R O M Â N I A CURTEA DE A P E L P L O I E Ş T I SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ DOSAR NR(...) ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA NR. 1655 Şedinţa publică din data de 19 august 2009 Preşedinte – (...) (...) Judecători – (...)-(...) (...) (...)-F. (...) Grefier – T. Ş. Pe rol fiind soluţionarea recursului declarat de pârâta (...) S. (...), prin reprezentant legal E. T., cu sediul în B, sector 1,(...)-67, împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 5 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. E. domiciliat în comuna E., sat E. nr. 1169, judeţul D. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-pârâtă (...) S. (...), reprezentată de consilier juridic J.-E. E. N., potrivit împuternicirii nr. 3718/17.08.2009, şi intimatul-reclamant E. E. reprezentat de avocat T. H., conform împuternicirii avocaţiale nr. 129/2009. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru şi că s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-reclamant E. E.. Părţile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză şi solicită acordarea cuvântului asupra recursului. Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, faţă de actele şi lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pentru dezbateri. Avocat J.-E. E. N., pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul solicită admiterea recursului în sensul de a se constata nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate cu privire la primul capăt de cerere şi să se dispună modificarea în parte a hotărârii, iar pe fond respingerea cererii privind obligarea societăţii la plata a unsprezece salarii compensatorii, să se constate temeinicia şi legalitatea acordării de către angajator a unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective şi, totodată, solicită respingerea cererii privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2100 lei. Fără cheltuieli de judecată. Avocat T. H., pentru intimatul-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, deoarece pârâta avea obligaţia la plata a 12 salarii brute compensatorii din luna premergătoare concedierii, în funcţie de situaţia financiară. Aşadar, instanţa de fond, în mod corect a dispus obligarea societăţii la plata a 11 salarii brute, întrucât din bilanţul contabil anexat la dosar a rezultat că în anul 2008 pârâta a avut un profit de peste 6 milioane euro, împrejurare faţă de care nu se punea problema unei situaţii financiare precare care ar fi determinat neplata salariilor compensatorii, fapt care, de altfel, a fost recunoscut de pârâtă printr-o adresă emisă către reprezentanţii salariaţilor şi din care rezultă că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăţi de natură economică, ci pe considerente organizatorice. De asemenea, precizează că solicitarea privind acordarea celor 11 salarii de bază brute este întemeiată faţă de profitul societăţii de peste 6 milioane de euro, conform art. 64 alin.1 lit.a din Contractul colectiv de muncă, întrucât în baza art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor, iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 alin.1, lit. A din C.C.M. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate ca fiind legală şi temeinică, sens în care depune concluzii scrise. Cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanţei seria B nr. 38 din 18.08.2009 privind plata onorariului de avocat în sumă de 2200 lei. C U R T E A Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată: Prin cererea înregistrată sub nr. 705/120/17.02.2009 reclamantul E. E., domiciliat în comuna E. , sat E. , nr. 1169, judeţul D a chemat în judecată pe pârâta (...) S. (...) B , cu sediul în B ,(...)-67 , solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata a 11 salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, în cuantum de 14.410 lei, la restituirea contribuţiilor deduse din salariul compensatoriu ce i-a fost acordat, la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din data de 04.11.2008, i s-a acordat un preaviz de 20 de zile începând cu 19.12.2008, iar prin decizia nr.77 / 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului său individual de muncă. Prin această decizie la articolul 7 s-a prevăzut doar plata unui singur salariu brut compensatoriu, la valoarea salariului avut în luna premergătoare concedierii, fără a se ţine cont de prevederile contractului colectiv de muncă, art. 64 alin. 1 lit. a din acest contract prevăzând plata a 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, măsură justificată pe prevederile