Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B R A Ş O V

SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.199/M DOSAR NR(...)

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: (...) (...) (...) - judecător

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) N. (...)

Grefier: (...) B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra contestaţiei în anulare formulată de contestatorul E. J. împotriva deciziei civile nr.51/M din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de A P E L B R A Ş O V, în dosarul civil nr(...).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la pronunţare, se constată lipsa părţilor. Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 22 februarie 2010, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea pentru astăzi, 25 februarie 2010.

C U R T E A :

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 86/2010 contestatorul E. J., a solicitat anularea deciziei civile nr. 1557/N. a Curţii de A P E L B R A Ş O V, şi de asemenea s-a mai solicitat să fie anulată ca nelegală notificarea de preaviz nr. 1434/2009 şi anularea deciziei nr. 68/2.06.2009 ca fiind nule absolut.

În cuprinsul criticilor din contestaţia în anulare, decizia este criticată pentru modul cum a fost soluţionat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 708/2009 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a.

Prima critică din contestaţia în anulare vizează acordarea incompletă a termenului de preaviz. Potrivit dispoziţiilor art. 73 din C.C.M. al unităţii precum şi D. 2007-2010, termenul de preaviz este de care ar fi beneficiat contestatorul era de 20 de zile, iar acesta a beneficiat doar de 19 zile pentru că ziua în care se împlinea, era ziua a doua de S., fiind declarată zi nelucrătoare. Acest lucru a avut consecinţe negative asupra faptului că i-a fost redus timpul de cătare a unui nou loc de muncă cu o zi, a fost încălcat dreptul la un tratament egal faţă de alţi salariaţi din firmă, a pierdut o zi din vechimea în muncă, o zi în care s-ar fi aflat în şomaj, a pierdut posibilitatea legală de a primi ajutor social în caz de îmbolnăvire, a pierdut posibilitatea de a susţine propria familie prin acordarea unui ajutor material de către (...) E. în valoare de două salarii medii pe unitate, dacă ar fi survenit decesul său, în data de 9.06.2009.

O altă critică vizează tipul concedierii efectuate, ca fiind una colectivă şi una individuală. Din conţinutul planului de reorganizare al activităţii societăţii pentru perioada 1.04-30.06.2009 se arată că vor fi desfiinţate 51 de posturi, iar peste o lună unitatea emite lista nominală privind restructurarea personalului societăţii menţionându-se un nr. de 48 de persoane. Acest lucru atesta clar faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a recurge la o concediere colectivă şi nu individuală.

O a treia critică se referă la faptul că, concedierea efectuată de unitate, nu a avut o cauză reală, nu s-a făcut dovada cauzei care a dus la disponibilizări, iar instanţa, în lipsa probelor de la dosar, s-a limitat la preluarea afirmaţiilor făcute de unitate fără ca acestea să fie probate în vreun fel.

Examinând contestaţia în anulare, prin prisma criticilor invocate de contestator, instanţa reţine în fapt următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 708 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a, a fost admisă în parte contestaţia formulată de contestatorul E. J. în contradictoriu cu intimata (...) E. SRL şi pe cale de consecinţă;

A dispus anularea Dispoziţiei nr.68 emisă de intimată la data de 2 iunie 2009.

A dispus reintegrarea contestatorului în postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.

A obligat intimata la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi toate drepturile de care a fost lipsit contestatorul pe perioada dintre data concedierii, respectiv 9.06.2009 şi data reintegrării efective în postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.

A respins capătul de cerere privind anularea notificării de peaviz nr.1434 din 11 mai 2009.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta (...) E. SRL, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr.1557/2009 a Curţii de A P E L B R A Ş O V, a fost admis recursul declarat de recurenta (...) E. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 708/2009 a T r i b u n a l u l u i C o v a s n a, şi a fost modificată în tot această sentinţă în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul E. J..

S-a apreciat de către instanţa de recurs că criticile din recurs au fost întemeiate iar contestaţia a fost soluţionată greşit de către instanţa de fond.

Pentru a pronunţa astfel instanţa de recurs a reţinut că:

Obligaţia angajatorului de a propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, iar în lipsa acestora de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, invocată de contestator şi regăsită în analiza primelor două motive de recurs, este statuată expres în cazurile prevăzute de art. 64 alin. 1 şi 2 din Codul muncii, pentru următoarele situaţii prevăzute de art. 61 din acelaşi act normativ: se constată inaptitudinea fizică şi/ sau psihică a salariatului, ori salariatul nu corespunde profesional locului de muncă. Raportat la aceste dispoziţii, prima instanţă a recunoscut incidenţa prevederilor art. 74 din Codul muncii, conform cărora decizia de concediere trebuie să conţină, printre altele, lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, apreciind că în cazul contestatorului decizia atacată nu conţine asemenea menţiune. Concluzia instanţei este eronată, în condiţiile în care, astfel cu se poate constata din actele dosarului, decizia de concediere a intervenit la data de 02.06.2009, după trecerea a peste două luni de la data la care contestatorului i s-a oferit postul de gestionar în cadrul societăţii. Împrejurarea că faptic acest post ar fi fost ocupat, este o constatare personală a contestatorului, angajatorul având atributul exclusiv de a stabili persoana căreia îi revine postul pus la dispoziţie. În circumstanţele date, devine evident că intimatei nu îi incumba nici obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă.

