Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA CIVILĂ NR. 1037/R-CM

Şedinţa publică din 29 Mai 2009

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător : (...) (...)

Judecător : (...) (...), preşedinte secţie

Grefier : E. E.

S-au luat în examinare, pentru soluţionare, recursurile civile declarate de reclamanţii J. E. P., P. J., H. J., E. D., împotriva sentinţei civile nr.160 din 13 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a – Secţia civilă, în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au lipsit părţile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei că, recurenţii-reclamanţi, prin motivele de recurs, au solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 Cod procedură civilă.

Curtea, faţă de această situaţie, constată recursurile în stare de judecată şi rămâne în pronunţare asupra acestora.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i V â l c e a – Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 1623/90/27.05.2008 reclamanţii E. N.-S., D. U. D., H. J., E. B., J. E. P., P. J., S. B. N., U. G., E. D., N. (...), J. B. S., U. J., S. J., T. J., U. E., H. J., I. N., N. T. N., E. G. P. U. J., T. E., V. B., şi V. E., au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA pentru ca, prin hotărârea care se va pronunţa, să fie obligată să le plătească sumele reprezentând drepturi salariale cuvenite ca urmare a executării necorespunzătoare a obligaţiei de acordare a plăţilor compensatorii datorate ca urmare a încetării contractelor lor individuale de muncă, sume la care să se calculeze şi dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă.

S-a solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea acţiunii s-au susţinut următoarele:

Reclamanţii au fost salariaţii pârâtei, iar prin deciziile depuse la dosar, emise de unitatea – pârâtă angajatoare, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al fiecăruia dintre ei.

In fiecare decizie în parte, s-a menţionat acordarea pentru fiecare dintre reclamanţi a unei indemnizaţii care le-a fost plătită în temeiul prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă ( CCM – în continuare ) . S-a susţinut că, în conformitate cu planul social E., anexă la CCM unic la nivel naţional pe anii 2005 – 2006, pct.4, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în societate, de indemnizaţii de concediere, calculată la nivelul a 12 salarii medii brute pentru o vechime în societate de 5- 15 ani şi la nivelul a 15 salarii medii brute pe E., pentru o vechime de peste 15 ani .

A fost invocat conţinutul adresei nr. 713/15.05.2006 emisă de SC E. SA, potrivit căruia salariul mediu brut pe anul 2006 era de 1850 lei/persoană şi cu toate acestea, reclamanţii nu au beneficiat de plăţii compensatorii calculate corect, la nivelul salariului brut aferent anului disponibilizării.

S-a motivat, de asemenea că, în conformitate cu planul social sus-menţionat, salariul mediu brut pe E., care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate trebuia să se calculeze pe baza salariului din anul 2004, majorat în anii următori, direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM, iar în conformitate cu adresa nr.313/25.01.2003 emisă de pârâtă, începând cu data de 01.01.2005, salariul mediu brut la nivelul societăţii pârâte a fost majorat prin efectul CCM .

Pârâta SC E. SA a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 115 Cod procedură civilă, întâmpinare prin care a invocat următoarele apărări :

In urma concedierii colective care a avut loc în cadrul E., salariaţilor concediaţi le-au fost emise decizii de concediere care prevedeau valorile pachetelor financiare compensatorii, raportat la datele fiecăruia dintre cei concediaţi .

Nici unul dintre angajaţii concediaţi nu a contestat decizia de concediere în termenul legal, astfel încât aceasta a produs efecte de la data emiterii fiecăreia, în baza prevederilor art. 75 din Codul muncii .

Ulterior executării deciziilor, prin încasarea sumelor de bani necontestate, reclamanţii au învestit instanţa contestând valorile însuşite în sensul că nu ar fi fost corect calculate.

S-a susţinut că reclamanţii contestă prevederile art. 6 menţionate în decizia de concediere, astfel încât, în condiţiile în care se va califica acţiunea drept o contestaţie a deciziei de concediere, termenul de prescripţie era de 30 de zile de la comunicarea deciziei.

Având în vedere că izvorul obligaţiilor deduse judecăţii îl constituie CCM, termenul de prescripţie este cel dat de prevederile art.283 alin. l lit. e Codul muncii.

In aceste condiţii s-a solicitat să se constate tardivitatea introducerii acţiunii , indiferent cum ar fi calificată aceasta, sens în care pârâta a înţeles să invoce menţionata excepţie.

