Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 4259/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA NR. 6379R

Şedinţa publică de la 9 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) A D.

GREFIER – J. S. N.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta N. N. - (...), împotriva sentinţei civile nr.2961/08.04.2009, pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata S.C. E. S. F. S.A. ( FOSTĂ S.C. M. E. B.U.H. S.A.), având ca obiect – contestaţie decizie de concediere.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26.10.2009 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, pentru a da posibilitatea recurentei N. N. S. să depună concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 02.11.2009 şi respectiv pentru data de 09.11.2009, hotărând următoarele:

C U R T E A

Prin sentinţa civilă nr. 2961/8.04.2009 pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a respins cererea precizată şi completată, formulată de contestatoarea N. S. N., în contradictoriu cu intimata E. S. F. S.A., ca neîntemeiată.

Prima instanţa a reţinut ca, potrivit contractului individual de muncă înregistrat la ITM sub nr.2125/17.05.2007, contestatoarea a fost angajata intimatei din data de 02.05.2007, îndeplinind funcţia de economist.

Prin decizia nr.28/29.08.2008 emisă de intimată, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, analizând decizia contestată sub aspectul legalităţii, a reţinut că aceasta a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin .1 din Codul muncii, în sensul că decizia este motivată şi prevede durata preavizului.

Si sub aspectul temeiniciei, decizia contestată a fost dispusă din cauza dificultăţilor economice ale societăţii, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă.

Se motivează că, potrivit contului de profit şi pierderi (fila 8) din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situaţie înregistrată şi în anul 2006, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 96 din dosar, iar la 30.06.208, profitul înregistrat este 0 (fila 99).

Faptul că societatea intimată s-a confruntat cu dificultăţi economice rezultă şi din raportul Consiliului de administraţie privind activitatea desfăşurată în semestrul 1/2008 (fila 108), împrejurare faţă de care prima instanţa constată existenţa acestora în raport de care s-a procedat la desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei.

Intimata a făcut astfel dovada existenţei unei cauze reale şi serioase a măsurii concedierii contestatoarei.

Totodată, prima instanţa reţine că măsura concedierii a fost şi efectivă, aşa cum rezultă din organigramele şi statul de funcţiuni depuse la dosar (pagina 50-53).

Contestatoarea, prin cererea de chemare în judecată a solicitat şi anularea deciziei interne nr.25/01.08.2008. Referitor la această decizie, se apreciază că este o decizie internă a intimatei prin care explică mai detaliat preavizul nr.9/01.08.2008. De altfel, prin emiterea deciziei nr.28/29.08.2008, prin care se dispune încetarea contractului individual de muncă, începând cu data de 28.08.2008, data expirării preavizului, confirmă prezumţia că decizia nr.25/01.08.2008, reprezintă detalierea preavizului.

Contestatoarea a susţinut în şedinţa publică din 25.03.2009 că decizia de concediere a fost semnată de o persoană care nu avea această competenţă. Din materialul probator administrat în cauză prima instanţa reţine că deciziile contestate au fost semnate de directorul general al societăţii, care este şi preşedintele consiliului de administraţie, calitate ce-i conferă dreptul de a angaja şi concedia personalul societăţii.

Totodată, intimata şi-a schimbat denumirea, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare emis de ONRC - seria B nr.(...) - din 06.11.2008, denumirea actuală fiind SC E. S. F. SA, cu acelaşi sediu, prima instanţa constatând că intimata E. S. F. SA B este succesoarea SC M. E. E. SA B.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, recurenta-reclamantă Casa de Pensii a Municipiului B si recurenta-reclamanta N. S. N., criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:

Instanţa de fond a pasit la soluţionarea cauzei, admiţând un probatoriu sumar, respectiv doar înscrisuri, respingând probele solicitate de contestatoare, fara a intra astfel in cercetarea fondului. Sub acest aspect, se arata ca instanţa de fond a respins proba testimoniala solicitata in dovedirea adevăratelor motive ce au stat la baza emiterii deciziei de concediere din partea preşedintelui consiliului de administraţie, dl. E. G, respectiv ca decizia a fost emisa având la baza animozităţi personale intre acesta si recurenta, nefiind vorba de o cauza reala si serioasa in ceea ce priveşte decizia societăţii privind desfacerea contractului de munca, fiind singurul disponibilizat in cadrul restructurării ce se susţine ca a avut loc la societate. Întrucât prin proba solicitata se avea in vedere reliefarea unei anumite situaţii ce a condus la emiterea deciziilor de concediere, aceasta situaţie nu putea fi dovedita decât cu martori.

