Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 950/M

Şedinţa publică de la 12 O. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...) U.

Grefier şef sectie (...) H.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamant J. P. împotriva sentinţei civile nr. 1311/22 septembrie 2008 , pronunţată de T r i b u n a l u l C o v a s n a în dosar nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică s-au prezentat D. H. pentru recurentul reclamant J. P. şi avocat E. E. pentru intimata pârâtă SC E. SA .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care :

Apărătorul intimatului reclamant depune decizia 171/M a Curţii de A P E L B R A Ş O V ca şi practică judiciară.

Nemaifiind formulate alte cereri , în baza art 150 Cod procedură civilă , instanţa acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat D. H. solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat , modificarea în tot a sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii.

Consideră hotărârea de fond ca nelegală , instanţa interpretând greşit amendamentul la planul social şi art. 50 Contractul Colectiv de Muncă. Recurentul reclamant a fost concediat în baza art 55 lit. b , deci practic contractul individual de muncă a încetat prin acordul părţilor , fiind vorba de o concediere colectivă . Din art. 2 al acordului social rezultă că recurentului i s-au plătit părţile sociale dar nu şi indemnizaţia de concediere.

B. la planul social nu pot produce efecte juridice deoarece art. 31 din Legea 130/196 arată că orice modificare a CCM trebuie înregistrată la organul acreditat să păstreze acest contract , ori cele două amendamente la planul social nu au fost înregistrate.

Apărătorul recurentului reclamant arată că prin art 50 din CCM se prevede că domeniul vizat se completează , deci indemnizaţia de concediere care nu este legată de vechime se cumulează cu pachetul din planul social , prin urmare societatea trebuie obligată şi la plata indemnizaţiei de concediere.

Urmând a se avea în vedere şi motivele scrise , solicită admiterea recursului şi obligarea societăţii intimate la plata cheltuielilor de judecată

Apărătorul societăţii intimate , avocat E. E. , solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate la fond ca fiind temeinică şi legală . Apărarea societăţii la fond s-a bazat pe principiul că drepturile vizate prin art 50 din Contractul Colectiv de Muncă sun aceleaşi cu cele prevăzute la art. 4 din Planul Social . De fapt , planul social reprezintă o punere în practică a celor prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă la art 50 şi stabileşte în concret valorile pentru aceste drepturi. Planul social face referire la situaţiile în care concedierile au un caracter colectiv , iar sintagma „ se completează” face referire la interpretarea împreună a celor două articole din CCM şi planul social . Susţinerea că amendamentele nu au fost înregistrate la AJOFM nu au nici o relevanţă în cauză şi de altfel există practică judiciară care susţine cele menţionate.

Menţionează că nu solicită cheltuieli de judecată.

C U R T EA

Asupra recursului de faţă:

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1303/22 septembrie 2008 , T r i b u n a l u l C o v a s n a a respins acţiunea formulată de reclamantul J. P. în contradictoriu cu pârâta SC E. SA , având ca obiect plata indemnizaţiei de concediere.

Pentru a pronunţa această hotărâre , instanţa de fond a reţinut următoarele :

Reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 50 din C.C.M. care la alin. 1 prevede că la „concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte în funcţie de vechimea acestuia o indemnizaţie minimă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni la 3 ani un salariu mediu net, de la 3 ani la 10 ani două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani trei salarii medii nete, iar peste 15 ani patru salarii medii nete.

A. 4 al aceluiaşi articol menţionează expres că „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi”.

La dosarul cauzei s-a depus planul social din 2005, prin care părţile semnatare (patronat şi sindicat) au convenit la art. 4 ca în funcţie de vechimea în SC E. SA angajaţii să primească următoarele pachete financiare, şi anume: de la 0,5 la 5 ani vechime – 8 salarii (medii brute pe E.), între 5 şi 15 ani vechime – 12 salarii, iar peste 15 ani vechime 15 salarii medii brute. Aceste pachete financiare îi vizau pe salariaţii ce urmau a fi disponibilizaţi în urma reorganizării, ca urmare a concedierii lor colective, iar prin art. 4 din planul social părţile semnatare au creat o situaţie mai favorabilă salariaţilor, modificând numărul de salarii ce urmau a fi acordate dar şi vechimea în muncă.

