Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M A N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

Secţia civilă şi pentru cauze

cu minori şi de familie, de

conflicte de muncă şi asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.60/R DOSAR NR(...)

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010

PREŞEDINTE (...) (...) - judecător

(...) (...) - judecător

(...) (...) U. - judecător

D. O. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul F. H. împotriva sentinţei civile nr.1595/M pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v la data de 16 noiembrie 2009 în dosarul civil nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor. Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din 19 ianuarie 2010, când partea prezentă a pus concluzii, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie şi când instanţa, în vederea deliberării, a amânat pronunţarea la data de 26 ianuarie 2010.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa civilă nr.1595/2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul F. H. în contradictoriu cu pârâta S.C. Sprinter 2000 S.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost angajat în cadrul pârâtei în baza contractului individual de muncă nr.13356/17.06.2008- f.8-10 în funcţia de merchandising division manager, în contract fiind menţionată ca funcţie ,, director vânzări”, întrucât termenul englez nu exista în Codul P. din România. Acest aspect este dovedit de înscrisul depus la dosar- f.11 emis în luna iunie 2008( data angajării reclamantului), înscris în cuprinsul căruia se menţionează funcţia ocupată de reclamant şi pentru care este salarizat, respectiv merchandising division manager. Această împrejurare mai este atestată şi menţiunile din fişa postului.- f.30, document semnat de reclamant în data de 16.06.2008.

Prin Decizia nr.988/27.04.2009 pârâta, prin reprezentant legal, a dispus concedierea reclamantului în temeiul art.65 alin.1 din Legea 53/2003, datorită desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a reorganizării activităţii.

Reclamantul invocă faptul că decizia este lovită de nulitate întrucât nu au fost respectate prevederile art.65 din Codul muncii, respectiv concedierea nu a avut loc ca urmare a desfiinţării locului de muncă, desfiinţarea nefiind efectivă şi nu are o cauză reală şi serioasă. Motivul real al concedierii îl reprezintă refuzul angajatului de a presta activităţi suplimentare.

De asemenea societatea nu a comunicat lista tuturor locurilor de muncă disponibile şi nici nu a cerut sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii angajatului.

Instanţa a apreciat aceste susţineri ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art.65 alin 1 din Codul muncii contractul individul de muncă poate fi desfăcut, din iniţiativa unităţii în cazul desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Potrivit aliniatului 2 al aceluiaşi articol desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În cauză, reorganizarea activităţii s-a decis de către societatea pârâtă având în vedere rezultatele slabe ale diviziei L., precum şi contextul economic actual, fapt ce a determinat necesitatea reducerii cheltuielilor prin restrângerea activităţii şi implicit restructurarea posturilor. – adresa f-12

Urmare a acestui fapt, reclamantului i s-a desfăcut contractul de muncă prin decizia contestată, reorganizarea prin desfiinţarea unor posturi fiind efectivă, dovadă fiind organigrama depusă la dosarul cauzei( filele 172) din care rezultă că funcţia de merchandising division manager a fost eliminată din schema de personal , astfel că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute art.65 alin 1 din Codul muncii, decizia fiind emisă cu respectarea prevederilor legale.

Cât priveşte critica referitoare la faptul că în decizie nu s-au menţionat lista tuturor locurilor de muncă disponibile, instanţa o apreciază neîntemeiată întrucât obligativitatea efectuării acestei menţiuni în decizia de concediere vizează numai situaţiile în care concedierea s-a făcut în temeiul art.61 lit c şi d, respectiv când concedierea se datorează unor inaptitudini fizice sau psihice constatate prin expertiză medicală sau în ipoteza necorespunderii profesionale pe postul ocupat, ori în cauză temeiul deciziei de concediere este art. 65 alin 1.

De asemenea obligaţia de a solicita sprijinul AJOFM în vederea redistribuirii angajatului vizează aceiaşi situaţie, respectiv cazul în care concedierea s-a dispus în temeiul art. art.61 lit c şi d.

Faţă de cele menţionate, reţinând că în cauză a avut loc o reorganizare a activităţii societăţii pârâte în vederea creşterii rentabilităţii prin reducerea de posturi şi că decizia de concediere respectă cerinţele de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, instanţa a reţinut netemeinicia petitului 1 din acţiune şi l-a respins.

E. 2 şi 3 sunt accesorii petitului 1 şi au fost respinse.

Prin petitul 4, astfel cum a fost precizat la termenul de judecată din data de 27.11.2009 - f.238 şi prin precizarea de acţiune depusă la dosar f.209 se solicită plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 16.06.2008-27.04.2009, respectiv comision în procent de 0,4% pe lună din livrările clienţilor consumer, bonus trimestrial de obiectiv în valoare de 3000 lei, bonus anual merchandising division în valoare de 2000 lei, buget lunar de protocol şi premiere merchandising division - din vânzările L., în procent de 0,25% şi extrabuget, pe MS 150/lună.

În ceea ce priveşte comisionul în procent de 0,4% pe lună din livrările clienţilor consumer deserviţi de divizia merchadising, nu există înscrisuri din care să rezulte lista cu acest tip de clienţi, motiv pentru care comisionul nu poate fi calculat.