De asemenea, pentru a verifica caracterul real si serios al acestei disponibilizări, G. de susţinerile paratei privind restructurarea la care a fost supusa societatea, instanţa de fond nu ar fi trebuit sa respingă proba solicitata respectiv emiterea unei adrese către Serviciul T e r i t o r i a l d e Munca prin care se solicita comunicarea situaţiei disponibilizărilor de personal intervenite in societate in perioada mai 2008 septembrie 2008.

In condiţiile in care instanţa de fond a respins probele solicitate, pe aspectele anterior învederate, nu a intrat in cercetarea fondului, motiv pentru care se solicit admiterea recursului si casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea administrării de probe noi.

In mod greşit instanţa de fond retine ca fiind temeinica si legala decizia contestata, motivata de dificultăţile economice ale societăţii, având in vedere pierderile înregistrate in decursul anilor 2006-2008. Referitor la aceasta perioada, in cadrul aceluiaşi context economic recurenta a fost angajata. Prin aşa-numita reorganizare fictiva, in societate nu a avut loc decât o singura disponibilizare. Instanţa, pentru a verifica caracterul real si serios al acestei disponibilizări nu ar fi trebuit sa respingă proba solicitata, respectiv emiterea unei adrese către Serviciul T e r i t o r i a l d e Munca. In nicio societate cu o cifra de afaceri asa cum este intimata si cu o atare situaţie economica nu se poate reorganiza disponibilizand un singur salariat. Decizia emisa - respectiv decizia nr. 25/01.08.2008, nu este motivata in sensul ca societatea ar suferi o reorganizare, singurul temei precizat in decizie fiind schimbarea denumirii societăţii.

Aceste lipsuri sunt datorate caracterului urgent pe care directorul societăţii l-a avut in vedere privind disponibilizarea recurentei. Cu totul nemaintalnit, pe parcursul procesului, se emite o alta decizie, decizie „ticluita" de avocaţi, astfel incat sa poată corecta greşelile deciziei emise si, de asemenea, sa-i ajute la soluţionarea favorabila a acestei cauze. Prima instanţa retine in mod greşit si părtinitor ca aceasta decizie nu ar avea decât menirea de a explica mai detaliat preavizul nr. 9/01.08.2008.

In mod greşit, instanţa nu ia in considerare faptul ca nu exista nici o motivare plauzibila in sensul reorganizării societăţii ca urmare a dificultăţilor economice apărute, dat fiind faptul ca desfiinţarea postului are loc in mod premeditat, in sensul ca volumul de munca prestat a fost preluat de către o societate ce prestează servicii de contabilitate, suma plătită acesteia fiind de câteva ori mai mare decât salariul pe care primit.

Conform art. 13.1 din actul constitutiv al societăţii, Adunarea generala a acţionarilor reprezintă organul suprem de conducere al societăţii, care hotărăşte asupra activităţii acesteia si asupra politicii economice, comerciale si financiare. In baza art. 17.4 din actul Constitutiv al societăţii, angajarea si concedierea personalului societăţii nu este posibil decât cu hotărârea Consiliului de administraţie (art. 17.4).

In speţa de G., nu a existat o astfel de hotărâre, iar instanţa trece si de aceasta data cu vederea aspectul, considerând ca directorul societăţii fiind si preşedintele Consiliului de administraţie, avea aceasta competenta.

In spiritul legii si al prevederilor actului constitutiv, directorul societăţii avea aceasta competenta, de a restructura societatea, doar cu hotărârea Consiliului de administraţie, consiliu care era format din trei administratori, deciziile privind desfacerea contractului de munca fiind nelegale/nestatutare si sub acest aspect.

