Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 3267/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr.5180R

Şedinţa publică de la 28 August 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR –(...) (...) I

GREFIER – E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta S.C. B. Construcţii Montaj nr. 4 - B S.A., împotriva sentinţei civile nr.740 din data de 29.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.40484/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul I. S., având ca obiect-contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta, prin avocat U. B. cu împuternicire avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr.(...)/2009, şi intimatul personal.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Curtea procedează la legitimarea intimatului şi constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susţinerea şi combaterea motivelor de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi motivat susţinând oral motivele de recurs. Fără cheltuieli de judecată.

Intimatul, solicită respingerea recursului, menţinerea sentinţei civile ca temeinică şi legală.

C U R T E A,

Asupra recursului de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.740 din data de 29.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.40484/3/LM/2007, a fost admisă acţiunea formulată de contestatorul I. S., în contradictoriu cu intimata SC. B. Construcţii Montaj nr.4 SA, a fost anulată decizia nr.209/25.10.2007, emisă de intimată, s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii şi a fost obligată intimata la plata unei despăgubiri egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată intimata la plata contribuţiilor datorate statului aferente drepturilor salariale şi la completarea carnetului de muncă cu menţiunile corespunzătoare pe perioada dintre data concedierii şi până la reintegrare şi a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această încheiere, prima instanţă a reţinut că petentul a fost angajatul societăţii pârâte în funcţia de „şofer", începând cu data de 08.10.2007, conform contractului individual de muncă nr.247/08.10.2007.

Prin decizia nr.209 din 25.10.2007, înregistrată la ITM şi aflată la fila 5 din dosar şi comunicată salariatului odată cu predarea carnetului de munca, de către serviciul personal (fără însă a purta vreo menţiune în acest sens), s-a decis încetarea contractului individual de muncă al salariatului contestator, începând cu data de 22.10.2007, conform prevederilor art. 61 litera d din c o d u l m u n c i i, menţionându-se în preambulul deciziei că emiterea acesteia a avut la bază cererea fostului salariat I. S.".

Ulterior, la data de 22.11.2007, intimata a comunicat contestatorului prin scrisoare recomandata, o altă decizie cu acelaşi număr, aceiaşi data şi aceleaşi semnături dar cu un conţinut diferit, în sensul că în preambul nu se mai menţiona nimic despre "cererea fostului salariat I. S.", ci se făcea referire la "referatul nr.3273/23.10.2007, prin care s-a consemnat necorespunderea profesională a salariatului", cât şi imposibilitatea de a i se oferi un alt loc de muncă, prin care de asemenea se decide încetarea contractului individual de muncă al salariatului contestator, începând cu data de 22.10.2007, conform prevederilor art.61 litera d din c o d u l m u n c i i şi se menţionează ca temei al deciziei, prevederile art.61 litera d, art.64 alin.1 şi art.73 alin.2 din Legea nr.53/2003 cât şi prevederile art.2.29.7 din Regulamentul Intern (referitoare procedura aplicabilă la concedierea pentru necorespunderea profesională a salariatului.

Noua decizie mai menţionează în plus instanţa unde se poate depune contestaţia împotriva acestei decizii.

Un prim aspect pe care Tribunalul l-a reţinut în analizarea deciziilor contestate este referitor la conţinutul acestor decizii sub aspectul motivelor de fapt şi de drept care au întemeiat măsura încetării contractului individual de muncă al contestatorului, raportat şi la prevederile art.77 din c o d u l m u n c i i.

Potrivit prevederilor art.77 din c o d u l m u n c i i, situat în secţiunea a 7-a controlul şi sancţionarea concedierilor nelegale a capitolului V încetarea contractului individual de muncă din c o d u l m u n c i i în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.

