Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 438

Şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE: - (...) (...)-(...)

Judecător : - (...) (...)

Judecător : - (...) E.

Grefier : - N. O.

*****

Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor din şedinţa publică de la 8 septembrie 2005, consemnate în încheierea din aceeaşi dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, privind judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA- N. P. GRUP B, împotriva sentinţei civile nr.4693 din 09 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. J., având ca obiect drepturi băneşti.

Deliberând,

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr. 4693 din 09 septembrie 2008 T r i b u n a l u l D o l j a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă.

S-a admis acţiunea privind pe reclamanta (...) J. în contradictoriu cu pârâta SC.E. SA B.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile băneşti prev. de art. 50 al.1 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate reprezentând indemnizaţie de concediere în raport de vechimea în muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pusă în discuţia părţilor de către prima instanţă la termenul de judecată la care s-au pus concluzii, Curtea constată că în cauză problema prescripţiei dreptului la acţiune nu prezintă nicio relevanţă, în condiţiile în care reclamanta a fost concediată la data de 21.01.2008, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la 26.05.2008.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt întemeiatepentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

Iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens”. Cu toate acestea, în mod greşit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părţilor cu privire la cuantumul negociat al indemnizaţiilor de concediere, instanţa de fond apreciază clauzele ca fiind neclare şi consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părţi.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. Raportat la art. 304 pct. 8 din C o d u l d e procedură civilă , va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA- N. P. GRUP B, împotriva sentinţei civile nr.4693 din 09 septembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-reclamantă E. J., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică în tot sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2009.

Red. jud. L.B.

4 ex. C.O.30.01.2009.