Cabinet avocat Dreptul muncii

(Număr în format vechi 837/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3650R

Şedinţa publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE – (...) (...) I

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) H.

GREFIER – E. N.

Pe rol judecarea cauzei privind recursurile formulate de recurentul-contestator T. N. şi de recurenta-intimată S.C. "T. J." - S.A. împotriva sentinţei civile nr.7246 din 20.11.2008 şi împotriva încheierii din 03.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008, având ca obiect-contestaţie decizie de concediere şi recurs .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta-intimata prin consilier juridic D. C G. ce depune delegaţie la dosar , lipsind recurentul-contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Se învederează faptul că la dosar recurenta-intimata a depus prin serviciul registratură la data de 15.05.2009 întâmpinare şi set înscrisuri în 2 exemplare.

La interpelarea curţii, recurenta-intimată prin consilier juridic arată că înscrisurile ce însoţesc întâmpinarea sunt depuse în combaterea acordării daunelor morale, acestea nefiind prevăzute în cuprinsul contractului individual de muncă şi nici în cel colectiv.

Recurenta-intimată , prin consilier juridic, depune practică judiciară printre care şi sentinţa civilă nr.7677/2008.

Curtea, deliberând, încuviinţează pentru recurenta-intimată proba cu înscrisurle depuse.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susţinerea şi combaterea motivelor de recurs.

Recurenta-intimată prin consilier juridic solicită admiterea recursului său astfel cum a fost formulat şi motivat şi respingerea recursului formulat de recurentul contestator pentru motivele arătate în întâmpinare.

C U R T E A

Asupra recursurilor civile de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.7246/20.11.2008, pronunţată în dosarul nr(...), T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a respins excepţia prematuritatii invocată de intimată, ca nefondată.

A admis în parte contestaţia formulată de contestatorul T. N., în contradictoriu cu intimata SC T. J. SA cu sediul în B.

A anulat decizia nr.25/04.06.2008 emisă de intimată.

A obligat intimata la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la momentul angajării în iulie 2008.

A respins celelalte cereri ca nefondate.

A respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată ca nefondată

Prin încheierea de şedinţă din 3.11.2008 prima instanţă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată împotriva înştiinţării de preaviz invocate de către intimată, apreciind că actul contestat reprezintă o decizie de concediere iar nu un preaviz.

Pentru a pronunţa sentinţa recurată instanţa de fond a reţinut că intre contestator si intimata există raporturi juridice de drept al muncii, contestatorul ocupând postul de sef de şantier.

Prin decizia nr. 25/22 mai 2008 intimata a stabilit ca incepand cu data de 05.06.2008 contestatorul se afla in preavizul de 20 de zile lucratoare dupa expirarea căruia , la data de 03.07.2008, contractul sau de munca va inceta, motivul indicat fiind restrângerea activităţii incepand cu data de 01.07.2008. Se mai precizează ca societatea nu dispune de locuri vacante compatibile cu pregătirea sa profesionala.

Cat priveşte excepţia prematuritatii invocata de intimata, s-a reţinut ca salariatul are dreptul de a contesta orice măsura luata de angajator in legătura cu executarea contractului sau de munca, in termenul de 30 de zile calendaristice de la data comunicării acesteia, cf. art. 283 lit a Codul muncii. O astfel de decizie este si cea contestata prin prezenta, neputand fi reţinuta lipsa unui interes actual, in condiţiile in care actul primit de contestator se intitulează decizie, are un conţinut ce nu poate fi asimilat unui simplu preaviz.

Pe fond, tribunalul a constatat ca decizia îndeplineşte condiţiile de forma impusa de lege, cuprinzând menţiunile prev. de art. 74 Codul muncii. Susţinerea contestatorului in sensul ca nu sunt inserate toate menţiunile prev. de art. 62 alin 2 Codul muncii nu este întemeiata, având in vedere ca acest text este cuprins in secţiunea privind concedierea salariatului pentru motive ce tin de persoana salariatului , in timp ce in cauza este vorba de concediere care nu tine de persoana salariatului.

Angajatorul a comunicat salariatului ca nu exista locuri de munca disponibile compatibile cu pregătirea sa profesionala , aceasta cerinţa rezultând din aplicarea corespunzătoare a art. 64 Codul muncii, la care art. 74 lit d face in mod expres trimitere, astfel incat si acest motiv de nulitate este nefondat..