S.C. E. S. F. S.A. (fostă S.C. M. B E. E.. S.A.) a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Se menţionează ca, în urma schimbării obiectului de activitate, Consiliul de administraţie a analizat şi a corelat noile activităţi ale societăţii cu necesarul de personal, precum şi cu situaţia financiară a societăţii, în condiţiile în care a înregistrat pierderi în perioada 2006-2008. Astfel, în cadrul şedinţei din data de 26.02.2008 Consiliul de administraţie a dezbătut problema restructurării personalului societăţii şi a concluzionat că o parte a personalului va fi disponibilizată în conformitate cu prevederile C o d u l u i m u n c i i, pe motivul reorganizării activităţii societăţii şi a dificultăţilor financiare, aşa cum rezultă din procesul-verbal nr. 04/26.02.2008.

In acest context, s-au emis documentele contestate de recurenta-contestatoare, respectiv preavizul nr. 9/01.08.2008 („preavizul"), decizia internă nr. 25/01.08.2008 („decizia internă") şi decizia de concediere nr. 28/29.08.2008 („decizia de concediere"), conform cărora s-a decis încetarea contractului individual de muncă al recurentei-contestatoare în temeiul art. 65 din Codul muncii, începând cu data de 28.08.2008, cu acordarea unui termen de preaviz de 20 de zile lucrătoare din data de 01.08.2008.

Prin contestaţia formulată şi depusă iniţial la Judecătoria Sector 5, iar apoi declinată la T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, recurenta - contestatoare a solicitat „anularea deciziei privind desfacerea contractului individual de muncă; reintegrarea în funcţia anterioară; plata drepturilor salariate până la data reintegrării în funcţie, daune în cuantum de 10.000 RON."

Prin recursul formulat, recurenta-contestatoare susţine că sentinţa civilă nr. 2961/08.04.2009 este nelegală şi netemeinică şi solicită în principal casarea cu trimitere, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei şi a anulării deciziei interne şi a deciziei de concediere, cu consecinţa reintegrării în funcţia anterioară şi a plăţii drepturilor salariale până la data reintegrării.

Se considera că sentinţa recurată este temeinică şi legală şi că nu există niciun motiv pentru admiterea recursului si casarea/modificarea hotărârii atacate.

In mod netemeinic şi nelegal consideră recurenta - contestatoare că instanţa de fond nu a intrat în cercetarea fondului şi că faţă de acest motiv sentinţa recurată ar trebui casată, iar cauza trimisă spre rejudecare. Principalul argument al recurentei în acest caz este acela că instanţa de fond a respins proba cu martori şi cererea acesteia privind emiterea unei adrese către Serviciul T e r i t o r i a l d e Muncă.

Or, aşa cum se arată şi în doctrină, cazurile în care instanţa nu cercetează fondul sunt următoarele: a) când instanţa pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale; b) când instanţa omite să se pronunţe asupra unei cereri; c) când instanţa dă altceva decât s-a cerut.

Faptul că instanţa de fond nu a admis toate probele propuse de recurenta-contestatoare nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de necercetare a fondului enumerate mai sus. Mai mult, instanţa are deplina libertate de a admite doar acele probe pe care le consideră ca fiind concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei.

Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 81 şi 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, conform cărora casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situaţiile prevăzute expres şi limitativ în art. 81 alin. 2 lit. a) si b) cazuri neaplicabile în speţa de faţă) şi având în vedere şi faptul că nu ne încadrăm în niciunul dintre cazurile de necercetare a fondului, nu există niciun temei legal pentru a casa hotărârea şi a trimite cauza spre rejudecare.

Contractul individual de muncă al recurentei - contestatoare a încetat în temeiul art. 65 din Codul muncii, conform căruia: „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unui sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă".

Prin urmare, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină şi în practica instanţelor, instanţa sesizată cu o cerere de anulare a măsurii desfacerii contractului de muncă, în baza art. 65 din Codul muncii, nu poate verifica decât două elemente: (i) dacă desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi (ii) dacă desfiinţarea locului de muncă a avut o cauză reală şi serioasă.

Doctrina şi jurisprudenţa recunosc în unanimitate că desfiinţarea locului de muncă este efectivă, dacă din compararea organigramei şi a statului de funcţii anterioare concedierii, cu cele ulterioare, rezultă că postul respectiv a fost suprimat din structura angajatorului. Or, aşa cum reiese din organigramele şi statele de funcţii ataşate şi aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea postului recurentei - contestatoare este efectivă.