Aceste pachete financiare au fost acordate ca o formă de protecţie socială pentru cei ce urmau să înceteze activitatea ca urmare a celor reţinute mai sus.

Prin amendamentul din 09.01.2006 încheiat între SC E. SA şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română E. s-a clarificat că pachetele financiare ce urmau a fi primite de foştii salariaţi ca urmare a disponibilizării erau primite cu titlu de indemnizaţie de concediere, iar salariile sunt brute medii pe E..

Ulterior, prin amendamentul la planul social încheiat la data de 13.09.2006 între aceleaşi părţi s-a completat pct. 4 în sensul că art. 4 din planul social se interpretează astfel: voinţa comună a părţilor la data semnării planului social a fost de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 C.C.M., şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din C.C.M.

Instanţa de fond a constatat că între părţi a intervenit un acord privitor la încetarea contractului individual de muncă în baza art.55 lit.b Codul muncii raportat şi la art.59 din C.C.M. pe E..

În acest acord se menţionează expres că prevederile Planului Social încheiat între E. S.A. şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română sunt aplicabile şi în cazul de faţă.

Astfel, în acord se stipulează la art.2 că „E. va plăti salariatului o sumă netă de 7974 lei reprezentând 50% din pachetul salarial corespunzător vechimii în E. a salariatului şi acordat cu respectarea prevederilor Planului social”.

Această încetare a raporturilor de muncă prin acord reprezintă o altă modalitate de concediere, iar prevederile B. şi ale Planului social se aplică în mod corespunzător şi fostului salariat E..

După cum se poate observa în situaţia acordului intervenit între părţile care au încheiat contractul individual de muncă este vorba şi de o preluare a acestor foşti angajaţi de un alt partener al E. urmând ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea în condiţiile convenite de E. S.A. şi F.S.L.I. (acesta este şi raţionamentul pentru care au primit numai 50% din pachetul salarial corespunzător cu vechimea în E.).

Aşa cum s-a arătat mai sus patronatul şi Federaţia Sindicatelor din E. de comun acord au convenit să creeze o situaţie mai favorabilă persoanelor disponibilizate prin dispoziţiile planului social şi a amendamentului din ianuarie 2006, dată la care s-a clarificat că nu se cumulează dispoziţiile art. 50 din C.C.M. cu cele prevăzute în planul social, li se aplică aceleaşi prevederi de mai sus, chiar dacă această clarificare nu retroactivează.

Chiar art. 50 C.C.M. face referire la alin. 4 că se completează cu prevederile planului social, care s-a încheiat în 2005, iar voinţa comună a părţilor a fost de a se modifica articolul de mai sus, în sensul celor deja expuse, motiv pentru instanţa a apreciat că cererea reclamantei este neîntemeiată, întrucât a încasat indemnizaţia de concediere într-un cuantum mult mai mare, respingând-o.

Împotriva sentinţei a formula recurs SC „E.” SA B, în termen, motivat.

În motivele de recurs este criticată sentinţa, pentru nelegalitate, bazată pe interpretarea greşită a amendamentului la planul social din 13.09.2006 cât şi a prevederilor art. 50 din CCM /2007

Amendamentul la planul social din 13.09.2006 reprezintă o interpretare a art. 4 din planul social încheiat între părţi în anul 2005 şi nu o modificare a art. 50 din CCM, cum greşit reţine instanţa de fond , deoarece conform art. 31 din Legea nr. 130/1996 , orice modificare a clauzelor CCM se comunică, în scris, organului care se păstrează şi devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară potrivit convenţiei părţilor. Angajatorul nu a făcut dovada modificării art. 50 din CCM/2006 printr-un act adiţional care să fie înregistrat la E. B, organ abilitat în păstrarea CCM.

