Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C L U J

Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale

pentru minori şi familie

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1015/R/2009

Şedinţa publică din 21 aprilie 2009

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: (...) (...)

JUDECĂTORI: (...) (...) – preşedintele secţiei

(...) (...) – vicepreşedinte al instanţei

GREFIER: H. D.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul recurent I. N. împotriva Sentinţei civile nr. 1155 din 17.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş în dosarul nr(...), privind şi pe pârâta intimată (...) V. E. (...) B – Sucursala Tunari, având ca litigiu de muncă – contestaţie împotriva deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă reclamantul recurent personal şi asistat de av. D. U. din cadrul Baroului O şi reprezentanta pârâtei intimate, av. N. E. din cadrul Baroului B.

Procedura de citare este realizată.

Recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta reclamantului recurent depune la dosarul cauzei chitanţa de plată a onorariului avocaţial şi concluzii scrise, care se comunică şi reprezentantei pârâtei intimate.

Reprezentanta reclamantului recurent arată că la data de 3 martie 2009 s-a respins cererea de strămutare.

Părţile arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepţii de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie şi acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta reclamantului recurent expune pe larg motivele invocate în recurs şi solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei instanţei de fond în sensul anulării deciziei de concediere, reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, plata drepturilor salariale cuvenite postului deţinut anterior deciziei de concediere şi până la reintegrarea efectivă, indexate şi majorate, plata către sistemul de asigurări sociale a tuturor contribuţiilor datorate de pârâtă în calitate de angajator, plata compensaţiei bonusului acordat. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei instanţei de fond, în temeiul motivelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar.

Instanţa constatând cauza în stare de judecată o reţine în vederea pronunţării.

C U R T E A

Asupra recursului declarat:

Prin sentinţa civilă nr.1155/17 octombrie 2008, T r i b u n a l u l M a r a m u r e ş a respins contestaţia formulată de I. N. împotriva Deciziei nr.405/19 martie 2008 emisă în baza Hotărârii nr.1/22.II.2008 a Consiliului de Administraţie a V. E. (...).

S-a respins şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:

Potrivit deciziei contestate, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului, în temeiul art.65 alin.1 din C.muncii, având în vedere necesitatea reorganizării întreprinderii, în scopul eficientizării activităţii sale, ce a avut ca efect reducerea postului de Director Comercial (Director vânzări Vest) începând cu 19 martie 2008.

Din actele depuse de pârâtă rezultă că, în urma scăderii ca volum a vânzărilor în zona de vest a ţării existenţa şi menţinerea unui post de director pentru această zonă nu se mai justifică, atribuţiile aferente acelui post putând fi preluate de directorii de vânzări pentru zona Sud şi Nord.

În afară de postul ocupat de către contestator, reorganizarea a vizat şi Departamentul tehnic - Sucursala B şi Departamentul tehnic al Sucursalei T.

În raport de aceste date, instanţa a reţinut că, desfiinţarea postului deţinut de contestator are o cauză reală şi serioasă, măsura fiind efectivă.

S-a mai reţinut că întreprinderea pârâtă i-a oferit contestatorului un post similar celui desfiinţat şi unul inferior acestuia, ofertele fiind însă, refuzate.

Având în vedere temeinicia şi legalitatea deciziei de concediere, contestaţia formulată de I. N. a fost respinsă ca nefondată.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivele aflate la f.2-8, s-a arătat, în esenţă, că prima instanţă nu a analizat cerinţele de legalitate prev. de art.74-77 din C.muncii de emitere a deciziei vizând temeinicia motivelor de concediere şi a ofertei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul de exprimare a opţiunii cu privire la posturile respective.

Sub acest aspect, decizia nu conţine toate elementele prevăzute de art.74 C.muncii şi nici motivul desfiinţării postului nu este corect precizat iar completarea acestor motive, respectiv invocarea altor motive în faţa instanţei, contravine dispoziţiilor art.77 C.muncii.

Pe de altă parte, a rezultat din probele existente în dosar că au fost făcute angajări pe posturi compatibile cu pregătirea contestatorului, deci restructurarea nu a avut loc.