Or, din cuprinsul acestor decizii şi din analiza motivelor de fapt menţionate în cuprinsul deciziilor în cauză, respectiv referirea la "referatul nr.3273/23.10.2007, prin care s-a consemnat necorespunderea profesională a salariatului", la „imposibilitatea de a i se oferi un alt loc de muncă, compatibil cu pregătirea sa" cât şi din motivarea în drept a aceloraşi decizii, care sunt întemeiate pe prevederile art.61 litera d, art.64 alin.1 şi art.73 alin.2 din Legea nr.53/2003 cât şi prevederile art.2.29.7 din Regulamentul Intern (referitoare la procedura aplicabilă la concedierea pentru necorespunderea profesională a salariatului), rezultă indubitabil că încetarea contractului individual de muncă al contestatorului a fost luată în considerarea instituţiei concedierii, pentru motive care ţin de persoana salariatului", respectiv pentru situaţia prevăzută la litera d) a articolului 61 din c o d u l m u n c i i, „în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat', instituţie care, fiind situată în secţiunea a 3-a din Capitolul V, este guvernată de normele imperative care o reglementează, relative la procedura concedierii, prevăzute în art.62, art.63 alin.2, art.64 din c o d u l m u n c i i.

Aceeaşi concluzie, cu privire la procedura avută în vedere de către angajator la momentul emiterii deciziilor contestate se desprind şi din cuprinsul procesului verbal din data de 25.10.2007 întocmit de angajator, „referitor la desfacerea contractului individual de muncă (al contestatorului) conform art.61 lit.d din c o d u l m u n c i i" şi care arată în mod expres că motivul pentru care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al salariatului îl reprezintă „necorespunderea profesională" a acestuia, cât şi din cuprinsul referatului nr.3273/23.10.2007, act menţionat şi în cuprinsul uneia din deciziile contestate şi care reprezintă „propunerea de desfacere a contractului individual de muncă" al salariatului I. S., făcută de superiorul ierarhic direct, maistrul D. E., întrucât „nu corespunde profesional" postului.

Şi trimiterea la prevederile art.2.29.7 din Regulamentul Intern (referitoare la procedura aplicabilă la concedierea pentru necorespunderea profesională a salariatului), prevedere care întemeiază de asemenea deciziile contestate conduc la aceeaşi concluzie a concedierii contestatorului pentru necorespundere profesională în temeiul art.61 litera d din c o d u l m u n c i i iar nu ca urmare a aplicării de către angajator a uzitării de către angajator a art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i.

Astfel, întrucât, faţă de prevederile art.77 din c o d u l m u n c i i, ce interzic angajatorului ca în caz de conflict de muncă să invoce direct în faţa instanţei alte motive de fapt decât cele precizate în decizia de concediere, faţă de interdicţia de protecţie pentru salariat instituită prin lege, Tribunalul urmează să dea eficienţă cu prioritate, menţiunilor din cuprinsul deciziilor emise de angajator iar nu susţinerilor acestuia făcute direct în contestaţia formulată împotriva acestor decizii.

În acest context, Tribunalul nu a luat în considerare niciuna din susţinerile intimatei făcute direct în întâmpinarea depusă în instanţă prin care se încearcă o altă motivare în fapt şi drept a deciziei de concediere contestată, în sensul că reclamantul se afla în perioada de 30 de zile de probă şi că angajatorul a făcut aplicarea prevederilor art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, în conformitate cu care, pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta, numai printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia din părţi, astfel încât nici o prevedere legală nu impune în prezent angajatorului să probeze vre-un motiv al demersului său, să demonstreze că salariatul său era cu adevărat necorespunzător profesional postului pe care-l ocupa, întrucât, o asemenea motivare în fapt şi în drept nu rezultă din cuprinsul deciziei contestate (şi nici măcar din cuprinsul actelor indicate în cuprinsul deciziilor sau prezentate în apărare), în care nu se face nici o referire la perioada de probă, la notificarea scrisă a salariatului cu privire la denunţarea contractului de muncă încheiat, la temeiul de drept al încetării, care în acest caz ar fi dispoziţiile art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, iar nu cele ale art61 litera d şi ale art.64 alin.1 sau ale art.2.29.7 din Regulamentul Intern (referitoare la procedura aplicabilă la concedierea pentru necorespunderea profesională a salariatului), care reglementează o formă de concediere iar nu o încetare prin notificare.

