Cabinet avocat Dreptul muncii

(4537/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.5660/R

Şedinţa publică din data de 15 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, împotriva sentinţei civile nr.2065 din 12 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.10864/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. J., având ca obiect – contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 08.10.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 15.10.2009, când a decis următoarele:

C U R T E A ,

Deliberând asuprea recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.2065/12.03.2009 pronunţată în dosarul nr.10864/3/LM/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis acţiunea precizată formulată de contestatorul D. J. în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României; a anulat dispoziţia nr.64/25.02.2008 emisă de intimată şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior concedierii; a obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă; a luat act că reclamantul a renunţat la judecata capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă aferent anului 2008; a obligat intimata la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Contestatorul a fost angajatul intimatei în funcţia de economist marketing, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr.453/1.01.1995. Ulterior, prin acte adiţionale la contractul individual de munca au fost modificate elemente esenţiale ale acestuia, din data de 1.06.1995, salariatul îndeplinind funcţia de director al Departamentului Euro J. D..

Prin Decizia nr.47/10.05.1999 începând cu data de 01.06.1999, contestatorul a fost numit în funcţia de asistent al Preşedintelui Camerei şi a încheiat un nou contract individual de muncă cu nr.1231/01.12.1999 pentru noua funcţie. Principalele atribuţii ale acestuia sunt prevăzute în fişa postului, depusă la dosar, semnată de acesta la data de 22.03.2006.

Prin Dispoziţia nr.64/25.02.2008 s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 24.03.2008, în baza art.61 lit.d din Codul muncii şi art.63 al.2 şi art.73 al.1 din Codul muncii, precum şi art.74 al.2 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional 2007-2010, pentru necorespundere profesională.

A constatat tribunalul că, aşa cum rezultă din conţinutul dispoziţiei contestate, măsura respectivă s-a dispus în baza Procesului-verbal de evaluare a angajaţilor Camerei Naţionale de Comerţ şi Industrie din data de 7.02.2008, precum şi în baza adresei nr.323 din data de 21.02.2008 de răspuns la contestaţiile depuse.

Dispoziţia contestată concretizează o măsura de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului, în condiţiile art.61 lit.d Codul muncii.

Potrivit acestor dispoziţii, angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

S-a reţinut că necorespunderea profesionala reprezintă o împrejurare de natura obiectiva sau subiectiva care conduce ori este apta sa conducă la obţinerea unor performante profesionale mai scăzute decât cele pe care, în mod rezonabil, angajatorul este îndrituit a le aştepta de la salariat si presupune necunoaşterea regulilor specifice unei funcţii, meserii sau profesii. De aceea angajatorul trebuia să probeze fapte obiective sau repetate de natură să evidenţieze astfel de carenţe profesionale, delimitându-se în acest mod, de neîndeplinirea accidentală, dar culpabilă a obligaţiilor de serviciu, situaţie în care poate interveni concedierea disciplinară.

Fiind o cauză de încetare a contractului neimputabilă salariatului, concedierea pentru necorespundere profesională presupune anumite obligaţii ale angajatorului, printre care, potrivit art.63 alin.2 Codul muncii şi pe aceea de evaluare prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, precum şi prin regulamentul intern.

S-a statuat că în temeiul art.77 din Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, salariatul poate fi concediat pentru motive de necorespundere profesională, cu respectarea procedurii de evaluare prealabilă, stabilită prin prezentul contract colectiv de muncă.

Astfel, evaluarea salariatului pentru necorespundere profesională se face de către o comisie numită de către angajator. Din comisie va face parte şi un reprezentant al sindicatului, desemnat de acesta, al cărui membru este salariatul în cauză.

Comisia va convoca salariatul şi îi va comunica acestuia în scris, cu cel puţin 15 zile înainte: a) data, ora exactă şi locul întrunirii comisiei; b) modalitatea în care se va desfăşura examinarea.

Examinarea va avea ca obiect activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză.

În cazul introducerii de noi tehnologii, examinarea salariatului se va referi la acestea numai în măsura în care salariatul în cauză a făcut obiectul formării profesionale în respectiva materie.

O. profesională poate fi susţinută de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică şi alte probe.

În cazul în care salariatul îşi pierde aptitudinile profesionale din motive medicale, angajatorul îi va asigura, în limitele disponibile, un alt loc de muncă. În situaţia în care nu dispune de astfel de posibilităţi, angajatorul va apela la autoritatea publică locală pentru ocuparea forţei de muncă, în vederea soluţionării.