Obligaţia legală pozitivă, cuprinsă în art.64 C.muncii, de a prezenta toate locurile vacante se aplică şi în cazul concedierilor pentru desfiinţarea postului, potrivit art.65 alin.1 C.muncii şi nerespectarea ei duce la nelegalitatea măsurii, conform art.76 alin.1 C.muncii.

S-a mai arătat că, măsura luată de întreprinderea pârâtă este şi neîntemeiată, având în vedere faptul că la sfârşitul anului 2007 aceasta a înregistrat un profit brut mare, care i-a permis investiţii majore şi pentru anul 2008, deci nu se poate vorbi de o redresare a firmei pentru cauze economico-financiare; aşadar nu se poate reţine că desfiinţarea locului de muncă ocupat de contestator a fost determinată de cauze reale şi obiective.

P. depuse nu reflectă realitatea, întrucât nu cuprind toate angajările care s-au efectuat, măcar în zona de conducere.

S-a mai criticat hotărârea primei instanţe şi pentru aceea că, deşi în data de 12 sept.2008 s-au pus concluzii pe fond, mai târziu s-a repus cauza pe rol pentru ca intimata să facă dovada că s-au oferit şi alte posturi contestatorului, s-au audiat în acest scop martori în condiţiile în care interogatoriul contestatorului şi audierea martorilor propuşi de acesta au fost probe iniţial respinse, instanţa dovedind inechitate şi încălcând obligaţia de imparţialitate.

Recursul va fi respins pentru următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin decizia nr.405/19 martie 2008, contestatorului I. N. – director comercial (director E. Vest) i s-a desfăcut contractul de muncă încheiat cu (...) V. E. (...) B, în temeiul art.65 alin.1 din C.muncii, începând cu data de 19 martie 2008.

Societatea intimată a avut în vedere Hotărârea nr.1/22 februarie 2008 a Consiliului de Administraţie privind necesitatea reorganizării pe baze mai eficiente a companiei, măsură ce afectează postul contestatorului.

Potrivit art.65 alin.1 C.muncii, concediera pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive ce nu ţin de persoana acestuia.

Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Potrivit art.74 C.muncii, decizia de concediere trebuie să conţină motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant în condiţiile art.64.

Art.64 C.muncii prevede obligativitatea oferirii unui loc de muncă vacant corespunzător în cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute de art.61 lit.c şi d (inaptitudinea fizică constatată prin expertiză medicală, respectiv necorespundere profesională) şi pentru motivul arătat în art.56 lit.f (încetarea de drept a C.I.M. ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau nefondat).

Din coroborarea textelor legale de mai sus rezultă că decizia de concediere trebuie să cuprindă lista locurilor de muncă disponibile numai în cazul concedierii pentru situaţiile mai sus arătate şi per a contrario – o asemenea omisiune în cazul concedierii pentru situaţia prevăzută de art.65 alin.1 C.muncii nu duce la nulitatea deciziei.

Cu toate acestea pentru identitate de raţiune, chiar în lipsa unui text legal expres, unitatea în măsura în care posedă posturi vacante va trebui să le prezinte angajatului pentru ca acesta să poată opta cu privire la acceptarea sau refuzul acestora.

Din cuprinsul deciziei de concediere contestate rezultă că unitatea intimată s-a preocupat de aflarea unui post vacant eligibil pentru contestatorul I. N. şi în lipsa unor asemenea posturi, a făcut menţiunea corespunzătoare în decizie (f.23).

Deşi lipsa ofertei tuturor locurilor vacante din întreprindere, aşadar, nu duce la nelegalitatea deciziei de concediere, nefiind expres prevăzută de c o d u l m u n c i i, instanţa poate să aibă în vedere omisiunea informării angajatului, când apreciază temeinicia măsurii, în cazul în care se dovedeşte existenţa unor posturi vacante în întreprindere, care însă nu au fost oferite angajatului. O asemenea conduită poate fi considerată ca fiind abuzivă, consecinţa fiind reţinerea netemeiniciei deciziei de concediere.

Din probele aflate la dosar nu rezultă o asemenea situaţie.