Cauza este reală atunci când desfiinţarea are un caracter obiectiv şi este serioasă atunci când nu camuflează realitatea. Or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, decizia de reorganizare a activităţii societăţii a fost determinată de factori obiectivi, derivând din schimbarea obiectului de activitate şi din situaţia financiară dificilă a intimatei.

In mod corect a reţinut instanţa de fond că potrivit contului de profit şi pierderi din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situaţie înregistrată şi în anul 2006. Aceste dificultăţi au impus reorganizarea activităţii şi desfiinţarea unor funcţii în cadrul societăţii. Or, exact aceasta este ipoteza prevăzută de art. 65 din Codul muncii. Mai mult, tocmai dificultăţile economice ale societăţii au impus măsura renunţării la serviciile unui contabil angajat al societăţii, urmând ca pe viitor societatea să apeleze, în măsura în care necesităţile o vor impune, punctual, prin contracte de colaborare, la serviciile unui contabil.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 74 alin. 1 din Codul muncii, în sensul că decizia este motivată şi cuprinde durata preavizului.

In ceea ce priveşte anularea deciziei interne, în mod corect instanţa de fond a calificat această decizie ca fiind o decizie prin care se explică mai detaliat preavizul şi că prin urmare nu există niciun motiv de anulare a acestei decizii.

De asemenea, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că decizia de concediere a fost semnată de o persoană competentă, respectiv de directorul general al intimatei, care este şi preşedinte al Consiliului de administraţie, calităţi ce îi conferă dreptul de a angaja şi a concedia personalul.

In ceea ce priveşte repunerea părţilor în situaţia anterioara, in cauză de faţă decizia de concediere a fost luată de intimată cu respectarea tuturor prevederilor legale şi prin urmare nu se justifică măsura repunerii părţilor în situaţia anterioara.

Chiar in ipoteza în care instanţa va trece peste aceste apărări şi va considera că măsura concedierii a fost nelegală, nu mai este posibilă reintegrarea în funcţia deţinură anterior de recurenta - contestatoare, deoarece, ca urmare a reorganizării, postul a fost desfiinţat. Singurul efect al reintegrării va fi însă dreptul la şomaj al contestatoarei.

Recurenta N. N. (...) a depus concluzii scrise, arătând ca, potrivit probelor administrate in cauza, recurenta si-a început activitatea la SC M. E. B.U.H. SA la 27.04.2007, moment la care a fost încheiat contractul individual de munca nr. 33 pe o durata nedeterminata, fiind încadrata in funcţia de economist. Pe toata perioada derulării raporturilor contractuale recurenta a desfăşurat o activitate ireproşabila, niciodată conducerea societăţii nefăcându-i reproşuri in ceea ce priveşte calitatea prestaţiilor.

O dată cu schimbarea conducerii societăţii a fost instituit un regim preferenţial pentru unii dintre salariaţii companiei, recurenta fiind treptat izolata, iar in final exclusa pe considerente pur formale, motivate in mod contradictoriu. Astfel, prin preavizul nr. 9/01.08.2008, intimata aduce la cunoştinţa recurentei ca, începând din 01.08.2008, „locul sau de munca se desfiinţează si unitatea nu este in măsura a-i asigura recalificarea sau oferirea unui alt loc de munca."

La 01.08.2008 se emite decizia interna nr. 25 in care directorul general al SC M. E. B.U.H. SA, domnul E. G, decide exclusiv ca începând cu data de 01.08.2008 se desface contractul individual de munca, ca urmare a desfiinţării postului, in temeiul art. 65, 66 si 73 din Codul muncii.

La 29.08.2008 acelaşi director general, E. G, decide încetarea contractului individual de munca nr. 2125/17.05.2007 al recurentei, încadrata in funcţia de economist, indicându-se ca temei de drept art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, cu motivaţia „desfiinţării locului de muncă".

Fiind vorba de o măsura abuziva, fără justificare legala, si acoperire in evidentele societăţii intimate, recurenta, in acord cu dispoziţiile imperative prevăzute de Codul muncii, a atacat decizia de desfacere a contractului de munca, invocând nulitatea acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 70 si următoarele din Codul muncii, respectiv: decizie nemotivata; încălcarea dispoziţiilor art. 65 si următoarele din Codul muncii, inexistenta unei cauze reale si serioase care sa desfiinţeze locul de munca, pe care recurenta îl ocupa in calitate de economist.