În urma examinării, dacă salariatul este considerat necorespunzător profesional de către comisie, acesta are dreptul de a contesta hotărârea comisiei în termen de 10 zile de la comunicare. Dacă salariatul nu a formulat contestaţia în termenul prevăzut la alin.(8) sau dacă după formularea contestaţiei şi reexaminarea hotărârii comisiei, aceasta este menţinută, angajatorul poate emite şi comunica decizia de desfacere a contractului individual de muncă al salariatului, pentru motive de necorespundere profesională. Decizia astfel emisă va conţine rezultatul cercetării prealabile a salariatului în cauză.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul a constatat că încetarea contractului de munca nu s-a făcut în condiţiile de legalitate şi temeinicie prevăzute de Codul muncii.

Astfel, concedierea contestatorului a intervenit ca urmare a unei evaluării a întregului personal al Camerei de Comerţ, de la directori la şoferi sau personalul necalificat, evaluare ce nu a fost determinată de constatarea unor performante scăzute în activitatea acestora, fapt demonstrat de lipsa unui raport sau a unei sesizări în acest sens, sesizare care să determine începerea procedurii prealabile de evaluare a salariaţilor.

În fapt, la baza procedurii de evaluare a întregului personal a stat Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere şi Decizia nr.12 din data de 17.01.2008 privind constituirea comisiei de evaluare a personalului Camerei de Comerţ, aceasta din urmă fiind adoptată ca urmare a primei decizii, aşa cum rezultă din conţinutul actelor depuse la dosar.

Prin Decizia nr.2 din 15.01.2008 a Colegiului de Conducere, printre altele, a fost aprobată o nouă organigramă, fără a se face vorbire de o eventuală necorespundere profesională a salariaţilor şi implicit a contestatorului.

Din probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că evaluarea întregului personal a fost determinată de aprobarea acestei organigrame, conducerea stabilind testarea în masă a personalului cu scopul păstrării în cadrul noii structuri doar a celor care erau admişi în urma evaluării astfel organizate. În acest sens, trebuie reţinut că prin Dispoziţia nr.21/28.01.2008 s-a decis desfiinţarea structurilor de personal prevăzute în organigrama valabilă până la data de 15.01.2008, iar prin Decizia nr.2/15.01.2008 a fost aprobată o nouă organigramă şi implementarea unei noi structuri de personal. Dar această „implementare" s-a făcut, aşa cum rezultă din chiar conţinutul dispoziţiei respective, prin evaluarea în masă a personalului, urmând să-şi continue activitatea în funcţie de pregătirea profesională. Prin dispoziţia respectivă, angajatorul stabileşte un mod de încetare a contractelor de muncă pentru un întreg colectiv, în afara cauzelor expres şi limitativ prevăzute de legislaţia muncii, creând o instituţie hibridă prin care dispune concedierea atât ca urmare a reorganizării unităţii angajatoare, cât şi ca urmare a nepromovării testării organizate în vederea evaluării profesionale.

Faptul că s-a încercat concedierea salariaţilor pentru necorespundere profesională, nu ca urmare a unor deficiente de pregătire constatate în activitatea acestora, ci ca urmare a unei reorganizări interne rezultă şi din Regulamentul de evaluare adoptat în urma stabilirii noii organigrame şi în scopul „implementării" acesteia, aşa cum expres s-a arătat prin Dispoziţia nr.21/28.01.2008.

Astfel, în Regulamentul de evaluare la art.8 şi 9 se arată că „organigrama aprobată de Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României în data de 15.01.2008 în temeiul dispoziţiilor Legii nr.335/2007 şi Statutului Camerei de Comerţ şi Industrie a României aprobată în Adunarea Generală din 27.12.2007, are în schemă 114 salariaţi distribuiţi pe Direcţii şi respectiv birouri. Menţinerea ca angajat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României pentru fiecare salariat impune realizarea unui punctai minim de ½ din 10 puncte prevăzute în subiectele 1.2,3."

S-a stabilit totodată, că evaluarea a fost organizată pentru a stabili care salariaţi urmau a fi concediaţi ca urmare a adoptării noii organigrame cu 114 posturi, dar concedierea nu se făcea în condiţiile art.65 Codul muncii, ci pentru motive ce ţineau de persoana salariatului.