A primi această susţinere, înseamnă a încălca interdicţia instituită de art.77 din c o d u l m u n c i i şi a permite angajatorului să facă direct în instanţă apărări care contrazic cuprinsul deciziei de concediere iar practica angajatorilor de a aduce în instanţă motive de fapt şi de drept ce nu pot fi verificate că ar fi întemeiat măsura desfacerii contractului de muncă trebuie sancţionată de instanţă întrucât contravine atât prevederilor legale mai sus enunţate (art.77 din c o d u l m u n c i i) cât şi principiului bunei credinţe pe care se bazează relaţiile de muncă, principiu consacrat de art.8 din c o d u l m u n c i i.

Susţinerea intimatei referitoare la încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul prevederilor art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, în conformitate cu care „pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta numai printr-o notificare scrisă, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, nu poate fi reţinută de instanţă nu numai pentru motivele mai sus menţionate cât şi faţă de împrejurarea că, şi în acest caz, chiar dacă angajatorul este „scutit" de a proceda la evaluarea salariatului său aflat în perioada de probă, totuşi, acesta are o obligaţie legală şi anume aceea de a notifica în scris salariatul pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă cu privire la denunţarea contractului intervenită în condiţiile art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i.

Cu alte cuvinte, mai înainte sau cel mai târziu în ultima zi a perioadei de probă, respectiv mai înainte de expirarea acesteia angajatorul are obligaţia de a notifica salariatul în legătură cu intervenirea cauzei legale de încetare a contractului său individual de muncă.

Lipsa notificării salariatului până la sfârşitul perioadei de probă duce la decăderea angajatorului din dreptul de a mai proceda la încetarea contractului individual de muncă al salariatului printr-o asemenea modalitate.

Or, în cazul de faţă angajatorul nu a produs nici o dovadă din care să rezulte faptul că până la expirarea perioadei de probă (30 de zile calendaristice începând cu data de 8 octombrie 2007), i-a comunicat salariatului notificarea denunţării contractului de muncă, în condiţiile în care orice act prin care se pune capăt contractului individual de muncă al salariatului produce efecte de la data comunicării, iar angajatorul a procedat la comunicarea deciziei contestate către salariat la data de 22.11.2007, ulterior expirării perioadei de probă şi deci perioadei în care era îndrituit să se prevaleze de clauza de dezicere, astfel încât, chiar şi în situaţia în care s-ar aprecia că decizia de concediere echivalează cu notificarea prevăzută de lege, la data notificării salariatului (22.11.2007) cu privire la necorespunderea sa profesională şi denunţarea contractului, angajatorul nu mai era în termenul prevăzut de lege pentru a efectua această notificare şi pentru a dispune încetarea contractului individual de muncă al contestatorului prin utilizarea instrumentului juridic al perioadei de probă.

F. perioadei de probă fără notificarea scrisă a salariatului în condiţiile art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, notificare ce presupune în toate cazurile comunicarea acesteia salariatului până la expirarea perioadei de probă, are ca efect decăderea angajatorului din dreptul de a se mai prevala de simpla apreciere a necorespunderii profesionale a salariatului pe această perioadă şi contractul de muncă al salariatului nu mai poate fi afectat de dreptul angajatorului de a se dezice de contract prin simpla notificare.

