Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

D E C I Z I A nr.2312

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2009

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...) (...)

- (...) M.

Grefier - N. J.

Pe rol fiind soluţionarea recursurilor declarate de reclamanţii T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F., E. H., toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. F. N., cu sediul în comuna E., nr.424, judeţul P, şi de pârâta SC. E. SA. cu sediul in B, Calea E. nr. 239, sector 1 împotriva sentinţei civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a.

Cereri de recurs scutite de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns, recurenta-pârâtă SC E. SA prin avocat E. M. din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocaţiale depusă la dosar, lipsind recurenţii-reclamanţi T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F., E. H..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care:

Se învederează instanţei că, prin Serviciul Registratură sub nr.19016 din data de 30 noiembrie 2009, s-au depus din partea recurentei pârâte, copii ale deciziilor de încetare a contractelor de muncă.

De asemenea, sub nr.19180 din data de 3 decembrie 2009, s-au depus concluzii scrise formulate de recurenţii reclamanţi.

Avocat M. E., pentru recurenta pârâtă, arată că nu mai are alte cereri de formulat şi solicită cuvântul în fond.

Instanţa ia act de declaraţia apărătorului recurentei pârâte, în sensul că nu mai are alte cereri de formulat şi faţă de actele şi lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în fond.

Avocat M. E., pentru recurenta pârâtă, având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de SC E. SA, potrivit motivelor expuse în cererea de recurs.

Menţionează că pentru doi dintre recurenţii reclamanţi, contractul de muncă a încetat din anul 2005.

Referitor la cheltuielile de judecată, arată că acestea vor fi solicitate pe cale separată.

Solicită respingerea recursului declarat de reclamanţi şi menţinerea hotărârii instanţei de fond.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă :

Prin acţiunea înregistrată cu nr.6805/105/23.10.2008, reclamanţii E. H., T. G., E. C, H. B., Ş. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F. au chemat in judecata pe parata SC E. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligată pârâta la plata beneficiului neachitat reprezentând cota de participare la profitul anual începând cu 01.01.2005 până la data încetării raporturilor de muncă, a drepturilor băneşti reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005- 2007, a diferenţei indemnizaţiei de concediere neacordată, a premiilor cu ocazia ieşirii la pensie pentru reclamantele T. G., E. C, reactualizate la data plăţii efective, precum şi a cheltuielilor de judecată.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat ca au fost salariaţii pârâtei până la data disponibilizării, intervenită după caz, iar in baza CCM, aveau dreptul la o cotă parte din profitul societăţii, la plata drepturilor reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, a diferenţei indemnizaţiei de concediere, a sumelor cu titlu de premii pentru ieşirea la pensie în cazul celor două reclamante de mai sus, obligaţii pe care pârâta nu şi le-a îndeplinit faţă de proprii salariaţi.

La data de 20.01.2009, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii, în condiţiile în care în urma privatizării, statul nu mai este acţionar majoritar, nu a existat o negociere cu sindicatul, invocând excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a prematurităţii acţiunii, a prescripţiei dreptului la acţiune, atât timp cât numai sindicatul are dreptul sa pretindă asemenea sume de bani şi nicidecum foştii salariaţi, drept care nu s-a născut încă şi care nu poate fi valorificat pe cale judecătorească, mai ales că reclamanţii puteau solicita cota de profit numai aferentă ultimelor 6 luni anterior acţiunii.

La data de 24.02.2009 reclamanţii au formulat un răspuns la întâmpinarea pârâtei, prin care au solicitat respingerea tuturor excepţiilor şi a apărărilor acesteia.

Totodată, reclamanţii au depus la dosar o precizare la acţiune, respectiv a punctului 3 privind indemnizaţia de concediere în baza căreia a arătat modul de calcul al sumelor solicitate.

In şedinţa publică din 10.03.2009, instanţa a pus în discuţie toate excepţiile invocate, excepţii pe care le-a unit cu fondul.

Pe baza probatoriilor administrate în cauză, T r i b u n a l u l P r a h o v a prin sentinţa civilă nr.574 din data de 10 martie 2009 a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, a prematuritătii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, invocate de către pârâtă.

A fost admisă în parte acţiunea precizată în ceea ce priveşte pe reclamantele T. G. şi E. C, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA cu şi, în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantelor T. G. şi E. C, premiul cu ocazia pensionării conform art.161 din CCM la nivel de societate pe anul 2005, sume ce urmează să se calculeze şi să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective cu ocazia executării silite, plus cheltuieli de judecată în suma de câte 500 lei fiecăreia.