Potrivit art. 74 lit. d din Codul muncii, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa conţină in mod obligatoriu lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariaţii urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.

In situaţia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante, acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale si/sau, după caz, capacităţii de munca stabilita de medicul specializat in medicina muncii.

Deşi art. 65 din Codul muncii nu reglementează in sarcina angajatorului aceste obligaţii de diligenta, din interpretarea a fortiori a art. 64 alin. 1 si 2 precum si in virtutea principiului egalităţii de tratament si a protecţiei salariaţilor împotriva concedierii nelegale, se impune concluzia ca cele doua obligaţii de diligenta reveneau intimatei si in cazul concedierii contestatoarei recurente pentru un motiv ce nu tine de persoana acesteia.

Or, in speţa de G., intimata nu a propus contestatoarei un alt loc de munca in unitate, motivând ca nu dispune de locuri de munca vacante compatibile cu pregătirea ei profesionala, dar nici nu a solicitat sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de munca in vederea redistribuirii acesteia.

Dat fiind faptul ca decizia de desfacere a contractului de munca are caracterul unui act juridic, instanţa este obligata sa analizeze măsura in care au fost respectate condiţiile de forma si de fond ale unui act juridic, prin raportare la momentul emiterii sale. Or, nerespectarea dispoziţiilor legale imperative mai sus citate si poziţia echivoca in ceea ce priveşte cauza desfacerii contractului de munca sunt elemente suficiente in măsura sa atragă nulitatea deciziei de desfacere a contractului de munca.

Instanţa de fond a refuzat sa sesizeze, reţinând in consecinţa motivarea confuza a unităţii intimate, cauza reala ce ar fi determinat decizia de concediere si implicit de desfacere a contractului de munca.

Astfel, prin preavizul nr. 9/01.08.2008, SC M. E. B.U.H. SA menţionează ca „îşi reorganizează activitatea, având ca rezultat reducerea unor locuri de munca"; prin decizia interna nr. 25/01.08.2008 se face referire expresa numai la „desfiinţarea postului", prin decizia de concediere nr. 28/29.08.2008 se face vorbire de ,,desfiinţarea locului de munca ocupat de salariata N. N. S. ca urmare a dificultăţilor economice înregistrate de societate, ce a necesitat reorganizarea activităţii si desfiinţarea unor funcţii, aşa cum rezulta din decizia interna nr. 25/01.08.2008".

Revenind la conţinutul deciziei interne nr. 25/01.08.2008, intimata decide desfacerea contractului individual de munca al recurentei, invocând ca temei actul adiţional al actului constitutiv nr. 33/2006. Atât prin actul adiţional mai sus menţionat, cat si prin hotărârile AGA de la 28.10.2009, ora 11 si 28.10.2008 ora 13, nu s-a luat nici o măsura referitoare la reorganizarea societăţii si nu s-a pus in nici un fel in discuţie desfiinţarea unor funcţii sau posturi ca urmare a dificultăţilor economice înregistrate de societate sau ca efect al reorganizării activităţii acesteia.

Din nefericire, instanţa de fond ignora atât cerinţele imperative ale C o d u l u i m u n c i i, aferente concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, cat si probele materiale existente la dosar.

Făcând trimitere la dificultăţile economice ale societăţii, prezentate doar formal in cauza, instanţa apreciază ca desfiinţarea locului de munca este efectiva având o cauza reala si serioasa, ce justifica concedierea recurentei.

De asemenea, prima instanţa da eficienta maxima organigramelor depuse de intimata la dosar, organigrame care au doar o valoare scriptica, fara acoperire legala (nefiind datate, stampilate si semnate, asa cum cer rigorile unui act oficial).

Preluând in totalitate apărările intimatei, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre evident nelegala, superficiala, incalcand dispoziţiile art. 261 pct. 5 din C.pr.civ., care impun oricărui judecător obligaţia de a motiva in fapt si in drept convingerile ce au stat la baza admiterii sau respingerii unei acţiuni.

G. de activul societăţii intimate si G. de cifra de afaceri uzitata, profitul scriptic evidenţiat in contabilitate ridica mari semne de intrebare, chiar daca in prezent criza economica afectează toate domeniile de activitate.