Cu privire la menţiunile din prima decizie comunicată salariatului în care se arată că s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului, începând cu data de 22.10.2007, conform prevederilor art.61 litera d din c o d u l m u n c i i, menţionându-se în preambulul deciziei că emiterea acesteia a avut la bază "cererea fostului salariat I. S.", Tribunalul a apreciat că intimata nu se poate prevala de cererea salariatului cu nr.3271 din data de 23.10.2007 pentru a proceda la încetarea în acest temei a contractului individual de muncă al salariatului faţă de împrejurarea că este absurd să se susţină că salariatul ar fi solicitat încetarea contractului său individual de muncă pentru necorespunderea sa profesională astfel încât, în măsura în care angajatorul ar fi înţeles să dea eficienţă acestei cereri ar fi trebuit să emită o decizie în temeiul art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i şi să înceteze contractul de muncă al acestuia începând cu data de 23.10.2007, ca dată a notificării prevăzută de acest text de lege, întrucât, într-un asemenea caz contractul de muncă încetează prin simpla notificare făcută de salariat (numai printr-o notificare scrisă la iniţiativa oricăreia din părţi), fără a mai fi necesară curgerea termenului de preaviz.

Or, textul art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i uncii este prevăzut de lege în beneficiul ambilor semnatari ai contractului de muncă, ambele părţi putând avea iniţiativa încetării contractului numai printr-o notificare scrisă, astfel încât angajatorul nu poate pretinde în acelaşi timp ca salariatul său aflat în perioada de probă şi care formulează o cerere de denunţare a contractului de muncă să execute preavizul ca şi în cazul demisiei şi să ignore notificarea făcută de salariat, să procedeze ulterior acestei notificări la verificarea corespunderii profesionale a salariatului ( conform rezoluţiei puse pe chiar cererea salariatului la data de 25.10.2007), să procedeze la concedierea salariatului pentru necorespundere profesională, pentru ca mai apoi să pretindă direct în faţa instanţei că s-ar fi prevalat de dispoziţiile art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, cu consecinţa că doar notificarea angajatorului, ulterioară notificării salariatului produce efecte juridice, ceea ce este absurd.

În acest context, câtă vreme atât potrivit deciziilor emise de angajator dar şi în fapt, prin lipsa notificării nu a avut loc o încetare a contractului individual de muncă al salariatului prin efectul art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i, astfel cum încearcă să susţină intimata, tribunalul constată că angajatorul a procedat la încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul art.61 litera d din c o d u l m u n c i i.

Întrucât din cuprinsul deciziilor contestate şi a actelor anexe rezultă faptul că angajatorul nu s-a prevalat de prevederile art.31 alin.4¹ din c o d u l m u n c i i ci a uzat de cele ale art.61 litera d) c o d u l m u n c i i şi a procedat la concedierea salariatului pentru necorespundere profesională, atunci acesta avea obligaţia de a respecta întreaga procedură prevăzută de lege şi de Regulamentul Intern aplicabil în acest caz, procedură reglementată de art.63 - (2) din c o d u l m u n c i i, în conformitate cu care „(2) Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art.61 lit.d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern.

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional pe anii 2007-2010 s-a stabilit procedura de evaluare prevăzută la art.63 alin.2 din c o d u l m u n c i i, art. 77 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel naţional arătând că „Salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă, stabilită prin prezentul contract colectiv de muncă", procedură ce se referă la o serie de condiţii şi etape obligatorii concedierii, cum sunt constituirea şi componenţa comisiei de evaluare, convocarea salariatul şi comunicarea acestuia în scris, cu cel puţin 15 zile înainte a datei, orei exacte şi locului întrunirii comisiei; respectarea modalităţii în care se va desfăşura examinarea, respectarea obiectului evaluării, administrarea de către comisie de dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică şi alte probe, posibilitatea contestării de către salariat a rezultatului evaluării anterior emiterii deciziei de desfacere a contractului individual de muncă etc. niciuna din aceste etape şi condiţii nefiind îndeplinite în cauză de către angajator.

Decizia contestată nu a fost astfel emisă şi nu conţine rezultatul cercetării prealabile a salariatului în cauză, astfel cum impun prevederile aceluiaşi contract colectiv de muncă.

Tot astfel, tribunalul a constatat că angajatorul nu a respectat nici prevederile art.64 din c o d u l m u n c i i în conformitate cu care avea obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională, anterior desfacerii contractului de muncă, sau, după caz, în situaţia în care angajatorul nu dispunea de locuri de muncă vacante potrivit alin.1, acesta avea obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale.

Nu în ultimul rând, Tribunalul a constatat şi nelegalitatea emiterii unei decizii la data de 25.10.2007 prin care se dispune încetarea cu caracter retroactiv începând cu 22.10.2007 a contractului individual de muncă al salariatului, faţă de împrejurarea că decizia de concediere nu poate produce efecte decât de la comunicarea sa salariatului în cauză, decizia de concediere neputând avea caracter retroactiv.

În plus pârâta nu avea cum sa înceteze la data de 22.10.2007 contractul de muncă al contestatorului în baza unor referate şi declaraţii întocmite ulterior acestei date prin care se constată necorespunderea profesională a salariatului (referatul nr.3273/23.10.2007 după cum menţionează chiar în cuprinsul deciziei, procesul verbal din 25.10.2007, declaraţia numitului H. Ş. din data de 24 octombrie 2007) întrucât emiterea unei astfel de decizii reprezintă un non - sens din punct de vedere juridic pentru ca presupune ca salariatul a fost evaluat profesional după desfacerea contractului de muncă.

Încetarea retroactivă a contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 22.10.2007, face ca si evaluarea profesională prealabilă din 23.10.2007 sa apară ca fiind făcuta după încetarea raporturilor de muncă dintre părţi si pentru fapte constatate ulterioară acestei date (prin procesul verbal din 25.10.2007 şi declaraţia numitului H. Ş. din data de 24 octombrie 2007), aspecte care conferă de asemenea caracter nelegal deciziei de desfacere a contractului individual de muncă astfel întocmită.

În concluzie, Tribunalul a considerat că emiterea deciziilor de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului contestator cu încălcarea prevederilor legale care reglementează efectuarea evaluării profesionale prealabile şi a procedurii prevăzută de contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, ceea ce echivalează cu lipsa acestei evaluări şi imprimă caracter nelegal deciziilor astfel sancţionării disciplinare astfel dispuse potrivit art.62 alin.2, art.63 alin.2 şi art.64 din c o d u l m u n c i i, ceea ce atrase nulitatea concedierii, în condiţiile art.76 din c o d u l m u n c i i aceasta fiind dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

Având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei pentru lipsa cercetării prealabile şi lipsa menţiunilor obligatorii ale deciziei de concediere Tribunalul a apreciat că nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, dat fiind ca analiza condiţiilor de legalitate prevalează asupra temeiniciei deciziei, faţă de efectele pe care le atrage asupra acesteia, nerespectarea procedurii prevăzute de lege, întrucât nu există posibilitatea legală a menţinerii deciziei de concediere nelegală chiar şi în condiţiile în care s-ar putea dovedi temeinicia măsurii referitor la aceste abateri.

Întrucât unul dintre efectele constatării nulităţii deciziei îl constituie repunerea pârtilor in situaţia anterioară, iar contestatorul a solicitat reintegrarea, instanţa va obliga angajatorul sa-i acorde toate drepturile de care ar fi beneficiat daca nu ar fi fost concediat. Cum instanţa a dispus reintegrarea, pe cale de consecinţă contestatorul va beneficia şi de dreptul de a i se considera vechime în muncă perioada cuprinsă între data concedierii si data reintegrării efective, întrucât salariatul, ca urmare a anulării concedierii trebuie sa fie pus in situaţia de a-şi recupera toate drepturile de care a fost deposedat prin actul nelegal al angajatorului: recăpătarea statutului de salariat, funcţia şi postul, locul de muncă, primeşte drepturile salariate indexate, majorate şi reactualizate cu titlu de despăgubiri, perioada în discuţie constituie vechime în muncă şi stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.