În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că motivul concedierii nu a fost necorespunderea profesională, ci reorganizarea structurilor funcţionale ale intimatei.

Aceleaşi aspecte rezultă şi din modul în care întregul personal a fost convocat în vederea evaluării profesionale, fiind făcută o convocare colectivă pentru toţi salariaţii cu funcţii de execuţie prezentate in organigrama anexată.

Deşi Contractul colectiv de muncă prevede că salariatul va fi convocat şi i se va comunica în scris, cu cel puţin 15 zile înainte data, ora exactă şi locul întrunirii/comisiei, modalitatea în care se va desfăşura examinarea, convocarea colectivă făcută prin dispoziţia din 17.01.2008, nu respecta această cerinţă. Din conţinutul acesteia nu rezulta care este modalitatea în care se va desfăşura examinarea, angajatorul mulţumindu-se să arate că „se va realiza prin metode specifice conform C o d u l u i m u n c i i, Contractului Colectiv de Munca la nivel naţional".

Tribunalul a constatat că salariatul nu a fost convocat cu respectarea prevederilor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional, prin neprecizarea modalităţii în care urma să se facă evaluarea, dispoziţiile în acest sens fiind prevăzute tocmai pentru protejarea drepturilor salariatului, inclusiv dreptului la apărare şi înlăturarea unor abuzuri din partea angajatorului.

Aceste abuzuri sunt evidente în cauză, efectuându-se evaluarea colectivă a salariaţilor, sub sancţiunea desfacerii contractului de muncă, aşa cum este prevăzut expres în ultima frază a convocării.

Potrivit dispoziţiilor mai sus arătate din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional, examinarea putea avea ca obiect activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză. Angajatorul, care avea sarcina probei, potrivit art.287 Codul muncii şi obligaţia de a depune la dosar până la prima zi de înfăţişare toate actele necesare soluţionării cauzei, nu a făcut dovada că testarea contestatorului, în particular, a respectat cerinţele menţionate. în acest sens, prima instanţă a constatat că s-a depus la dosar rezultatul evaluării, fără a fi anexate înscrisuri din care să rezulte motivul respingerii contestaţiei. Pe de altă parte, obiectul evaluării nu s-a raportat strict la activităţile prevăzute în fişa postului salariatului în cauză care a fost semnată la data de 22.03.2006, iar unele din întrebările din chestionar au avut în vedere noua organigramă implementată în 2008, fără modificarea corespunzătoare a fişei postului contestatorului la nivelul anului 2008.

O. profesională poate fi susţinută de comisie prin dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale, prin examinare scrisă, orală, practică şi alte probe, potrivit art.77 din Contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Angajatorul nu a oferit în nici un fel dovezi de îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale din partea salariatului, motiv pentru care măsura concedierii acestuia nu este doar nelegală, ci şi netemeinică.

În acest sens, trebuia subliniat faptul că nu a existat un raport anterior în sensul unor carenţe profesionale ale salariatului, iar evaluarea s-a făcut în mod colectiv în scopul concedierii salariaţilor care nu se mai regăseau în noua organigramă.

Mai mult, aşa cum rezulta din evaluările anuale anterioare ale salariatului, pentru anii 2003, 2005 şi 2006, acesta a obţinut calificative foarte bune, fără a se constata o scădere a nivelului profesional.

S-a considerat că potrivit art.64 alin.1 şi 2 Codul muncii, în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art.56 lit. f), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea sa profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin.(1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Intimata nu a depus la dosar dovezi în sensul că nu existau locuri de muncă vacante în cadrul acesteia, deşi instanţa a acordat mai multe termene pentru administrarea probei cu acte şi a solicitat toate actele care au stat la baza deciziei de concediere.

Mai mult, susţinerea intimatei în sensul că nu existau locuri de muncă vacante este contrazisă de anunţurile publicate chiar în perioada imediat anterioară concedierii contestatorului, în sensul că, urmau să se facă noi angajări pe diverse posturi, din care unele ar fi putut fi compatibile cu pregătirea salariatului concediat.

Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa de fond a constatat că decizia de concediere este atât nelegală, cât şi netemeinica, motiv pentru care, în baza art.76 şi 78 Codul muncii, a anulat-o şi ca urmare a repunerii pârâţilor în situaţia anterioară actului nul, a dispus reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei şi a obligat intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii până la efectiva reintegrare.

