• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 1459 din data 2009-11-17
Pronuntata de Curtea de Apel Suceava

- Contestaţie decizie de concediere –

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia nr.1459

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009

Preşedinte (...) (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) J.

Grefier H. E.

 

 

Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul I. D., împotriva sentinţei nr. 1147 din 18 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă – în dosarul nr(...).

La apelul nominal s-a prezentat avocat J. E., pentru pârâta intimată S.C. E. T. S.R.L. S, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanţa din oficiu a invocat excepţia nemotivării recursului prevăzută de art. 306 Cod procedură civilă.

Avocat J. E. pentru pârâta intimată a cerut anularea recursului ca nemotivat conform disp.art.306 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată conform chitanţei.

După deliberare,

C U R T E A ,

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i S u c e a v a sub nr.7199/86/14.10.2008, astfel cum a fost precizat la termenul din data de 18.05.2009, petentul I. D. a chemat în judecată pe intimata SC E. T. SRL solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea deciziei de concediere nr.1/03.01.2008 emisă de intimată, reintegrarea sa în funcţia avută anterior, obligarea intimatei să-i plătească despăgubiri egale cu salariile actualizate de la data 01.08.2008 şi pînă la reintegrarea sa în funcţie, obligarea intimatei la plata indemnizaţiilor aferente concediilor de odihnă neefectuate pentru anii 2005, 2006 şi 2007, actualizate la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorul a arătat că decizia de concediere nr.1/03.03.2008 a fost emisă de intimată fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

De asemenea, arată contestatorul, că nu au fost respectate nici prevederile art.268 alin.2 din c o d u l m u n c i i privind conţinutul obligatoriu al deciziei de concediere.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.267 şi art.268 din c o d u l m u n c i i.

În dovedirea acţiunii contestatorul a depus la dosar înscrisuri şi a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza contabilă.

Legal citată, intimata SC E. T. SRL a depus la dosar întâmpinare arătând că solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

În susţinerea întâmpinării intimatul a arătat că decizia de concediere ca sancţiune disciplinară a petentului a fost dispusă potrivit prevederilor legale şi după efectuarea cercetării prealabile.

A mai precizat intimata că decizia contestată conţine toate elementele legale de fond şi de formă.

Intimata a mai arătat că desfacerea contractului individual de muncă a fost dispusă cu respectarea prevederilor legale.

În subsidiar intimata a arătat că pretenţiile salariale ale contestatorului sunt parţial fondate întrucât drepturile salariale i-au fost achitate până la data de 01.08.2007.

În dovedirea susţinerilor sale intimata a depus la dosar înscrisuri.

Instanţa a încuviinţat şi administrat în cauză pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, iar pentru contestator şi proba cu expertiza contabilă la dosar fiind depus raportul de expertiză întocmit de expertul D. E. T.(f.144-149 ds).

Prin sentinţa nr.1147 din 18.05.2009 T r i b u n a l u l S u c e a v a – Secţia civilă -, a admis în parte acţiunea reclamantului I. D. şi a anulat dispoziţia nr.1 din 03.01.2008 emisă de intimată, dispunând reintegrarea contestatorului în postul şi în funcţia deţinute anterior.

Totodată a obligat intimata să plătească reclamantului suma de 37.907 lei cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 1.08.2007 – 14.10.2008 actualizate cu indicele de inflaţie până în luna februarie 2009, sumă ce va fi actualizată în continuare până la data plăţii.

Prin aceeaşi sentinţă intimata a fost obligată să-i plătească contestatorului drepturile salariale aferente perioadei 14.10.2008 – 18.05.2009, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii, şi a respinge cererea privind plata indemnizaţiei de concediu de odihnă pentru anii 2005, 2005, 2007 şi 2008 ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, reclamantul I. D. a fost angajat al SC E. T. SRL pe durată nedeterminată având funcţia de administrator potrivit contractului individual de muncă nr.(...)/01.07.1999.

Prin decizia nr.1/03.01.2008 emisă de intimată a fost concediat petentul I. D. în baza art.61 lit.a) din c o d u l m u n c i i în cuprinsul deciziei de concediere nefiind arătat motivul concedierii.

Decizia de concediere a petentului I. D., ca sancţiune disciplinară, nu a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente în sensul că nu conţine toate elementele prevăzute imperativ de art.268 alin.2 lit.a), b), şi c) din c o d u l m u n c i i: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat şi nici motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea, lipsuri care atrag nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.

Mai reţine instanţa că, în baza art.78 din c o d u l m u n c i i, se impune reintegrarea contestatorului în funcţia avută anterior emiterii deciziei şi obligarea intimatei la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu suma de 37.007 lei reprezentând drepturi salariale aferente perioadei 01.08.2007 – 14.10.2008, actualizate cu indicele de inflaţie până în luna februarie 2009, sumă ce va fi actualizată în continuare până la data plăţii.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata indemnizaţiilor aferente concediilor de odihnă neefectuate pentru anii 2005, 2006 şi 2007 tribunalul a apreciat că este neîntemeiat, întrucât potrivit art.141 alin.4 din c o d u l m u n c i i, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I. D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a arăta motivele.

La termenul de astăzi, instanţa, din oficiu a invocat excepţia nemotivării recursului conform art.303 Cod procedură civilă, raportat la art.3021 alin.1 lit.c) Cod procedură civilă.

Potrivit art.302 Cod procedură civilă, „Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.

Art.3021 Cod procedură civilă stipulează că: „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii următoarele menţiuni:…..c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că va fi depuse printr-un memoriu separat”.

Cum în cauză, recurentul nu a motivat recursul prin cererea formulată în acest sens şi nici separat înlăuntrul termenului de recurs, cererea de recurs urmează a fi anulată ca nemotivată în temeiul textelor legal citate mai sus.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

 

D E C I D E :

 

Anulează recursul declarat de reclamantul I. D., împotriva sentinţei nr. 1147 din 18 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a – secţia civilă – în dosarul nr(...), ca nemotivat.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2009.

Preşedinte, Judecători, Grefier,

-pentru jud.(...) L,

-aflată în c.m. semnează

-preşedintele instanţei,

 

Red.M.M.D.

Jud.fond: O. M

D. H..

Tehnored. G.V.

Ex.2/7.XII.2009

Toate spetele


Sus ↑