Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1540/R

Şedinţa publică din 15 decembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) M.

Grefier şef secţie J. J.

Pentru astăzi a fost amânată pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul E. E. E., în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. B. ROMÂNIA SRL, având ca obiect : „contestaţie act”, împotriva deciziei numărul 1042 din 11 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul civil nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la pronunţare, se constată lipsa părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registraturii concluzii scrise din partea ambelor părţi.

Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în cadrul şedinţei de judecată din 8 decembrie 2009, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Instanţa, a amânat pronunţarea în vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise la data de 15 decembrie 2009.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă;

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1042/M/11.06.2009 T r i b u n a l u l B r a ş o v s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul E. E. E. în contradictoriu cu pârâta SC B. B. ROMANIA SRL.

Prima instanţă a reţinut că prin Decizia nr.99/16.02.2008 pârâta, prin reprezentant legal, a dispus concedierea reclamantului având funcţia de şef departament în cadrul centrului de distribuţie B în temeiul art.65 alin.1 din Legea 53/2003, datorită desfiinţării locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice expuse în preambulul deciziei.

Decizia are la bază hotărârea asociatului unic nr.10/18.02.2009 privind desfiinţarea sediului secundar al societăţii din B - locaţie unde funcţiona şi reclamantul.

Analizând legalitatea deciziei de concediere, sub aspectul cerinţelor de formă, instanţa a constatat că aceasta cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute, sub sancţiunea nulităţii absolute, de dispoziţiile art.268 alin.2 din Codul muncii.

Reclamantul invocă faptul că decizia este lovită de nulitate, desfiinţarea postului nefiind efectivă, întrucât acesta a fost angajat pe postul de şef al departamentului de vânzări al întregii societăţi şi nu al centrului de distribuţie B.

Analizând această apărare instanţa a constatat că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din contractul individual de muncă încheiat între reclamant şi societatea pârâtă, funcţia pe care a fost angajat este de şef departament iar locul muncii este departamentul de distribuţie centru - formaţia v5066 - centru de distribuţie B.

În raportul întocmit de societate anterior concedierii înregistrat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă B şi la Inspectoratul t e r i t o r i a l d e Muncă este menţionată lista posturilor actuale la nivelul întregii societăţi. Se constată că la poziţia 72 sunt menţionate un număr de 20 de posturi de şef departament dintre care 6 se desfiinţează.

Conform menţiunilor din foile colective de prezenţă locul de muncă la reclamantului este centrul de distribuţie B - formaţia v5066. De asemenea pe statele de plata a drepturilor salariale şi pe înscrisurile care dovedesc plata tichetelor de masă este menţionat ca loc de muncă tot departamentul B - f.91-98.

Faptul că reclamantul a făcut mai multe deplasări în ţară nu presupune cu necesitate că acesta deţine funcţia de manager de vânzări la nivelul întregii societăţi, astfel cum se susţine. E. reclamantului sunt impuse de însăşi natura funcţiei deţinute - aceea de şef departament de vânzări al unui centru de distribuţie. De altfel deplasările reclamantului au fost efectuate împreună cu alţi angajaţi ai centrului de distribuţie, spre ex. cu angajatul S. K..

Reclamantul mai invocă faptul că este singurul concediat din formaţia de la B şi că ceilalţi angajaţi au fost transferaţi în cadrul departamentului vânzări B.

Această susţinere este adevărată rezultând din înscrisurile depuse în cauză(f 89 -90) însă nu este de natură atrage nulitatea măsurii concedierii.

Măsura concedierii are caracter real, adică este impusă de dificultăţile economice ale societăţii, fapt dovedit cu înscrisule depuse la dosar - bilanţul din data de 31.12.2007- f.73, contul de profit şi pierderi - f.76, balanţa de verificare - f.78 şi este efectivă, punctul de lucru unde reclamantul îşi desfăşura activitatea fiind desfiinţat.