În baza art.246 Cod procedura civilă, văzând poziţia contestatorului exprimata prin cererea formulată la data de 12.03.2009, instanţa a luat act de renunţarea la judecata capătului de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractului colectiv de muncă aferent anului 2008.

În temeiul art.274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a intimatei, instanţa a admis şi cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3000 lei, potrivit chitanţei depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal intimata Curtea de Comerţ şi Industrie a României, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiurile de modificare prevăzute de art.304 pct.4 şi 9 Cod pr.civilă, recurenta susţine în esenţă, că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi că hotărârea pronunţată de aceasta s-a realizat cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Se arată în dezvoltarea recursului formulat că prima instanţă a nesocotit conţinutul în date al înscrisurilor anexate cauzei, ce atestă că structura denumită „Centrul Euro J. şi Integrare Europeană” prevăzută în organigrama intimatei până în anul 2007, nu se mai regăseşte în organigrama sa, aprobată la 15.01.2008. Se invocă astfel că acest departament a fost desfiinţat, fiind un proiect cu durată determinată, neexistând astfel nici postul de Director al acestei Direcţii, iar grila de salarizare a fost modificată. Drept urmare, consideră recurenta, netemeinic şi nelegal a dispus tribunalul reintegrarea contestatorului pe postul şi în funcţia deţinută anterior concedierii, cu salariul corespunzător acelui post, în condiţiile în care această reintegrare nu mai este posibilă.

Ori, se apreciază prin recursul declarat că în sistemul C o d u l u i m u n c i i, potrivit art.78, reintegrarea în muncă trebuie să aibă loc în aceeaşi funcţie şi nu alternativ. În atare condiţii, nu trebuie neglijat, în susţinerea recurentului că anterior rămânerii definitive a unei hotărâri se pot ivi situaţii cum este şi cea incidentă în speţa de faţă în măsură să împiedice reintegrarea salariatului în muncă, sens în care este necesar să se clarifice acest aspect de către instanţa de judecată, respectiv modul în care trebuie să se procedeze în ceea ce priveşte reintegrarea.

Arată recurenta că practic instanţa trebuie să constate, că în condiţiile în care decizia de încetare iniţială a contractului de muncă, decizie ce a format obiectul conflictului de drepturi, este nelegală şi netemeinică, cum a statuat de altfel prima instanţă, nu mai poate fi executată sub aspectul reintegrării în muncă, intervenind, în timpul judecării cauzei, un alt temei legal de încetare de drept a contractului de muncă.

Susţine totodată recurenta că încetarea contractului de muncă s-a realizat cu respectarea condiţiilor de legalitate şi temeinicie impuse de Codul muncii, respectiv art.63 alin.2 prin raportare la art.61 lit.d Codul muncii. Se arată astfel, că textul de lege nu impune ca o condiţie pentru demararea evaluării unui salariat aceea a existenţei unui raport sau a unei sesizări privitoare la performanţele scăzute în activitate ale angajatului, sesizare care să determine eventual declanşarea procedurii prealabile de evaluare.

Dimpotrivă, legea prevede doar condiţia existenţei unei evaluări prealabile a salariatului, condiţie îndeplinită faţă de salariatul din prezenta cauză tocmai prin emiterea Deciziei nr.2/15.01.2008 a Colegiului de Conducere şi a Deciziei nr.12/17.01.2008 privind constituirea Comisiei de evaluare a personalului Camerei de Comerţ şi Industrie. Raportat la conţinutul în date al înscrisurilor anexate cauzei şi dispoziţiile normative incidente, art.61 lit.d Codul muncii, conchide recurenta că a realizat o evaluare prealabilă profesională, iar obţinerea mediei de 5,5 puncte la testul de evaluare profesională este de natură a justifica măsura concedierii pentru necorespundere profesională dispusă prin decizia contestată în speţa dedusă judecăţii.

Intimatul-contestator a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.

Examinând sentinţa civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor şi lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfăţişa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta apreciază (invocând dispoziţiile art.304 pct.4 Cod pr.civilă), că T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i, dispunând anularea măsurii de concediere şi reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii ar fi depăşit atribuţiile conferite de lege autorităţii judecătoreşti, întrucât postul respectiv nu ar mai exista în organigrama sa la data de 15.01.2008.

