Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 135

Şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

x.x.x.x

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii P. F. D., E. N. , T. M. , D. N. , D. G. , U. N. , N. H. , E. J. , E. H., U. E. , D. E. , D. J. , B. D. , E. B. D. , t P. F. M. , S. H. , N. N. , N. N. D. , M. D. , E. G. , E. D. , E. E. , E. N. , E. O. , T. F. , E. N. , N. G., împotriva sentinţei civile nr.2507/22.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat P. D. pentru recurenţii reclamanţi şi avocat J. N. pentru intimata SC E. SA .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat şi motivat în termen legal, după care

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părţilor asupra recursului de faţă.

Avocat P. D. pentru recurenţii reclamanţi, solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, iar în subsidiar solicită admiterea recursului,casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Avocat J. N. pentru intimata SC E. SA, pune concluzii de respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr.2507/22.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j s-a luat act de renunţarea pârâtului la excepţia invocată prin întâmpinare.

S-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanţii P. F. D., E. N., (...) M., D. N., D. G., U. N., N. H., E. J., E. H., U. E., D. E., D. J., , B. D., E. B. D., P. (...) M., S. H., N. N., N. N. D., , Reclamant M. D., E. (...), E. D., E. E., E. N., E. O., T. F., E. N., N. G., în contradictoriu cu pârâtul S.C. E. S.A. B .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanţii au fost angajaţii societăţii pârâte până la data emiterii deciziei de concediere pentru aceştia, iar contractele individuale de muncă ale lor au încetat în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării postului ocupat de fiecare salariat.

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamanţii au considerat că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia .

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitate depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

La termenul de judecată din 09.02.2009, reclamanţii M. F., D. J., E. J. D., E. N. şi E. N. N. au renunţat la judecată în temeiul art. 246 alin. (1) Cod Procedură Civilă, instanţa a luat act de renunţarea acestora.

Instanţa a luat act de renunţarea pârâtului la excepţia invocată prin întâmpinare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii P. F. D., E. N. , T. M. , D. N. , D. G. , U. N. , N. H. , E. J. , E. H., U. E. , D. E. , D. J. , B. D. , E. B. D. , t P. F. M. , S. H. , N. N. , N. N. D. , M. D. , E. G. , E. D. , E. E. , E. N. , E. O. , T. F. , E. N. , N. G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.

Susţine, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaţilor disponibilizaţi drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM şi pentru că: aceste drepturi au fost menţinute în CCM şi după apariţia Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru a nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de calcul diferite, astfel încât tranşele stabilite se calculează la alin. 1 în funcţie de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcţie de vechimea în E..

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Potrivit art.50 din CCM, încheiat între E. SA şi salariaţi, reprezentaţi de G. E. pentru anul 2005, la concedierile individuale din motivare care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestora indemnizaţie minimă de concediere : de la 0 – 3 ani – 1,5 salarii medii nete ; 3 – 10 ani – 3 salarii medii nete; peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

În cazul concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă.

E. acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

A.4 al articolului arată că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează prevederile planului social însuşit de părţi, astfel reţinându-se că acestea doar se completează şi nu adaugă în plus la textul de lege vizat.

Faţă de considerentele arătate mai sus, se constată că prin inserarea acestui articol în CCM, s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile.

Fiind, însă, un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul aceleiaşi unităţi şi ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate privesc decât această activitate.

A interpreta că cele două noţiuni sunt distincte şi privesc vechimea în muncă în general, conform art.50 din CCM, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

Un argument în plus în acest sens îl constituie faptul că, în Amendamentul la Planul Social din 09 ianuarie 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlul de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordată se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere, aceleaşi părţi înţelegând să lămurească acelaşi aspect şi prin Amendamentul la Planul Social din 13 septembrie 2006, făcând precizările corespunzătoare în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Având în vedere aceste considerente în temeiul art.312 alin.2 Cod pr.civilă urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii P. F. D., E. N. , T. M. , D. N. , D. G. , U. N. , N. H. , E. J. , E. H., U. E. , D. E. , D. J. , B. D. , E. B. D. , t P. F. M. , S. H. , N. N. , N. N. D. , M. D. , E. G. , E. D. , E. E. , E. N. , E. O. , T. F. , E. N. , N. G., împotriva sentinţei civile nr.2507/22.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2010

Red. Jud. F.D.

Tehnored. 2 ex./J.V./ Ianuarie 2010

Red.j.f./I.L./M.F.