Faptul că societatea a înţeles să menţină angajaţii pe funcţii de execuţie din cadrul centrului de distribuţie desfiinţat, prin transferul acestora la centrul de distribuţie din B, este o opţiune personală care nu poate fi supusă cenzurii instanţei de judecată. Nu există nici o obligaţie legală pentru societate să procedeze în aceiaşi manieră şi în privinţa reclamantului. De altfel, având în vedere funcţia ocupată de reclamant - aceea de şef departament era şi imposibil pentru societate de a-l transfera la centrul din B întrucât centrul, conform organigramei are un şef de departament vânzări iar societatea, în condiţiile date, nu-şi poate permite să salarizeze două persoane pe aceiaşi funcţie de conducere.

Faţă de cele menţionate, reţinând că în cauză a avut loc o reorganizare a activităţii societăţii prin desfiinţarea unui punct de lucru în care reclamantul funcţiona şi că decizia de concediere respectă cerinţele de formă prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute, instanţa a reţinut netemeinicia contestaţiei, iar în temeiul art. 284 coroborate cu dispoziţiile art. 65 şi 74 din Codul muncii a respins-o ca atare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prima instanţă a analizat superficial probele administrate, din acestea rezultând fără dubiu că nu a existat o reală reorganizare a societăţii comerciale la care recurentul a fost angajat. Din înscrisurile de la dosar rezultă că recurentul ocupa postul de manager al diviziei Z., iar titulatura de şef departament cuprinsă în contractul de muncă nu reprezintă decât o traducere în nomenclatorul românesc al ocupaţiilor al acestei funcţii. În toate înscrisurile recurentul este trecut cu denumirea de şef departament şi nu şef al centrului de distribuţie B, iar atribuţiile pe care acesta le-a exercitat sunt corespunzătoare acestui post, nefiind normală asimilarea locului efectiv de desfăşurare a activităţii, respectiv localitatea B, cu funcţia deţinută. Se susţine că nu este posibilă desfiinţarea postului de şef departament vânzări atâta timp cât societatea produce şi comercializează aceste produse.

După decizia de preaviz intimata nu şi-a îndeplinit nici una dintre obligaţiile care îi reveneau cu privire la oferirea altui loc de muncă în cadrul societăţii, deşi erau libere două astfel de posturi, pe care au fost angajate persoane din afară, şi nici nu a făcut demersurile necesare prin alte instituţii abilitate pentru găsirea unui loc de muncă.

Data menţionată în decizie ca fiind aceea a încetării contractului de muncă est una fictivă având în vedere că această decizie a fost remisă după 3 zile de la această dată.

În ceea ce priveşte înscrisurile referitoare la restructurare recurentul susţine că nu există un raport întocmit de societate anterior concedierii înregistrate la AJOFM şi ITM B, că în cursul lunii noiembrie 2008 s-au făcut angajări la departamentul vânzări, toate posturile enumerate în tabelele depuse de societate provin din sectorul de producţie, care e o unitate complet separată de departamentul de vânzări, iar toate documentele vizând desfiinţarea punctului de lucru de la B sunt ulterioare datei deciziei contestate.

Un ultim argument este acela că în prezent există în societate persoane angajate pe postul deţinut anterior de recurent.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului.

În derularea recursului s-a admis şi administrat proba cu înscrisuri.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate şi a înscrisurilor aflate la dosar, curtea constată că acesta nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 65 Codul muncii în cazul concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, determinate de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii trebuie să se facă dovada că această desfiinţare este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă.

Recurentul a susţinut pe tot parcursul procesului, inclusiv prin motivele de recurs, că angajarea sa s-a făcut pe postul de manager al diviziei Z., respectiv director de vânzări pe plan naţional pentru această componentă a societăţii şi nu pe postul de şef al centrului de distribuţie B.

Într-adevăr, din oferta de angajare rezultă că postul oferit era cel de Z. Business Unit Manager şi presupunea coordonarea activităţii de vânzare prin intermediul a trei canale principale de distribuţie.

În contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 1023/09.06.2008 funcţia pe care o ocupa recurentul este însă cea de şef departament şi nu director de vânzări.