Potrivit art 65 Codul muncii, "concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă, dintre cele prevăzute la alin. (1)".

Tribunalul a considerat ca apărările contestatorului sub acest aspect sunt intemeiate. Astfel, prin procesul verbal al şedinţei Consiliului de administraţie din data de 22 mai 2008 s-au avut in vedere următoarele: asigurarea creşterii salariale in anul 2008 cu 30% G. de anul 2007, realizabila in 2 etape, valoarea de producţie realizata pe primele 4 luni ale anului 2008, finalizarea şantierului Centrul informatic BRD in luna februarie 2008, raportul dintre personalul muncitor si personalul de conducere. Diminuarea producţiei G. de anul 2007 a făcut ca majorările salariale sa devină mai greu se suportat, se mai arata in procesul verbal mai sus menţionat, iar aparatul tehnic este supradimensionat G. de numărul de muncitori direct productivi, astfel incat se impune reducerea cheltuielilor de salarizare cu prima categorie de personal. Printre propunerile care au fost făcute in vederea îmbunătăţirii situaţiei, a fost reţinuta desfiinţarea unor locuri de munca.

Desfiinţarea postului de sef de şantier al contestatorului a fost motivata de faptul ca şantierul pe care îl conducea a fost finalizat in februarie 2008 .

S-a constatat ca justificările enumerate in procesul verbal din 22 mai 2008 nu pot reprezenta o cauza reala si serioasa a reorganizării , asa cum impune art. 65 alin 2 Codul muncii.

Anagajatorul invoca in motivarea reorganizării indeplinirea unor obligaţii contractuala asumate G. de salariaţii T., si anume majorările salariale , sau mai exact, imposibilitatea indeplinirii acestor obligaţii, acesta fiind principalul aspect pe care s-a pus accentul in discutarea reorganizării, asa cum reiese din cuprinsul procesului verbal .

Existenta unui aparat tehnic de conducere supradimensionat a fost de asemenea raportata la cheltuielile necesare pentru salarizarea acestei categorii de personal, iar nu in scopul unei reale restructurării a acesteia pentru eficientizarea acitivitatii. De altfel, reducerea nu este semnificativa in raport cu personalul muncitor direct productiv, asa cum susţine intimata, compararea celor doua procente fiind edificatoare in acest sens.

Desi in cuprinsul deciziei se menţionează restrângerea activităţii, in cuprinsul procesului verbal nu se face vreo referire la aceasta împrejurare, din contra, muncitorii urmau sa fie repartizaţi pe alte şantiere .

G. de acestea, tribunalul a apreciat ca nu sunt indeplinite condiţiile art. 65 alin 2 Codul muncii, decizia fiind nula.

In baza art. 76 si art. 78 alin 1 Codul muncii, a obligat intimata la plata unei despaguiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celalate drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la data angajării in alta unitate, in luna iulie 2008, astfel cum acesta a recunoscut la interogatoriu.

In privinţa cererii de plata a sumei de 38.000 lei pana la data pensionarii, instanţa a apreciat că este nefondata deoarece plata drepturilor salariale este datorata numai in baza raporturilor de munca, in speţa acestea nemaiexistand pentru viitor, contestatorul nesolicitand reintegrarea si devenind salariatul altui angajator. Nu exista vreun temei pentru plata acestor drepturi salariale pentru perioada menţionata de contestator, cu atat mai mult cu cat obţine venituri din salarii.

In legătura cu despăgubirile pentru prejudiciul moral, a constatat ca potrivit art. 269 alin 1 Codul muncii, salariatul poate solicita obligarea angajatorului si acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din cauza conduitei culpabile a angajatorului . Pentru angajarea răspunderii intimatei, contestatorul are obligaţia de a face dovada anumitor condiţii, si anume fapta ilicita, prejudiciul ,raportul de cauzalitate, culpa angajatorului. Contestatorul nu a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral , iar anularea deciziei reprezintă restabilirea legalităţii si o reparaţie rezonabila pentru contestator.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă excepţia prematuritatii ca neîntemeiata, a fost admisa in parte contestaţia in sensul celor de mai sus.

A fost respinsă cererea privind cheltuielile de judecata solicitate de contestator, intrucat nu s-a făcut dovada efectuării acestora.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal au formulat recursuri motivate reclamantul şi pârâta .

