Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 4886/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND

CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 7008 R

Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) A (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) D. (...)

GREFIER J. S. N.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul reclamant J. H. împotriva sentinţei civile nr.3604 din 29.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC S. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns recurentul reclamant J. H. prin avocat E. E. ce depune împuternicire avocaţială nr.(...) şi intimata pârâtă S.C. S. S.A. prin consilier juridic F. E. ce depune delegaţie la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei că intimata pârâtă a depus întâmpinare la dosar, prin serviciul registratură, la data de 13.10.2009, în dublu exemplar.

Curtea comunică recurentului reclamant un exemplar al întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra recursului.

Recurentul reclamant J. H., prin avocat, solicită în baza art.304 ind.1 Cod procedură civilă, admiterea recursului său astfel cum a fost formulat, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare, obligarea pârâtei SC S. SA la plata drepturilor băneşti compensatorii, conform dispoziţiilor art.64 pct.1 din contractul colectiv de muncă, având în vedere profitul societăţii. În contractul colectiv de muncă se stipulează că se vor plăti salarii brute, iar sarcina plăţii contribuţiilor la asigurările sociale revine angajatorului. Această plată a drepturilor băneşti nu este la latitudinea angajatorului, conform dispoziţiilor art.1010 coroborate cu prevederile art.978 din Codul civil, coroborate cu sintagma „se poate da”. Apreciază că această sintagmă semnifică lăsarea deciziei de acordare a sumelor cu titlu de compensaţii la latitudinea societăţii, după o analiză prealabilă a situaţiei financiare care în prezent este prosperă şi astfel cele 11 salarii compensatorii pot fi acordate salariatului.

Intimata pârâtă S.C. S. S.A., prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat. În cauza de faţă, situaţia financiară nu a permis plata drepturilor compensatorii, fiind îndeplinite dispoziţiile art.78 din contractul colectiv de muncă.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2009 pe rolul T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr.5019/3/LM/2009, reclamantul J. H. a chemat în judecată pârâta SC S. SA, solicitând anularea parţială a deciziei de concediere nr. 29/21.01.2009, obligarea pârâtei la plata unei compensaţii echivalentă cu 11 salarii de bază brute la nivelul salariului avut în luna premergătoare concedierii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr.3604 din 29.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul J. H. împotriva pârâtei SC S. SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că între părţi au existat raporturi de muncă, acestea încetând ca efect al deciziei nr.29/21.01.2009, emisă de pârâtă în baza art.65 alin.1 din Codul muncii. Prin art.7 din decizia de concediere angajatorul a recunoscut dreptul fostului salariat de a încasa o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna anterioară concedierii.

Pretenţia reclamantului de plată a compensaţiei cuvenită ca urmare a concedierii sale, la nivelul a încă unsprezece salarii de bază, întemeiată pe dispoziţiile contractului colectiv de muncă valabil la nivelul unităţii pârâte la data concedierii, a fost găsită neîntemeiată de tribunal.

Astfel, art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societăţii pârâte la data concedierii reclamantului prevede că, în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, individuale sau colective, angajatorul poate acorda, în funcţie de situaţia financiară, în cazul concedierilor colective, o compensaţie echivalentă cu douăsprezece salarii de bază brute din luna premergătoare concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.

S-a observat că, prin negocierea colectivă, părţile au prevăzut posibilitatea acordării compensaţiilor în cuantum de 12 salarii, în funcţie de situaţia financiară a întreprinderii, ceea ce este o condiţie potestativă simplă, valabilă atât în privinţa debitorului, cât şi în privinţa creditorului. Astfel, naşterea obligaţiei de plată a compensaţiilor depinde şi de un fapt exterior, situaţia financiară la momentul concedierii, şi nu exclusiv voinţei unei părţi. Ori, prin înscrisul depus la dosar, flux de numerar negativ, pârâta a dovedit că disponibilităţile băneşti nu au permis acordarea compensaţiei de 12 salarii brute, ci doar a unei compensaţii de un salariu lunar, prevăzută de art. 78 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul J. H. la data de 09.07.2009, înregistrat pe rolul Curţii de A p e l B u c u r e ş t i - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 21.07.2009 sub nr(...).