În decizia contestată s-a arătat că, societatea comercială nu poate asigura trecerea în altă muncă corespunzătoare a angajatului.

Nici o probă nu infirmă cele consemnate în decizie.

Dimpotrivă, martorii audiaţi în cauză (f.214-215) au arătat că singurul post existent oferit contestatorului I. N. (salarizat ca şi cel desfiinţat) a fost refuzat de acesta, pentru motive personale iar posturile cu retribuţie mai mică nu au fost acceptate, fiind apreciate a fi „degradare profesională”.

Faptul că martorii au fost audiaţi după repunerea pe rol a cauzei nu duce la concluzia că instanţa a dat dovadă de imparţialitate şi lipsă de echidistanţă, având în vedere faptul că, nici o dispoziţie a c o d u l u i d e procedură civilă nu interzice repunerea pe rol a cauzei lăsate în pronunţare potrivit art.260 C.proc.civ., atunci când judecătorii constată că probatoriul trebuie completat, pentru dezlegarea pricinii.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.65 alin.2 C.muncii se constată următoarele:

Desfiinţarea locului de muncă (a funcţiei) deţinute de contestator este dovedită şi nu constituie motiv de recurs.

Ceea ce se critică este reţinerea de către prima instanţă a cauzelor ca fiind reale şi serioase şi determinate pentru desfiinţarea postului.

Din actul ce a stat la baza concedierii contestatorului – indicat ca atare în cuprinsul deciziei 405/19 martie 2008 – respectiv Hotărârea nr.1 din 22 februarie 2008 a Consiliului de Administraţie a societăţii comerciale (f.83 şi urm.) rezultă că s-a decis de către Consiliul Director, reorganizarea activităţii (...) V. E. (...) prin restructurarea Departamentului tehnic- Sucursala B, Departamentul tehnic- Sucursala T şi Departamentul vânzări. Această măsură a avut ca urmare reducerea unui număr de 7 posturi între care şi cel de Director comercial regional, Zona Vest-ocupat de contestator şi s-a modificat organizarea societăţii în consecinţă.

În ceea ce priveşte desfiinţarea postului ocupat de contestator, s-a avut în vedere Referatul 001/7.II.2008 (f.85) din care a rezultat că în zona de vest vânzările au scăzut şi ca atare existenţa şi menţinerea unui post de director de vânzări, care să coordoneze în mod exclusiv această zonă nu se mai impune, atribuţiile aferente urmând a fi împărţite de ceilalţi directori de vânzări.

Concluziile au fost ilustrate cu cifrele din tabelul aflat la f.87 şi s-a estimat o reducere de costuri de aproximativ 500.000 ron/an.

Reducerea postului ocupat de contestator rezultă din compararea celor două organigrame, aflate la f.103-104, astfel că prima instanţă a reţinut corect că această măsură a fost efectivă.

Este adevărat că, după desfiinţarea postului au fost trecute anumite persoane pe posturi, care, în principiu, puteau fi ocupate de către contestatorul I. N. (f.162,164.165,166) însă, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la filele de mai sus, unele din acele persoane nu au fost nou angajate ci doar l s-a schimbat funcţia. Printre aceştia se află şi numitul D. O., angajat la 12 mai 2008 pe postul de director regional de vânzări, Regiunea F. – post refuzat de către contestator (f.163), dar nici un post nu a fost înfiinţat.

Cât priveşte actele aflate la f.29-46 în dosarul de recurs, acestea nu sunt relevante, având în vedere faptul că, ele nu provin de la societatea intimată şi au un puternic caracter promoţional, unele fiind datate -ianuarie 2009 – deci mult după concedierea contestatorului.

Faţă de considerentele de mai sus, care le întregesc pe cele avute în vedere de prima instanţă, se constată că hotărârea acestuia este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I. N. împotriva sentinţei civile nr. 1155 din 17 octombrie 2008 a T r i b u n a l u l u i M a r a m u r e ş, pronunţată în dosar nr(...), pe care o menţine.

Decizia este irevocabilă.

Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 21 aprilie 2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

(...) (...) (...) (...) (...) (...) H. D.

Red.GP

Dact.T./2ex.

10.06.2009