Recurenta pârâtă, întemeindu-se pe dispoziţiile art.304 pct.8 Cod pr.civilă, a criticat sentinţa şi încheierea de şedinţă din data de 3.11.2008 ca netemeinice şi nelegale , susţinând că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art.304 pct.8 C.pr.civ).

În fapt, în aplicarea dispoziţiilor art. 73(1) din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 74(2) din C.C.M. unic la nivel naţional pe anii 2007 - 2010, care stabileşte o durată a preavizului de 20 zile lucrătoare, S.C."T. J." - SA a emis o înştiinţare de preaviz, sub forma deciziei nr. 25 din 04.06.2008, prin care contestatorul, şef de şantier în cadrul s.c."T. J. - SA - Sucursala Grup Instalaţii Montaj", a fost preavizat cu 20 zile lucrătoare începând cu data de 05.06.2008, urmând ca la expirarea perioadei de preaviz contractul său de muncă cu unitatea să înceteze.

Prin decizia amintită, unitatea a stabilit, durata preavizului şi dreptul salariatului de a absenta 4 ore pe zi de la programul unităţii pentru a-şi căuta un loc de muncă şi i s-a adus la cunoştinţa salariatului că societatea nu dispune de locuri de muncă vacante spre a-i fi oferite şi că va întreprinde demersuri pe lângă Agenţia locală de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii sale.

Decizia nr. 25 din 04.06.2008 conţinând înştiinţarea de preaviz a fost comunicată contestatorului data de 05.06.2008, sub semnătură; după expirarea perioadei de preaviz (03.07.2008) societatea a emis decizia de concediere nr. 30 din 04.07.2008 care a fost comunicată contestatorului prin executor judecătoresc, la data de 14.07.2008.

Reclamantul a contestat atât decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 soluţionată prin sentinţa civilă recurată cât şi decizia de concediere nr.30 din 04.07.2008, care a făcut obiectul dosarului nr(...) al T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i Secţia a VIII - a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr. 7677 din 10.12.2008 în sensul respingerii contestaţiei ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunţată în cauza este nelegală şi netemeinică întrucât deşi instanţa a avut la dispoziţie ambele decizii emise de unitate în legătură cu reclamantul - atât decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 cât şi decizia de concediere nr. 30 din 04.07.2008 - fapt ce îi permitea să constate că acestea au conţinut diferit, fiind neîndoielnic înţelesul fiecăreia dintre ele, cu toate acestea, instanţa a schimbat natura actului dedus judecăţii şi a considerat decizia de preaviz nr. 25 din 04.06.2008 ca o decizie de concediere propriu-zisă.

Nici faptul că cele două contestaţii formulate de reclamant au conţinut aproape identic (referindu-se la situaţia concedierii) deşi se referă la decizii diferite emise de societate (depuse la dosarul cauzei) nu a avut nici o semnificaţie pentru instanţă, aceasta reţinând aceleaşi motive atât pentru respingerea unei contestaţii la o decizie de preaviz cât şi a unei contestaţii la o decizie de concediere . Astfel, concomitent cu contestaţia la decizia de preaviz formulată de contestator, instanţa a fost sesizată şi cu soluţionarea contestaţiei formulate de un alt salariat al s.c."T. J." - SA (N. J.), concediat în acelaşi timp şi aceleaşi condiţii cu reclamantul. Ambele contestaţii au fost soluţionate în aceiaşi zi(20.11.2008),din lectura sentinţelor pronunţate în cele două cauze, reiese că motivele reţinute de instanţă pentru luarea hotărârilor sunt extrem de asemănătoare (identice aproape) deşi speţele sunt diferite.

Interpretând în mod greşit natura actului juridic dedus judecăţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică obligând societatea la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii până la momentul angajării în iulie 2008 însă Decizia nr. 25 din 04.06.2008 nu prevede o astfel de dată, şi nici nu are cum să o prevadă, nedând o decizie de concediere ci doar o înştiinţare de preaviz. Faptul că în înştiinţarea de preaviz s-a prevăzut că la expirarea acestuia contractul de muncă urmează să înceteze, nu înseamnă că raporturile de muncă încetează automat; încetarea raporturilor de muncă trebuie constatată printr-o decizie emisă de angajator în mod expres ,toate aceste elemente sunt conţinute, cum este şi firesc, în decizia de concediere a contestatorului, respectiv decizia nr. 30 din 04.07.2008 .