Pentru situaţia în care s-ar trece peste toată apărările de mai sus s-a solicitat să se respingă pe fondul cauzei acţiunea ca fiind neîntemeiată, având în vedere următoarele argumente :

In conformitate cu dispoziţiilor art. 69 Codul muncii, la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul social, înregistrat la ITM B sub nr.27776/30.08.2006.

Prin planul social, ca urmare a procesului de reorganizare a E. SA, printre alte măsuri sociale convenite cu G. din E., s-au stabilit procedurile privitoare la concedierea pentru disponibilizările care urmau să se facă în anul 2005, precum şi pachetele financiare ( care includ, pe lângă indemnizaţia de concediere şi alte formule de sprijin ) şi, mai ales criteriile de determinare a pachetelor financiare pentru anii următori, termenul de valabilitate a planului social fiind până în 31.12.2010, în aplicarea dispoziţiilor art. 50 alin. 3 din CCM .

Pe de altă parte s-a invocat faptul că Planul social – anexă la CCM al SC E. SA, a fost completat la data de 9.01.2006 cu un addendum care detaliază modul de calcul al salariului mediu brut pe E.. Planul social mai prevedea şi alte măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi, în afara plăţilor compensatorii, şi anume : indemnizaţiile de preaviz corespunzător unui număr de 60 de zile calendaristice, precum şi indemnizaţia integrală de concediu de odihnă aferentă anului în care s-a făcut disponibilizarea.

In vederea înlăturării oricăror dubii cu privire la modalitatea de aplicare a textelor de lege invocate, s-a realizat addendumul din data de 13.09.2006, act bilateral în care s-a precizat fără echivoc că voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere prevăzute de art. 50 alin. l din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. l din CCM .

In urma concedierii colective, salariaţii disponibilizaţi au beneficiat de pachetele financiare prevăzute în planul social anexă a CCM ( astfel cum a fost completat prin addendum ) . In acest context, încetarea contractelor de muncă ale salariaţilor s-a făcut avându-se în vedere dispoziţiile planului social mai sus menţionat, elaborat pentru situaţiile speciale care fuseseră create.

Conform deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, reclamanţii au primit o indemnizaţie de concediere stipulată la 6 din actul menţionat, ţinând cont de vechimea în E. a acestora .

In concluzie , s-a invocat că urmare aplicării prevederilor legale mai sus menţionate a reprezentat criteriul de calcul legal al pachetelor băbeşti acordate la concedierea colectivă, respectiv :baza de calcul a reprezentat-o salariul mediu pe E. din anul anterior concedierii, criteriul fundamentat şi pe logica simplă potrivit căreia, pentru un an fiscal nefinalizat nu se poate calcula o valoarea medie a salariului brut, calculul valorilor a avut la bază criteriile stabilite în planul social anexă la CCM şi addendumul la planul social, preavizul de concediere a fost inclus în pachetele prevăzute în planul social, fiind calculat în conformitate cu aceleaşi criterii.

T r i b u n a l u l V â l c e a , prin sentinţa civilă nr.160 din 13 februarie 2009 a respins acţiunea ca neîntemeiată, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă.

Pentru na pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea nu se verifică în cauză, faţă de prevederile art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, raportat la data acordării drepturilor salariale şi data promovării acţiunii.

Pe fondul cauzei s-a constatat că reclamanţii au fost salariaţii pârâtei şi li s-au emis decizii prin care s-a dispus de către angajator încetarea raporturilor de muncă în temeiul art.65 şi 66 Codul muncii, începând chiar cu data emiterii acestora. Prin deciziile de desfacere a contractelor de muncă s-a stabilit că pârâta le va plăti reclamanţilor o indemnizaţie egală cu salariul de bază şi celelalte drepturi salariale ce le reveneau acestora potrivit contractului individual de muncă pe durata preavizului. S-a mai stabilit că valoarea netă a indemnizaţiei de concediere este acordată potrivit art.50 din CCM completat cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu G. E..

Această negociere a avut loc şi a fost consemnată în Planul Social E. din 21.04.2005, la art.4, însuşit de părţile contractante şi care stabileşte regula de acordare a plăţilor compensatorii.

