Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...) ( 4530/2009)

DECIZIA CIVILĂ NR.5488 /R/

Şedinţa publică de la 09 octombrie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE- (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) B.

GREFIER – E. J.

_____

Pe rol,soluţionarea cauzei civile, privind recursul formulat de recurentul D. E.,împotriva sentinţei civile nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata (...)” S.” (...) având ca obiect - drepturi băneşti -.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au raspuns recurentul D. E. prin apărător ales, avocat T. J. în baza împuternicirii avocaţiale nr. 146 din data de 02 octombrie 2009 emisă de Uniunea Naţională a Barourilor din România- B a r o u l D â m b o v i ţ a şi intimata (...)” S.”(...), prin consilier juridic N. J.-K. ,în baza împuternicirii nr. 7620 din 29 septembrie 2009 emisă de această societate.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Curtea, înmânează copie de pe întâmpinare la motivele de recurs, apărătorului ales pentru recurent.

Recurentul prin apărător ales solicită instanţei încuviinţarea probei cu acte,depunad la dosar fotocopii de pe sentinţa civilă nr. 5718 din 29 iunie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Civilă , de pe decizia nr. 1667 din 25 august 2009 pronunţată de Curtea de A p e l P l o i e ş t i, precum şi chitanţa cu regim special seria B nr. 47 din data de 05 octombrie 2009, în valoarea de 2200 lei, reprezentând onorariul de avocat.

Consilierul juridic pentru intimată precizează că nu are probe de solicitat.

Curtea, după deliberare, încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul ales pentru recurent şi constată administrată proba prin depunerea la dosar a înscrisurilor susmenţionate.

Întrebate fiind, părţile declară că nu mai au cereri sau excepţii de invocat, motiv pentru care, Curtea, constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul în susţinerea recursului.

Recurentul prin apărător ales solicita admiterea recusului si modificarea in parte a sentintei atacate, pentru nelegalitate şi netemeinicie, având în vedere următoarele considerente: din interpretarea art. 64 alin.1 lit.a rezultă că nu este vorba de o condiţie pur protestativă, ci o condiţionare a plăţii acestor compensaţii , în funcţie de situaţia financiară. Aşadar, dacă situaţia financiară a societăţii pârâte este favorabilă , plata compensaţiilor devine obligatorie pentru aceasta. Din actele contabile depuse la dosar , reiese că în anul 2008, s-a înregistrat un profit în cuantum de şase milioane de euro.Având în vedere profitul societăţii, consideră că este întemeiată solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute . Motivarea instanţei nu reflectă probele administrate în cauză, ci aspecte prezentate de pârâtă prin întâmpinare. Instanţa a făcut aprecieri fără a avea vreo probă în acest sens , respectiv că conform înscrisurilor de la dosar, reorganizarea societăţii a fost impusă de raţiuni economice şi tot din aceste raţiuni s-a acordat un singur salariu compensator. Aceste motivări nu sunt susţinute de nici un înscris , întrucât prin adresă emisă către reprezentanţii salariaţilor , se precizează că motivul concedierii colective nu a fost baza pe dificultăţi de natură economică , ci pe considerentele organizatorice. Solicita cheltuieli de judecata, atat in fond cat si in recurs.

Consilierul juridic pentru intimată pune concluzii de respingere a recursului declarat ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, fără cheltuieli de judecată.

Precizează că din practica judiciară nu este obligatorie pentru instanta, care este suverană in pronuntarea solutiei.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă , declară închise dezbaterile şi reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţă civilă nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul D. E. în contradictoriu cu pârâta (...) S. (...),

A fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a contribuţiei de asigurari sociale deduse din salariul compensatoriu acordat.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere şi

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, între părţi au existat raporturi de munca, acestea încetând ca efect al deciziei nr. 80/21.01.2009 emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a incasa o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.

S-a apreciat că cererea de plata a compensaţiei cuvenite ca urmare a concedierii sale la nivelul a încă unsprezece salarii de bază este neîntemeiată.