Pe fondul cauzei, instanţa face o interpretare greşită a situaţiei de fapt şi o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 65(2) din Codul muncii reţinând că motivul principal al reorganizării ar fi fost imposibilitatea îndeplinirii, de către angajator, a programului de majorării salariale pe anul 2008, fapt ce ar fi determinat desfiinţarea unor posturi de conducere din structura sucursalei, printre care şi cel ocupat de contestator. In acelaşi timp, instanţa ignoră un aspect esenţial al disponibilizării contestatorului şi anume faptul că şantierul condus de acesta fusese desfiinţat încă din februarie 2008,ca urmare a finalizării obiectivului pentru care şantierul fusese înfiinţat (respectiv Centrul Informatic BRD). Acest aspect rezultă din cuprinsul procesului verbal încheiat în şedinţa Consiliului de Administraţie al societăţii din data de 22.05.2008, ca şi celelalte motive reale care au stat la baza măsurii dispuse de societate şi anume:- în perioada analizată, sucursala a realizat o producţie medie lunară mult inferioară celei preconizate;-măsura luată de societate este pe deplin justificată, având ca scop rentabilizarea activităţii de producţie şi micşorarea costurilor de producţie, condiţie sine qua non pentru existenţa şi funcţionarea societăţii;- această măsură a fost fundamentată pe necesitatea obiectivă a reorganizării şi este efectivă, posturile în discuţie fiind suprimate din structura societăţii (aşa cum rezultă din organigrama depusă la dosarul cauzei).

Considerentele mai sus arătate reprezintă cauza reală şi serioasă a reorganizării, aşa cum impune art.65 al 2 din Codul muncii, măsura dispusă de unitate fiind legală şi temeinică.

Prin recursul formulat împotriva încheierii de şedinţă din 03.11.2008 recurenta a arătat că în conformitate cu dispoziţiile art.73(l) din Codul muncii, persoanele concediate în temeiul art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare, în practică, acordarea preavizului legal se poate face fie concomitent cu aducerea la cunoştinţă a dispoziţiei ce cuprinde măsura desfacerii contractului individual de muncă şi motivele acestuia ,fie printr-o înştiinţare prealabilă, aducându-i-se la cunoştinţă că la o dată ulterioară urmează să se dispună desfacerea contractului său de muncă pentru vreunul dintre motivele prevăzute de Codul muncii, în acest caz, înştiinţarea nu reprezintă o măsură de natură să modifice condiţiile de încheiere sau executare a contractului individual de muncă ori să determine, în sine, încetarea raportului de muncă şi prin urmare, nu poate da naştere unui litigiu de muncă, în sensul art. 283 lit."a" din Codul muncii. Legea română nu care nu constituie nici o îngrădire în exercitarea dreptului la muncă, a dreptului de alegere a profesiei şi a locului de muncă şi a dreptului la protecţia socială a muncii. Dacă măsura dispusă este sau nu legală şi temeinică constituie probleme de fapt şi de drept a căror stabilire cade în competenţa instanţelor de judecată sesizate cu soluţionarea litigiului de muncă izvorât din măsura efectivă de desfacere a contractului de muncă. În speţă, acordarea preavizului s-a efectuat în cea de a doua modalitate, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie contestaţia formulată împotriva înştiinţării de preaviz este lipsită de orice temei legal, fiind, pentru considerentele mai sus arătate, inadmisibilă.

Instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la termenul de judecată din 03.11.2008, reţinând că „actul contestat este considerat decizie de concediere şi nu preaviz", o atare motivare echivalează, în opinia recurentei cu o lipsă de motivare, putând fi interpretată de asemeni ca o antepronunţare.

