Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 516

Şedinţa publică de la 09 T. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) N.

Grefier F. H.

Pe rol judecarea recursului declarat de O. I. D. împotriva sentinţei civile nr. 421 din 13 03 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i, intimată fiind BANCA COOPERATISTĂ T. P, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă contestatorul, lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimata a depus la dosar, prin registratura instanţei, întâmpinare, duplicatul fiind comunicat administrativ recurentului.

Recurentul precizează că nu mai are cereri de formulat.

Instanţa acordă cuvântul recurentului atât pe excepţia de tardivitate a recursului invocată de intimată prin întâmpinare cât şi în recurs.

Recurentul lasă la aprecierea instanţei soluţionarea excepţiei iar în ce priveşte cererea de recurs, solicită admiterea acesteia aşa cum a fost formulată. Împotriva sa au fost luate o serie de sancţiuni progresive, acesta având cu intimata o serie de litigii după cum dovedesc şi înscrisurile pe care le depune constând în copii de pe decizii şi sentinţe ale litigiilor avute cu intimata.

Concluzionând, solicită admiterea recursului.

Instanţa rămâne în pronunţare.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l I a ş i, O. D. a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 20/3.09.2007 emisă de intimata Banca Cooperatistă T. P, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei şi plata despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, contestatorul a susţinut că decizia de concediere a fost emisă cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege, astfel: a fost emisă de un organ necompetent; nu conţine cerinţele prevăzute de art. 74 alin. 1 Codul muncii; desfiinţarea locului de muncă nu a fost efectivă şi nu a avut o cauză reală şi serioasă, nemenţionându-se, în mod concret, în ce a constat reorganizarea activităţii şi care au fost dificultăţile economice; nu a fost respectată durata preavizului de 15 zile lucrătoare, prevăzută de art. 73 alin. 1 Codul muncii; cu rea credinţă, angajatorul nu a menţionat în decizie locurile disponibile în unitate; nu s-a produs o desfiinţare a locului de muncă dintre cele prevăzute în organigrama angajatorului şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, de către organul competent.

Părţile au depus copii de pe înscrisuri şi au solicitat proba cu interogatoriul.

Prin sentinţa civilă nr. 421 din 13 martie 2008, T r i b u n a l u l I a ş i a respins contestaţia formulată de contestatorul O. D. în contradictoriu cu intimata Banca Cooperatistă T. P şi a obligat contestatorul să plătească intimatei suma de 800 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia de concediere nr. 20 din 3.09.2007 emisă de intimata Banca Cooperatistă T. P, prin reprezentant legal, s-a decis încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 28.04.2007, dată la care expiră preavizul de 15 zile lucrătoare. Măsura a fost dispusă ca urmare a desfiinţării locului de muncă de inspector de credite ocupat de salariatul cu studii medii din compartimentul de creditare, ca urmare a reorganizării activităţii şi dificultăţilor economice ale instituţiei de credit.

Din documentaţia depusă la dosar, a rezultat că, în urma unei analize privind activitatea economico-financiară a societăţii în perioada 1.01.2007-30.04.2007, reţinându-se o activitate nesatisfăcătoare a compartimentului de creditare, plasamente mici la împrumuturi în comparaţie cu timpul disponibil al acestora, dificultăţile economice, fondurile proprii limitate, lipsa resurselor atrase, Consiliul de Administraţie a hotărât reorganizarea activităţii Băncii Cooperatiste T. P, prin desfiinţarea postului de şef de compartiment credite, a postului de inspector credite şi reducerea numărului de salariaţi din cadrul compartimentului de credite cu atribuţii similare.

În acest sens a fost emisă Hotărârea nr. 3/6.08.2007, prin care au fost aprobate şi noua organigramă şi statul de funcţii, ca urmare a reorganizării activităţii. Banca Centrală Cooperatistă B, prin adresa nr. VI/CC/4585/31.08.2007, şi-a dat acordul pentru structura organizatorică şi a avizat favorabil măsurile luate de consiliul de administraţie, reţinându-se că desfiinţarea locului de muncă de inspector de credite cu studii medii a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. 2 Codul muncii.

Constatând că fostul contract individual de muncă al contestatorului a fost încheiat între Banca Cooperatistă T. P, în calitate de angajator, prin preşedinte în calitate de reprezentant legal, (unitate ce poară şi denumirea de Banca Cooperatistă T. P), şi contestatorul O. D., instanţa a apreciat că, în mod corect, decizia de concediere a fost emisă de angajator prin reprezentantul legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i şi Regulamentul de ordine interioară.

Au fost respectate şi dispoziţiile art. 74 alin. 1 Codul muncii în ceea ce priveşte conţinutul deciziei de concediere, menţionându-se care au fost motivele ce au determinat concedierea, durata preavizului, care a fost de 15 zile lucrătoare şi faptul că în unitate nu sunt disponibile locuri de muncă. Nefiind o concediere colectivă, nu se impunea menţionarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorităţi.