Prin aceeaşi sentinţă a respins în rest acţiunea formulată de reclamanţii E. H., T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA , ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele :

Conform cărţilor de muncă existente la dosar, reclamanţii au fost salariaţii pârâtei îndeplinind diferite funcţii, fiind disponibilizaţi, ocazie cu care au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere, menţionându-se la art.6 din aceste decizii că valoarea indemnizaţiei de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art.50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ţinând cont de vechimea în E. a salariatului.

Disp.art.137-139 din CCM stipulează că pentru stimularea salariaţilor, se constituie anual, un fond de premiere de până la 10% asupra fondului de salarii plătit, constituire şi repartizare ce se va face cu acordul G. E., astfel încât acordarea acestor premii individuale, se va face de comun acord cu organizaţia sindicală corespondentă, iar cota de participare la profitul anual a salariaţilor, modalitatea concretă de acordare şi condiţiile de diferenţiere, vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Disp.art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menţionându-se la alin.4 al aceluiaşi articol ca prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

La punctul 4 din Planul social se prevede ca angajaţii vor primi în funcţie de vechimea în E. , următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere şi anume: 0,5 – 5 ani – opt salarii medii brute pe E. ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe E. şi peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe E..

Potrivit art.176 din CCM 2005-2007 în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă – iarnă) salariaţii vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă, urmând ca în CCM-urile încheiat la nivele inferioare să se stabilească condiţiile şi criteriile de acordare.

Prin acelaşi articol se mai prevede ca negocierile cu organizaţiile sindicale pentru stabilirea valorii concrete ce se acordă, vor începe cu minim 15 zile înainte de evenimentul pentru care se acorda aceste adaosuri, adaosuri care se acorda în condiţiile în care, prin CCM-urile încheiate la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea lor în salariul de bază.

Din interpretarea acestui articol reiese că adaosurile pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă se acorda în baza CCM la nivel de ramură, însă condiţiile şi criteriile de acordare se stabilesc în CCM-urile încheiate la nivele inferioare, în urma negocierilor ce trebuie sa înceapă cu minim 15 zile înaintea evenimentului în scopul stabilirii valorii concrete.

Aşadar, din analiza probelor administrate in cauza, rezulta ca reclamanţii au fost salariaţii pârâtei îndeplinind funcţii diferite, fiind disponibilizaţi, însa în speţă, nu exista nicio dovada la dosar care să ateste existenţa unui acord, a unei negocieri între sindicatul G. E. şi societatea pârâtă privind acordarea cotei de participare la profitul anual, a drepturilor salariale privind aprovizionarea toamnă-iarnă, modalitatea concreta de acordare, condiţiile de diferenţiere, astfel încât neîndeplinirea acestor condiţii determina imposibilitatea pârâtei de a fi obligată la plata drepturilor solicitate de reclamanţi privind aceasta cota de participare, aprovizionarea toamnă - iarnă, mai ales ca pârâta nu mai este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat, fiind privatizată, neîncheindu-se CCM-uri la nivel de unitate, privind condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, astfel încât la data încetării contractelor de muncă, în baza art.65 si 66 din CCM, au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea avută în E., în conformitate cu dispoziţiile art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul Social.

Ca atare, atât timp cât reclamanţii au primit indemnizaţiile de concediere prevăzute de art.50 din CCM completat cu art.4 din Planul social şi nu există nicio dovadă la dosar privind încheierea unui acord, a unei negocieri între sindicat şi pârâta privind acordarea cotei de participare, a aprovizionării toamnă-iarnă, înseamnă că pretenţiile reclamanţilor de a fi obligată pârâta la plata unei alte indemnizaţii de concediere, a cotei de participare la profit, a aprovizionării toamnă-iarnă, sunt neîntemeiate.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că indemnizaţia minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plăţile compensatorii prevăzute de art. 4 din Planul social nu poate fi avută în vedere întrucât prin planul social s-a avut în vedere crearea unor condiţii mai avantajoase pentru salariaţi decât cele prevăzute de art.50 din CCM şi nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizaţiile de concediere, ar fi însemnat ca în planul social să se prevadă în mod expres ca pe lângă indemnizaţia de concediere prevăzute de art.50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească şi indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 4 din Planul social, ceea ce însă nu există.

De altfel, art.4 din Planul social prevede plata unor indemnizaţii de concediere mai mari decât cele prevăzute in art.50 CCM şi nicidecum cumularea lor deoarece, în caz contrar ar însemna să se achite pentru concedierile ce nu ţin de persoana salariatului, aceleaşi drepturi salariale, respectiv pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere de doua ori, ceea ce este inadmisibil.