La rândul său recurentul reclamant a susţinut că aşa cum rezulta si din conţinutul încheierii de şedinţa de 17.11.2008 prin care s-a dispus amânarea pronunţării hotărârii, instanţa a reţinut in mod greşit obiectul cererii ca fiind "obligarea intimatei la plata sumei de 88.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale egale cu salariile (...) de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii si pana la momentul angajării in iulie 2008 si morale"

Astfel cum rezulta din analiza contestaţiei ce reprezintă cererea introductiva s-a solicitat iniţial, pe langa anularea deciziei contestate, si obligarea T. J. SA la plata sumei de 38.000 lei cu titlu de despăgubiri reprezentand salariul datorat de angajator pentru o perioada de 1 an de zile, timp ramas pana la pensionarea recuerntului. Ulterior, la termenul din 08.09.2008, s-a formulat o cerere de indreptare a erorii materiale prin care se arăta faptul ca sintagma "timp rămas pana la pensionarea subsemnatului" era rezultatul unei greşeli materiale, solicitând totodată sa nu U. seama de aceasta la momentul soluţionării cauzei. Cu toate acestea, asa cum rezulta din conţinutul hotărârii atacate, instanţa nu numai ca a ignorat aceasta cerere dar a si motivat respingerea acestui capăt de cerere cu argumente referitoare la perioada rămasa pana la pensionarea recurentului.

De asemenea, la solicitarea instanţei, s-a mai formulat o cerere precizatoare a perioadei pentru care s-a solicitat acordarea drepturilor salariale,din analiza acesteia nu rezulta ca s-ar fi solicitat aceste drepturi pentru o perioada cuprinsa intre data emiterii deciziei si data anagajarii - iulie 2008, asa cum, rezulta din reţinerile instanţei.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind prejudiciul moral, desi instanţa recunoaşte dreptul recurentului de a solicita obligarea angajatorului si la acoperirea prejudiciului de natura morala pe care l-a suferit din pricina conduitei culpabile a acestuia, totuşi retine ca nu s-a făcut dovada acestui prejudiciu de ordin moral, considerând ca anularea deciziei reprezintă restabilirea legalităţii si o reparaţie rezonabila pentru contestator.

Principiul general in materia răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie statuează faptul ca victima prejudiciului va trebui sa faca dovada atat a prejudiciului, cat si a faptei ilicite, a raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si a vinovăţiei.

Alături de prejudiciul material suferit de recurent ca urmare a faptei intimatei de a emite o deciziei nelegala si netemeinica constând in sumele efective de bani pe care primite in calitate de angajat, recurentul a susţinut suferirea unui prejudiciu de ordin moral, motiv pentru care se impune repararea acestuia.

Articolul 54 alin(1) al Decretului nr. 31/1954 include printre drepturile subiective nepatrimoniale care se bucura de ocrotire juridica si dreptul la reputaţie si prestigiul profesional. Ori tocmai aceste valori nemateriale au fost afectate grav prin emiterea deciziei atacate. Prin concedierea nelegala a recurentului s-a produs o serioasa atingere reputaţiei si prestigiului profesional al acestuia ,în cadrul celor 20 de ani de munca neintrerupta in cadrul aceleaşi unităţi acesta clădindu-şi o reputaţie profesionala, care a fost ştirbită prin actul concedierii nelegale săvârşit de intimata. Simplul fapt al concedierii şi al justificării pe care recurentul a fost nevoit sa o dau familiei, cunoscuţilor, dar mai ales colegilor este cauzatoare de prejudicii morale.

Aceste prejudiciu are o natura psihica si nu poate fi dovedit prin nici un mijloc de proba ori, din analiza cererii de chemare in judecata reiese că recurentul a solicitat incuviintarea probei cu martori, instanţa considerând insa ca nu este pertinenta si utila cauzei,în aceste condiţii, motivarea instanţei referitoare la nedovedirea prejudiciului nu poate fi reţinuta.

In cadrul acestui proces de apreciere, judecătorul trebuie sa raporteze prejudiciul moral suferit la gravitatea, importanta si consecinţele acesteia pentru persoana vătămata, simplul fapt al anularii deciziei nu poate reprezenta o reparaţie rezonabila pentru recurentul pus în situaţia ca dupa peste 20 de ani de munca in acelaşi loc, să-şi găsească o modalitate de trai, neluand in considerare ceea ce presupune acest lucru din punct de vedere al demnităţii si prestigiului profesional.

Recurentul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant ca nefondat.

La dosarul cauzei s-au depus ca acte noi în recurs sentinţa civilă nr.7677/10.12.2008 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i şi alte înscrisuri în copie.