Un alt considerent care a condus prima instanţă la anularea deciziei de concediere l-a constituit reţinerea naturii colective a concedierii, faţă de care societatea intimată avea obligaţia de stabilire a ordinii de priorităţi. Arată tribunalul în cadrul acestei analize că atragerea caracterului colectiv este dată de concedierea unui număr de 51 de salariaţi, conform planului de reorganizare de la fila 21 din dosarul instanţei de fond.

Şi din acest punct de vedere instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 68 din Codul muncii, care, în determinarea caracterului colectiv al concedierii stabileşte că aceasta presupune concedierea, într-o perioadă de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana salariatului, a unui număr de cel puţin 10% din salariaţi, dacă angajatorul care disponibilizează are încadraţi cel puţin 100 de salariaţi, dar u mai puţin de 300 de salariaţi.

Potrivit situaţiei privind personalul existent pe posturi la data de 03.02.2009 şi propunerile de reorganizare a activităţii intimatei, înscris depus în recurs, totalul personalului unităţii la data de 04.02.2009 era de 224 salariaţi. În prima etapă de concediere, la data de 11.03.2009, au fost disponibilizaţi 21 de salariaţi din totalul arătat mai sus, cea de a doua concediere intervenind la data de 12.05.2009, când au fost disponibilizaţi 17 salariaţi dintr-un număr total de 203 angajaţi. Aşadar, în speţă, nu este îndeplinită nici cerinţa termenului de concediere într-un interval de 30 de zile a personalului disponibilizat, după cum nici condiţia procentului de cel puţin 10% din personalul concediat pentru a reţine caracterul colectiv al concedierii.

În mod corespunzător, analiza dată de prima instanţă organigramelor şi situaţiei de personal prezentate de societatea intimată, nu conduc la concluzia că măsura concedierii contestatorului nu ar fi justificată. Se arată că această măsură trebuie să fie rezultatul unei cauze serioase, cerută de necesităţi obiective, respectiv dificultăţi economice, tehnologice. Or, tocmai aceste dificultăţi economice, determinate de lipsa de comenzi în profilul societăţii pentru perioada 01.03. – 30.06.2009, au justificat reducerea posturilor, astfel cum se poate constata din înscrisurile depuse şi la dosarul instanţei de recurs: organigrama departamentului logistică – din care rezultă desfiinţarea nu doar a numărului unor posturi ci chiar a unor servicii – situaţia personalului existent şi propunerile de reorganizare, lista nominală privind restructurarea personalului.

Economia considerentelor relevate pune în evidenţă faptul că măsura de concediere a contestatorului nu a avut un caracter colectiv, aceasta fiind luată pentru motive care nu ţin de persoana contestatorului.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, cererea este întemeiată în drept, potrivit precizării făcută de contestator în şedinţa publică din 22.02.2010, pe dispoziţiile art. 318 teza 1 din Cod procedură civilă respectiv pe faptul că hotărârea pronunţată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale.

Noţiunea de greşeală materială avută în vedere de legiuitor nu se confundă cu greşeala de judecată. Se poate vorbi despre greşeală materială în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 318 teza 1 din C o d u l d e procedură civilă decât dacă ne aflăm în prezenţa unor greşeli de fapt, şi nu a unei greşeli de judecată. Textul de lege se referă la greşeli în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, spre exemplu respingerea recursului ca tardiv formulat ori anularea lui ca netimbrat, deşi la dosar s-a făcut dovada că recursul a fost declarat în termen sau a fost timbrat.

Ori, toate motivele contestaţiei în anulare aşa cum au fost redactate de contestator, vizează numai aspecte care ţin de judecata recursului, pe care instanţa de recurs le-a analizat cu ocazia soluţionării acestuia, dar cu care contestatorul nu este de acord.

Pe această cale, nu pot fi remediate greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziţii legale.

Prin urmare, instanţa apreciază că cererea de contestaţie în anulare, nu este întemeiată, şi în consecinţă va fi respinsă în baza dispoziţiilor art. 318 teza I din C o d u l d e procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge contestaţia în anulare, formulată de contestatorul E. J., împotriva deciziei civile nr.1557/M/2009 a Curţii de A P E L B R A Ş O V.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.

Red.NG/4.03.2010

Tehnored.N.A. 08.03.2010- 4 ex.