art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Naţional , deşi exista un contract colectiv de muncă la nivel de unitate, cu prevederi mai favorabile. Cu ocazia plăţii singurului salariu compensatoriu acordat i s-au aplicat deduceri în afara impozitului pe venit în cuantum de 16 % , deşi acestea nu trebuiau reţinute, astfel că se impune restituirea contribuţiilor deduse în mod nelegal din salariul compensatoriu acordat. În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 281- 283 din Codul muncii şi s-au ataşat în copie adresa nr. 44752 / 12.11.2008 a societăţii pârâte către reprezentanţii salariaţilor, contractul colectiv de muncă încheiat la 27.12.2007 şi adresa nr.47509/17.12.2008 a societăţii pârâte către reprezentanţii salariaţilor. Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică şi nedovedită, întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este în concordanţă cu dispoziţiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, cu hotărârea Consiliului de administraţie al societăţii pârâte şi conform angajamentului asumat de aceasta prin notificările transmise reprezentanţilor salariaţilor în cadrul procedurii concedierii colective . Din textul art. 64 din D. rezultă că acordarea compensaţiilor în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului nu este o obligaţie a angajatorului, ci este o latitudine a acestuia, cu care salariaţii au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de muncă, fiind condiţionată de situaţia financiară a societăţii, care a avut disponibilităţi băneşti şi flux de numerar negativ în ultimul trimestru al anului 2008 şi în perioada disponibilizării. Prin notificarea nr. 44752 /2008 societatea pârâtă a încunoştinţat salariaţii asupra faptului că analizându-se situaţia financiară prezentă şi de perspectivă a societăţii şi ţinând seama de faptul că nivelul compensaţiilor băneşti este dependent şi plătibil din fondul de salarii, nu poate acorda compensaţii băneşti la nivelul a douăsprezece salarii brute din luna premergătoare concedierii, posibilitate reanalizată de Consiliul de administraţie în şedinţa din 19.01.2009, în care s-a decis plata unor compensaţii la nivelul unui salariu de bază brut din luna premergătoare din luna concedierii colective. În subsidiar, pârâta a solicitat, în cazul admiterii cererii privind plata celor 11 salarii compensatorii a se reţine că din pretenţiile solicitate trebuie scăzut impozitul pe venit şi contribuţiile legale datorate care, potrivit Codului fiscal se reţin la sursă . Astfel, în aplicarea art .55 din Codul fiscal şi a art 68 lit. l din Normele metodologice, în mod legal s-a calculat, reţinut şi virat impozitul de 16 % , necontestat . Potrivit art. 14 alin. 2 lit. e din Normele metodologice de aplicare ale Legii nr. 76/2002 nu s-a calculat şi nu s-a reţinut contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Contribuţia de asigurări sociale a fost calculată, reţinută şi virată potrivit art .26 din Legea nr. 19 /2000 modificată, care prevede strict categoria veniturilor asupra cărora nu se datorează contribuţia de asigurări socială printre care nu se includ plăţile compensatorii acordate cu ocazia disponibilizării salariaţilor iar contribuţia de asigurări sociale de sănătate a fost calculată reţinută şi virată potrivit dispoziţiilor art 257 alin. 2 litera a din Legea nr. 95 /2006 , fiind venituri asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit. Conform Legii nr. 346/2002 modificată din sfera sumelor exceptate de la plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au fost eliminate drepturile plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul desfacerii contractelor individuale de muncă, în care s-ar fi înscris şi plăţile compensatorii, drept pentru care s-au calculat, reţinut şi virat aceste contribuţii. S-a solicitat respingerea cererii privind daunele morale ca neîntemeiate şi nedovedite nefiind întrunite elementele care antrenează răspunderea pentru aceste daune , respectiv fapta ilicită, prejudicierea de ordin moral a fostului angajat, vinovăţia angajatorului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul moral pretins. S-au depus în copie : extras din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, notificarea nr. 47614/4.12.2008, răspunsul adresat reprezentanţilor salariaţilor , cu nr. 47509/ 17.12.2008, extras din procesul verbal al consiliului de administraţie din data de 19.01.2009. Au fost administrate probele cu înscrisuri şi interogatoriu luat pârâtei , depunându-se atât răspunsul la interogatoriu cât şi fluxul de numerar pe anul 2008 