Conform acestui Plan Social, pentru fiecare salariat se acordă un număr de salarii medii brute, în funcţie de vechimea, în cadrul E..

Atât în Planul Social, dar şi în amendamentele acestuia, s-a stabilit că salariul. mediu brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere. Acest lucru a fost inclus şi în proiectul de concediere colectivă nr.1027/4.08.2006 lit.f care, din punctul de vedere al plăţilor compensatorii face trimitere tot la nivelul anului anterior celui în care are loc disponibilizarea efectivă.

Din acest punct de vedere tribunalul a apreciat ca neîntemeiată susţinerea reclamanţilor în ceea ce priveşte raportarea calculului plăţilor compensatorii la anul în care contractul de muncă a fost desfăcut.

A mai reţinut instanţa de fond că intenţia părţilot nu a fost aceea de a cumula indemnizaţiile din planul social cu cele din CCM la nivel de E., aceasta deoarece CCM, care constituie legea părţilor prevede în art.50 alin.3 că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu G. E.. Or, acest lucru s-a realizat şi a avut ca urmare, iniţierea Planului Social care cuprinde prevederi superioare celor existente în CCM, deci nu există temei pentru acordarea celor 5 salarii conform art.50 CCM întrucât negocierea G. E. este o negociere realizată în limitele CCM şi opozabilă părţilor semnatare.

În ceea ce priveşte creşterea salarială intervenită la nivelul anului 2007, instanţa a reţinut că potrivit art.128 alin.6 din CCM, la nivelul E. s-a stabilit o creştere a salariilor de bază, în medie cu 12%, cu aplicare de la 1.01.2007, de care vor beneficia salariaţii E. aflaţi în evidenţă la data de 1.01.2001.

În cauză, calitatea de salariat a reclamanţilor a încetat la datele dispuse prin deciziile de încetare a raporturilor de muncă, iar în aceste condiţii majorarea salarială intervenită la 1.01.2007 nu le este aplicabilă.

Pentru cele ce preced s-a dispus respingerea acţiunii.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal reclamanţii H. J., E. D., P. J. şi J. E. P..

Deşi recursurile sunt formulate separat, vizează aceleaşi critici întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.8,7 şi 9 Cod pr.civilă, după cum urmează:

1.- Instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea acestei critici se arată că instanţa a reţinut greşit că intenţia părţilor nu a fost de a cumula indemnizaţiile din Planul social cu cele din CCM la nivel de E., deoarece art.50 din CCM se referă la o indemnizaţie minimă de concediere în raport de salarii medii nete, de vechimea în muncă a salariatului, cu precizarea că aceste drepturi se adaugă la drepturile primite deja conform Planului Social, în timp ce Planul Social evidenţiază salarii medii brute şi vechimea în E. a salariatului.

În raport de aceste caracteristici angajatorul a omis să le achite cele trei salarii medii nete la care se referă expres art.50 alin.1 din C.C.M.

2.- Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Astfel, greşit a reţinut că au solicitat includerea în cuantumul plăţilor compensatorii şi a indemnizaţiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din C.C.M. la nivel de unitate, întrucât au solicitat diferinţa dintre plăţile sociale acordate şi cele cuvenite.

Greşit a reţinut că intenţia părţilor nu a fost aceea de a cumula indemnizaţiile din Planul social cu cele din CCM, întrucât Planul social – versiunea finală reprezintă voinţa comună a părţilor contractante şi sunt incluse în rezultatul negocierilor dintre SC E. SA şi G. E., iar în această situaţie dispoz.art.50 alin.4 din CCM pe anii 2005, 2006, 2007 stabilesc că art.50 se completează cu prevederile Planului social însuşit de părţi.

3.- Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În motivarea acestei critici se arată că potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor şi se aplică tuturor salariaţilor.

Art.50 alin.4 a fost înlăturat din textul legal al CCM pe 2008 aplicabil la nivel SC E., aceste prevederi fiind aplicabile începând cu anul 2008 şi nu retroactiv.

Încă din anul 2004 intenţia reală a părţilor a fost cumularea art.50 din CCM cu Planul Social, iar în situaţia în care disp.art.50 din CCM ar fi îndoielnice, instanţa trebuie să interpreteze clauza îndoielnică în sensul în care aceasta produce un efect şi în favoarea salariatului, conform art.978 Cod civil şi 977-985 Cod civil.