Curtea notează însă că o hotărâre judecătorească poate fi modificată pentru acest motiv atunci când instanţa săvârşeşte un exces de putere, adică atunci când fie că pronunţă o hotărâre fără nici o competenţă în acea materie, fie şi atunci când ea săvârşeşte orice act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea ipoteză este realizată atunci când există o incursiune a autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, aşa cum este consacrată de Constituţie.

Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză.

În aceste limite, recurenta invocă faptul că nu i se poate imputa angajatorului vreo vină dacă dintr-un motiv obiectiv, având o cauză reală şi serioasă nu se poate conforma dispoziţiei instanţei de reintegrare a contestatorului în funcţia avută anterior concedierii. Deşi, instanţa susţine recurenta, a dispus anularea concedierii dispusă de aceasta ca nelegală şi netemeinică, nu mai putea însă hotărî reîncadrarea în funcţie pe acelaşi post dacă între momentul concedierii şi cel al pronunţării hotărârii, contractul individual de muncă a încetat de drept pe un alt temei, fără legătură cu persoana salariatului.

Ori, dispoziţia instanţei de reintegrare a contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii, ca efect al anulării deciziei de concediere nu echivalează cu o imixtiune a instanţei în sfera altei autorităţi în stat, executivă sau legislativă, aşa cum este consacrată de Constituţie. Această dispoziţie pune eventual problema cenzurării hotărârii instanţei de fond din perspectiva art.304 pct.9 Cod pr.civilă, aspect ce va fi analizat în cadrul motivului doi de recurs.

În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când nesocoteşte o normă de drept substanţial, fie atunci când interpretează greşit o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanţa ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecăţii sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului, dar le dă o greşită interpretare.

Această critică de recurs nu este întemeiată. Prima instanţă a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art.78 Codul muncii incidente în cauză, întrucât în materia litigiilor de muncă, instanţele judecătoreşti nu pot decât să se conformeze dispoziţiilor imperative ale C o d u l u i m u n c i i, printre care se regăseşte şi textul precitat.

În situaţia în speţă, instanţei de judecată îi este imposibil să stabilească modalitatea concretă, efectivă, în care trebuie pusă în executare dispoziţia de reintegrare a intimatului-contestator, în primul rând pentru că atribuţii în acest sens are doar angajatorul Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin reprezentanţii săi şi în al doilea rând, deoarece această instituţie face parte din categoria organelor puterii executive (situaţie în care nici o instanţă nu poate realiza mai mult decât îi permite legea – respectiv art.78 alin.2 Codul muncii), căci ar însemna să îşi depăşească atribuţiile şi să intre în domeniul altei puteri de stat, ceea ce de altfel susţine şi recurenta că nu ar fi posibil prin invocarea art.304 pct.4 Cod pr.civilă.

Dificultăţile invocate de recurentă în ce priveşte punerea în executare a dispoziţiei de reintegrare nu sunt reale, ci doar aparente, întrucât la o interpretare riguroasă a art.78 alin.2 Codul muncii rezultă că acest text reprezintă aplicaţiunea în domeniul dreptului muncii a unuia dintre principiile din materia nulităţii efectelor actelor juridice civile, potrivit cu care părţile trebuie puse în situaţia anterioară emiterii actului juridic nul, ca şi cum acest act nu ar fi existat niciodată (în cauză – Dispoziţia nr.64/25.02.2008).

Ori, tocmai aceasta a dispus prima instanţă ca efect al anulării deciziei contestate, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului juridic nul, prin reintegrarea contestatorului pe postul şi funcţia deţinută anterior concedierii, neavând relevanţă pe acest aspect desfiinţarea structurii în care figura contestatorul din organigrama de la data de 15.01.2008.

Sub acest aspect, se impune a se reţine şi incidenţa în cauză a jurisprudenţei C.E.D.O., în concret a cauzei Ştefănescu contra României, publicată în Monitorul Oficial – Partea I nr.617/22.08.2008, obligatorie pentru instanţele româneşti conform art.53 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce relevă o situaţie similară celei deduse judecăţii, respectiv refuzul autorităţilor de a-l reintegra pe contestatorul din cauza respectivă, domnul Ştefănescu, pe postul deţinut anterior, ca efect al desfiinţării direcţiei în care lucra acesta şi a fostului minister.