Din contractele individuale de muncă depuse la dosar reiese că această funcţie de şef departament mai era ocupată şi de alt angajat, domnul H. E. B., iar din fişa postului acestuia reiese că era în coordonarea directorului de vânzări.

Verificând indexul clasificării ocupaţiilor din România, la indicativul (...) aflat în contractul individual de muncă al recurentului şi al angajatului H., rezultă că acesta corespunde funcţiei de şef departament. Indicativul angajatului U. J. E., care conform susţinerilor intimatei este directorul de vânzări este (...) ceea ce corespunde funcţiei de director vânzări.

În aceste condiţii susţinerea recurentului privind angajarea sa pe postul de director vânzări nu este confirmată de contractul individual de muncă încheiat cu intimata, indiferent de cuprinsul ofertei de angajare, care este un act anterior încheierii contractului.

Având în vedere că ne aflăm în condiţiile art. 65 Codul muncii instanţa trebuie să verifice dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă.

În ceea ce priveşte cauza, din actele întocmite de către intimată, respectiv decizia asociatului unic, notificarea privind intenţia de concediere colectivă şi planul de concediere colectivă rezultă că activitatea economică a societăţii a suferit reduceri considerabile ceea ce a condus la necesitatea reorganizării activităţii şi a realizării unor concedieri colective.

De asemenea, din actul adiţional care desfiinţează centrul de distribuţie din B rezultă că această reorganizare este reală.

Faptul că celelalte persoane din centrul de distribuţie B au fost transferate la B sau faptul că nu mai există decât un director de vânzări nu sunt măsuri care să fie cenzurabile de către instanţă, oportunitatea şi modul de reorganizare fiind atributul persoanei juridice care se reorganizează.

În ceea ce priveşte faptul că s-ar fi făcut angajări după disponibilizarea recurentului, instanţa constată că cele două persoane nominalizate de acesta nu sunt angajate pe posturi care să aibă legătură cu cel anterior ocupat de aceste. Domnul H. a fost angajat pe un post de şef departament la departamentul electormecanice, care nu are legătură cu vânzările, iar doamna N. a fost angajată ca specificator, atribuţiile sale fiind exclusiv tehnice, aşa cum rezultă din fişa postului. Din actele depuse nu rezultă că s-ar fi făcut şi alte angajări în sectorul vânzări.

Având în vedere că din cele două posturi libere existente, pentru care s-a făcut dovada la dosar, recurentul nu avea calificările necesare nu poate fi susţinută critica că nu i s-ar fi oferit un post în cadrul societăţii, iar din actele existente la dosar rezultă că intimata a făcut demersurile necesare, la instituţiile abilitate, respectiv la AJOFM.

În ceea ce priveşte notificarea privind concedierea colectivă aceasta a fost realizată şi înregistrată la AJOFM şi ITM în cursul lunii iunie 2008, aşa cum rezultă din ştampilele de înregistrare, iar planul de concediere colectivă în cursul lunii iulie 2008, fiind deci anterioare deciziei de desfacere a contractului de muncă şi a notificării de desfacere a contractului de muncă.

Faptul că documentele privind desfiinţarea punctului de lucru din B sunt ulterioare acestor înscrisuri este în cursul firesc şi legal al derulării evenimentelor, fiind necesară întâi notificarea de concediere colectivă şi planul acesteia şi apoi realizarea sa efectivă.

De asemenea, decizia de desfacere a contractului de muncă nu este fictivă, aşa cum susţine recurentul, pentru faptul că i-a fost remisă după 3 zile de la data trecută în ea ca fiind data desfacerii contractului de muncă, atâta timp cât prin notificarea de preaviz, trimisă în 16.01.2009, i s-a comunicat că desfacerea contractului de muncă se va face în termen de 30 de zile de la data preavizului.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul E. E. E. împotriva sentinţei civile nr. 1042/M/11.06.2009 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 15.12.2009.

Red. R.M.(...)/14.01.2010

Dact. I.J./15.01.2010

Jud. fond . M.E. – N.G.