E. trimestrial de obiectiv nu s-a acordat de către pârâtă întrucât reclamantul nu şi-a realizat obiectivul pentru care pretinde plata bonusului. Reclamantul nu a dovedit contrariul celor menţionate de pârâtă prin întâmpinare.

E. anual nu s-a acordat din motive imputabile reclamantului care nu a pus la dispoziţie documentele necesare ( metodologie de store-check), în lipsa acestora, indicatorul de calitate cu care s-a ponderat bonusul fiind 0.

Cât priveşte solicitările privind bugetul lunar de protocol şi extrabuget, instanţa a apreciat că nici aceste solicitări nu sunt întemeiate întrucât nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli şi cuantumul acestora.

Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, în temeiul disp. art.65 din Codul muncii acţiunea formulată de reclamant a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul criticând-o sub aspectul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct. 7, 8 şi 9 şi art.304¹ Cod procedură civilă.

În esenţă, în motivarea recursului se arată că a fost angajat în funcţia de director vânzări şi nu cea reţinută de instanţă, că funcţia de director mercantizare nu a fost desfiinţată nefiind inclusă de altfel în organigrama societăţii.

Se arată că s-a încălcat principiul voinţei reale a părţilor, scopul contractului de muncă fiind de a se presta funcţia de director vânzări, iar desfiinţarea postului nu a fost reală şi serioasă. S-a restrâns nejustificat sfera de aplicare a dispoziţiilor art.74 alin.1 lit. d din Codul muncii, iar cu privire la calculul drepturilor salariale se impunea o expertiză contabilă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs.

Recursul nu este fondat.

Conform art.65 alin.2 din Codul muncii în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

În accepţiunea textului, controlul judiciar se limitează la efectivitatea desfiinţării postului ocupat de salariat şi a cauzei care trebuie să îndeplinească două cerinţe respectiv să fie reală şi serioasă, să determine cu necesitate restructurarea. În rândul cauzelor care se înscriu în litera normei juridice sunt între altele şi dificultăţile economico – financiare ale angajatorului, rezultate slabe în circuitul comercial. Instanţa nu are căderea să cenzureze opţiunea angajatorului în desfiinţarea unuia sau altuia dintre posturile societăţii întrucât s-ar substitui organelor de conducere ale acesteia, care au competenţa exclusivă în a aprecia asupra necesităţii reorganizării activităţii. Prin urmare, controlul judecătoresc este limitat la parametri arătaţi şi de caracterul nelegal, abuziv, al concedierii.

În speţă este dovedită necesitatea reorganizării activităţii datorită slabelor rezultate obţinute de divizia L., al cărui conducător – director de mercantizare - era reclamantul, ce a condus la desfiinţarea postului eliminat din organigrama societăţii astfel că cerinţele art.65 Codul muncii sunt îndeplinite, concedierea având la bază o cauză reală şi serioasă ce are drept efect reorganizarea activităţii angajatorului.

Susţinerea reclamantului că postul real ocupat era cel de director vânzări nu este confirmată, voinţa reală, internă a părţilor ca principal criteriu de interpretare a convenţiilor (art.977 Cod civil) fiind de a ocupa postul de director mercantizare în cadrul diviziei amintite, dovadă fiind „Fişa postului” ce consemnează atribuţii specifice acestei ultime funcţii şi sistemul de salarizare care se circumscrie aceluiaşi post. De aceea este dovedită intenţia comună a părţilor contractante şi deci sensul literal al termenului „director vânzări” din contractul de muncă nu mai prezintă importanţă cum o spune de altfel şi art.977 din Codul civil.

Dacă voinţa părţilor ar fi condus la un cumul de funcţii s-ar fi încheiat două contracte de muncă, cum dispune art.35 alin.1 Codul muncii, cerinţă neîndeplinită în speţă sau s-ar fi prevăzut expres în fişa postului, or o asemenea clauză nu este stipulată.

Este nefondat şi motivul vizând încălcarea prevederilor art.74 alin.1 lit.d Codul muncii întrucât norma trimite la dispoziţiile art.64 ce se referă la concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului şi nu la cele de genul din cauză.

Cu privire la calculul drepturilor salariale motivul este fără efect din moment ce soluţia primei instanţe referitoare la concediere este legală.

Din examinarea sentinţei nu se desprinde încălcarea vreunuia din motivele de modificare invocate, iar analiza cauzei sub toate aspectele denotă că sentinţa primei instanţe respectă legea în raport de starea de fapt reieşită din dosar, astfel că potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefundat.

În baza art.274 Cod procedură civilă recurentul este obligat la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamantul F. H. împotriva sentinţei civile nr.1595/16.11.2009, a T r i b u n a l u l B r a ş o v, pe care o menţine.

Obligă recurentul să plătească intimatei S.C. „Sprinter 2000” S.A, suma de 1785 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.01.2010.

PREŞEDINTE, JDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) U.

GREFIER,

D. O.

Red. M.L./10.02.2010

Dact. C.N./22.02.2010

- 4 exemplare -

Jud. fond – N. G.

- M. E.