şi 2009 şi bilanţul contabil pe anul 2008 , precum şi balanţa de verificare sintetică pentru perioada septembrie - decembrie 2008 din care rezultă că în anul 2008 profitul obţinut de societatea pârâtă a fost în cuantum de aproximativ şase milioane euro . Reclamantul şi-a precizat cererea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contribuţiilor deduse din salariul compensatoriu acordat, în cuantum de 203 lei şi a depus şi concluzii scrise. După administrarea probatoriilor, prin sentinţa civilă nr. 1046 din 5 mai 2009 T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată , a obligat pârâta la plata către reclamant a 11 salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii, a respins celelalte capete de cerere şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2.100 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt: Reclamantul a avut calitatea de salariat al societăţii pârâte, iar prin decizia nr. 77 / 21.01.2009 s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al acestuia începând cu 19.01.2009 , ca urmare a desfiinţării locului de muncă determinată de reorganizarea activităţii angajatorului, în cadrul concedierii colective . Potrivit art. 7, s-a acordat reclamantului o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii ,această măsură motivându-se pe prevederile art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi pe posibilităţile financiare ale societăţii . Reclamantul a contestat această măsură, precizând că potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate i se cuveneau 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii. Examinând prevederile acestui text din contractul colectiv la nivel de unitate, instanţa de fond a constatat că în situaţia concedierilor colective angajatorul poate acorda, în funcţia de situaţia financiară, o compensaţie echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii în afara drepturilor cuvenite la zi. Mai arată aceasta că potrivit dispoziţiilor art. 236 aliniatul 4 din Codul muncii „contractele colective de muncă , încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor ” şi doar în cazul în care la nivel de angajator nu există contract colectiv de muncă , ceea ce nu este cazul în speţă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, conform art. 247 din Codul muncii . Prin urmare, în opinia primei instanţe pârâta nu poate justifica nerespectarea art. 64 aliniatul 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi invoca aplicarea prevederilor art. 78 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional. Cât priveşte susţinerea pârâtei din întâmpinare în sensul că acordarea compensaţiilor nu este o obligaţie a angajatorului, ci o latitudine a acestuia, cu care salariaţii au fost de acord la data încheierii contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii, legată de situaţia financiară a societăţii, instanţa de fond a reţinut , din interpretarea prevederilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, că nu este vorba de o condiţie pur potestativă, ci de o condiţionare a plăţii acestor compensaţii de situaţia financiară a societăţii pârâte. Astfel, dacă situaţia financiară a societăţii pârâte este favorabilă, plata compensaţiilor devine obligatorie pentru aceasta, iar din actele contabile depuse la dosar de către pârâtă şi din răspunsul acesteia la interogatoriu în opinia instanţei de fond, a reieşit că în anul 2008, s-a înregistrat profit în cuantum de aproximativ sase milioane de euro. În aceste condiţii, instanţa a apreciat că primul capăt de cerere este întemeiat, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 1 litera a din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, să fie obligată pârâta la plata către reclamant a diferenţei de 11 salarii de bază brute din luna anterioară concedierii . Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea contribuţiilor deduse din salariul compensatoriu acordat , reprezentând : contribuţia de asigurări sociale, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, s-a reţine că acesta este neîntemeiat întrucât art. 26 lit. b din Legea nr. 19 /2000, nu prevede cu titlu de excepţie neplata contribuţiei de asigurări sociale, fiind enumerate în mod expres care sunt categoriile de venituri asupra cărora nu se datorează această contribuţie şi în cadrul cărora nu intră salariile compensatorii . Totodată, art. 257 alin. 2 lit. a din Legea nr. 95 /2006 prevede că această contribuţie de asigurări sociale de sănătate se aplică asupra veniturilor din salariu sau asimilate salariilor, care se supun impozitului pe