Din modul în care a fost redactat textul articolului 64 al contractului colectiv la nivel de unitate rezulta că părţile contractante nu au convenit asupra instituirii unei obligaţii în sarcina angajatorului în situaţia concedierilor colective, decizia de acordare a sumelor cu titlu de compensaţie fiind lasata la latitudinea societăţii, după o analiza prealabila a situaţiei financiare, salariatii fiind de acord cu aceasta prevedere la momentul negocierii contractului. Mai reine tribunalul ca la nivelul societatii parate a avut loc o reorganizare a societatii prin care s-a aprobat nmarul maxim de salariati la 330 cu consecinta desfiintarii unui numar de 129 locuri. Aceasta reorganizare a fost impusa din ratiuni economice si tot din aceste ratiuni s-a luat decizia de acordare a unui singur salariu compensatoriu salariatilor concediati.

S-a considerat în ceea ce priveşte restituirea contribuţiei de asigurari sociale reţinute din compensaţia acordata reclamantului că este pe deplin justificată cererea. Din actele depuse a rezultat că din salariul compensatoriu achitat reclamantului pârâta a reţinut sume cu titlu de impozit pe venit, de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale şi de contribuţii la bugetul asigurărilor de sănătate.

Pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii se suporta din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la nivelul contribuţiei individuale de asigurări sociale, potrivit art.21 alin. 6 din Legea nr.19/2000. Rezulta de aici că suma cu titlu de plata compensatorie nu constituie bază de calcul pentru contribuţia de asigurări sociale şi nu se retine de la salariat, fiind suportata pentru salariat din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Restul contributiilor au fost in mod corect deduse , avand in vedere ca platile compensatorii sunt incluse in categoria veniturilor impozabile.

Cu privire la daunele morale solicitate de reclamant, instanţa a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada producerii unor prejudicii care să justifice repararea acestora.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul D. E..

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ.,, recurentul a arătat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii nu este o obligaţie, ci o posibilitate a angajatorului, deoarece din interpretarea dispoziţiilor art.64 alin.1 lit.a contractul colectiv de muncă al societăţii rezultă că nu este vorba de o condiţie pur potestativă ci de o condiţionare a plăţii acestor compensaţii de situaţia materială a angajatorului, mai ales că în dreptul muncii orice dispoziţie contractuală ambiguă se interpretează în favoarea angajatului.

Aşadar,dacă situaţia financiară a societăţii pârâte este favorabilă plata compensaţiilor devine obligatorie pentru aceasta, în cauză, din actele contabile apreciate ca neutile cauzei de către prima instanţă, respectiv din extrasul bilanţului contabil şi al contului de profit şi pierderi pe anul 2008 rezultând realizarea unui profit de aproximativ 6 milioane EURO.

Instanţa nu a făcut nici aplicarea în privinţa clauzei asumate prin dispoziţiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă aplicarea art.236 alin.4 din Codul muncii potrivit cărora Contractele colective de muncă legal încheiate constituie legea părţilor.

A mai arătat recurentul că motivarea instanţei nu reflectă probele administrate în cauză ci reia susţinerile pârâtei din întâmpinare, întrucât situaţia financiară a unei societăţi nu este reflectată de fluxul de numerar care este doar o parte integrantă a balanţei lunare ce mai conţine şi ordinele de plată privind plăţile şi încasările, iar aceste balanţe lunare însumate reprezintă bilanţul contabil.

Instanţa în mod părtinitor a respins recurentului proba cu înscrisuri reprezentând bilanţul contabil pe anul 2008 din care reieşea realizarea unui profit substanţial la data întocmirii bilanţului.

În ceea ce priveşte instituirea contribuţiilor la asigurările sociale instanţa a dispus restituirea parţială a acestora în mod eronat, întrucât acestea reprezintă o despăgubire bănească şi nu un salariu cu atât mai mult cu cât calitatea recurentului de salariat a încetat, iar această despăgubire a fost acordată după încetarea contractului individual de muncă; potrivit legii aceste contribuţii se reţin din salariu sau venituri asimilate salariilor, pârâta neputând să reţina contribuţiile legale ci numai impozitul pe profit de 16%.

A mai susţinut recurentul că, în mod greşit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor morale, câtă vreme simplul fapt că intimatul a determinat solicitarea acestor drepturi pe cale judecătorească reprezintă un prejudiciu, mai ales că din bilanţul contabil rezultă că administratorii şi managerii societăţii fără a plăti salariile compensatorii şi-au repartizat 1.235.360 lei profit, susţinând în justiţie că fluxul de numerar este negativ, neavând bani de achitat.

Prin întâmpinare , intimata (...) S. (...) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate şi ţinând seama de dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., Curtea constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.6278/27.12.2007, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului B, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda în funcţie de situaţia financiară o compensaţie către salariat echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii.

