Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

PRECUM ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.697

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

Preşedinte - (...) (...)

Judecători - (...) (...)

- (...) (...)

Grefier - (...) (...)

Pe rol, soluţionarea recursului civil formulat de reclamanta N. T. N., domiciliată în C,(...), (...)A, . A, . 2, judeţul C şi cu domiciliul procesual ales în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 435 din 30 martie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC T. IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în B,(...)-24, . A, etaj 1, . 4, sector 1, având ca obiect conflict de muncă – contestaţie decizie concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă avocat D. S., pentru intimata pârâtă S.C. T. Import Export SRL B, lipsind recurenta reclamantă N. T..

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art. 87 şi următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat în termenul legal, motivat şi scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorul intimatei precizează că nu mai are alte cereri, probe de formulat în cauză.

Instanţa, având în vedere că în cauză nu mai sunt alte cereri, probe de formulat în cauză, în baza art. 150 C.pr.civ. declară încheiate dezbaterile şi acordă cuvântul asupra recursului.

Apărătorul intimatei solicită admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a S.C. T. Import Export SRL şi respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate.

Apreciază apărătorul intimatei că în mod corect instanţa de fond a pronunţat o soluţie de admitere în parte, în sensul încetării contractului individual de muncă începând cu data de 14.09.2008.

Cu privire la mutarea sediului social din C în B, apărătorul intimatei arată că s-a luat această măsură pentru a putea reduce la maximum cheltuielile curente ale societăţii, până la epuizarea stocului de marfă. Astfel societatea a fost reînmatriculată la Registrul Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i. Din acel moment şi până la radiere societatea nu a mai efectuat alte operaţiuni economice.

Precizează apărătorul intimatei că între părţi a mai existat un litigiu anterior, prin care s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior desfacerii contractului de muncă, plata de drepturi salariale şi daune morale. Prin efectul acestor hotărâri, începând cu data de 26.03.2008 s-a dispus în mod formal reintegrarea sa în funcţie, deşi postul fusese desfiinţat, ca urmare a încetării activităţii.

Toate aceste aspecte au fost cunoscute de către recurenta reclamantă, astfel cum ea însăşi recunoaşte prin răspunsul la interogatoriu.

Apărătorul intimatei apreciază că în mod corect instanţa de fond a constatat că data încetării contractului individual de muncă al recurentei reclamante este 22.09.2009.

Pentru considerentele arătate solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a S.C. T. Import Export SRL şi respingerea recursului formulat de reclamantă, cu consecinţa menţinerii sentinţei instanţei de fond şi obligarea la cheltuieli de judecată.

C U R T E A

N. T. N. a declarat la 23.07.2009 împotriva sentinţei civile nr.435 din 30 martie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a sub nr(...) reclamanta N. T. N. a chemat în judecată pe pârâta S.C. T. Import Export S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.8/14.09.2008 şi pe cale de consecinţă să oblige pârâta la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate începând cu data de 14.09.2008 şi până la data renitegrării în funcţie, precum şi la plata de daune morale în cuantum de 10.000 lei.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată este lovită de nulitate absolută,întrucât nu respecta cerinţele art.74 alin.1 pct.d din Codul muncii, referitoare la obligativitatea menţionării duratei preavizului.

Totodată, reclamanta a susţinut că măsura concedierii sale nu este legală, în condiţiile în care a fost justificată prin desfiinţarea locului de muncă,întrucât această desfiinţare nu a fost efectivă şi nu s-a întemeiat pe o cauză serioasă. In realitate, a învederat reclamanta, pârâta a urmărit să se sustragă de la îndeplinirea obligaţiilor ce i-au fost impuse prin Sentinţa civilă nr. 237/13.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în , prin care a fost anulată decizia de concediere nr.5/26.03.2008, cu consecinţa reintegrării sale în funcţia deţinută anterior, pârâta fiind obligată la plata drepturilor salariale corespunzătoare şi la plata daunelor morale în cuantum de 2.000 lei. Or, punerea in executare a acestei hotărâri judecătoreşti s-a realizat prin decizia nr.7/14.09.2008 emisă de pârâtă, pentru ca în aceeaşi zi, prin decizia nr.8/14.09.2008 să se dispună din nou concedierea reclamantei începând cu data de 12.05.2008.

In apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că decizia de concediere este valabilă. Pe aceasta cale pârâta a precizat că în oraşul C activitatea sa comercială s-a desfăşurat prin intermediul unui magazin de cartier al cărui unic angajat era reclamanta, perioada de funcţionare a acestui magazin fiind cuprinsă între decembrie 2007 si data de 12.05.2008.

Începând cu data de 12.05.2008 societatea şi-a încetat activitatea la punctul de lucru din C, singurele operaţiuni desfăşurate aici fiind cele de depozitare şi lichidare a stocului de marfă existent, sediul social fiind de asemenea mutat la B 14.07.2008.

Prin urmare, a învederat pârâta că o eventuală reintegrare în funcţie a reclamantei ar fi în mod obiectiv imposibil de realizat, în lipsa activităţii societăţii.

In ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, a fost invocată Decizia in interesul legii nr. XL/2007, apreciindu-se de către pârâtă că în lipsa unui fundament legal sau contractual această cerere nu poate fi primită.

Prin sentinţa civilă nr.435/30.03.2009 T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă.

A anulat în parte decizia nr.8/14.09.2008 în sensul încetării contractului individual de muncă începând cu data de 22.09.2008.

A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A respins celelalte pretenţii ca nefondate.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Reclamanta a fost angajată a societăţii pârâte în funcţia de şef magazin cu începere de la data de 01.12.2007, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă înregistrat sub nr.(...)/21.12.2007 la I.T.M. C. Prin decizia nr.5/26.03.2008 s-a luat măsura încetării contractului individual de muncă al reclamantei in conformitate cu prevederile art.61 lit.d si art.63 Codul muncii.

Această decizie a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 237/13.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în , dispunându-se totodată reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior şi obligarea societăţii pârâte la plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de 26.03.2008 şi până la efectiva reîncadrare.

Pentru a se conforma dispoziţiilor executorii ale hotărârii judecătoreşti menţionate, pârâta a emis decizia nr.7/14.09.2008 prin care a dispus reintegrarea reclamantei în funcţia de şef magazin începând cu data de 26.03.2008.

In aceeaşi zi pârâta a emis însă şi decizia nr.8/14.09.2008 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei cu începere din data de 12.05.2008, în considerarea prevederilor art.65 alin.1 Codul muncii.

Prin contestaţia de faţă reclamanta a supus analizei instanţei legalitatea şi temeinicia acestei din urma decizii.

Procedându-se la soluţionarea contestaţiei, s-a avut în vedere în primul rând motivul de nulitate absolută invocat de către reclamantă prin raportare la prevederile art.74 Codul muncii.

Astfel, potrivit textului invocat, decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu menţiunea referitoare la durata preavizului de care beneficiază persoana concediată.

Sub un prim aspect se impune a fi reţinut că norma enunţată nu stabileşte obligativitatea inserării menţiunii referitoare la durata preavizului sub sancţiunea expresa a nulităţii absolute, astfel cum se întâmplă de exemplu în cazul menţiunilor enumerate limitativ de art.268 alin.2 Codul muncii. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor referitoare la cuprinsul deciziei de concediere, aplicând totodată raţionamentul de interpretare per a contrario , rezultă că in situaţia prevăzuta de art.74 Codul muncii sancţiunea nu poate fi decât cea a nulităţii relative, susceptibilă de a interveni doar în cazul în care se face dovada unei vătămări ce nu ar putea fi altfel înlăturată.

Or, în speţă o asemenea dovadă nu a fost produsă de reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei. Pe de altă parte, menţionarea duratei preavizului ar fi fost imposibil de realizat în condiţiile concrete ale derulării raporturilor de muncă dintre părţi, întrucât la momentul la care a intervenit încetarea contractului individual de muncă reclamanta nu presta activitate în mod efectiv, ea fiind reintegrată scriptic în baza hotărârii judecătoreşti. Mai exact, concedierea fiind dispusă de la o data mult anterioară celei la care a fost emisă decizia, nu mai era posibilă acordarea preavizului, câtă vreme la nici unul dintre cele doua momente-14.09.2008 şi 12.05.2008 reclamanta nu desfăşura activitatea prevăzută în contractul individual de muncă.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii referitoare la durata preavizului nu poate atrage nulitatea absolută a acesteia.