Aşa cum reiese din foaia colectivă de prezenţă pentru luna T. şi octombrie 2007, angajatorul a respectat perioada de preaviz de 15 zile, respectiv 14.09.2007-3.10.2007. Data efectivă a încetării contractului individual de muncă este 3.10.2007, dată la care a încetat preavizul de 15 zile lucrătoare, ultima plată către contestator făcându-se prin dispoziţia de plată 1227/1.11.2007, bani pe care acesta i-a încasat. Contestatorul, în răspunsurile sale la interogator, nu a contestat că a lucrat şi a fost pontat până la data de 3.10.2007, ci a afirmat că nu ştie dacă suma primită, 226 lei, prin dispoziţia de plată din noiembrie 2007, reprezintă plata tuturor drepturilor salariale până la 3.10.2007, deoarece el are procese pe rol.

Raportat acestor considerente, instanţa a constatat că acţiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatorul O. D..

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civilă, se susţine, în primul rând, că decizia de concediere a fost emisă de un organ necompetent întrucât locurile de muncă au fost stabilite prin Hotărârea Adunării Generale, nu prin Hotărârea Consiliului de Administraţie. Neexistând o hotărâre a Adunării Generale de desfiinţare a locului de muncă, hotărârea Consiliului de Administraţie de a desfiinţa locul de muncă este nelegală şi nu poate produce consecinţe juridice. Consideră recurentul că instanţa de fond nu a examinat acest motiv de nelegalitate a deciziei de concediere, respectiv că desfiinţarea locului de muncă s-a realizat printr-un organ de conducere care nu era competent.

În al doilea rând, desfiinţarea locului de muncă nu este efectivă şi nu are o cauză reală şi serioasă. Angajatorul nu a avut în vedere reorganizarea activităţii, ci exclusiv intenţia de a-l îndepărta pe recurent din unitate. Împotriva recurentului au fost luate şi aplicate sancţiuni disciplinare progresive, abuzive, având acelaşi scop, de a-l îndepărta din unitate. Atât sancţiunea avertisment scris, cât şi cea de reducere a salariului de bază cu 10%, au fost anulate de instanţele de judecată, aşa încât angajatorul a inventat soluţia desfiinţării locului de muncă. În considerentele sentinţei, prima instanţa nu a examinat şi precizat care sunt dificultăţile economice ale angajatorului care au impus desfiinţarea locului de muncă. Din probele administrate nu a rezultat că a avut loc o reorganizare efectivă a angajatorului şi că acesta a avut dificultăţi economice, dimpotrivă, volumul creditelor a crescut în perioada analizată.

De asemenea, instanţa de fond nu a motivat în considerente că recurentul are studii superioare şi nici nu a avut în vedere perioada foarte mare de timp în care a fost în raporturi de muncă cu angajatorul pentru a pronunţa o soluţie temeinică şi legală.

Mai susţine recurentul că angajatorul nu a respectat perioada de preaviz de 15 zile, prevăzută de lege. În mod nelegal, instanţa de fond a considerat că această perioadă a fost respectată, fiind cuprinsă între 14.09.2007-3.10.2007. Raportul de muncă a încetat pe data de 28.09.2007, conform carnetului de muncă, din care rezultă şi că s-a încadrat la SC D. Asigurări SA la data de 1.10.2007, aşa încât durata preavizului nu putea fi până la 3.10.2007.

Recurentul a depus copii de pe hotărâri judecătoreşti.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Banca Cooperatistă T. P a invocat, prin prisma datei la care a fost comunicată sentinţa către contestatorul recurent şi data depunerii recursului, tardivitatea recursului.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală.

În motivarea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că toate susţinerile recurentului sunt nefondate. Afirmaţia acestuia, că decizia de concediere emisă de intimată în calitate de angajator este nelegală şi netemeinică şi că nu ar exista o cauză reală şi serioasă pentru a fi concediat, este O. şi în contradicţie cu argumentaţia făcută în mod laborios şi judicios de către instanţa de fond.

Cu privire la excepţia tardivităţii introducerii recursului, invocată de intimata Banca Cooperatistă T. P, Curtea constată că această excepţie este neîntemeiată.

Sentinţa civilă nr. 421 din 13 martie 2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i a fost comunicată recurentului O. D. la data de 20.05.2008, iar termenul de recurs, prelungit conform art. 101 alin. 5 Cod proc. civilă, s-a împlinit la data de 2.06.2008, deoarece data de 31.05.2008, când s-a sfârşit termenul de 10 zile, a fost într-o zi nelucrătoare.