Această clauză contractuală se interpretează în conformitate cu dispoziţiile art.977 şi urm. Cod civil, ce reglementează principiul priorităţii voinţei interne a părţilor şi a principiului potrivit cărora clauzele neclare se interpretează în sensul în care acestea produc efecte juridice şi in mod sistematic.

Clauza prevăzută de dispoziţiilor art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă al societăţii, a fost însă greşit interpretată de către instanţa fondului care a reţinut că aceasta instituie doar o posibilitate pentru angajator, ce-şi poate manifesta discreţionar voinţa în sensul acordării sau nu a compensaţiilor băneşti ocazionate de concediere, ori această obligaţie este afectată de o condiţie pur potestativă ce are ca efect nulitatea clauzei asumate sub această condiţie, prin urmare, această interpretare propusă de către angajator neputând fi primită.

Curtea apreciază că angajatorul s-a obligat faţă de salariat ca în condiţiile în care situaţia sa financiară este favorabilă să achite acestuia cu ocazia concedierii 12 salarii de bază brute, în acest sens putând fi înţelese dispoziţiile art.64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă.

Mai mult, astfel cum rezultă din extrasul din bilanţul pe anul 2008 al societăţii, depus de intimata la dosarul primei instanţe, situaţia financiară a societăţii înregistrase în anul anterior concedierii un profit substanţial ce permitea plata salariilor compensatorii prevăzute în Contractul colectiv de muncă.

Curtea are in vedere si motivele avute în vedere prin decizia de concediere a recurentului si Notificarea formulată de către angajator cu ocazia concedierii colective, din cuprinsul căreia rezultă că motivul ce a determinat concedierile de la nivelul societăţii nu a fost reprezentat de dificultăţi de natură economică, ci de considerente organizatorice de natură să determine eficientizarea societăţii .

În privinţa criticii referitoare la respingerea cererii de acordare către recurentul a daunelor morale, aceasta apare ca nefondată, câtă vreme prejudiciul moral este constituit de consecinţele negative produse prin fapta ilicită a angajatorului, iar acest prejudiciu trebuie dovedit de partea interesata, neputand fi prezumat. Or, recurentul nu a facut aceasta proba, după cum corect a reţinut prima instanţă .

Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la respingerea cererilor de restituire a contributiei de sanatate si somaj, avand in vedere ca potrivit dispoziţiilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.571/2003 şi al pct.68 lit.l din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal se includ în categoria veniturilor impozabile şi compensaţiile băneşti individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, fiind aplicabile şi dispoziţiile art.55 alin.2 din Codul Fiscal.

Totodata, art. 257 alin.2 lit.a din Legea nr.95/2006 prevăde obligativitatea achitării contribuţiei de asigurare de sănătate asupra veniturilor din salariu sau asimilat salariilor, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr.76/2002.

Pentru aceste considerente văzând şi dispoziţiile art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului diferenţa de 11 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii cu titlu de compensaţie; va menţine obligaţia pârâtei de restituire către reclamantă a contribuţiei de asigurări sociale pentru compensaţiile acordate si respingerea celorlate capete de cerere.

În temeiul dispoziţiilor art.274 şi art.276 C.pr.civ., va fi obligată recurenta (...) S. (...) la plata către recurentul-reclamant D. M. N. a sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată, pentru fond si recurs. La reducerea onorariului de avocat, avem in vedere ca cererea nu prezinta o complexitate deosebita si nu a presupus o pregatire speciala a sustinerii acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulat de recurentul D. E.,împotriva sentinţei civile nr. 4152 din data de 18 mai 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata (...)” S.” (...).

Modifică, în parte, sentinţa în sensul că:

Obligă pârâta la plata catre reclamant a sumei de bani reprezentand echivalentul a 11 salarii compensatorii conform contractului colectiv de munca.

Menţine dispozitia privind obligarea pârâtei la restituirea sumei reprezentand contribuţia de asigurări sociale retinuta din salariul compensatoiu si de respingere a celorlate capete de cerere.

Obligă intimata la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentul, pentru fond si recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.10.2009.

PRESEDINTE JUDECATOR JUDECATOR

E. H. D. H. E. B.

F. D. T.

GREFIER

E. J.

Red.4ex/02.11.2009

Jud..F..

Jud.fond: H. E., M. D..