pârâtei, în cauză sunt incidente prevederile art.283 lit.c Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale sau a unor despăgubiri către salariaţi.

În cauză nu sunt incidente nici prevederile art.283 lit.a din Codul muncii, întrucât pretenţiile invocate de reclamantă nu decurg din încetarea contractului individual de muncă şi nici prevederile art.183 lit.e din acelaşi act normativ, întrucât pretenţiile formulate de reclamantă nu sunt urmarea neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestuia.

Ne aflăm, însă, în prezenţa unor drepturi de natură salarială care devin actuale numai la data concedierii colective operate în cauză, termenul de prescripţie de 3 ani, începând să curgă de la această dată, astfel încât, contrar susţinerilor pârâtei, reclamanta se află în termenul legal prevăzut pentru formularea cererii deduse judecăţii.

Pe fond, cauza a fost greşit soluţionată de instanţa de fond.

Reclamanta a fost angajata societăţii pârâte în perioada 03.01.2000 -23.10.2006 în funcţia de vânzător staţie, dată la care a fost concediată conform art.65-66 din Codul muncii.

Contractul Colectiv de Muncă la nivel E. pe anul 2005, la stabilirea indemnizaţiilor de concediere, la art.50 prevede că aceasta va fi echivalentul a două salarii medii nete la o vechime a angajatului de la 3 la 10 ani, aşa cum este cazul reclamantei.

La data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit concret indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările realizate începând cu anul 2005, act greşit interpretat de instanţa de fond, deşi stabileşte fără echivoc regula acordării despăgubirilor sub forma salariilor compensatorii pentru fiecare salariat.

Conform art.4 din Planul Social, modificat prin Amendamentul din data de 09.01.2006, prevede că salariaţilor cu o vechime de la 5 la 15 ani li se acordă o indemnizaţie de 12 salarii medii brute.

Astfel, indemnizaţiile au fost stabilite în funcţie de vechimea în muncă a salariatului, luându-se ca bază de calcul salariul mediu brut din anul 2006 căruia i s-a aplicat procentul de încadrare stabilit de contractul colectiv de muncă în anul anterior disponibilizării.

Planul Social a fost completat ulterior prin Amendamentul din data de 13.09.2006, prin care se modifică în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art.50 din contractul colectiv de muncă.

În consecinţă, conform art.50 alin.5 din contractul colectiv de muncă la nivel de E. pe anul 2008, reluându-se prevederile Planului Social din 21.04.2005, se stipulează că acordarea unui pachet compensator salariaţilor exclude posibilitatea cumulării indemnizaţiilor de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art.50 din contractul colectiv de muncă.

Societatea pârâtă a dat eficienţă prevederilor art.4 din planul Social în sensul că pentru anul 2006 baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu brut din anul 2005, calculat la rândul său pe baza celui din 2004 la care s-a adăugat indexarea de 13%, înmulţit, în cazul reclamantei cu 12 salarii, din suma astfel obţinută scăzându-se cota de impozitare de 16%, obţinându-se astfel suma netă primită cu titlu de indemnizaţie de concediere, care a fost în cuantum de 15.947 lei, situaţie în care calculul efectuat de instanţa de fond este evident eronat.

Faţă de cele ce preced, conform prevederilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul de faţă şi va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite, ca fondat, recursul declarat de pârâta S.C. „E.” S.A. împotriva sentinţei civile nr.1370/15.10.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l A l b a în dosar civil nr(...).

Modifică în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta M. F. B. în contradictoriu cu pârâta S.C. „E.” S.A. B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 29.01.2009.

Red.C.V.

Tehnored.C.M.I. 3 ex.

Jud.fond: M. I.

E. E. M.