Pentru toate aceste motive se solicită admiterea recursurilor aşa cum au fost formulate.

Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs vizează dispoz.art.304 pct.8 Cod pr.civilă.

Din acest punct de vedere se constată că instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nu a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

De fapt, prin această critică recurenţii invocă faptul că tribunalul a reţinut greşit că nu se cumulează indemnizaţiile din planul social cu cele din Contractul colectiv de Muncă date fiind particularităţile diferite din textul art.50 din CCM şi din Planul social.

Prin urmare, nemulţumirea recurenţilor este legată de modul de soluţionare al cauzei şi de c ele reţinute de către instanţă aşa încât nu se verifică motivul de modificare prev. de art. 304 pct.8 Cod pr.civilă.

Nici următoarea critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, întrucât hotărârea recurată este amplu motivată, în fapt şi în drept şi nu cuprinde motive străine de natura pricinii sau contradictorii.

E. recurenţii, în cadrul acestui motiv de recurs, că greşit instanţa a reţinut că acţiunea lor a vizat includerea în plăţile compensatorii şi a indemnizaţiilor de concediere prevăzute de art.50 alin.1 din CCM, deoarece ei au solicitat diferenţa dintre plăţile sociale acordate şi cele cuvenite.

Or, ceea ce au pretins de fapt prin acţiune, este plata diferenţelor salariale rezultate datorită faptului că nu li s-au acordat plăţile compensatorii prevăzute de art.50 din CCM, ci numai cele prevăzute în Planul Social.

Ultima critică este întemeiată în drept pe dispoz. art.304 pct.9 Cod pr.civilă, prin aceea că instanţa trebuia să interpreteze eventuala clauză îndoielnică, cu referire la art.50 din CCM în interesul salariatului, în sensul că încă din anul 2004 intenţia pârâtului a fost cumularea art.50 din CCM cu Planul Social.

Nu se verifică nici această susţinere.

În primul rând nu este vorba în cauză despre o clauză îndoielnică care ar putea fi interpretată în favoarea uneia sau alteia din părţi iar pe de altă parte, aşa cum bine a reţinut şi prima instanţă, intenţia părţilor nu a fost cea de cumulare a indemnizaţiilor din Planul social cu cele din Contractul Colectiv de muncă.

Potrivit art.50 din D. s-a stabilit o valoare reală a indemnizaţiei de concediere, prevedere care se completează cu Planul social.

Aşadar, Planul social este o anexă a CCM, acesta trebuind a fi întocmit în cazul concedierilor colective de către angajator, obligaţie impusă prin dispoz.art.69 lit.a din Codul muncii şi prin care se stabileşte un plan de măsuri sociale, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor.

Este ceea ce s-a întâmplat în speţă, iar prin acest Plan Social şi B. la acesta s-a prevăzut modalitatea de aplicare a măsurilor acestuia, documentele respective fiind negociate şi semnate cu G., reprezentanţi ai angajaţilor.

De altfel, şi prin D., în art. 50 alin.3 s-a prevăzut că valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Prin Planul social şi B. la acesta, ambele încheiate prin acordul dintre sindicat şi patronat s-a stabilit regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe E. pe anul anterior disponibilizării.

Nu poate fi vorba deci despre un cumul al plăţilor compensatorii, prevederile art.50 din CCM fiind incluse în Planul social, ca rezultat al negocierilor dintre E. şi G. E..

În concursul dintre Planul social şi Contractul Colectiv de Muncă, prevalenţă are Planul social, care constituie legea specială, în timp ce Contractul colectiv de muncă reprezintă dreptul comun.

Totodată, nu este posibil ca un salariat să obţină două plăţi compensatorii, una potrivit Planului social şi alta potrivit Contractului Colectiv de Muncă, din moment ce este vorba despre aceeaşi concediere.

Pentru cele ce preced, în baza dispoziţiilor art.291 Codul muncii şi art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarat de reclamanţii J. E. P., P. J., H. J., E. D., împotriva sentinţei civile nr.160 din 13 februarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l V â l c e a – Secţia civilă, în dosarul nr(...).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2009, la Curtea de A P E L P I T E Ş T I – secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

J.D. F.A. D.R.

Grefier,

Red.F.A.

TC/2 ex.

4.06.2009

Jud fond.C.A.N.

D.E.