Pe de alta parte, dispoziţiile art.161 din CCM la nivel de societate, stabilesc acordarea in cazul salariaţilor la momentul ieşirii la pensie a unor drepturi cu titlu de premii, motiv pentru care reclamantele T. G. şi E. C, au dreptul sa încaseze premiul cu ocazia pensionarii, obligaţie pe care pârâta nu şi-a îndeplinit-o.

Prin urmare, prima instanţă, având în vedere aceste considerente şi ţinând seama de disp.art.161 din CCM la nivel de societate, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantele T. G. şi E. C şi a obligat pârâta să plătească reclamantelor T. G. şi E. C, premiul cu ocazia pensionarii conform art.161 din CCM la nivel de societate pe anul 2005, sume ce urmează să se calculeze şi să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii efective cu ocazia executării silite, în condiţiile în care prin neplata acestor sume, reclamantele au suferit un prejudiciu prin imposibilitatea de a beneficia de aceste drepturi la scadenţă, plus cheltuieli de judecată in suma de cate 500 lei fiecăreia, în baza art.274 c.pr.civ., reprezentând onorariu avocat.

De asemenea, prima instanţă având în vedere aceste considerente şi constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.137-139 din CCM, art.50 din CCM pe anii 2005-2007, Planul Social, art.176 din CCM, a respins în rest acţiunea, formulata de toţi reclamanţii, ca neîntemeiată.

T r i b u n a l u l P r a h o v a a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, în condiţiile în care reclamanţii, în calitate de foşti salariaţi ai pârâtei, au calitate procesuală activă să formuleze pe cale judecătorească, în principiu, pretenţii privind încasarea unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale.

Totodată, a respins excepţiile prematurităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune, întrucât pe de o parte, dreptul la acţiune al reclamanţilor este născut atât timp cât aceştia s-au prevalat de CCM care prevede la art.137-139 constituirea şi repartizarea unui fond de premiere, iar pe de altă parte, în speţă, sunt aplicabile disp.art.283 al.1 lit.c din C.muncii în baza cărora, prezenta acţiune este supusă termenului de 3 ani de prescripţie, care a început să curgă de la data încetării raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât prezenta acţiune viza un conflict de muncă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F., E. H. şi pârâta SC. E. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurenta pârâtă SC E. SA a invocat în recursul său nelegalitatea prevăzută de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal.

A arătat recurenta că în mod greşit prima instanţă a admis solicitarea obligării sale la plata de drepturi cu titlu premial cu ocazia ieşirii la pensie, pentru reclamanţele T. G. şi E. C, întrucât contractele individuale ale acestora au încetat ca urmare a concedierii acestora din motive ce nu le sunt imputabile, or, art.161 din Contractul Colectiv de Muncă prevede că acest drept nu este unul pur şi simplu, ci este afectat de o condiţie, aceea ca încetarea raporturilor de muncă să se producă de drept ca urmare pensionării.

Cum această cerinţă nu este îndeplinită, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

Recurenţii reclamanţi au criticat sentinţa sub aspectul greşitei respingeri a capetelor de cerere privind cota de profit, indemnizaţia de concediere, contravaloarea aprovizionare toamnă – iarnă, conform art.176 CCM la nivel ramură, solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii acestor capete de cerere, sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Reclamanţii recurenţi arată că instanţa de fond nu a reţinut că de fapt ei nu au solicitat plata plăţilor compensatorii prevăzute la art.4 din planul social şi un număr de 2-3-4 indemnizaţii de concediere prevăzute de art.50 din CCM ci diferenţe de plăţi compensatorii datorate ca urmare a neaplicării procentului de majorare de 13 % şi 10 %.

De asemenea se mai critică şi faptul că instanţa de fond a respins proba cu expertiză solicitată de către reclamanţi, deşi era concludenta, pertinentă şi utilă în soluţionarea cauzei.

Faţă de precizările făcute la acţiune, faţă de disp.art.4 din planul social, precum şi faţă de concluziile raportului de expertiză invocat şi actele depuse, arată recurenţii ca rezultă că pârâta datorează către reclamanţi drepturile salariale reprezentând diferenţe plăţi compensatorii prin neaplicarea procentului de majorare.

Si în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata unei cote de profit, aceasta este legală şi temeinică, deoarece acest drept este clar reglementat de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate E. şi nu poate fi pusă în discuţie existenţa lui.