Instanţa de fond a dat o interpretare greşită şi art. 50 din CCM/2007 în sensul că indemnizaţiile de concediere nu se cumulează cu pachetele financiare prevăzute în planul social , cu toate că în al 4 al aceluiaşi articol se arată că domeniul vizat se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi. Atât planul social din 2005 cât şi CCM/2006 a fost negociat de patronat şi sindicat, iar dacă s-ar fi dorit ca indemnizaţiile de conducere prevăzute de art. 50 să nu se cumuleze cu pachetele financiare prevăzute de planul social, părţile ar fi modificat prevederile aceluiaşi articol şi nu le-ar fi menţinut în perioada 2005 -2007 în CCM. Prin urmare, voinţa comună a părţilor la negocierea şi semnarea contractelor colective de muncă din perioada arătată mai sus a fost aceea de a cumula drepturile salariale prevăzute la art. 50 cu cele prevăzute de art. 4 din Planul social. Numai în acest fel se poate explica menţinerea prevederilor art. 50 din CCM.

Angajatorul nu a făcut dovada achitării indemnizaţiei de concediere prevăzută de art. 50 din CCM/2007.

Prin respingerea acţiunii de către instanţa de fond în condiţiile în care printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia 171/M/2008 a Curţii de A P E L B R A Ş O V , unui fost angajat E. i-au fost recunoscute aceleaşi drepturi solicitate de reclamant , s-a produs o discriminare interzisă în dispoziţiile constituţionale, legislaţia muncii şi ale OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Analizând recursul formulat, instanţa constată că este nefondat.

Pretenţiile reclamantului se fundamentează pe interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă cu modificările intervenite prin Planul social şi prin amendamentul din 13.09.2006, modificări care reprezintă acordul de voinţă expres al părţilor contractante : Sindicat şi Patronat.

Astfel, prin art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel E. pe 2005 s-au prevăzut măsuri de protecţie pentru salariaţii disponibilizaţi din motive ce nu ţin de persoana lor, în funcţie de anumite tranşe de vechime a salariaţilor.

Planul social încheiat în 21.04.2005 reprezintă anexă la Contractul Colectiv de Muncă şi este valabil de la data semnării, până la 31.12.2010.

Prin acest plan social măsurile de protecţie financiară pentru salariaţii disponibilizaţi, intitulate pachete financiare, au fost mărite ca şi cuantum, în favoarea salariaţilor.

Tot în favoarea salariaţilor s-a adoptat şi amendamentul din 9.01.2006, prin care pct. 4 la Planul social s-a modificat în sensul că „pachetele financiare” primite în caz de disponibilizare se raportau la salariul mediu brut pe E., care se stabilea ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi, în anul anterior celui în care se acordă pachetele financiare.

Pentru o corectă aplicare şi executare a dispoziţiilor din contractul colectiv de muncă şi din Planul social susmenţionate ce constituie „legea părţilor”, cu privire la acordarea pachetelor financiare/ indemnizaţiile de concediere acordate salariaţilor în situaţia concedierilor colective, s-a adoptat amendamentul din 13.09.2006 prin care s-a stabilit că „voinţa comună a părţilor la data semnării Planului Social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 CCM”.

În speţă nu este vorba de o aplicare retroactivă a acestui ultim amendament aşa cum susţine intimatul în apărare, ci de o lămurire a înţelesului, aplicării clauzelor din CCM pe 2005 şi planul social în scopul evitării unor neconcordanţe în executarea dispoziţiilor ce reglementează acordarea măsurilor de protecţie socială a salariaţilor disponibilizaţi.

În consecinţă, se constată că reclamantul şi-a fundamentat pretenţiile pe dispoziţiile art. 50 din CCM, însă nu a ţinut cont şi de modificările intervenite prin planul social şi amendamentul amintit.

Voinţa părţilor în „negocierile” drepturilor şi obligaţiilor din raporturile juridice de muncă are putere de lege iar orice interpretare personală a clauzelor negociate peste limita negocierii este abuzivă.

Prin urmare recursul reclamantului este nefundat şi în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la 304¹ Cod procedură civilă şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă va fi respins iar sentinţa instanţei de fond va fi menţinută.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul formulat de reclamantul J. P. împotriva sentinţei civile nr. 1303/22.09.2008 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică , azi 12 O. 2008

Red CŞ 27.11.2008

Dact AG 27.11.2008/ 2 ex

Jud fond C. pricină/C. E.