Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 47/R/2009

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE : (...)-(...) (...)

JUDECĂTORI : (...) (...)

(...) E.

GREFIER : D. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC E. & G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 26 septembrie 2008 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, pronunţată în dosar nr(...), privind şi pe reclamanta D. E. J., având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate D. E. J., avocat T. B. J. şi reprezentanta pârâtei recurente SC E. & G. SRL, avocat E. G., lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost formulat şi motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate şi este scutit de taxa judiciară de timbru şi de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 12 ianuarie 2009, prin registratura instanţei, reclamanta intimată D. E. J. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantului pârâtei recurente.

Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar copia certificatului de naştere a minorului D. S. D., chitanţa privind onorariul avocaţial şi un bonul fiscal pentru cheltuielile ocazionate cu transportul la instanţă.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul pârâtei recurente SC E. & G. SRL solicită admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingeruu în totalitate a contestaţiei, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, cu cheltuieli de judecată la instanţa de fond şi la instanţa de recurs, conform facturii pe care o depune în copie la dosar.

Reprezentantul reclamantei intimate D. E. J. solicită respingerea recursului ca nefondat, dezvoltând pe larg motivele arătate în scris prin întâmpinarea depusă la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr.1064 din 26.09.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş, s-a admis în parte contestaţia formulată de contestatoarea D. E. J. în contradictoriu cu intimata S.C. E. & G. S.R.L. şi în consecinţă a fost anulată decizia de sancţionare nr. 1354/13.05.2008 emisă de intimată.

S-a dispus reîncadrarea contestatoarei pe locul de muncă avut anterior concedierii, intimata fiind obligată să-i plătească contestatoarei drepturile salariale de care aceasta ar fi beneficiat începând cu data concedierii şi până la efectiva reîncadrare, la valoarea actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective a acestor drepturi salariale.

S-a respins capătul de cerere privind daunele morale.

Intimata a fost obligată să plătească contestatoarei 650 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia nr. 1354/13.05.2008 emisă de intimată s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă a contestatoarei.

În motivarea deciziei se arată că aceasta a fost luată în baza cercetării disciplinare, care s-a concretizat în procesul-verbal nr.1338/06.05.2008 în care s-a consemnat că în perioada 22.04.- 25.04.2008, contestatoarea a lipsit nemotivat de la serviciu. Deşi contestatoarea a declarat că în zilele respective a beneficiat de concediu medical pentru fetiţa care i-a fost bolnavă, intimata nu a luat în considerare certificatul de concediu medical prezentat de contestatoare seria (...) nr. (...) motivat de faptul că acesta nu a fost eliberat pentru îngrijirea copilului, certificatul fiind înregistrat cu codul 01, care identifică o boală obişnuită.

Din recunoaşterea contestatoarei şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză s-a reţinut că în perioada 22.04.-25.04.2008, contestatoarea a lipsit de la serviciu. Contestatoarea a susţinut că s-a învoit de la maistrul de tură, d-na. B. care la rândul ei a adus la cunoştinţa şefului de secţie, d-na. E. despre învoirea contestatoarei, arătând că învoirea a fost doar verbală. La rândul lor martorii audiaţi au declarat că au auzit sau ştiu că , contestatoarea a vorbit cu maistrul de tură şi a solicitat să fie învoită pentru că avea copilul bolnav.

In regulamentul de ordine interioară este reglementată modalitatea învoirilor, iar martorii au confirmat că se acordau învoiri, dar trebuia urmată o anumită procedură şi anume: angajaţii se adresau maistrului de tură cu solicitarea, se mergea în biroul administratorului, se aducea la cunoştinţa conducătorilor motivul învoirii, după care angajatului i se dădea un formular care trebuia completat, şi doar după completarea acestui formular şi avizarea lui se putea pleca în învoire.

Contestatoarea nu a urmat această procedură, iar în instanţă a invocat că nu a luat la cunoştinţă şi nu a semnat regulamentul de ordine interioară decât după întoarcerea la serviciu.

Faţă de această susţinerea intimata a probat că regulamentul de ordine interioara se află afişat în unitate, la punctele de lucru în mod vizibil şi că acesta se ia la cunoştinţă de fiecare angajat la momentul angajării.