În motivarea recursului întemeiat în drept pe dispoziţiile art.304¹ C.pr.civ., recurentul reclamant a arătat că instanţa de fond greşit a apreciat că este neîntemeiată solicitarea cu privire la acordarea celor 11 salarii compensatorii, întrucât din interpretarea art.64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă rezultă că acordarea celor 12 salarii brute compensatorii, în situaţia concedierii colective, nu este o condiţie pur protestativă, ci o condiţionare a plăţii acestor compensaţii, în funcţie de situaţia financiară, mai ales că în materia dreptului muncii orice dispoziţie ambiguă în materie contractuală se interpretează în favoare angajatului, nu a angajatorului.

Aşadar, s-a susţinut că în ipoteza în care situaţia financiară a societăţii pârâte este favorabilă, plata compensaţiilor devine obligatorie pentru aceasta. Ori, din actele contabile depuse la dosar - extrasul din bilanţul contabil, reiese că în anul 2008 pârâta a înregistrat profit. Prin urmare, este întemeiată solicitarea de acordare a celor 11 salarii de bază brute, conform art.64 alin.1 lit.a din contractul colectiv de muncă este întemeiată, întrucât potrivit art.236 alin.4 Codul muncii "contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor", iar pârâta nu poate justifica nerespectarea art.64 alin.1 lit. a din contractul colectiv de muncă.

Consideră recurentul reclamant că în mod eronat s-a avut în vedere doar fluxul în numerar depus la dosar de către pârâtă, care nu reflectă în nici un caz situaţia financiară, ci doar lichidităţile firmei.

S-a învederat că instanţa de fond face aprecieri fără a avea nici o probă în acest sens, respectiv că reorganizarea societăţii a fost impusă de raţiuni economice şi tot din aceste considerente s-a acordat un singur salariu compensatoriu. Ori, motivul concedierii colective nu a fost bazat pe dificultăţi de natură economică, ci pe considerente organizatorice, astfel cum rezultă din adresa nr.47509/17.12.2008 comunicată reprezentaţilor salariaţilor.

La data de 13.10.2009, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea atacată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele invocate, după cum dispune art.304¹ Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Raporturile de muncă dintre părţi au încetat în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.68 lit. c din Codul muncii, prin concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării locului de muncă ocupat de acesta, determinată de reorganizarea activităţii angajatorului, în cadrul concedierii colective. La încetarea contractului individual de muncă s-a acordat salariatului o compensaţie la nivelul unui salariu de bază brut avut în luna premergătoare concedierii, în conformitate cu prevederile art. 78 alin. 1 şi 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007- 2010.

Curtea, în opinie majoritară, consideră greşită hotărârea recurată de respingere a plăţii compensaţiei cuvenită în cazul concedierilor colective la nivelul a 12 salarii de bază brute. Astfel, au fost interpretate greşit dispoziţiile art.64 din contractul colectiv de muncă valabil la nivelul societăţii angajatoare, conform cărora în situaţia concedierilor pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, angajatorul poate acorda, în funcţie de situaţia financiară, o compensaţie echivalentă cu douăsprezece salarii de bază din luna premergătoare concedierii.

Tribunalul a considerat că voinţa reală a părţilor nu a fost aceea ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligaţie a societăţii angajatoare, ci doar o opţiune, determinată de situaţia financiară. Dar, finalitatea clauzei contractuale şi scopul pentru care a fost negociată şi acceptată în contractul colectiv de muncă au fost de a fi aplicată şi nicidecum de a fi lăsată la latitudinea părţilor, astfel încât din diverse motive să se poată invoca neexecutarea acesteia.

Sintagma „angajatorul poate acorda, în funcţie de situaţia financiară, o compensaţie financiară” nu poate fi interpretată în sensul că plata acestor compensaţii ţine de voinţa exclusivă a angajatorului, acordarea compensaţiilor fiind condiţionată în speţă de situaţia financiară bună a societăţii, pentru că ar însemna că obligaţia angajatorului este afectată de o condiţie suspensivă pozitivă, potestativă simplă, în sensul dispoziţiilor art.1006 Cod civil.