Examinând sentinţa şi încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele, potrivit art.304¹ Cod pr.civilă , Curtea apreciază ca fondat recursul formulat de recurenta pârâtă şi ca nefondat recursul recurentului reclamant pentru următoarele considerente:

Astfel, prin decizia nr. 25 din 4.06.2008, în conformitate cu dispoz.art. 73 al.1 Codul muncii s-a dispus ca începând cu data de 5.06.2008 recurentului reclamant, în calitate de şef şantier în cadrul Sucursalei Grup Instalaţii Montaj să i se acorde un preaviz de 20 de zile lucrătoare, după expirarea cărora, respectiv la data de 3.07.2008, contractul de muncă al acestuia să înceteze.

Ulterior, prin decizia nr. 30/4.07.2008 recurenta-pârâtă a dispus încetarea contractului individual de muncă al recurentului reclamant începând cu data de 4.07.2008, în temeiul art. 75 al.1 din Codul muncii, reţinând că acesta a fost legal preavizat la data de 5.06.2008 iar unitatea nu dispune de locuri de muncă vacante compatibile cu pregătirea profesională a salariatului.

Analizând cele două decizii menţionate mai sus,Curtea reţine ca fondate susţinerile recurentului pârât, în sensul interpretării greşite de către instanţa fondului a naturii juridice şi înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al deciziei nr. 25/2008 cu a cărei contestare recurentul reclamant a investit prima instanţă, aceasta având atât din punctul de vedere al conţinutului său cât şi sub aspectul anteriorităţii sale în timp faţă de decizia nr. 30/2008, natura unei decizii de preavizare ,ce are ca efect juridic curgerea termenului de preaviz prevăzut de dispoz.art.73 din Codul muncii, iar nu încetarea raportului juridic de muncă dintre părţi, în sensul dispoziţiilor art. 65 şi următoarele din Codul muncii, după cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Curtea mai reţine că de altfel prin sentinţa civilă nr. 7677/10.12.2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de recurentul reclamant împotriva deciziei de concediere nr.30/4.07.2008, aceasta fiind apreciată ca temeinică şi legală,fiind fondate prin urmare criticile formulate de recurentul –pîrît .

Trecând la analiza recursului formulat de recurentul reclamant, Curtea reţine, în raport de contestaţia prin care acesta a dedus judecăţii instanţei fondului decizia de preavizare nr. 25/4.06.2008, ca nefondată critica referitoare la acordarea despăgubirilor corespunzătoare pretinsei concedieri doar pe perioada cuprinsă de la data concedierii şi până la momentul angajării sale în iulie 2008, câtă vreme instanţa fondului, în mod eronat, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii în cauză.

Potrivit art. 78 al.1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Prin urmare, decizia contestată în prezenta cauză, având ca efect doar preavizarea recurentului privind încetarea contractului său individual de muncă la expirarea termenului de preaviz nu erau aplicabile dispoz.art. 78 din Codul muncii şi cererea accesorie urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Nefondate sunt şi susţinerile recurentei privind respingerea greşită de către prima instanţă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, câtă vreme după cum corect a reţinut instanţa fondului, recurentul reclamant nu a dovedit în conformitate cu dispoziţiile art. 269 al.1 din Codul muncii suferirea unui prejudiciu moral, ca urmare a preavizării sale şi nici a împrejurării că preavizul întocmit de fostul angajator în conformitate cu dispoziţiile art. 73 din Codul muncii şi art. 79 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional reprezintă o faptă ilicită de natură să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale a recurentului pârât.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod pr.civilă va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată contestaţia, va menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiei de prematuritate şi a celorlalte cereri formulate de contestator, inclusiv privind cheltuielile de judecată; va respinge recursul formulat de recurentul reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. "T. J." - S.A. împotriva sentinţei civile nr.7246 din 20.11.2008 şi împotriva încheierii din 03.11.2008 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008 în contradictoriu cu intimatul - contestator T. N..

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că:

Respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea excepţiei prematurităţii şi respingerea celorlalte cereri formulate de contestator, inclusiv privind cheltuielile de judecată.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-contestator T. N. împotriva sentinţei civile nr.7246 din 20.11.2008 ,pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.26145/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. "T. J." - S.A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 22.05.2009

PREŞEDINTE , JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

E. I E. B. D. H.

O. T. D.

GREFIER,

N. E.

Red. S.B.A

Tehnored. I.G

2 ex/16.06.2009

Jud fond: D. F.

C.D.