Ori, in situaţia in care negocierea nu a avut loc, deoarece nici sindicatele, nici patronatul nu au luat o astfel de iniţiativă nu se poate considera ca dreptul salariaţilor la cota de profit nu ar mai exista.

In cuprinsul motivelor de recurs formulat de către pârâta recurentă, se arată faptul că din modul în care este redactată sentinţa recurată nu se poate determina dacă legea – în speţă contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii a fost sau nu corect aplicată, de vreme ce instanţa se limitează doar la invocarea art.176 alin.1 si 2 al C.C.M. ramura ignorând voit celelalte aliniate ale articolului menţionat.

În mod neîntemeiat a reţinut instanţa de fond că suplimentările pentru aprovizionarea toamnă-iarnă au fost introduse în salariul de bază în lipsa unor dovezi în acest sens sau a unui act adiţional la contractul de muncă, încheiat cu respectarea prevederilor art.131 din legea nr.130/1996 republicată, precum şi cu luarea în considerare a art.243 Codul muncii.

Curtea, verificând sentinţa recurată prin prisma criticilor aduse de recurenţi, a actelor şi lucrărilor dosarului, a dispoziţiilor legale dar şi sub toate aspectele, conform art.304¹ cod pr.civ. constată şi reţine următoarele.

Privitor la recursul formulat de către reclamanţi:

Potrivit art.176 alin.1 şi 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de S. energie electrică, termică, petrol şi gaze (denumit în continuare D.) precum şi art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 ( denumit D. ) reprezentanţii părţilor contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paşti, Ziua E., C precum şi în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariaţii să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe E.-RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din acelaşi contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adiţional la contract.

Aşadar voinţa părţilor contractante a fost aceea ca, de regulă, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar prin excepţie, plata să se facă separat, în luna octombrie a fiecărui an, dacă venitul respectiv nu a fost inclus în salariul de bază.

Recurenta - pârâtă a susţinut şi dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaţilor, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997(denumit în continuare D.) încheiat de fosta Regie Autonomă a E. E. RA, pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi de G. E. pe de alta s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe E. RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.

Prin adresa nr.2328/8 oct.2.1997 emisă şi semnată de SN E. SA pe de o parte şi G. pe de alta, s-a prevăzut că valoarea brută a suplimentării salariale este de 441.000 lei/persoană.

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998.

Acest înscris emis şi semnat de asemenea de SN E. SA pe de o parte şi G. pe de alta, stabileşte ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel : salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10% ; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% şi salarii peste 2.000.000 lei-5% , salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, şi constituind baza la care au fost calculate şi acordate creşteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Şi în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiaşi termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deşi reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susţinut şi nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaţilor nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate şi însuşite de părţile contractante, aşa cum au fost analizate în cele ce preced.

În ceea ce priveşte diferenţa de indemnizaţie, Curtea reţine următoarele.

Potrivit dispoziţiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, stabilită pe tranşe, astfel : de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.

Art.50 (2,3) din acelaşi contract stabileşte că în situaţia concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu G. E..

Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat şi aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizaţiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 şi 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, aşa încât faţă de reclamanţi, care au fost concediaţi ca urmare a desfiinţării postului în cadrul reorganizării activităţii E. SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administraţie din 7 iunie şi respectiv 9 august 2006 sunt incidente dispoziţiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.

Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabileşte că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social” anexă la contract care la pct.4, denumit „pachete financiare”materializează efectiv întinderea indemnizaţiilor de concediere şi modalitatea de calcul a acestora, pentru situaţia concedierilor colective.

Interpretarea dată de recurenţii-reclamanţi dispoziţiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ şi nu poate fi primită, în condiţiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu ţin de persoana salariatului, sindicatul şi-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă şi ale Planului Social).

Deşi recurenţii-reclamanţi au susţinut că la calcularea indemnizaţiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 şi de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, aşa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reţine că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat şi Federaţia Sindicală G. E., salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.

Nu corespunde realităţii susţinerea recurenţilor-reclamanţi că “Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării” câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabileşte că pentru anul 2005, salariul mediu brut din E. este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Cererea reclamanţilor privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, şi aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părţile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaţilor să poată fi determinat sau determinabil , fiind vorba mai mult de o vocaţie a salariaţilor care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CM ci şi a legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.

Sub acest aspect în mod corect recurenta a arătat că în urma modificărilor Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale prin Legea nr. 161/2003 vocaţia salariaţilor de a primi o cotă parte din profitul unei societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietăţii private, astfel că singurul organ îndreptăţit să dispună asupra profitului este AGA.

