Cabinet avocat Dreptul muncii

indemnizaţie concediere

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3928

Şedinţa publică de la 15 Iunie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...) Judecător

(...) (...) (...) Judecător

(...) M. Judecător

Grefier O. E.

x.x.x.x

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA- N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 5180/07 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant O. H. D., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat B. U. pentru recurenta pârâta SC E. SA- N. P., lipsind intimatul reclamant O. H. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de faţă.

Avocat B. U. pentru recurenta pârâta SC E. SA- N. P., pune concluzii de admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 5180/07 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimată.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de petentul O. H. D., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B, obligată intimata să plătească petentului drepturile băneşti reprezentând contravaloarea a 2 salarii medii nete pe unitate cuvenite conform CCM şi neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plăţii efective.

A fost respins capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie de concediere prevăzută de Planul Social E..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată de petentul O. H. D. şi înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i G o r j sub nr(...) s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să fie obligată intimata SC E. SA B la plata sumei de 21258 lei, actualizată până la plata efectivă, sumă reprezentând drepturi băneşti neacordate.

În motivarea acţiunii, petentul a arătat că a fost salariatul intimatei E. în anul 2006, aşa cum rezultă din carnetul de muncă.

Raporturile de muncă cu intimata au încetat la data de 19.01.2006 ca urmare a reorganizării activităţii zonei E. G.

Ca urmare a încetării raporturilor de muncă, trebuia să primească o indemnizaţie compusă din echivalentul a 12 salarii medii brute la nivel E., conform punctului 4 din Planul Social E., echivalentul a 5 salarii medii nete la nivel E., conform art.50 alin.1 din CCM/2007.

S-a menţionat că la încetarea raporturilor de muncă a primit doar 12 salarii medii brute calculate la nivelul salariului mediu brut pe anul 2006, şi nu la nivelul salariului mediu brut la nivelul anului 2007 şi nu a primit echivalentul a 5 salarii medii nete la nivel E., conform art.50 alin.1 din CCM/2007 şi nici suma brută de 2500 lei, conform art.128 alin.6 paragraf 2 din CCM/2007.

Petentul a arătat că trebuia să primească o sumă netă de 21258 lei, aşa cum rezultă din calculul detaliat anexat la cererea de chemare în judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, pct.4 din Planul Social E., art.50 alin.1 şi art.128 alin.6 paragraf 2 din CCM /2007.

In dovedirea acţiunii, petentul a depus în copie, următoarele acte: decizia nr.241/2006, extras din Planul Social E., extras din CCM/2007, adresa nr.504/2007 emisă de S.C. E. S.A., extras din carnetul de muncă, sentinţa civilă nr.5845/2006 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i, irevocabilă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune conform art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii, motivând, în esenţă, că petentul a primit o indemnizaţie de concediere ţinând cont de vechimea în cadrul E. calculată conform dispoziţiilor Planului Social, completat prin amendamentul din data de 09.01.2006.

S-a arătat că cele două categorii de măsuri nu pot fi cumulate (respectiv, planul social şi art. 50 din CCM) şi că, atât planul social, cât şi amendamentele la acesta reprezintă „legea părţilor”.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115-118 Cod procedură civilă.

Instanţa de fond a reţinut cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani, şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.

Petentul a fost concediat în data de 19.01.2006, în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A. aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din datele de 07.06.2005 şi 09.08.2005.

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca pe anul 2007 al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petentului, peste 3 ani, - 2 salarii medii nete.

Se menţionează că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform adresei nr.504/11.06.2007, începând cu data de 01.06.2007 în cadrul structurilor teritoriale S.C. E. S.A., conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat între G. E. şi conducerea S.C. E. S.A., se va aplica cuantumul de 2.000 lei RON pentru salariul mediu brut.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizaţia de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social E. a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe E. din anul 2006, ci din anul 2007, sumă brută din care au fost reţinute impozitul pe venit şi contribuţiile de asigurări sociale în cotele prevăzute de lege, astfel încât capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie de concediere a fost respins.

Conform art.128 pct.2 din CCM /2007 „în a doua J a lunii martie 2007 fiecărui salariat E. aflat în evidenţă la data de 01.01.2007 i se va acorda suma de brută de 2500 lei.

Intimata a depus la dosar dovada achitării acestei sume, respectiv, extras din statul de salarii pentru luna martie 2007, astfel încât şi acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata a 12 salarii medii brute la nivelul E. conform art.50 alin.1 din CCM/2007, s-au reţinut următoarele:

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu a fost reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM/2007 ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond.

Cu privire la capătul de cerere referitor la indemnizaţia de concediere, recurenta susţine că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat şi urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Esenţial pentru stabilirea termenului de prescripţie aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispoziţiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.

Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizaţii .

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă indemnizaţia de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, indemnizaţie care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoziţiile art. 283 lit. c din Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

Iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

De altfel şi instanţa de fond a reţinut faptul că potrivit art. 9 din contractele colective de muncă „interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens”. Cu toate acestea, în mod greşit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părţilor cu privire la cuantumul negociat al indemnizaţiilor de concediere, instanţa de fond apreciază clauzele ca fiind neclare şi consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părţi.

Instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, trecând peste intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele instanţei de fond în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 7 şi 8 din contractele colective de muncă. Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 din C o d u l d e procedură civilă , va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea în totalitate cu menţinerea soluţiei asupra diferenţei de indemnizaţie de concediere prevăzută de Planul Social.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA- N. P. GRUP, împotriva sentinţei civile nr. 5180/07 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimatul reclamant O. H. D., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa civilă în sensul că respinge acţiunea în totalitate.

Menţine soluţia asupra diferenţei de indemnizaţie de concediere prevăzută de Planul Social.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2009

Red. C.T./22 iunie 2008

J.F./ E.Z.şi R.M.