venit . Câtă vreme s-a aplicat impozitul de 16 % , necontestat în cauză, iar aceste venituri sunt raportate la salariul de bază brut , este evident că sunt asimilate salariilor şi deci, supuse şi acestei impozitări. Nici Legea nr. 346/2002 modificată nu prevede la art. 6 şi următoarele , invocat de reclamant, în concluziile scrise , în mod expres o scutire de plata contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, situaţie în care aceasta este datorată. Instanţa de fond a apreciat că daunele morale, solicitate de reclamant , în temeiul art. 269 , 270 din Codul muncii şi raportate la prevederile art. 998-999 din Codul civil nu sunt dovedite, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat salariatului, vinovăţia angajatorului şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu , condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ , câtă vreme nu s-a făcut dovada nici unui prejudiciu moral în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta (...) S. (...), criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, pentru următoarele motive: Potrivit art. 304 pct. 8 C.pr.civ. hotărârea este netemeinică întrucât interpretând greşit actul dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că nu a ţinut cont de imposibilităţile reale de plată ale societăţii , apreciind eronat ca situaţia financiara este favorabilă dacă societatea a încheiat anul cu profit. Sintagma „ situaţie financiară” din cuprinsul art. 64 al Contractului colectiv de muncă incheiat la nivelul (...) S., se referă la toate componentele situaţiilor financiare, potrivit legilor contabile şi nu se rezuma numai la bilanţ şi la contul de profit şi de pierdere. Un alt aspect învederat este acela că chiar dacă din bilanţul şi contul de profit şi pierderi aferent exerciţiul financiar al anului 2008 rezultă că societatea a realizat profit, repartizarea profitului se efectuează pe destinaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, conform hotărârii generale a acţionarilor, profitul net rămas fiind la dispoziţia exclusivă a acţionarilor care decid asupra destinaţiei acestuia. În opinia recurentei, direcţionarea profitului către fondul de salarii(din care se plătesc inclusiv aceste compensaţii băneşti) înainte de aprobarea bilanţului şi contului de profit şi pierderi, fără aprobarea adunării generale a acţionarilor constituie o încălcare a legii, fiind considerată infracţiune, iar angajatorul nu se poate angaja sa achite salariaţilor drepturi din profit fără aprobarea adunării generale a acţionarilor, care l-a împuternicit în acest sens . Se mai susţine că acordarea compensaţiilor la nivelul a 12 salarii intimatului-reclamant cât şi altor persoane concediate, ar fi dus societatea în imposibilitate de plată a creditorilor privilegiaţi- salariaţii rămaşi, atât timp cât sursa o constituie fondul de salarii . Se apreciază ca potrivit art. 304 pct. 7 din C.pr.civ., hotărârea pronunţată este netemeinică întrucât conţine motive contradictorii , deoarece pe de o parte din dispozitivul si considerentele sentinţei recurate rezultă faptul că S.C. S. S.A. trebuie să achite în integralitate , către intimatul –reclamant suma pretinsă prin cererea introductivă, respectiv 11 salarii de bază brute în cuantum egal cu cel al salariului de bază brut din luna anterioară concedierii , neluând în considerare că din suma brută cerută şi acordată recurenta-pârâtă trebuie să reţină impozitul pe salarii şi celelalte contribuţii datorate potrivit legii, iar pe de altă parte, tot din considerentele şi dispozitivul hotărârii atacate rezultă că instanţa respinge capătul al doilea de cerere, considerând că S. S.A. în mod temeinic a calculat , reţinut şi virat impozitul şi contribuţiile aferente salariului compensatoriu acordat la concediere. Un alt motiv de recurs invocat este aplicarea greşită a legii , întrucât acordarea unui singur salariu compensatoriu cu ocazia concedierii colective este legală şi temeinică, în concordanţă cu dispoziţiile art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, cu prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. S. (...), cu hotărârea Consiliului de Administraţie al S.C. S. S.A. prin notificările transmise salariaţilor în cadrul procedurii concedierii colective. Astfel, la formularea art. 64 din Contractul colectiv de munca, cu ocazia negocierii cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, părţile au convenit ca angajatorul să aibă posibilitatea de a decide asupra acordării compensaţiilor în funcţie de conjunctura şi bineînţeles, dacă situaţia financiară îi permite