Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4476

Şedinţa publică de la 29 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)-(...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) E.

Grefier B. H.

x.x.x.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr.6082 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta E. N., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat U. B. pentru recurenta pârâtă, lipsind intimata reclamantă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanţa constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat apreciază cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat U. B., pentru recurenta pârâtă, susţine oral motivele de recurs invocate în scris, în raport de care, pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr.6082 din 13 noiembrie 2008, T r i b u n a l u l D o l j a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă şi a admis acţiunea formulată de reclamanta E. N. , în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. B.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti prev. de art. 50 al. 1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizaţie de concediere în raport de vechimea în muncă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a respins cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani, şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.

Potrivit art.50 alin 1din contractul colectiv de muncă angajatorul, la concedierea din motive care nu ţin de persoana salariatului, îi plăteşte salariatului o indemnizaţie minimă de concediere în funcţie de vechimea acestuia, respectiv de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani- 3 salarii medii nete, peste 15 ani- 4 salarii medii nete.

Conform art. 50 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă valorile efective ale indemnizaţiilor de concediere urmau să fie stabilite prin negociere cu F.S.L.I. E..

Instanta a considerat că prin negociere se stabileau doar valorile efective ale indemnizatiilor de concediere, respectiv numărul de salarii compensatorii, iar nu să se modifice obiectul in raport de care se calcula indemnizatia de concediere, respectiv să se inlocuiască vechimea in muncă cu vechimea in E. .

In cazul lipsei negocierii cu privire la acordarea indemnizatiilor de concediere in raport de vechimea in muncă, instanta consideră că sunt aplicabile cuantumurile stabilite in art. 50 al. 1, iar potrivit alin 4 al aceluiaşi articol, prevederile menţionate se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Această dispozitie presupune că suportul financiar reglementat de Planul Social pct. 4 sub denumirea de ”E. Financiare” in functie de vechimea in E., se adaugă la indemnizatia prevăzută de Contractul Colectiv de muncă-art. 50 al. 1.

Amendamentul din data de 09.01.2006 nu putea să modifice art. 4 din CCM, deoarece conform art. 31 din Legea 130/1996 pot interveni modificări la clauzele CCM, pe parcursul executării lui, în condiţiile legii, ori de cîte ori părţile convin acest lucru dar modificările aduse CCM se comunică în scris la E. B şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară dacă părţile convin.

Pârâta a recunoscut prin întâmpinare că nu a achitat indemnizaţia de concediere prev. de art.50 alin1 din contractul colectiv de muncă, indemnizaţie care, din analiza unitară a disp.art 50 în integralitatea sa, este distinctă de cea acordată, motiv pentru care instanţa a apreciat această solicitare a reclamantului ca fiind întemeiată.

In favoarea acestei interpretări pledează mai multe argumente:

La pct. 5 din Planul social E. se califică pachetele financiare de la pct. 4 ca fiind suport financiar, ceea ce presupune că s-a urmărit a se reglementa un nou ajutor financiar care se adaugă la drepturile reglementate de Contractul Colectiv la nivel de unitate, iar nu la eliminarea dreptului la indemnizatia de concediere de la 1 până la 4 salarii medii nete in functie de vechimea in muncă;

La art.8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 s-a prevăzut la al. 1 că „părtile se obligă ca, in perioada de aplicare a prezentului contract colectiv de muncă, să nu promoveze si să nu sustină proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din prezentul contract colectiv de muncă”.

Dacă s-ar adopta solutia contrară s-ar ajunge la anularea drepturilor reglementate prin contractul colectiv de muncă pe anul 2004 inregistrat la E. cu nr. 2714/16.04.2004, printr-un act - Planul social adoptat ulterior la 21.04.2005, incălcându-se astfel dispozitia expresă reglementată de art. 8 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007, de a nu se diminua drepturile ce decurg din contractele colective de muncă prin acte ulterioare.

La art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 la al. 1si 2 s-a prevăzut că „drepturile salariatilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau conventională anterior incheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariati, se vor aplica acestea”

In contractul colectiv de muncă pe anul 2002 s-a prevăzut la al. 1 acordarea indemnizatiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 2 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică si acestea.

In contractul colectiv de muncă pe anul 2003 s-a prevăzut la art. 50 valoarea indemnizatiei de concediere in raport de vechimea in muncă, iar la al. 4 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile, se aplică si acestea.

In Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 nu s-a mai mentionat prevederea de la al. 4, fiind inlocuită cu mentiunea completării cu prevederile Planului Social.

Insă, asa cum s-a am mai arătat, nu se pot incălca disp. art. 7 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 care prevăd la al. 1si 2 că „drepturile salariatilor prevăzute de prezentul contract colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau conventională anterior incheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariati, se vor aplica acestea”;

Art. 9 din Contractele colective de muncă pe anii 2004-2007 prevede că „interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, in favoarea salariatului.”

A interpreta dreptul dedus judecatii in sensul că salariatii beneficiază doar de suportul financiar potrivit Planului Social, fără a beneficia de indemnizatia de concediere reglementată de art. 50 al. 1 din contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007, inseamnă a se interpreta această clauză in defavoarea salariaţilor.

Obligaţia pîrîtei de a acorda salariaţilor disponibilizaţi drepturile prevăzute în CCM al societăţii conform art. 50 alin. 1, reiese şi din următoarele:

- drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 au fost menţinute în CCM şi după apariţia Planului social la alin. 4 al aceluiaşi articol;

- drepturile de la art. 50 alin. 1 au fost renegociate anual tocmai pentru a fi acordate;

- drepturile de la art. 50 alin. 1 sunt stabilite în cuantumuri şi modalităţi de calcul diferite astfel ca tranşele stabilite se calculează la alin. 1 funcţie de vechimea în muncă, alin. 4 funcţie de vechimea în E..

Pârâta prin Amendamentul din data de 13.09.2006 sustine că vointa părtilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica in favoarea salariatilor indemnizatiile de concediere, dar aceste sustineri nu corespund adevărului, deoarece conform adresei nr. 3175/21.06.2002 emisă de SC E. SA B la concedierile anterioare, ca exemplu un salariat cu o vechime in muncă de peste 20 de ani, dar cu o vechime in E. de 4 ani, ar fi primit la concediere (dacă nu ar fi existat acest Plan Social ) 13 salarii medii stabilite la nivelul lunii anterioare disponibilizării, iar in conditiile aplicării numai a prevederilor art. 50 al. 4 a primit 8 salarii medii stabilite la nivelul anului anterior disponiblizării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

În ceea ce priveşte modul de calcul al indemnizaţiei de concediere rezultând din Planul social, recurenta a susţinut că instanţa de fond a soluţionat cauza greşit, deoarece reclamanţii concediaţi în anul 2005 au primit drepturile calculate pe baza salariului mediu brut pe anul 2004, conform Planului social valabil începând cu 21.04.2005.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pusă în discuţia părţilor de către prima instanţă la termenul de judecată la care s-au pus concluzii, Curtea constată că în cauză problema prescripţiei dreptului la acţiune nu prezintă nicio relevanţă, în condiţiile în care reclamanta a fost concediată la data de 21.01.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 26.05.2008.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

Iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

Potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens”. Cu toate acestea, în mod greşit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părţilor cu privire la cuantumul negociat al indemnizaţiilor de concediere, instanţa de fond apreciază clauzele ca fiind neclare şi consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părţi.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii . Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. Raportat la art. 304 pct. 8 din C o d u l d e procedură civilă , va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr.6082 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu reclamanta E. N., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Iunie 2009

2 ex/A.G.

Red.jud.L.E.

07.07.2009

Jud.fond C.V./M.O.