Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M A N I A

CURTEA DE A P E L O R A D E A

SECŢIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR(...)

COMPLETUL – I/R

DECIZIA CIVILĂ NR. 1686/2008 - R

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008

Preşedinte – (...) (...) – judecător

- (...) (...) – judecător

- R (...) – judecător

- (...) (...) – grefier

Pe rol fiind pronunţarea asupra recursului civil declarat de pârâta S.C. „D.” – S.A. cu sediul în O,(...), judeţul B în contradictoriu cu intimatul reclamant E. U. domiciliat în T., nr. 216, judeţul B, împotriva sentinţei civile nr. 422 din 21 mai 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r în dosar nr(...), având ca obiect: litigiu de muncă – contestaţie împotriva deciziei de concediere.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 18 noiembrie 2008, când părţile prezente au pus concluziile consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, dată la care s-a amânat pronunţarea hotărârii la 20 noiembrie 2008.

CURTEA DE APEL

d e l i b e r â n d ,

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 422 din 21 mai 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r în dosar nr(...), s-a admis contestaţia formulată de contestatorul E. U. în contradictoriu cu intimata S.C. „D.” – S.A. O şi în consecinţă s-a dispus anularea Deciziei nr. 45 din 14 aprilie 2007, de desfacere a contractului individual de muncă, şi a Deciziei de concediere nr. 11 din 14 aprilie 2007, ambele emise de intimată, şi s-a dispus reîncadrarea contestatorului în funcţia avută anterior; intimata a fost obligată la plata tuturor drepturilor salariale, indexate şi majorate, cuvenite contestatorului pentru perioada cuprinsă între 14 aprilie 2007 şi până la data reîncadrării efective, precum şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei, în favoarea contestatorului.

La adoptarea acestei soluţii, prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Prin decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 45 din 14.04.2007 şi a deciziei de concediere nr. 11 din 14.04.2007, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă nr. (...) din 4.09.2002 a domnului E. U. – contestator în cauză – începând cu data de 13.09.2007, în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Potrivit art. 65 alin. 1 din Codul muncii, se poate dispune concedierea angajatului determinată de desfiinţarea postului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive ce nu ţin de persoana acestuia, iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Analizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, instanţa reţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă. Astfel, chiar dacă din organigrama depusă în cauză de intimată ar rezulta contrariul, martorul M. J. a arătat că şi în prezent ocupă postul de tranşator, ceea ce denotă că susţinerile intimatei privind desfiinţarea secţiei de tranşare nu îşi găsesc acoperirea în realitate.

Mai mult, din declaraţiile aceluiaşi martor, instanţa a reţinut că la data concedierii contestatorul avea funcţia de lider de sindicat, ceea ce conduce la incidenţa în cauză a prevederilor art. 223 alin. 2 Codul muncii, potrivit cărora pe toată durata exercitării mandatului, precum şi pe o perioadă de doi ani de la încetarea acestuia, reprezentanţii aleşi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediaţi pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.

Prin decizia atacată intimata a încălcat şi prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel naţional pentru anii 2007-2010, art. 81, alin. 1, stabilind obligaţia unităţii de a avea în vedere anumite criterii imperative la desfacerea contractului individual de muncă pe motive ce nu ţin de persoana salariatului, la lit. b) stipulându-se că măsura trebuie să afecteze în primul rând persoanele care nu au în întreţinere copii. Or, din actele de la dosar şi din declaraţiile martorului amintit mai sus, rezultă că martorul nu avea copii în întreţinere, în timp ce contestatorul avea un copil minor.

În consecinţă, pentru ansamblul considerentelor de fapt şi de drept expuse mai sus, constatând că decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 45 din 14.04.2007 şi decizia de concediere nr. 11 din 14.04.2007 au fost luate cu încălcarea prevederilor legale indicate, instanţa a admis acţiunea astfel cum aceasta a fost formulată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen a declarat recurs pârâta S.C. „D.” – S.A. O, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei formulată de petent.

În motivarea recursului se arată că potrivit organigramei pe anul 2007 a S.C. „D.” – S.A. O, rezultă că postul ocupat de contestator a fost suprimat, ulterior nici o altă persoană având aceleaşi atribuţii cu cele ale contestatorului nemaifiind angajată.

Din acest punct de vedere declaraţia martorului M. J. este neconcludentă, din nota de transfer intern nr. 3279/2006 rezultând că acesta ocupa postul de tranşator la Departamentul preparate şi nu la secţia de tranşare unde activa contestatorul, aspect neavut în vedere de instanţă.

Mai arată că petentul a fost lider al sindicatului până în 2006, dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 54/2003 precizând că acestora li se poate desface contractul de muncă pentru motive neimputabile lor, cu acordul scris al organului colectiv de conducere al organizaţiei sindicale.

Acest acord însă nu putea fi cerut, întrucât la data concedierii petentului conducerea sindicatului mai era formată doar din două persoane – contestatorul şi martorul audiat în cauză,celorlalţi membri ai conducerii încetându-le contractele de muncă în perioada 2005 – 2006.

În drept, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 80 din Legea nr. 168/1999.

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, intimatul E. U. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:

În mod corect a reţinut instanţa de fond din probele administrate în cauză, neîndeplinirea cerinţei prevăzută de alin. 2 al art. 65 din Codul muncii, care prevede ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă.

Astfel, chiar dacă din organigrama depusă de recurentă ar rezulta desfiinţarea postului, acest aspect este contrazis de martorul audiat în cauză, care declară să în urma desfiinţării secţiei de tranşare, 4 din cei 50 de tranşatori au fost păstraţi şi transferaţi la secţia de preparare, atribuţiile acestora fiind similare cu ale contestatorului.

Pe de altă parte, corect s-a reţinut încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 223 alin. 2 Codul muncii, aspectele invocate de aceasta privitor la conducerea sindicatului nefiind dovedite.

Faţă de considerentele mai sus reţinute, Curtea urmează în temeiul art. 304 indice 1 şi art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă să o oblige pe recurentă la 300 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta S.C. „D.” – S.A. O împotriva sentinţei civile nr. 422 din 21 mai 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B i h o r, pe care o menţine în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească părţii intimate E. U. suma de 300 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunţată în şedinţa publică din 20 noiembrie 2008.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

(...) (...) (...) (...) R (...) (...) (...)

red.E. V.

în concept la 27.11.2008

jud.fond.H. D.C.-D. M.

dact. C.A.

2 ex./27.11.2008