Cum Convenţia a devenit parte a dreptului intern are aplicabilitate directă în sistemul român de drept atât prin dispoziţiile conţinute de textul propriu-zis al acesteia şi al protocoalelor adiţionale, cât mai ales prin practica judiciară dezvoltată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De altfel, textul sus citat obligă statele să se conformeze hotărârilor Curţii în litigiile în care sunt părţi inclusiv în cauza Ştefănescu contra României.

Drept urmare, cum în această cauză s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul avut anterior concedierii, chiar în condiţiile desfiinţării Direcţiei în care activa acesta şi a fostului minister, prin similitudinea de situaţie şi ca efect al aplicării directe în dreptul intern a jurisprudenţei C.E.D.O., în speţă şi a cauzei Ştefănescu contra României, pentru aceleaşi argumente reţinute în această cauză, evident că angajatorul era obligat, aşa cum corect a dispus prima instanţă să-l reintegreze pe contestator pe funcţia şi postul avut anterior concedierii.

Nu pot fi reţinute nici apărările recurentei, în sensul că încetarea contractului de muncă s-ar fi realizat cu respectarea dispoziţiilor art.63 alin.2 prin raportare la art.61 lit.d Codul muncii, ce nu prevăd condiţia existenţei unui raport sau sesizări care să determine declanşarea procedurii prealabile de evaluare.

Ori, în situaţia concedierii pentru necorespundere profesională, procedura de evaluare profesională este cea stabilită prin negocieri de către partenerii sociali la nivel naţional şi de ramură şi se concretizează prin Regulamentul Intern.

În speţa dedusă judecăţii însă, prin dispoziţiile Regulamentului Intern aşa cum legal a statuat tribunalul, s-a încercat concedierea salariaţilor, dar nu pentru necorespundere profesională, ci ca urmare a reorganizării structurilor funcţionale ale societăţii.

În acest sens, trebuie avut în vedere că procedura de evaluare ar fi trebuit să permită salariatului să-şi motiveze actele, faptele de necorespundere profesională, pentru a-i permite angajatorului să cunoască toate circumstanţele ce au determinat neîndeplinirea ulterioară a sarcinilor de serviciu, cerinţă de asemenea neîndeplinită în cauză. Raportat la aceste considerente, evident că obţinerea mediei de 5,5 puncte la o testare de evaluare profesională fără a stabili dacă este teoretică, practică, nu era de natură a justifica măsura concedierii, întrucât, cum legal a statuat tribunalul necorespunderea profesională trebuie atestată printr-un complex de teste ce presupune examinarea scrisă, orală, practică, conform Contractului colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, testare ce nu a fost realizată în cazul intimatului-contestator, pe toate aspectele menţionate.

Nu trebuie neglijat că instanţa de recurs, în baza art.304¹ Cod pr.civilă, poate analiza legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere, sub toate aspectele şi în acest context va constata că Decizia nr.64/25.02.2008 emisă de recurenta-intimată este nulă absolut pentru neîndeplinirea condiţiei motivării în fapt prevăzută de art.62 (2) Codul muncii, aspect invocat de altfel în faţa instanţei de fond de contestator, cât şi prin întâmpinarea formulată în recurs.

Din analiza deciziei de concediere, Curtea va constata că aceasta nu este motivată în fapt, simpla arătare a împrejurării că încetarea contractului de muncă al contestatorului este urmarea necorespunderii profesionale, întemeiată pe dispoziţiile art.61 lit.d, art.63 alin.2 şi art.73 Codul muncii, nu constituie o motivare corespunzătoare, întrucât nu se individualizează actele, faptele de necorespundere profesională, carenţele profesionale ale salariatului, acesta având dreptul de a cunoaşte motivele care justifică măsura încetării contractului său individual de muncă.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept mai sus redate, Curtea apreciază că legal a statuat tribunalul că măsura concedierii contestatorului este atât nelegală, cât şi netemeinică şi corect s-a dispus anularea sa. Drept urmare, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa atacată, neexistând o imixtiune a instanţei în activitatea altei autorităţi de stat şi fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.274 Cod pr.civilă, Curtea va obliga recurenta la plata către intimat a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, respectiv suma de 3.000 lei reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A ROMÂNIEI, împotriva sentinţei civile nr.2065 din 12 martie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i - Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.10864/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. J..

Obligă recurenta la 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 15.10.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. M. V. M. D. E. E. B.

GREFIER

G. E.

Red.E.LU.

Dact.LG/2 ex./27.10.2009

Jud.fond: D.D.; M.A.H.