Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3028

Şedinţa publică de la 14 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE- (...) (...)-Judecător

-(...) (...)-Preşedinte Secţie

- (...) (...)-Vicepreşedinte Instanţă

Grefier- E. N.

     XXX     

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr. 6189/11.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta E. M. N. , având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: recurenta pârâtă SC E. SA, prin avocat U. A., a lipsit intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii.

Avocat U. B. reprezentanta recurentei pârâte, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei T r i b u n a l u l u i G o r j, pe fond respingerea acţiunii, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i G o r j, petiţionarul E. M. N. a chemat în judecată intimata SC E. SA B solicitând ca prin hotarârea ce se va pronunţa să fie obligată intimata la plata drepturilor salariale cuvenite în funcţie de vechimea în muncă, conform art.50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă, precum şi la plata diferenţei dintre sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate şi cele cuvenite conform ,, Planului Social”, sume actualizate la data plăţii.

În motivarea acţiunii, a arătat petentul că a fost salariatul intimatei aşa cum rezultă din carnetul de muncă.

Ca urmare a încetării raporturilor de muncă trebuia să primească o indemnizaţie compusă din echivalentul a 15 salarii medii brute la nivel E. conform punctului 4 din Planul Social E., echivalentul a 4 salarii medii nete la nivel E. conform art.50 alin.1 din CCM/2007.

S-a menţionat că la încetarea raporturilor de muncă petenţii au primit doar o parte a drepturilor cuvenite, astfel că sumele cuvenite cu titlu de plăţi compensatorii trebuia majorate cu acelaşi procent cu care s-au majorat salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune conform art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii, motivând în esenţă că petentul a primit o indemnizaţie de concediere ţinând cont de vechimea în cadrul E. calculată conform dispoziţiilor Planului Social, completat prin amendamentul din data de 09.01.2006.S-a arătat că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate (respectiv planul social şi art. 50 din CCM).Că atât planul social cât şi amendamentele la acesta reprezentând „ legea părţilor „ .

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 6189 din 11.11.2008, a admis acţiunea formulată de petenta E. M. N. şi a fost obligată intimata SC „E.” SA la plata diferenţei de plaţi compendatorii dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă precum şi la plata a unui salariu mediu net conform art. 50 alin. 1 din CCM la data încetării contractului individual de muncă, actualizate la data plăţii efective..

Analizând acţiunea, în raport de actele depuse la dosar şi de dispoziţiile legale aplicabile, instanţa a reţinut şi constatat următoarele:

Petenţii au fost concediaţi prin deciziile nr.29 şi 32/25.02.2008 în temeiul art.65 si art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din data de 07.06.2005 si 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E. , anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „ E. financiare” - invocat de altfel şi de intimată în preambulul deciziei de concediere (fila 4 din dosar ), angajaţii disponibilizaţi erau îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM-art.6 din decizia mai sus amintită .

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „ la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte , în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minima de concediere…”.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform adresei nr.504/11.06.2007(fila 13), începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.a. conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social sus mentionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Petenţii însă au beneficiat de plăţi compensatorii calculate la nivelul salariului brut aferent anului 2007, iar decizia de concediere a fost emisa la 25.02.2008 .

Indemnizaţia de concediere pe anul 2007 trebuia calculată luându-se în considerare salariul mediu brut pe anul 2007, de 2000 lei RON.

Potrivit art.7 si 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de munca nu pot conţine clauze care sa stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neindeplinirea obligatiilor asumate atrage raspunderea partilor cares se fac vinovate de aceasta .

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente( semnate de ambele părţi ,de altfel ) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau inlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin.4 din CCM/2007“ prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Faţă de motivarea expusă, în conformitate cu dispozitiile art.243 Codul muncii si prevederile din Contractul colectiv de munca pe anul 2007 si punctul 4 al Planului social anexa la contractul colectiv de munca al societăţii, a fost admisă acţiunea petenţilor şi obligată intimata la plata diferenţei dintre indemnizatia de concediere reprezentând 15 salarii medii brute din E. la nivelul anului 2008 si cea reprezentand 15 salarii medii brute din E. acordata la nivelul anului 2007, precum si contravaloarea a 5 salarii medii nete la nivelul E. pe anul 2008, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective.

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC”E.” SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de petenţi a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată petenţilor a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului Social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale Planului Social şi ale B. sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că greşit instanţa a arătat că indemnizaţia de concediere trebuia calculată pe baza salariului mediu pe anul 2008.

Arată că raporturile de muncă ale petenţilor cu intimata au încetat la data de 25.02.2008, ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. G, şi la data concedierii nu era aplicabil Amendamentul nr. 1 la Planul Social E. în vigoare la data de 19.01.2006.

Acesta prevede la pct. 4 că „salariul mediu brut pe E. care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere”.

Rezultă că, în speţă, petenţii fiind concediaţi în anul 2008, salariul mediu brut care va fi luat în considerare pentru stabilirea indemnizaţiei de concediere va fi cel din anul 2007 şi nu cel din 2008, cum greşi a stabilit instanţa.

Recursul este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamanţi este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 6189 din 11 noiembrie 2008 a admis acţiunea formulată de petenta E. M. N. şi a obligat pârâta SC E. SA la plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii pe unitate, cuvenite şi neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plăţii efective.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că atât planul social cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 „la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” , în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestuia.

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2008.

Cum intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii, instanţa a admis acţiunea şi a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 4 salarii medii pe unitate .

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC E. SA, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa a dat o interpretare greşită art. 50 din CCM şi acordurilor sociale şi nu a înţeles exact situaţia reală a acordării indemnizaţiilor de concediere.

Că, prin hotărârea pronunţată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori a dreptului bănesc numit „indemnizaţie de concediere”, cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizaţia ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puţin favorabile (indemnizaţia ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale şi care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).

Precizează că prin admiterea cererii, instanţa de fond a ignorat convenţia părţilor CCM trecând peste puterea de lege a unei convenţii legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus faţă de voinţa părţilor, exprimată în mod clar şi fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariaţii care sunt concediaţi din motive care nu ţin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere.

Susţine că prin B. Sociale încheiate la 07-..12.2005, 03.01.2006 şi 09.01.2007, semnate şi recunoscute de către ambele părţi semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: „. Plata unei indemnizaţii de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă şi – stabilirea unor tranşe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizaţia de concediere”.

Recursul este fondat.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr. 6189/11.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta E. M. N. , având ca obiect drepturi băneşti

Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2009.

Red. I.B.

Tehn. Red. D.M./2 ex 19.05.2009

J.f. E.Z./R.M.