Asa cum rezulta din actul constitutiv al societăţii, domeniul principal al acesteia il reprezintă dezvoltarea si promovarea imobiliara. De asemenea din evidentele financiar contabile ale societăţii rezulta ca cea mai mare parte a veniturilor acesteia provin din chirii imobiliare, iar diversitatea operaţiunilor comerciale demonstrează o putere economica financiara superioara, ce reclama o activitate contabila de excepţie.

Intr-un asemenea context, e greu de crezut ca societatea intimata se poate lipsi de un contabil specializat, păstrând in schimb la „resurse umane" un sef de birou, dar si un inspector, la „protecţie mediu" un inspector, doi electricieni, macaragii, muncitori, doi funcţionari administrativi etc., uzând de servicii contabile in viitor numai „in măsura in care necesităţile o vor impune, punctual, prin contracte de colaborare, la serviciile unui contabil."

Realitatea este (si instanţa de fond putea sa verifice acest lucru in condiţiile in care ar fi admis suplimentarea probatoriului prin emiterea unei adrese către serviciul t e r i t o r i a l d e munca) ca dorinţa conducerii intimatei a vizat excluderea recurentei, in favoarea unei societăţi contabile ale cărei servicii sunt substanţial mai scumpe decât veniturile acordate cu titlu de salariu numitei N. N. S..

In raport de cele mai sus menţionate, instanţa de recurs urmează a constata ca decizia recurata este nelegala, întrucât intimata nu a făcut dovada impusa de lege si anume ca desfiinţarea locului de munca a fost efectiva si are la origine o cauza reala si serioasa.

In termenii art. 65 si următoarele din Codul muncii, desfiinţarea este efectiva atunci când locul de munca este suprimat din structura societăţii, când nu se mai găseşte in organigrama acesteia ori in statul de funcţii.

Atât teoria cat si practica reţin in mod constant ca, pentru a se justifica măsura concedierii, trebuie sa se dovedească ca efectiv a avut loc o restrângere sau o reorganizare reala impusa de nevoile societăţii. In situaţia in care o parte din atribuţiile salariatului concediat au fost preluate de o persoana juridica specializata, asa cum se întâmpla in cazul de G., deci nu au fost retribuite altor salariaţi si nici nu s-a făcut dovada ca prin aceasta măsura s-au redus conturile societăţii, instanţa de recurs urmează a constata ca desfacerea contractului de munca al recurentei nu a avut la baza o reducere reala de personal si nici nu a fost impusa de nevoile societăţii, aşa cum in mod fals retine prima instanţa.

Totodată instanţa de control urmează a aprecia ca societăţii intimate, in calitate de angajator, ii incumba obligaţia de a dovedi cazurile efective si reale ce au determinat desfiinţarea contractului de munca. In speţa de G. nu exista nicio proba, nicio dovada ca printr-o hotărâre AGA societatea intimata ar fi hotărât cu cvorum legal asupra reducerii efective a personalului, a desfiinţării postului si a concedierii recurentei.

Aşa cum s-a arătat deja, hotărârile adunării generale ale SC E. Real F. SA (succesor al SC M. E. B.U.H. SA) din 28.10.2008 fac vorbire de alta ordine de zi, de alte masuri, care nu au nicio legătura cu dispoziţiile din decizia de concediere nr. 28/29.08.2009.

Rămâne inexplicabil de ce măsura desfacerii contractului individual de munca al recurentei face obiectul deopotrivă a unei decizii de concediere si a unei decizii interne fară a se menţiona, si mai ales a se explica, diferenţa de regim juridic a acestora.

Cert este ca normele C o d u l u i m u n c i i nu fac distincţie intre o decizie interna si o decizie externa, ci pur si simplu vorbeşte de decizie de concediere, aşa cum este descrisa in art. 74 din Codul muncii, respectiv: motivele care determina concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi; lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate; termenul in care salariaţii urmează sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.