acest lucru . Fiind pus în situaţia de a alege între o măsură de protecţie socială pentru personalul disponibilizat şi plata muncii prestate pentru salariaţii rămaşi, în condiţiile lipsei disponibilităţilor de plată, precum şi a formulării permisive a art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii, Consiliul de administraţie a decis acordarea unui salariu compensatoriu, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional . Reclamantul E. E. a formulat întâmpinare la recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata a 11 salarii brute, întrucât din bilanţul contabil rezultă faptul că în anul 2008 aceasta a avut un profit de peste 6 milioane de euro, astfel că nu se poate pune problema unei situaţii financiare precare care ar fi determinat neplata acestor compensaţii, fapt recunoscut şi de către aceasta prin adresa nr. 47509/17.12.2008 către reprezentanţii salariaţilor, prin care se precizează că motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăţi de natură economică, ci pe considerente organizatorice. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 304 1 C.pr.civ. Curtea constată ca recursul formulat este nefondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare : Prin art. 64 alin 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate s-a prevăzut că în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcţie de situaţia financiară, o compensaţie astfel : a) echivalentă cu 12 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor colective şi b) echivalentă cu 3 salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi, în cazul concedierilor individuale, în speţa de faţă intimatului- reclamant încetându-i contractul de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activităţii angajatorului în cadrul concedierii colective. În consecinţă, din interpretarea literală si logică a articolului mai sus menţionat, în sensul de a produce efecte juridice, singura cauza care putea exonera societatea de la plata acestor compensaţii era o situaţie economică precară . Ori, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, şi cum reiese din probele administrate , respectiv din actele contabile depuse la dosar de către pârâtă şi din răspunsul acesteia la interogatoriu, a reieşit că în anul 2008 s-a înregistrat profit în cuantum de aproximativ şase milioane de euro. Curtea nu poate reţine susţinerea recurentei în sensul că plata salariilor compensatorii nu este o obligaţie a angajatorului ci doar o posibilitate, întrucât textul care reglementează acest drept condiţionează acordarea salariilor compensatorii nu de simpla voinţă a angajatorului, ci de situaţia economică a acestuia. În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie între respingerea primului capăt de cerere privind obligarea societăţii la restituirea contribuţiilor deduse din salariul compensatoriu, pe de o parte şi obligarea unităţii la plata a 11 salarii brute, pe de altă parte Curtea apreciază că nu există această contradicţie întrucât instanţa de fond a stabilit corect cuantumul salariilor compensatorii în funcţie de prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de unitate, la nivelul a 11 salarii de bază brute (un salariu fiind deja achitat) , pentru care este evident că intimatul- reclamant datorează impozitele si contribuţiile prevăzute de lege pentru venitul încasat, raportat la natura acestuia. Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 C.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat ca nefondat . Pentru aceste motive În numele legii DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta (...) S. (...), prin reprezentant legal E. T., cu sediul în B, sector 1,(...)-67, împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 5 mai 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a, în contradictoriu cu intimatul-reclamant E. E. domiciliat în comuna E., sat E. nr. 1169, judeţul D. Obligă recurenta (...) S. (...) la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată către intimatul E. E.. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2009. PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, (...) (...) (...)-(...) (...) (...)-F. (...) GREFIER, T. Ş. Operator de date cu caracter personal Nr. notificare 3120 Tehnored.T./SŞ 4 ex./27.08.2009 d.f(...) T r i b u n a l u l D â m b o v i ţ a j.f.N. N. O. D. Emis 2 comunicări/7.09.2009 Grefier, (...) S. (...), E. E.
Toate spetele
Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs
Hotararea nr. 1655 din data 2009-08-19
Pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti