R O M Â N I A CURTEA DE A P E L A L B A I U L I A SECŢIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.443/2009 Şedinţa publică din 16 Aprilie 2009 Completul compus din: PREŞEDINTE :(...) (...) – preşedintele Curţii de Apel (...) (...) - preşedinte secţie (...) (...) - judecător (...) (...) -grefier Pe rol se află pronunţarea asupra recursului declarat de reclamantul D. G, împotriva sentinţei civile 1142/2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) . N. dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 13 aprile 2009, ce face parte integrantă din prezenta decizie. CURTEA DE APEL, Deliberând asupra recursului civil de faţă; Constată că prin contestaţia înregistrată la data de 19.12.2007 la T r i b u n a l u l O l t şi strămutată la T r i b u n a l u l S i b i u prin Încheierea nr. 4565/04.07.2008 a Î.C.C.J., contestatorul D. G a solicitat în contradictoriu cu intimata S.C.E. T. S.A. anularea deciziei de concediere nr. 71/21.11.2007 emisă de consiliul de administraţie al societăţii intimate; reintegrarea sa în funcţia de director comercial şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data de 19.12.2007. În motivarea contestaţiei sale contestatorul arată că a deţinut funcţia de administrator al societăţii în baza Hotărârii A.G.A. nr. 4/15.04.2000, iar prin hotărârea A.G.A nr. 5/04.06.2007 a fost revocat din această funcţie. Anterior a deţinut funcţia de director comercial, iar la revocarea din funcţia de administrator susţine că i se cuvenea de drept postul de director comercial conform dispoziţiilor art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990 şi nu postul de inginer horticol la ferma P. pe care i l-a oferit societatea intimată; acest post nefiind corespunzător competenţelor sale prin locul, felul muncii şi salariul mult inferior faţă de postul deţinut de director comercial, aşa încât a înţeles să-l refuze motivat prin adresa nr. 2416/12.10.2007. Arată că imposibilitatea oferirii postului de director comercial justificată de intimată prin inexistenţa acestuia în organigrama actuală, aprobată în şedinţa Consiliului de Administraţie din data de 08.03.2007, nu poate fi avută în vedere, întrucât deşi a participat la acea şedinţă nu a fost de acord cu nouă organigramă, aducând la cunoştinţă în scris nelegalitatea desfiinţării unui post care a fost suspendat în baza art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990. Precizează că şi postul de inginer oferit era inexistent în această organigramă şi fiind inferior în ce priveşte salarizarea, locul şi felul muncii, ar fi atras modificarea unilaterală a contractului de muncă. Invocă dispoziţiile art.19 alin.3 din C.C.M care prevăd interdicţia desfacerii unilaterale a contractului individual de muncă ca urmare a refuzului salariatului de a accepta modificarea unilaterală a contractului, în cazul în care se modifică felul, locul de muncă şi atribuţiile salariatului. De asemenea susţine că s-au ignorat şi dispoziţiile art.65 alin.2 din Legea nr. 53/2003 care prevăd posibilitatea concedierii în temeiul art.65 alin.1 doar în cazul desfiinţări locului de muncă, desfiinţare care trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Ori, în cazul său, motivul real al concedierii constă în neînţelegerile intervenite cu patronul şi nu dintr-un interes legitim al angajatorului. În drept: art.283 alin.1 lit b din Legea nr.53/2003. În probaţiune s-a depus decizia atacată şi înscrisuri. Pârâta S.C.E. T. S.A. a depus întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei ca temeinică şi legală. Prin sentinţa civilă nr. 1142/09.12.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...) s-a respins contestaţia formulată de contestatorul D. G în contradictoriu cu intimata S.C.E. T. S.A. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că în cauză, s-a dovedit desfiinţarea efectivă a funcţiei de director comercial şi că această desfiinţare a avut o cauză reală şi serioasă ca urmare a dificultăţilor economice şi a reorganizării activităţii. Se reţine de asemenea, că societatea intimată şi-a manifestat disponibilitatea menţinerii raporturilor de muncă, prin aprobarea şi acordarea unui post de inginer horticol conform profesiei contestatorului, iar faptul că nu i s-a oferit o funcţie de conducere nu denotă reaua credinţă a societăţii, odată ce nu s-a dovedit că la momentul respectiv era vacantă o asemenea funcţie. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, contestatorul D. G, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii în întregime a contestaţiei aşa cum a fost formulată, iar pe cale de consecinţă anularea deciziei de concediere nr.71/21.11.2007, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior, aceea de director comercial, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, începând cu data de 19.12.2007; cu cheltuieli de judecată în ambele instanţe, constând în onorariu de avocat. În dezvoltarea motivelor de recurs şi în concluziile scrise depuse la dosar se arată că instanţa de fond în mod greşit a respins contestaţia formulată atâta timp cât din toate probele dosarului rezultă că decizia este nelegală, deoarece la încetarea mandatului de administrator i se cuvenea de drept postul deţinut anterior, respectiv acela de director comercial care a fost suspendat în temeiul art.137 alin.3 din Legea nr. 31/1990 pe perioada exercitării mandatului de administrator, iar societatea intimată i-a oferit un post inexistent în organigramă, care nu corespunde competenţelor sale, cu un salariu mult diminuat faţă de cel anterior. Se susţine că pârâta a ignorat şi dispoziţiile art.65 alin.2 din Legea nr. 53/2003 care prevăd posibilitatea concedierii în temeiul dispoz. art.65 alin.1 doar în cazul desfiinţării locului de muncă, desfiinţare care trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reala şi serioasă, ori în speţa de faţă, în preambulul deciziei de concediere nu se face amintire despre aceste aspecte şi nici nu există vreo dovadă în acest sens. În drept art.304 pct.9, art.65, 283 Codul muncii, art.137 indice 1 alin.3 din legea nr.31/1990. Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de intimata S.C.E. T. S.A. se solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei tribunalului ca fiind legală şi temeinică; obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată; arătând că a dovedit faptul că desfiinţarea funcţiei de director comercial a fost efectivă ca urmare a dificultăţilor economice şi a reorganizării activităţii, având o cauză reală şi serioasă. CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform cerinţelor art. 304 indice 1 cod procedură civilă, în limitele statuate de art.306 alin.2 cod procedură civilă, reţine următoarele: Recursul este nefondat. Potrivit art. 65 alin.1 Codul muncii „concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii.” A.2 al aceluiaşi text de lege prevede că ” desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin.1”. În, speţă, prin decizia nr.71/21.11.2007 emisă de intimată s-a dispus concedierea contestatorului D. G, în baza art.65 alin.1 Codul muncii, motivându-se, în preambulul acestei decizii desfiinţarea postului de director comercial şi refuzul contestatorului de a ocupa postul oferit de societate de inginer horticol.(f.8). Această decizie cuprinde menţiunile obligatorii prev. de art.65 alin.1 şi 2, art 74 c.muncii, respectiv: motivarea în fapt a concedierii (desfiinţarea postului de director comercial conform deciziei Consiliului de Administraţie nr.4 din 08.03.2007), temeiul de drept al concedierii (art.65 alin.1 Codul muncii), oferirea unui post corespunzător pregătirii profesionale şi refuzul contestatorului de a ocupa acest post. În ce priveşte temeinicia deciziei de concediere, curtea reţine că desfiinţarea postului de director comercial a fost reală şi serioasă, câtă vreme în organigrama şi statul de funcţiuni ale societăţii întocmite ulterior emiterii deciziei contestate nu mai există acest post de director comercial (f.21), în acest mod intimata urmărind eficientizarea activităţii societăţii, fiind justificată pe nevoia imperativă a restructurări sectorului viticol-în acest sens Decizia Consiliului de Administraţie nr.4/08.03.3007, procesul verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie din 08.03.2007, nota nr.407/16.02.2007; organigrama societăţi (f.52, 14); celelalte înscrisuri depuse-f.62-91. Este nefondată critica recurentului, cu trimitere la art.137 alin.3 din Legea nr.31/1990 deoarece aşa cum, în mod judicios prima instanţă a reţinut, acest text de lege se referă la suspendarea contractului individual de muncă, cea ce nu împiedică desfiinţarea locului de muncă atâta vreme cât această măsură este justificată legal, ca şi în cazul dat . Aşa dar, în contextul în care, acest post a fost desfiinţat anterior datei încetării mandatului de administrator al societăţii ( contestatorul fiind revocat prin hotărârea AGOA SC E. T. SA, nr. 5/4.06.2007 confirmată prin sentinţa civilă nr. 23/CC/16.04.2008 a T r i b u n a l u l u i B r a ş o v-f.28-33); angajatorul a oferit recurentului contestator, conform adresei nr. 2549/19.10.2007 (f.107-108) alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională-inginer horticol; refuzat de contestator( adresa nr. 2949/12.10.2007-f.111); decizia de concediere este legală şi temeinică. Susţinerile recurentului vizând concedierea sa pentru alte motive decât reducerea efectivă a postului şi inexistenţa cauzei reale şi serioasă sunt nedovedite; dimpotrivă deşi art.64 alin.1 Codul muncii prevede obligaţia angajatorului de a oferi un alt loc de muncă vacant în unitate, doar în cazul concedierii pentru motivele prev. de art.61 lit.c şi d din cod şi se referă la un loc de muncă compatibil cu pregătirea profesională, în speţă, intimata a înţeles să continue raportul de muncă, oferindu-i contestatorului, aşa cum s-a reţinut mai sus un post corespunzător pregătirii sale profesionale. Refuzul contestatorului de a primi acest post pe motivul diminuării salariului, a justificat emiterea deciziei de concediere, întemeiată juridic pe dispoziţiile art.65 C.N., atâta vreme cât au fost îndeplinite cerinţele reţinute în acest text de lege. Faţă de cele ce preced, curtea, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o interpretare şi aplicare corectă a legii la probele dosarului, neregăsindu-ne în nici unul din cazurile de casare sau modificare a hotărârii expres şi limitativ prev. de legiuitor în conţinutul art. 304 punct.1-9 cod procedură civil, în conformitate cu art. 312 alin.1 cod procedură civilă, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999 va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită de către contestator. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul D. G împotriva sentinţei civile nr.1142/09.12.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l S i b i u în dosar nr(...). (continuare decizie civilă nr.443/2009) Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 16 Aprilie 2009. Preşedinte, Judecător, Judecător, (...) (...) (...) (...) (...) (...) Grefier, (...) (...)
Toate spetele
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 443/2009 din data 2009-04-16
Pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia