• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs

Hotararea nr. 157 din data 2009-02-12
Pronuntata de Curtea de Apel Suceava

contestaţie decizie de imputare

 

R O M A N I A

CURTEA DE A P E L S U C E A V A

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 157

Şedinţa publică din 12 februarie 2009

Preşedinte: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

 

Pe rol se află judecarea recursului declarat de contestatorul P. D., cu domiciliul în municipiul B,(...), . C, . III, .13, judeţul B, împotriva sentinţei nr. 1208 din 12 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a - secţia civilă, în dosarul nr(...).

La apelul nominal a răspuns contestatorul recurent, lipsă fiind reprezentantul intimatei Asociaţia de Proprietari nr. 35 B.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanţa constatând că în cauză nu sunt chestiuni prealabile, recursul fiind în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.

Contestatorul recurent a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost formulat, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei şi să se dispună reintegrarea sa în postul deţinut anterior, considerând că asociaţia în mod abuziv a refuzat că pună în aplicare Decizia 49/25.01.2005 a Curţii de A P E L S U C E A V A. Întrebat fiind recurentul a precizat că, nu a fost o reducere de personal reală şi efectivă în cadrul asociaţiei, pe postul de jurist funcţionând în prezent o altă persoană. A depus la dosar copia deciziei nr. 49 din 25 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de A P E L S U C E A V A.

Declarând dezbaterile închise,

 

C U R T E A

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin cererea introductivă de instanţă înregistrată sub nr. 4544/C/2005, la T r i b u n a l u l B o t o ş a n i, contestatorul P. D. a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 33 din 10.05.2005 emisă de Asociaţia de Proprietari nr. 35 B, reintegrarea în funcţia avută anterior şi obligarea intimatei la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate până la data reintegrării efective, plus cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că nu sunt date condiţiile prev. de art. 65 din Codul muncii întrucât concedierea sa nu a fost impusă de dificultăţi economice, că hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari este nulă şi având în vedere că asociaţia a încadrat în locul său de muncă o altă persoană fără forme egale, desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut la bază o cauză reală şi serioasă.

În întâmpinarea formulată Asociaţia de Proprietari nr. 35 ca pârâtă a solicitat respingerea contestaţiei cu motivarea că postul de consilier juridic cu timp parţial ocupat de contestator s-a desfiinţat datorită, inexistenţei unor probleme litigioase pe o perioadă îndelungată, că a existat o reducere reală şi efectivă a activităţii juridice şi că hotărârea adunării generale a fost legală întrunind cerinţele prevăzute de HG nr. 400/2003.

De altfel, arată pârâta, legalitatea adunării generale a fost constatată prin decizia civilă nr. 109 din 19.03.2008 a Curţii de A P E L S U C E A V A prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de contestator care solicitase constatarea nulităţii absolute a adunării generale.

Prin sentinţa civilă nr. 1208 din 12.09.2008, T r i b u n a l u l B o t o ş a n i a respins, ca nefondată, contestaţia introdusă în cauză de P. D., motivând că hotărârea adunării generale de desfiinţarea postului de consilier juridic a fost determinată de situaţia economico-financiară a asociaţiei, de faptul că urmărirea debitorilor a fost preluată de U. B şi de faptul că o perioadă îndelungată în cadrul asociaţiei nu s-au înregistrat probleme litigioase care să facă necesară asistenţă de specialitate.

Cum reducerea activităţii a fost determinată de cauze reale şi efective tribunalul, ca instanţă de fond, a respins contestaţia ca nefondată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs contestatorul P. D. pe care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în drept invocând disp. art. 304 pct. 9 pct. 7 şi 9 Cod proc. civilă.

În dezvoltarea motivelor în esenţă contestatorul recurent a arătat că motivele invocate în soluţia de respingere a contestaţiei nu coincide cu realitatea având în vedere că nu s-au redus litigiile asociaţiei întrucât sunt numeroase titluri executorii împotriva debitorilor de rea credinţă ce trebuie puse în executare, că situaţia economico-financiară a asociaţiei nu reclamă desfiinţarea postului.

Pe de altă parte asociaţia pârâtă a dat dovadă de rea credinţă în ceea ce priveşte respectarea unor hotărâri judecătoreşti ce aveau ca obiect reintegrarea sa în funcţia de consilier juridic, iar invocarea faptului că activitatea de urmărire a debitorilor ar fi fost preluată de U. B nu are suport în realitate.

În concluzie la nivelul asociaţiei pârâte nu a avut loc o reducere reală şi efectivă a activităţii iar cauzele care au stat la concedierea sa nu au avut la bază motive serioase.

Aşadar în opinia sa se impune admiterea recursului, modificarea sentinţei şi în consecinţă admiterea contestaţiei pe fond.

Verificând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile legale în materie, curtea constată că recursul nu este fondat.

Astfel, art. 65 din Codul muncii dispune:

- alin. 1 – „Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice, a reorganizării activităţii”;

- alin. 2 – „Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă dintre cele prevăzute la alin. 1”.

În speţă dificultăţile de ordin economico-financiar ale asociaţiei unde era încadrat în calitate de consilier juridic contestatorul, reducerea activităţii de natură litigioasă din cadrul aceleiaşi asociaţii, preluarea atribuţiilor de urmărire a debitorilor de către U. B, sunt cauze reale şi serioase care justifică măsura concedierii contestatorului în conformitate cu art. 65 din Codul muncii.

Susţinerile contestatorului în sensul că asociaţia ar fi refuzat cui rea credinţă să-l reintegreze în muncă cu timp parţial în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, anterioare, că în cadrul asociaţiei mai există probleme litigioase şi că, concedierea sa ar reprezenta o măsură subiectivă, discreţionară a conducerii asociaţiei, urmează a fi înlăturate întrucât nu au fost dovedite cu probe pertinente.

Logica legiuitorului în luarea unor asemenea măsuri se bazează pe următoarele: într-o economie de piaţă angajatorul este liber şi poate să facă selecţia din timp, anterior şi, pe această bază să desfiinţeze exact locul de muncă – ocupat de salariatul pe care apreciază că trebuie să-l concedieze.

În cauză, măsura concedierii contestatorului s-a dispus în baza hotărârii adunării generale care s-a dovedit ulterior că a întrunit cerinţele H.G. nr. 400/2003, urmare a confirmării valabilităţii hotărârii prin respingerea acţiunii în mod irevocabil privind constatarea nulităţii de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal.

În acest context, curtea concluzionează că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, încât în baza art. 312 Cod proc. civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

 

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul P. D., împotriva sentinţei nr. 1208 din 12 septembrie 2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S u c e a v a - secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din 12 februarie 2009.

 

 

Preşedinte, Judecători, Grefier,

 

 

 

 

 

Red. A.V.

tehnored. C.E.

jud. fond.E. I.

D. M.

ex. 2/3.03.2009

 

 

Toate spetele


Sus ↑