Dincolo de acest viciu de formă al deciziei de concediere, reclamanta a susţinut nelegalitatea deciziei prin raportare la temeiul juridic invocat de societatea pârâta, respectiv art.65 alin.1 Codul muncii. Prin urmare, instanţa este ţinută a verifica îndeplinirea în speţă a condiţiilor în care se poate dispune concedierea pentru motive care nu depind de persoana salariatului, urmând a stabili dacă desfiinţarea locului de muncă al reclamantei a avut într-adevar o cauza reală şi serioasă.

Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă rezultă că prin Încheierea nr. 18452/15.05.2008 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a a fost înregistrată declaraţia pe proprie răspundere conform căreia firma nu desfăşoară activităţile prevăzute in actul constitutiv la sediul social din C, b-dul (...). (...), nr.177A, spaţiul comercial nr.2. Prin cererea înregistrată la D.G.F.P.S. C sub nr.18709/20.05.2008 societatea pârâtă a solicitat anularea numărului de ordine atribuit casei de marcat, ca urmare a încetării activităţii.

Prin act adiţional la actul constitutiv al societăţii, încheiat la data de 14.07.2008, s-a stabilit schimbarea sediului social al societăţii din C in B. Aceste menţiuni referitoare la sediu au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului în baza încheierii judecătorului delegat din data de 03.09.2008, dispunându-se totodată şi radierea societăţii de la ORC de pe lângă T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

In prezent, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare depus la fila 42 din dosar, precum şi din actul constitutiv modificator al societăţii, pârâta îşi desfăşoară activitatea exclusiv in B, neavând nici un punct de lucru in municipiul C.

Prin urmare, pârâta a procedat la desfiinţarea nu doar a postului ocupat de către reclamantă, ci a însuşi punctului de lucru care funcţiona în C, motivele acestei reorganizări a societăţii fiind legate de atributul exclusiv al angajatorului în organizarea propriei activităţii. Cu alte cuvinte, câtă vreme nu se face dovada concedierii din motive subiective, prin răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă de care se bucură angajatorul, instanţa nu poate aprecia ca nelegală modalitatea în care este concepută desfăşurarea activităţii într-o unitate, chiar dacă aceasta presupune şi desfiinţarea unor locuri de muncă.

Pentru aceste considerente, din analiza probelor administrate s-a reţinut că în cazul reclamantei a operat o desfiinţare efectivă a postului ocupat, având la bază o cauză reală şi serioasă, astfel încât în mod corect prin decizia contestată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă in temeiul art.65 Codul muncii.

In ce priveşte însă data de la care a operat această desfiinţare a postului, trebuie avut în vedere faptul că această măsură concretă ce a vizat-o pe reclamantă este subsecventă măsurii dispuse de către angajator cu privire la întreaga activitate desfăşurată în C. Or, data la care societatea pârâtă şi-a sistat operaţiunile comerciale este data la care menţiunile referitoare la radierea firmei au fost înregistrate în registrul comerţului, respectiv data de 22.09.2008, astfel cum rezultă din certificatul de radiere aflat la fila 36 din dosar.

Nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei în sensul că aceasta dată este cea de 12.05.2008, atunci când a fost înregistrată declaraţia pe proprie răspundere potrivit căreia societatea nu desfăşoară activităţile menţionate în actul constitutiv în spaţiul sediului social situat in C,(...) A, spaţiul comercial nr.2.Simpla împrejurare a lipsei de activitate la sediul social nu putea însemna în mod automat şi sistarea totală a activităţii firmei, câtă vreme aceasta continua sa figureze în registrul comerţului ca persoană juridică în funcţiune.

Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că măsura încetării contractului individual de muncă a reclamantei a fost una legală, însă în privinţa datei de la care trebuia dispusă concedierea angajatorul nu s-a raportat în mod corect la etapele reorganizării societăţii, astfel cum sunt evidenţiate acestea prin înscrisurile depuse la dosar. Sub acest aspect, decizia contestată urmează a fi anulată, în sensul stabilirii datei de la care încetează contractul individual de muncă al reclamantei ca fiind 22.09.2008.

In aceste condiţii ale anulării în parte a deciziei de concediere, măsura fiind în esenţă legală, nu se poate da eficienţă prevederilor art.78 alin.2 Codul muncii, în sensul reintegrării reclamantei în postul deţinut anterior concedierii. In fapt, soluţia dispusă presupune o prelungire a calităţii de salariat a reclamantei, redobândită prin decizia nr. 7/14.09.2008, până la data de 22.09.2008.

Pe de altă parte, pârâta nu poate fi obligată nici la plata drepturilor salariale aferente perioadei 12.05.2008-22.09.2008, întrucât în acest interval, ca de altfel şi în perioada 26.03.2008—12.05.2008 reclamanta nu a prestat activitate la societatea pârâtă. Or, potrivit art.154 Codul muncii salariul este contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Această situaţie este o consecinţă directă a împrejurărilor în care a fost pusă în executare Sentinţa civilă nr. 237/13.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în , reintegrarea reclamantei fiind dispusă pentru trecut la un moment la care societatea pârâtă nu mai desfăşura nici un fel de activitate în C. Practic, aceasta reintegrare s-a produs doar scriptic, fără ca reclamanta să mai aibă posibilitatea efectivă a desfăşurării activităţii prevăzute în contractul individual de muncă.

In ce priveşte capătul de cerere referitor la plata daunelor morale, urmează a fi avute in vedere dispoziţiile art.269 Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin Legea 237/2007, ulterioară deciziei în interesul legii invocate de către pârâtă. Potrivit textului menţionat, angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu moral din culpa sa in timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, fiind aplicabile in acest sens regulile de la răspunderea civilă contractuală.

Prin urmare, reclamanta era cea care trebuia sa facă dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor în care putea fi angajată răspunderea societăţii pârâte, respectiv dovada faptei ilicite a acesteia şi a prejudiciului moral pe care l-a suferit. Sub aceste aspecte reclamanta nu a propus însă probe, astfel că simpla împrejurare a concedierii sale nu poate forma convingerea instanţei în sensul existentei unui prejudiciu moral, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut anterior in considerente că măsura concedierii este una legală.

Pentru toate aceste motive,cererea reclamantei a fost admisă numai în parte, in temeiul art.276 C.proc.civ. pârâta urmând a fi obligată la plata în parte a cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă cu titlu de onorariu avocat ales, respectiv suma de 300 lei.

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat în esenţă următoarele:

Printr-un mecanism artificial, respectiv emiterea deciziilor nr. 7 şi 8 din 14.09.2008, intimata a urmărit să evite plata despăgubirilor la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 237/ 13.06.2008 , sentinţă prin care s-a dispus anularea concedierii nelegale.

În aceste condiţii, instanţa de fond avea motive suficiente sa reţină şi să constate nulitatea deciziei de concediere nr. 8/ 14.09.2008 emisă de intimată, vătămarea suferită fiind dovedită.

Cu privire la nelegalitatea deciziei de concediere prin prisma datei de la care operează aceasta , respectiv 22.09.2008, şi aceasta este nelegală câtă vreme decizia a fost comunicată la 14.10.2008.

În respingerea capătului de cerere referitor la plata despăgubirilor potrivit art. 78 din c o d u l m u n c i i, instanţa de fond reţine că nu este îndreptăţită întrucât nu a prestat activitate la societatea intimată în perioada 12.05.08 – 22.09.2008 fără a avea în vedere dispoziţia art. 78 din c o d u l m u n c i i.

Mai mult reţine că nu ar fi îndreptăţită la plata despăgubirilor pentru perioada: 26.03.2008 - 12.05.2008 pentru aceleaşi motive, deşi aceste chestiuni fuseseră deja lămurite prin sentinţa civilă ce a făcut obiectul judecăţii în dosarul nr(...).

Hotărârea este nelegală şi prin prisma capătului de cerere având ca obiect plata daunelor morale, deşi a justificat că acestea i se cuvin pentru suferinţele pricinuite faţă de temerile că nu va putea să-şi crească corespunzător copilul.

Ultima critică a vizat admiterea parţială a cheltuielilor de judecată.

Recursul este fondat.

Curtea analizând sentinţa atacată din perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va admite, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei civile atacate, pentru următoarele considerente:

Analiza sentinţei civile atacate se va circumscrie criticilor formulate dar şi petitului cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată recurenta reclamantă a solicitat constatarea nulităţii absolute a deciziei nr.8/14.09.2008 prin care s-a dispus concedierea începând cu data de 12.05.2008, acordarea de despăgubiri legale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate începând cu data de 14.09.2008 şi până la data reintegrării, daune morale în cuantum de 10000 RON şi cheltuieli de judecată.

Tribunalul a anulat în parte decizia nr.8/14.09.2008, în sensul încetării contractului începând cu 22.09.2008, a acordat cheltuieli de judecată în cuantum de 300 lei, respingând celelalte pretenţii, ca nefondate.

La o dată anterioară salariata a sesizat T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a cu o cerere având ca obiect anularea deciziei nr.5/26.03.2008, reintegrarea şi plata drepturilor salariale, cerere care i-a fost admisă prin sentinţa civilă nr.237/2008, în sensul anulării deciziei de concediere nr.5/2008, reintegrarea în funcţie şi drepturi salariale de la 26.03.2008 şi până la integrarea în funcţie, această sentinţă intrând în puterea lucrului judecat, recurenta are posibilitatea punerii în executare.

Reintegrarea recurentei s-a realizat la data de 14.09.2008 prin decizia nr.7, urmând ca în această zi să se dispună prin decizia nr.8 concedierea în temeiul art.65 alin.1 din Codul muncii începând cu data de 12.05.2008.

Această decizie nu a fost contestată sub aspectul acestei menţiuni consemnate în cuprinsul recursului din perspectiva perioadei pentru care se acordă despăgubiri salariale ci sub aspectul datei de la care încetează contractul individual.

Tribunalul a reţinut în mod eronat că data încetării raportului de muncă ar trebui să fie 22.09.2008 când a avut loc radierea firmei S.C. T. Import Export S.R.L., fără a observa împrejurarea că decizia nr.8/2008 a fost comunicată salariatei la data de 14.10.2008.

Art. 75 din c o d u l m u n c i i dispune „ Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”, şi cum data acestei comunicări, conformată de recurentă, este14.10.2008, decizia de concediere nr.8 îşi produce efecte începând cu acest moment.

Consecinţa juridică directă a menţionării datei corecte ca fiind 14.10.2008 este aceea că intimata datorează despăgubiri în lumina dispoziţiilor art. 78 de la14.09.2008(când s-a produs reintegrarea în baza sentinţei civile nr.237/2008) până la 14.10.2008 când s-a comunicat decizia nr.8/2008.

Recurenta se află acum în situaţia că deţine două titluri executorii prin care a obţinut despăgubiri pentru concedierile nelegale, respectiv sentinţa civilă nr.237/2008, care acoperă perioada 26.03.2008 până la 14.10.2008 şi sentinţa civilă nr.435/2009, astfel cum a fost modificată prin decizia nr.697/2009 pentru perioada: 14.09.2008 – 14.10.2008.

Tribunalul nu a adus atingere prin sentinţa civilă de faţă drepturilor câştigate prin titlu executoriu anterior, sentinţa civilă nr.237/2008, astfel cum în mod eronat a criticat hotărârea recurenta N. T. N..

Nu constituie preocuparea instanţei de fond şi implicit a instanţei de recurs modalitatea în care recurenta a reuşit să-şi realizeze efectiv drepturile câştigate prin sentinţa civilă 237/2008.

De asemenea nu poate constitui temei al pretinderii daunelor morale în acest litigiu conduita angajatorului în litigiul anterior care s-a finalizat prin sentinţa civilă nr.237/2008.