De asemenea, instanţa de fond în temeiul art.274¹ din C.pr.civ., a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata unor cheltuieli de judecată, întrucât, în conformitate cu prevederile textului de lege menţionat partea care a câştigat procesul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de proces numai în măsura în care dovedeşte efectuarea acestor cheltuieli, dovadă nefăcută în cauză de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs intimata SC. B. Construcţii Montaj nr.4 SA, criticând această soluţie pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., s-a arătat că, prin demisia depusă la sediul societăţii noastre, înregistrată sub numărul 3271/23.10.2007, contestatorul I. S., şi-a manifestat, în mod unilateral, intenţia de încetare a contractului individual de muncă, însă instanţa de judecată nu a luat în considerare demisia depusă de către contestator, întrucât prin decizia de încetare a contractului individual de muncă s-a reţinut ca temei legal art.61. lit.d din c o d u l m u n c i i.

S-a mai arătat că, instanţa de judecată, în mod greşit, a reţinut că societatea recurentă, prin apărările formulate prin întâmpinare, a încercat să modifice conţinutul deciziei atacate, aceasta fiind în contradicţie cu prevederile art.77 din c o d u l m u n c i i, deoarece apărările formulate de către recurentă, prin întâmpinare, nu făceau decât să reitereze motivele, ce au stat la baza deciziei de concediere şi nicidecum să le modifice. Practic, nu a existat decât un singur motiv pentru care, în perioada e probă, angajatorul a dorit încetarea contractului de muncă al contestatorului, respectiv necorespunderea profesională, astfel cu şi-a motivat chiar şi contestatorul cererea de demisie.

Prin întâmpinare intimatul I. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Prin demisia depusă la sediul societăţii recurente înregistrată sub nr.3271/23.10.2007, intimatul contestator şi-a manifestat în mod unilateral intenţia de încetare a contractului individual de muncă, în mod greşit instanţa de judecată neluând în considerare demisia depusă de către contestator.

Aceasta, deoarece, nu doar angajatorul ci şi salariatul are posibilitatea denunţării unilaterale a contractului individual de muncă prin intermediul demisiei.

Manifestarea de voinţă a salariatului cu privire la încetarea din iniţiativa sa a contractului individual de muncă este irevocabilă, iar retractarea ei este posibilă doar cu acordul expres sau implicit al angajatorului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În aceste condiţii, reţinând că obiectul acţiunii nu a constat în anularea cererii de demisie ci a deciziei de concediere, chiar dacă decizia de încetare a contractului individual de muncă a fost dată în baza unui temei greşit, instanţa de fond putea să dispună anularea acesteia, dar nu putea să anuleze cererea de demisie a contestatorului şi să dispună reintegrarea acestuia în postul şi funcţia avută anterior concedierii în condiţiile în care demisia unui angajat reprezintă voinţa expresă şi unilaterală a acestuia privind încetarea raporturilor de muncă, având drept efect încetarea contractului de muncă.

Faţă de aceste împrejurări, văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea privind reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, precum şi cererile privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri şi la plata contribuţiilor datorate statului, deoarece în condiţiile în care angajatorul a acceptat demisia angajatului său, raporturile de muncă încetând, acestea nu se mai justifică.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta S.C. B. Construcţii Montaj nr. 4 - B S.A., împotriva sentinţei civile nr.740 din data de 29.01.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.40484/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimatul I. S..

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că:

Respinge cererea privind reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii, precum şi cererile privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri şi la plata contribuţiilor datorate statului.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.08.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. D. H. E. I

T. D. O.

GREFIER

N. E.

Red.: C.G.C.

Dact.: A.C./2ex.

16.09.2009

Jud. fond.: N. B. H.; E. D.