Cererea de recurs a fost depusă la Oficiul poştal P 1 la data de 2.06.2008, aşa încât, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 Cod proc. civilă, se consideră că recursul a fost exercitat în termenul legal, urmând ca excepţia invocată de intimată să fie respinsă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată următoarele:

Prin cererea depusă la T r i b u n a l u l I a ş i, recurentul contestator O. D. a susţinut, în primul rând, că decizia de concediere este nelegală deoarece a fost emisă de un organ necompetent. Prima instanţă a examinat cine a fost emitentul deciziei şi a constatat că acesta este angajatorul, prin reprezentant legal, în prezent directorul general, în deplin acord cu dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i şi Regulamentului de ordine interioară.

Este evident că emitentul deciziei de concediere, necompetent conform susţinerilor recurentului, examinate de instanţa de fond, nu se confundă cu organul de conducere care a decis desfiinţarea locului de muncă. Recurentul critică hotărârea instanţei de fond sub aspectul neexaminării competenţei organului de conducere care a decis desfiinţarea locului de muncă, deşi, în motivarea contestaţiei, nu a susţinut nelegalitatea deciziei de concediere sub acest aspect, aşa încât prima instanţă nu l-a examinat.

Cu privire la organul de conducere competent să hotărască desfiinţarea locului de muncă, se constată că, potrivit actului constitutiv al intimatei, art. 28, Adunarea Generală nu are, printre atribuţiile sale, şi pe aceea de stabilire şi desfiinţare a locurilor de muncă, aşa cum susţine recurentul.

Potrivit art. 52 alin. 4 din actul constitutiv, Consiliul de Administraţie, care a emis Hotărârea nr. 3 din 6.08.2007, menţionată de prima instanţă, are printre atribuţiile sale şi pe cea de analizare a activităţii economico-financiare, precum şi pe cea de elaborare a regulamentului de organizare şi funcţionare a băncii, prin care se stabilesc structura organizatorică, atribuţiile fiecărui compartiment şi competenţele salariaţilor.

Nu sunt fondate nici susţinerile recurentului privind neexaminarea, de către prima instanţă, a dificultăţilor economice ale angajatorului. În considerentele sentinţei se menţionează că, la compartimentul de creditare, în perioada analizată, respectiv 1.01.2007-30.04.2007, s-a reţinut o activitate nesatisfăcătoare ca urmare a plasamentelor mici, precum şi existenţa dificultăţilor economice, care sunt arătate în raportul de analiză a activităţii economico-financiare a intimatei, menţionat de prima instanţă.

Din acest raport, rezultă că, în perioada 1.01.2007-30.04.2007, situaţia economico-financiară a intimatei s-a înrăutăţit, înregistrându-se o pierdere în sumă de 21.164 lei. Susţine recurentul că volumul creditelor a crescut în perioada analizată, însă, din acelaşi raport de analiză activităţii economico-financiare, rezultă că soldul plasamentelor nu a crescut, deşi dobânda la credite scăzuse la 15% pe an. Prin urmare, a existat o cauză reală şi serioasă care a condus la desfiinţarea locului de muncă, neputându-se reţine, aşa cum se susţine, că singura intenţie a intimatei, care-l sancţionase disciplinar de două ori, ambele sancţiuni fiind anulate de instanţele de judecară, a fost aceea de a-l înlătura pe recurent.

De asemenea, împrejurarea că recurentul are studii superioare, nemenţionată de prima instanţă în considerente, nu are relevanţă sub aspectul legalităţii sau temeiniciei deciziei de concediere a salariatului al cărui loc de muncă a fost desfiinţat, în condiţiile art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu au legătură cu persoana acestuia.

În acelaşi sens, este irelevantă şi perioada, mai mică sau mai mare, în care recurentul s-a aflat în raporturi juridice de muncă cu intimata.

În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de preaviz de 15 zile lucrătoare, se constată că în mod corect a stabilit prima instanţă că termenul de preaviz a expirat la data de 3.10.2007, care este şi data încetării contractului individual de muncă al recurentului, şi nu la data menţionată în decizia de concediere, respectiv 28.09.2007. Aceasta în condiţiile în care, ulterior emiterii deciziei, pe care recurentul a refuzat să o primească la data de 3.09.2007, în perioada de preaviz, acesta a beneficiat de 3 zile de concediu medical, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de preaviz şi, implicit, modificarea datei încetării raportului de muncă, modificare ulterioară efectuării menţiunilor în carnetul de muncă. De asemenea, menţionarea, în carnetul de muncă, a datei de 1.10.2007, ca dată a încadrării recurentului la SC D. Asigurări SA, nu este de natură să modifice data la care raporturile de muncă dintre recurent şi intimată au încetat efectiv

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 Cod proc. civilă, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge excepţia tardivităţii introducerii recursului invocată de către intimată.

Respinge recursul formulat de contestatorul O. D. împotriva sentinţei civile nr. 421 din 13.03.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 09.09.2008.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

B.C. M.C.N. M.C. Grefier

Red.B.C.

Tehnored.B.C/F.O.

2 ex.

22.09.2008

T r i b u n a l u l I a ş i:

-T. N.

-D. D. –F.