Nu se poate reţine apărarea societăţii pârâte că plata compensaţiei în discuţie depinde de voinţa exclusivă a angajatorului, deoarece potrivit dispoziţiilor art.1010 Cod civil „obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativa din partea celui ce se obligă", iar în cazul în care condiţia potestativă este din partea debitorului, aceasta echivalează cu lipsa intenţiei de a se obliga.

Curtea consideră că angajatorul nu putea refuza executarea clauzei contractuale privind compensaţiile în cuantumul stabilit de art.64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, de vreme ce în cauză s-a realizat condiţia potestativă simplă de care depindea naşterea dreptului salariaţilor concediaţi la încasarea plăţilor compensatorii, fiind bună situaţia financiară a societăţii.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei de concediere, cât şi din răspunsul dat de patronat reprezentanţilor salariaţilor prin adresa nr.(...)/17.12.2008, motivul real al concedierii salariaţilor nu a fost determinat de dificultăţi economice, ci de reorganizarea efectivă a activităţii societăţii, hotărâtă de Adunarea generală ordinară a acţionarilor, care a aprobat structura organizatorică a societăţii şi numărul maxim de personal la 330 salariaţi, astfel încât la nivelul societăţii să existe structuri flexibile, adaptate nevoilor reale ale societăţii, de natură să eficientizeze structural activitatea acesteia, în condiţiile menţinerii competitivităţii societăţii.

Prin urmare, în condiţiile în care disponibilizările efectuate de către pârâtă nu au avut drept cauză dificultăţi de natură economică, ci doar raţiuni organizatorice, se poate reţine că plata compensaţiilor pretinse prin acţiunea dedusă judecăţii nu reprezintă o facultate a angajatorului, ci o obligaţie impusă de lege şi de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.

G. de numerar depus de către pârâtă la dosar probează doar lichidităţile societăţii, iar nu şi împrejurarea că angajatorul are dificultăţi economice care să justifice refuzul acestuia de executare a clauzei contractuale şi implicit acordarea plăţilor compensatorii negociate în cuantumul prevăzut de art. 64 din contractul colectiv de muncă.

Având în vedere bilanţul contabil al societăţii care dovedeşte obţinerea profitului de către aceasta în anul în care a avut loc concedierea colectivă, precum şi prevederile art.80 alin.3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pentru anii 2007-2010, art.241 alin.1 lit. d), art.243 din Codul muncii şi art.30 din Legea nr.130/1996, privind obligativitatea executării contractului colectiv de muncă, Curtea reţine că, în speţă, angajatorul a refuzat fără temei legal executarea clauzei contractuale referitoare la compensaţiile pretinse prin acţiunea dedusă judecăţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 C.pr.civ, Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa civilă recurată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantului 11 salarii compensatorii la concediere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate.

Admite recursul formulat de recurentul reclamant J. H. împotriva sentinţei civile nr.3604 din 29.04.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC S. SA.

Modifică în tot sentinţa recurată în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantului 11 salarii compensatorii la concediere în baza art.64 din contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 30.11.2009.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR

G. E. B. D. E.

GREFIER

J. S. N.

Red./ tehn. C.A.B./21.12.2009

T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i

Judecători Dalina.P.; B. U.

Cu opinia separată a domnului judecător E. A D. în sensul respingerii recursului ca nefondat pentru următoarele considerente:

Din dispoziţiile art. 64 al Contractului colectiv de munca încheiat la nivelul S.C. S. SA rezulta ca acordarea compensaţiilor nu este o obligaţie a angajatorului ci doar o posibilitate, cu care salariaţii au fost de acord la data negocierii contractului colectiv de munca la nivelul societăţii, când s-au stabilit clauzele acestuia.

Părţile au convenit mai multe clauze similare - clauza privind acordarea tichetelor de masa, acordarea primei de vacanta, a drepturilor băneşti in cazul unor evenimente in viata si familia salariatului.

Formularea rezultata din negocieri este diferita de cea cuprinsa in art. 78 din Contractul colectiv de munca la nivel naţional pentru anii 2007-2010, unde se foloseşte un verb imperativ „vor acorda” compensaţii de cel puţin un salariu lunar.

Faptul ca, la nivelul S.C. S. SA, contractul colectiv de munca nu cuprinde o astfel de cauza este explicabil si prin atitudinea salariaţilor, ai căror reprezentanţi au acceptat o prevedere incerta.