Cu ocazia cercetării disciplinare contestatoarea a prezentat comisiei certificatul medical seria (...) nr. (...) şi a anunţat că este însărcinată.

Acest certificat medical a fost eliberat la data de 22.04.2008 pentru 4 zile de concediu medical respectiv până la data de 25.04.2008. Deşi intima a susţinut că acest concediu medical nu a fost emis legal, acesta nu a fost atacat de către intimată potrivit procedurii specifice de contestare a certificatului medical, situaţie în care acesta apare ca fiind legal emis, înscrierile lui valabile, iar pe baza acestuia reţinerea ca absenţe nemotivate a celor 4 zile nu se justifică, ca atare nu există fapta care a dus la aplicarea măsurii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.

În ce priveşte starea de graviditate, din declaraţiile martorilor s-a reţinut că, se ştia la locul de muncă că contestatoarea este însărcinată, iar cu ocazia cercetării disciplinare contestatoarea a adus la cunoştinţa comisiei despre starea sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin (1) lit. a Codul muncii se interzice desfacerea contractului de muncă pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă, dovedit cu certificat medical emis în condiţii legale, iar potrivit aceluiaşi art. lit. c se interzice desfacerea contractului de muncă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat la cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere. În privinţa interpretării şi aplicării textului de lege menţionat, în literatura juridică s-au exprimat mai multe puncte de vedere opinia majoritară fiind aceea că art.60 din Codul muncii instituie, pentru situaţiile expres reglementate, interdicţia temporară a concedierii salariaţilor, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor acesteia. Aşadar angajatorul nu poate dispune concedierea dacă s-a produs unul din cazurile respective, urmând să se suspende efectele concedierii până după încetarea cazului. Dacă angajatorul a dispus concedierea, aflând apoi despre existenţa cazului de interdicţie, soluţia corectă constă în revocarea deciziei de concediere şi emiterea unei noi decizii după ce a încetat cazul ce a determinat interdicţia.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute, instanţa a apreciat întemeiată contestaţia, privind nelegalitatea deciziei de concediere şi a dispus anularea deciziei de concediere.

În temeiul art. 78 Codul muncii a dispus reintegrarea contestatoarei pe locul de muncă deţinut anterior concedierii, cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatoarea începând cu data concedierii şi până la efectiva reintegrare, plata acestor drepturi urmând a se face la valoarea actualizată în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii.

În ce priveşte daunele morale solicitate, în conformitate cu dispoziţiile art.269(1) din Codul muncii astfel cum acesta a fost modificat prin Legea 237/2007:

„Angajatorul este obligat în temeiul normelor şi principiului răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”

D.-se cu rezolvarea acestei probleme de drept şi anume, daunele morale în litigiile de muncă, instanţele de judecată au aplicat diferit dispoziţiile art.269(1) Codul muncii, soluţiile fiind şi de acordare a daunelor morale şi de respingere a acţiunilor formulate de salariaţi, având acest obiect.

Rezolvarea acestei practici neunitare a fost decisă de Inalta C de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în Monitorul Oficial Partea I nr. 763 din 12.11.2007 a fost publicată Decizia ICCJ nr. 40/2007 pentru admiterea recursului în interesul legii declarat de Procurorul general cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariaţi în cadrul litigiilor de muncă.

Conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens. ICCJ a constatat că există două orientări în practica instanţelor referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în soluţionarea litigiilor de munca în cadrul cărora salariaţii solicită să le fie acordate daune morale.

Unele instanţe s-au pronunţat în sensul că acordarea de daune morale în cadrul litigiilor de muncă este admisibilă pe motiv că prevederile art. 998 şi 999 din Codul civil, referitoare la răspunderea delictuală pentru prejudiciul cauzat, având caracter de lege generală în raport cu dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i, le completează pe acestea.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că acordarea de daune morale este admisibilă numai în măsura în care în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau al contractului individual de muncă au fost incluse clauze exprese în acest sens.

Decizia ICCJ confirmă faptul că „aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.”