Iată de ce critica referitoare la daune morale în acest dosar trebuie să se circumscrie între momentul 14.09.2008, când s-a executat sentinţa civilă nr.237 prin emiterea deciziei nr.7/2008 de reintegrare şi 14.10.2008 când s-a comunicat cea de-a doua decizie de concediere şi care face obiectul analizei prezentei judecăţi.

În cazul acestei concedieri Tribunalul nu a reţinut nelegalitatea decât prin prisma datei la care încetează contractul de muncă, celelalte aspecte fiind menţinute şi ne însuşim considerentele sentinţei din această perspectivă raportat la temeiul încetării contractului, respectiv art. 65(1) din c o d u l m u n c i i.

Ceea ce a reţinut nejustificat Tribunalul, dar nu are impact nici asupra sentinţei pronunţate nici a drepturilor efectiv câştigate irevocabil de recurentă prin sentinţa civilă nr.237/3008 este împrejurarea că nu i se cuvin despăgubirile sub forma drepturilor salariale pentru perioada 26.03.2008 – 14.09.2008, motivat de împrejurarea că în această perioadă salariata nu ar fi muncit, făcând abstracţie de faptul că nu îi era permis să analizeze drepturile salariale pentru această perioadă, întrucât ele fuseseră obiectul analizei şi dezbaterii sentinţei civile 237/2008 intrată în puterea lucrului judecat.

Având în vedere sentinţa civilă 237/2008cât şi sentinţa civilă 437/2009 astfel cum a fost modificată prin decizia de faţă se consolidează statutul de salariat al recurentei pe întreaga perioadă cuprinsă între 26.03.2008 – momentul primei concedieri şi 14.10.2008 – momentul comunicării deciziei nr.8/2008.

În fine, o ultimă critică vizează cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de Tribunal, apreciem că în mod justificat a fost obligată în parte intimata la plata acestora, în lumina disp.art. 276 C.pr.civ., întrucât şi acţiunea a fost admisă în parte.

Pe cale de consecinţă Curtea va admite recursul în baza art. 312 C.pr.civ. şi va modifica sentinţa civilă atacată, ţinând cont de cele mai sus arătate, fiind respinsă totodată apărarea intimatei referitoare la excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii comerciale raportat la radierea acesteia din registrul comerţului, aceasta întrucât radierea s-a produs la o dată ulterioară pronunţării sentinţei civile care face obiectul analizei în prezentul recurs, precum şi datorită faptului că nu s-a făcut şi dovada lichidării societăţii urmare radierii, cu atât mai mult cu cât în recurs, în numele acestei societăţi au formulat întâmpinare D. E. M. şi D. D. F., care au şi angajat avocat pentru susţinerea intereselor lor.

Mai mult, intimata nu a declarat ea însăşi recurs pe acest considerent, solicitând din contră menţinerea datei de 22.09.2008 ca moment la care încetarea activităţii şi mutarea sediului societăţii au fost menţionate în Registrul Comerţului şi au devenit opozabile erga omnes. D. că este o eroare cu privire la această dată, întrucât în sentinţa civilă s-a consemnat data încetării contractului individual de muncă – 22.09.2008 iar această dată nu coincide cu momentul radierii societăţii, aceasta producându-se în iunie 2009.

Toate celelalte apărări urmează a fi înlăturate pentru considerentele expuse pe larg în motivarea recursului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de reclamanta N. T. N., domiciliată în C,(...), (...)A, . A, . 2, judeţul C şi cu domiciliul procesual ales în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 435 din 30 martie 2009 pronunţate de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul civil nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC T. IMPORT EXPORT SRL, cu sediul în B,(...)-24, . A, etaj 1, . 4, sector 1.

Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că:

Anulează decizia nr.8/14.09.2008 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte data încetării contractului individual de muncă.

Constată că încetarea contractului individual de muncă al reclamantei s-a produs la data de 14.10.2008.

Obligă pârâta către reclamantă la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate pentru perioada 14.09.2008 – 14.10.2008.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.11.2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond: S.T.; A.D.

Red.dec.-jud.M.(...)/16.12.2009

U. – gref.C.(...)

28.12.2009/4 ex.