Acordarea a 12 salarii brute, în cazul concedierilor ce nu ţin de persoana salariatului, nu este astfel o obligaţie a angajatorului, ci o facultate, salariaţii fiind de acord cu această prevedere la momentul negocierii contractului.

Nu se poate retine existenta unei condiţii pur potestative. Condiţia potestativă este aceea a cărei realizare depinde de voinţa uneia din părţile raportului obligaţional (art. 1006 Cod civil). Ea este condiţie pur potestativă atunci când realizarea evenimentului depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi. Obligaţia sub condiţie potestativă pură suspensivă din partea debitorului este nulă (art. 1010 Cod civil).

Dacă voinţa contractanţilor ar fi fost ca plata sumelor compensatorii să constituie o obligaţie a societăţii angajatoare, ar fi menţionat acest lucru în mod expres, căci există în cuprinsul contractului clauze în care se stipulează expres obligaţii stabilite în sarcina angajatorului, prin folosirea unor termeni precum „obligaţia de a plăti" (art.65 alin.3) sau „salariaţii vor primi din partea angajatorului" (art.66).

Plata acestor salarii este condiţionată de situaţia financiară a societăţii, neputându-se prezuma ca administratorii acesteia o vor gera dezastruos numai pentru a nu achita salarii compensatorii.

Recurentul-reclamant susţine ca, dacă situaţia financiară a societăţii pârâte este favorabilă, atunci plata compensaţiilor devine obligatorie pentru aceasta.

T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i retine ca la nivelul pârâtei a avut loc o reorganizare a societăţii, prin care a fost aprobat numărul maxim de salariaţi la 330, cu consecinţa desfiinţării unui număr de 129 de locuri de muncă. Această reorganizare a fost impusă de raţiuni economice şi tot din aceleaşi raţiuni s-a luat decizia de a se acorda doar un salariu compensatoriu persoanelor cărora le-au încetat contractele individuale de muncă, în caz contrar societatea fiind pusă în situaţia de a nu avea posibilitatea de a achita salariile persoanelor rămase angajate.

Din situaţia fluxului de numerar prezentat de S. SA, pentru perioada septembrie 2008 - august 2009, rezulta veniturile si obligaţiile de plata, faptul ca din luna decembrie 2008 societatea este in deficit, chiar daca s-a înregistrat un profit în cuantum de aproximativ şase milioane de euro, pentru întreg anul 2008. Spre sfârşitul anului 2008 profitul a fost unul diminuat fata de cel programat, in raport de criza economica mondiala, neputându-se achita aceste sume, prin prisma situaţiei imediat viitoare a societăţii comerciale.

Motivarea acesteia este justificata, căci acordarea compensaţiilor la nivelul a douăsprezece salarii, recurentului cat si altor persoane concediate, ar fi dus societatea in imposibilitate de plata a creditorilor privilegiaţi - salariaţii ramaşi, atât timp cat sursa de plata o constituie fondul de salarii.

Este de necontestat că reclamantul se află într-o situaţie regretabilă produsă ca urmare a concedierii sale, fiind lipsit pe viitor de aceste venituri, însă în contextul oferit de contractul colectiv de muncă instanţa nu poate stabili dacă societatea dispune de posibilităţi financiare astfel încât să plătească acele compensaţii, în condiţiile în care nu există stabilite criterii în funcţie de care să se determine situaţia financiară a societăţii care să permită plata sumelor. Simplul fapt că societatea nu a înregistrat pierderi în perioada anterioară concedierii nu poate însemna că activitatea ulterioară nu i-ar putea fi perturbată prin plata compensaţiilor, ţinând seama de faptul că a avut loc o concediere colectivă, numărul salariaţilor concediaţi fiind considerabil. Acesta este motivul pentru care negocierea s-a purtat asupra posibilităţii societăţii de a plăti compensaţiile, lăsându-i angajatorului latitudinea de a aprecia asupra modului în care ar dispune de resurse financiare pentru a acorda cele douăsprezece salarii compensatorii tuturor salariaţilor supuşi concedierii colective, astfel încât să nu-i fie perturbată activitatea.

PREŞEDINTE,

D. A E.