Raportat la toate aspectele reţinute, daunele morale nu au fost acordate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. & G. SRL, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii în tot ca nefondată a cererii reclamantei având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

În motivarea recursului apreciază că sentinţa este nelegală întrucât instanţa de fond nu a făcut o aplicare corectă a legislaţiei muncii.

Arată că în data de 13.05.2008 societatea pârâtă a adoptat decizia de sancţionare nr.1354 prin carte s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă nr.(...)/18.07.2007 a angajatei D. E. J. după ce prealabil a fost derulată procedura cercetării disciplinare.

Decizia este fundamentată în drept pe dispoziţiile art.263, 264 lit.f, 268, 272, 273 din C.muncii, reclamanta lipsind nemotivat de la locul de muncă patru zile, iar la întoarcere nu a prezentat în termen certificatul medical.

Mai arată pârâta că reclamanta a avut o atitudine necuviincioasă faţă de conducere, a adus injurii şi ameninţări la adresa conducerii.

Reclamanta a prezentat un bilet de trimitere incomplet cu diagnostic prezumtiv sarcină 8 săptămâni, de care unitatea nu putea să ţină cont, fiind incomplet la rubrica motivul trimiterii şi investigaţii solicitate şi care atestă un diagnostic prezumtiv.

Apreciază că în aceste condiţii nu sunt incidente dispoziţiile art.60 alin.1 C.muncii, atâta timp cât salariata nu a făcut dovada sarcinii până la data emiterii deciziei de sancţionare, iar conducerea nu putea să constate prin propriile simţuri această împrejurare, iar motivul concedierii nu are nici o legătură cu sarcina reclamantei.

Arată că reclamanta a luat la cunoştinţă prevederile Regulamentului de Ordine Interioară la data de 04.06.2007, respectiv 01.05.2008, semnând alături de toţi angajaţii.

Consideră că sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului de muncă este prevăzută de lege şi a fost aplicată de conducerea unităţii cu respectarea procedurii legale a cercetării disciplinare, iar reintegrarea reclamantei ar conduce la subminarea autorităţii conducerii firmei şi ar avea consecinţe grave asupra conduitei celorlalte angajate.

Prin întâmpinarea de la f.14-16, reclamanta D. E. J. solicită respingerea recursului ca nefondat.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel urmează să respingă recursul pentru următoarele considerente:

Din declaraţiile martorilor s-a reţinut că, se ştia la locul de muncă că intimata este însărcinată, iar cu ocazia cercetării disciplinare contestatoarea a adus la cunoştinţa comisiei despre starea sa.

În conformitate cu dispoziţiile art. 60 alin (1) lit. a Codul muncii se interzice desfacerea contractului de muncă pe durata concediului pentru incapacitate temporară de muncă, dovedit cu certificat medical emis în condiţii legale, iar potrivit aceluiaşi art. lit. c se interzice desfacerea contractului de muncă pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat la cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere.

Prima instanţă a făcut o corectă aplicare a acestui text legal şi de asemenea a reţinut întemeiat că art. 60 din Codul muncii instituie, pentru situaţiile expres reglementate, interdicţia temporară a concedierii salariaţilor, iar nu înlăturarea temporară a producerii efectelor acesteia. Aşadar angajatorul nu poate dispune concedierea dacă s-a produs unul din cazurile respective, urmând să se suspende efectele concedierii până după încetarea cazului. Dacă angajatorul a dispus concedierea, aflând apoi despre existenţa cazului de interdicţie, soluţia corectă constă în revocarea deciziei de concediere şi emiterea unei noi decizii după ce a încetat cazul ce a determinat interdicţia.

Faţă de cele reţinute analiza celorlalte critici din recurs nu este utilă deoarece chiar dacă ar fi reţinute ca întemeiate are prevalenţă textul legal al art. 60 din Codul muncii, acesta înlăturând aplicarea altor texte legale sau situaţii invocate de către recurentă.

În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm., art. 304¹ Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.

În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă va obliga pe numitul recurent aflat în culpă procesuală să plătească intimatei D. E. J. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. & G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 26.09.2008 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei D. E. J. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...)-(...) (...) (...) (...) (...) E. D. N.

S. de I.D.C., dactilografiat de Sz.M.

În 2 ex., la data de 22.01.2009

Judecător fond – D. V., D. M. – T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş