Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...) - drepturi băneşti –

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4038

Şedinţa publică din data de 17 Iunie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5918/04.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. T., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă avocat B. U., lipsind intimatul reclamant.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr. 5918/04.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis acţiunea formulată de petentul D. T. în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

A fost obligată intimata la plata catre petent a diferentei dintre sumele reprezentînd plăţile compensatorii acordate la data concedierii şi cele cuvenite conform Planului Social pe anul 2005, precum si contravaloarea a 5 salarii cuvenite şi neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2005, sume actualizate la data plăţii efective.

S-a dispus obligarea intimatei la 100 lei cheltuieli de judecată către petent.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Petentul a fost concediat în data de 16.05.2007, în temeiul art. 65 şi art. 66 din Codul muncii, conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petentilor, peste 15 ani, - 5 salarii medii nete.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.A., conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizaţia de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social E. a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe E. din anul 2005.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata a 5 salarii medii brute la nivelul E. conform art. 50 alin. 1 din CCM/2007, s-au reţinut următoarele:

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Faţă de motivarea expusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 Codul muncii şi prevederile din Contractul colectiv de munca pe anul 2007, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat-o pe intimata să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând diferenta dintre sumele reprezentînd plăţile compensatorii acordate la data concedierii şi cele cuvenite conform Planului Social pe anul 2007, precum si contravaloarea a 5 salarii cuvenite şi neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2007, sume actualizate la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Reclamanta formulează întâmpinare, solicitând respingerea recursului, învederând că invocarea prescripţiei dreptului la acţiune în temeiul dispoz. art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii este eronată, deoarece sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură sunt incidente dispoz. art. 283 alin.1 lit. c Codul muncii.

Nu a solicitat desfiinţarea deciziei de concediere şi acordarea drepturilor băneşti la care are dreptul, conform reglementărilor din planul social şi CCM.

Cu privire la prevederile planului social, intimata precizează că acesta nu cuprinde prevederi referitoare la acordarea indemnizaţiei de concediere şi nici în decizia de concediere nu sunt incluse asemenea precizări.

Dacă părţile semnatare ale CCM şi planului social ar fi dorit ca aceste pachete să nu fie cumulate, aceasta s-ar fi putut realiza prin abrogarea art. 50 din CCM, fie prin inserarea în planul social sau a art. 50 din CCM a unui alineat referitor la necumularea celor două pachete financiare.

Ca urmare, rezultă că părţile semnatare au înţeles să păstreze pentru salariaţi beneficiul cumulării celor două pachete.

Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluţionare al acţiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante Întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală, prevederea unor.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii salariaţilor concediaţi pentru motive ce nu ţin de persoana lor, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

Obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri către salariat, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei acţiuni având un astfel de obiect este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Aceste sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este supusă termenului de prescripţie de 6 luni reglementat de art.283 alin.1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

La art. 50 alin.1 din CCM /2005 , la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariatului s-a stipulat obligaţia angajatorului de a-i plăti acestuia o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin.4 al aceluiaşi articol s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi, plan care, într-adevăr, conferă persoanelor concediate drepturi băneşti superioare celor menţionate la art. 50 alin.1 din CCM.

Aceasta nu înseamnă însă că sunt reglementate două categorii de compensaţii.

Art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, făcându-se referire la indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub minimul negociat, însă nu este exclusă acordarea unor drepturi băneşti superioare celor stabilite la acest articol.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin.4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social.

Art. 50 şi planul social nu reglementează două drepturi distincte, ci un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti ,cuantumul şi modalitatea de calcul fiind detaliate în planul social.

Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în amendamentul la planul social din 9.01.2006, părţile au menţionat că angajaţii în funcţie de vechimea în E. vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Acest aspect este clarificat ulterior prin amendamentul la planul social din 13.09.2006, prin care părţile semnatare au făcut precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul, va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.5918/04.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant D. T., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în tot.

Respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.06.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.L.E./ 2 ex./ 13 iulie 2009

Tehn.I.C./Ex.2

J.F./E. E. şiR. N.