Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...) - drepturi băneşti -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1879

Şedinţa publică din data de 08 Aprilie 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA B, împotriva sentinţei civile nr.6084/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă N. F., având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă, avocat B. U., care depune la dosar Plan social şi amendamente, lipsind intimata pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat B. U., solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr. 6084/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a admis acţiunea formulată de petent N. F., împotriva intimatei S.C. E. S.A. B.

S-a dispus obligarea intimatei să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând contravaloarea T.ilor cuvenite şi neacordate conform art. 50 alin. 1 din CCM, respectiv 5 T. medii nete, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective.

S-a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată .

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art. 25 alin. 1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr. 130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin. 2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art. 50 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu ţin de persoana T.atului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 5 T. medii nete.

Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestea.

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „T.aţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege T.aţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2005.

Intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 5 T.i medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii.

Cat priveste apararile referitoare la prematuritatea formularii actiunii, invocata de intimata, se va retine ca angajatorul nu poate aprecia ca acest drept nu s-a nascut in absenta negocierilor dintre patronat si sindicat. Lipsa oricaror negocieri asupra cuantumului sumelor si modalitatii de acordare nu poate nega dreptul T.atilor, asumat de parti prin contractele colective de munca, de a beneficia de aceste suplimentari; pe cale de consecinta, aceasta aparare va fi respinsa ca nefondata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA B criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În speţă, solicitarea unei diferenţe la suma primită de reclamanţi cu titlu de plăţi compensatorii la disponibilizare, în temeiul Planului Social nu reprezintă o acţiune pentru plata unor drepturi T.ale izvorâte în contractul individual de muncă, ci reprezintă o acţiune pentru plata altor venituri decât drepturile T.ale, cerute în temeiul C.C.M.

Sub aspectul prescripţiei extinctive, această acţiune se încadrează şi în ipoteza art. 283 lit. e Codul muncii, fiind deci, aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni – şi nu cel de 3 ani, prevăzut de litera c a aceluiaşi articol.

S-a concluzionat că, în speţă, acţiunea trebuia respinsă întrucât a operat prescripţia extinctivă.

Cu privire la fondul cauzei, s-au susţinut, în esenţă, următoarele:

Contrar celor prevăzute în mod expres de părţile semnatare, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că Planul social nu constituie o anexă la CCM.

Obligaţia de plată a indemnizaţiei de concediere are un singur izvor – C.C.M. la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social – anexă la CCM şi a B. la acesta.

Părţile CCM nu au intenţionat să acorde două remuneraţii compensatorii cu acelaşi titlu, respectiv, „indemnizaţie de concediere”.

Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate criticile recurentei, pentru următoarele considerente.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, Curtea reţine că dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi T.ale neacordate sau a unor despăgubiri către T.at, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a T.aţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ci trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizaţii .

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de T.at ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana T.atului, indemnizaţie care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana T.aţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar T.ul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor T.ilor brute acordate de E. T.aţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea T.aţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”, iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens”. Cu toate acestea, în mod greşit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părţilor cu privire la cuantumul negociat al indemnizaţiilor de concediere, instanţa de fond apreciază clauzele ca fiind neclare şi consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părţi.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea T.aţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile T.aţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din C o d u l d e procedură civilă , va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA B, împotriva sentinţei civile nr.6084/07.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă N. F., având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în sensul că pe fond, respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.L.E.

Tehn.I.C./Ex.3/16.04.2009

J.F./St.V. V. şi Fl. F.