România Curtea de A p e l T i m i ş o a r a Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale cod operator 2928 Decizia civilă nr. 1568 Şedinţa publică din 2 noiembrie 2009 Instanţa constituită din: Preşedinte: (...) (...) (...) Judecător: (...) (...) Judecător: (...) M. Grefier: E. J. Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de către Primăria comunei Biled împotriva sentinţei civile nr. 1581 pronunţată la 12 iunie 2009 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamantul L. T. , având ca obiect contestaţie împotriva deciziei de concediere disciplinară. Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din 30 noiembrie 2009, mersul dezbaterilor şi susţinerile orale ale părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă de acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanţa Deliberând asupra recursului de faţă a constatat următoarele: Prin acţiunea înregistrată la T r i b u n a l u l T i m i ş la 21 ianuarie 2009 sub nr. 336/30, reclamantul L. Ş. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Biled solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 335/19 decembrie 2008 în temeiul art. 268 alin. 2 litera c Codul muncii, motivat de faptul că nu au fost menţionate motivele pentru care au fost respinse apărările formulate de el cu ocazia cercetării disciplinare; să repună părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei în sensul reintegrării în funcţia deţinută anterior; să oblige pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi băneşti recunoscute de lege, de la data emiterii dispoziţiei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă şi până la data reintegrării efective a reclamantului; să oblige pârâta la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale; cu cheltuieli de judecată. In motivarea contestaţiei a arătat că prin dispoziţia nr. 231/19 septembrie 2009 s-a dispus reîncadrarea lui în funcţia de paznic începând cu 23 septembrie 2008; că s-a prezentat la sediul pârâtei în vederea reluării activităţii de paznic, dar că i s-a comunicat că nu va mai fi niciodată angajatul pârâtei; că prin adresele nr. 5252/22 octombrie 2008 şi 6112/5 decembrie 2008 a fost convocat în vederea efectuării anchetei disciplinare, deoarece a absentat nemotivat de la locul de muncă. Mai arata ca la prima convocare a prezentat motivele absenţei, iar la a doua convocare nu a mai stat nimeni de vorbă cu el; că a comunicat şi în scris comisiei motivele absenţei, însă în decizia de concediere nu se face nici o referire la apărările formulate. Prin sentinţa civilă nr. 1581 pronunţată la 12 iunie 2009, instanţa a admis în parte contestaţia , a anulat decizia nr. 335/19 decembrie 2008 de desfacere a contractului individual de muncă emisă de pârâtă , a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară desfacerii contractului individual de muncă, în sensul reintegrării reclamantului pe acelaşi loc de muncă, cu obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 800 lei, reprezentând onorariu de avocat, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că sub sancţiunea nulităţii absolute, decizia de desfacere a contractului individual de muncă trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, între altele şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile şi că decizia de concediere nu respectă această cerinţă. A mai reţinut că din probatoriul administrat a reieşit că pârâtul s-a prezentat la audiere, însă nu a fost audiat pentru a-şi prezenta apărările. In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta Primăria Biled, recurs înregistrat la Curtea de A p e l T i m i ş o a r a sub nr(...). Solicită modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantului. Arata ca reclamantul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară din 12 decembrie 2009, acesta fiind motivul pentru care în decizie nu s-a făcut referire la apărări; că din declaraţiile martorilor audiaţi nu rezultă cele reţinute de instanţă şi în plus declaraţiile sunt eronate; că in ipoteza neprimirii la lucru, reclamantul avea posibilitatea să solicite în scris aceasta. Reclamantul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Arata ca instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale şi a reţinut corect starea de fapt; că cercetarea disciplinară a cuprins şi convocarea din 28 octombrie 2008, iar pârâta avea obligaţia să facă referire la aceasta; că declaraţiile martorilor cuprind erori de tehnoredactare cu privire la calitatea acestora; că din faptul că a solicitat punerea în executare a sentinţei civile nr. 3748/2008 a T r i b u n a l u l u i T i m i ş rezultă intenţia lui de a se reintegra în muncă. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 3041 cod procedură civilă , instanţa a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare: In mod corect prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii deciziei de concediere disciplinară. Cercetarea disciplinară a fost declanşată în luna octombrie 2008, reclamantul răspunzând convocării prin adresa nr. 5252/22 octombrie 2008 şi învederând comisiei că s-a prezentat la lucru, însă s-a refuzat repunerea lui în drepturi. Prin adresele nr. 22/24 octombrie 2008 şi 30/10 decembrie 2008, reclamantul a comunicat pârâtei că neprezentarea la lucru se datorează faptului că nu este primit de primar, adresele fiind expediate pârâtei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. In decizia contestată, pârâta nu face nici o referire la aceste apărări ale reclamantului, deşi cele două adrese au ajuns la pârâtă, conform confirmărilor de primire depuse la dosar. Art. 268 alin. 2 litera c Codul muncii impune sub sancţiunea nulităţii absolute ca în decizia de concediere disciplinară să se prevadă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare. Aşa cum s-a arătat mai sus, în timpul cercetării disciplinare, reclamantul s-a apărat în sensul că primarul refuză să-l primească la lucru, apărări care nu au fost verificate de comisia de cercetare disciplinară şi nici nu au fost înlăturate motivat, situaţie în care în mod corect prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute. Declaraţiile martorilor vizează aspecte de fond, aspecte care ţin de motivul neprezentării reclamantului la lucru, aspecte care nu mai se impune a fi analizate în condiţiile în care decizia de concediere disciplinară este lovită de nulitate datorită unor aspecte de ordin formal. Faţă de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtei ca neîntemeiat. PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de către Primăria comunei Biled împotriva sentinţei civile nr. 1581 pronunţată la 12 iunie 2009 de către T r i b u n a l u l T i m i ş în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamantul L. T.. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, 2 noiembrie 2009. Preşedinte, Judecător, Judecător N. B. E. G. E. N. M. Grefier, E. J. Red. MB/dact. MB 2 ex. 15.12.2009 Primă instanţă. B. B., D. E. – T r i b u n a l u l T i m i ş
Toate spetele
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 1568 din data 2009-11-02
Pronuntata de Curtea de Apel Timisoara