Trebuie înţeles sub acest aspect că anterior oricărei negocieri între patronat şi sindicate, mai precis între administraţia recurentei şi sindicatul reprezentativ trebuie să existe o hotărâre a acţionarilor prin care aceştia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaţilor şi numai după emiterea unei astfel de hotărâri se poate discuta despre aplicabilitatea dispoziţiilor art. 139 din CCM.

Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocaţie al dreptului pretins prin acţiune devine evident .

De asemenea, aşa cum s-a reţinut mai sus cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaţilor nu este determinat şi nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale , iar aplicarea în speţă a OG nr.64/2001 este greşită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat , el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.

In ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor referitoare la respingerea probei cu expertiză de specialitate, Curtea va retine că instanţa de fond în mod legal a respins proba cu expertiză tehnică de specialitate întrucât a apreciat că înscrisurile aflat la dosarul cauzei sunt suficiente pentru a lamuri pretenţiile acestora.

Pentru aceste considerente, Curtea apreciază ca nefondat recursul reclamanţilor, urmând ca în conformitate cu disp. art.312 alin.1, 2 Cod procedură civilă, să îl respingă ca atare.

În ceea ce priveşte recursul pârâtei, Curtea îl apreciază ca fondat. Astfel, conform disp.art.161 din Contractul Colectiv de Muncă ( 2005 ), la pensionare, indiferent de cauza acesteia, salariatul va fi premiat pentru întreaga activitate cu o sumă reprezentând două salarii avute la momentul pensionării.

Prin urmare, pentru a putea fi aplicabile aceste dispoziţii, este necesar ca încetarea contractului de muncă să se fi produs de drept, ca urmare a pensionării, şi nu din alte motive.

În speţa de faţă, contractul individual de muncă al celor două reclamante a încetat ca urmare a concedierii acestora din motive ce nu sunt imputabile ( filele 88 şi 156 dosar fond ), ceea ce înseamnă că nu sunt îndeplinite cerinţele disp. art.161 din Contractul Colectiv de Muncă privind acest drept, astfel încât în mod greşit prima instanţă a obligat pârâta la plata lui.

Întrucât contractul individual de muncă al reclamantelor a încetat ca urmare a concedierii din motive care nu le sunt imputabile, acestea au beneficiat de o altă categorie de ajutoare sociale, respectiv cele stabilite prin planul social.

Este de observat faptul că, în funcţie de modalitatea în care le-a încetat contractul individual de muncă, salariaţii E. au beneficiat de ajutoare sociale distincte. Însă, aceste ajutoare sociale nu se pot cumula întrucât sunt prevăzute distinct şi individual pentru fiecare modalitate de încetare a contractului de muncă.

Beneficiind de măsurile sociale prevăzute de Planul social ( indemnizaţii de concediere conform punctului 4 ), aceste două reclamante nu mai pot beneficia deci, şi de titlul premial cu ocazia pensionării, neîndeplinind cerinţele prev. de art. 161 din CCM.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită recursul pârâtei, să modifice în parte sentinţa în sensul că va respinge şi capătul de cerere privind acordarea premiului cu ocazia pensionării pentru reclamantele T. G. şi E. C, menţionând în rest dispoziţiile sentinţei.

Pentru aceste motive

In numele legii

Decide

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F., E. H., toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. F. N., cu sediul în comuna E., nr.424, judeţul P împotriva sentinţei civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în contradictoriu cu pârâta SC. E. SA. cu sediul in B, Calea E. nr. 239, sector 1.

Admite recursul declarat de pârâta SC. E. SA. cu sediul in B, Calea E. nr. 239, sector 1 împotriva sentinţei civile nr.574 din data de 10 martie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l P r a h o v a în contradictoriu cu reclamanţii T. G., E. C, H. B., T. J., U. O., T. E., G E., G G., E. O. F., E. H., toţi cu domiciliul ales la Cabinet Avocat T. F. N., cu sediul în comuna E., nr.424, judeţul P.

Modifică în parte sentinţa în sensul că respinge şi capătul de cerere privind acordarea premiului cu ocazia pensionării pentru reclamantele T. G. şi E. C.

Menţine în rest sentinţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 3 decembrie 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...) (...) (...) M.

Grefier,

N. J.

red.J..

tehnored. M.I.

5 ex./16.12.2009

d.f(...) T r i b u n a l u l P r a h o v a

j.f.N. D.; O. D.

operator date cu caracter personal,

nr.notificare 3120/2006