Aşa cum s-a demonstrat deja, decizia contestata nu respecta cerinţele imperative impuse de legiuitor, motiv pentru care instanţa, in condiţiile in care accepta varianta modificării hotărârii recurate, pe fond urmează a dispune admiterea acţiunii principale, in sensul constatării nulităţii deciziei de concediere nr. 28/2008 (inclusiv a actelor subsecvente) cu consecinţa repunerii recurentei in situaţia anterioara.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererile de recurs, conform dispoziţiilor art. 304¹ din C o d u l d e procedură civilă, Curtea retine următoarele:

Decizia nr.28/29.08.2008 privind încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, a fost emisă de intimată în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii si art. 74 alin. 1 din Codul muncii, fiind motivată şi prevăzând durata preavizului. Si sub aspectul temeiniciei, prima instanţa a reţinut corect ca decizia contestată a fost dispusă din cauza dificultăţilor economice ale societăţii, desfiinţarea locului de muncă fiind efectivă şi având o cauză reală şi serioasă.

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă, dacă din compararea organigramei şi a statului de funcţii anterioare concedierii, cu cele ulterioare, rezultă că postul respectiv a fost suprimat din structura angajatorului (filele 50-53). Înscrisurile sunt stampilate (unele dintre ele), respectiv certificate de apărătorii intimatei.

Aşa cum reiese din organigramele şi statele de funcţii ataşate şi aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, desfiinţarea postului recurentei este efectivă.

Cauza este reală atunci când desfiinţarea are un caracter obiectiv şi este serioasă atunci când nu camuflează realitatea. Decizia de reorganizare a activităţii societăţii a fost determinată de factori obiectivi, derivând din schimbarea obiectului de activitate şi din situaţia financiară dificilă a subscrisei intimate.

Potrivit contului de profit şi pierderi din data de 30.09.2008, intimata a înregistrat pierderi în perioada 30.09.2007 - 30.09.2008, situaţie înregistrată şi în anul 2006. Aceste dificultăţi au impus reorganizarea activităţii şi desfiinţarea unor funcţii în cadrul societăţii.

Dificultăţile economice ale societăţii au impus măsura renunţării la serviciile unui contabil angajat al societăţii.

Nu se poate considera ca nu exista nici o motivare plauzibila in sensul reorganizării societăţii ca urmare a dificultăţilor economice apărute, respectiv faptul ca desfiinţarea postului are loc in mod premeditat.

De altfel, nici supoziţia recurentei, legate de un conflict cu preşedintele consiliului de administraţie, dl. E. G, nu se poate retine, prima instanţa verificând decizia de concediere in raport de motivarea acesteia.

Ca atare, nu era necesara nici administrarea probei testimoniale, pentru ca motivul invocat nu are legătura cu motivarea deciziei de concediere.

Faptul că societatea intimată s-a confruntat cu dificultăţi economice rezultă şi din raportul Consiliului de administraţie privind activitatea desfăşurată în semestrul 1/2008 (fila 108), împrejurare faţă de care prima instanţa a constatat existenţa acestora în raport de care s-a procedat la desfiinţarea locului de muncă al contestatoarei.

In ce priveşte anularea deciziei interne nr.25/01.08.2008, s-a retinut corect ca explică mai detaliat preavizul nr.9/01.08.2008 şi că nu există niciun motiv de anulare a acestei decizii.

Decizia de concediere a fost semnată de o persoană competentă, respectiv de directorul general al intimatei, care este şi preşedinte al Consiliului de administraţie, calităţi ce îi conferă dreptul de a angaja şi a concedia personalul.

Dispoziţiile art. 64 alin. 1 si 2 din Codul muncii nu au nici o relevanta in speta de G., necreand obligatia intimatei de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de munca in vederea redistribuirii recurentei, corespunzator pregatirii sale profesionale.

G. de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312 C.proc.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare N. (...) N. împotriva sentinţei civile nr.2961/8.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. S. F. SA (fostă SC M. E. B.U.H. SA).

Va respinge, ca nefondată, cererea pentru cheltuieli de judecată, asa cum s-au solicitat prin recurs (fila 3), recurenta nedovedind realitatea, necesitatea si, in plus, caracterul rezonabil al cuantumului lor [CEDO, J. împotriva Greciei (reparaţie echitabila) [MC], nr. 31.107/96, § 54, CEDO 2000-E..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare N. (...) N. împotriva sentinţei civile nr.2961/8.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. S. F. SA (fostă SC M. E. B.U.H. SA).

Respinge ca nefondată cererea pentru cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

O. S. J. D. N. T. E. A D.

GREFIER

J. S. N.

Red.: E.

Dact.: Z.G.

2 ex.

29.11.2009

jud.fond: M.E.

A.E.