Cabinet avocat Dreptul muncii

(1625/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.3640/R

Şedinţa publică din data de 21 mai 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) M. (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta contestatoare E. G., împotriva sentinţei civile nr.459 din 21 ianuarie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr. 35387/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimata SC H. MEDICAL SRL, având ca obiect - contestaţie decizie concediere.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 14.05.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 21.05.2009, când a decis următoarele:

C U R T E A ,

Constată că prin sentinţa civilă nr. 459/21.01.2009 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia precizată formulată de contestatoarea E. G., în contradictoriu cu intimata SC H. MEDICAL SRL.

De menţionat faptul că prin această contestaţie s-a solicitat anularea deciziilor nr. 93/05.09.2008 şi 93 bis/22.09.2008 emise de intimată; reintegrarea contestatoarei în funcţia avută anterior; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Contestatoarea a declarat recurs, criticând sentinţa precitată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

- nu se precizează în conţinutul deciziilor contestate care este motivul desfacerii contractului individual de muncă al contestoarei;

- nu se indică în cele două decizii care a fost cauza reală şi serioasă a concedierii;

- ulterior concedierii, intimata s-a gândit să acopere această concediere prin invocarea unor dificultăţi economice, însă conform art. 77 din Codul muncii, angajatorul nu poate invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere;

- instanţa reţine greşit că angajatorul ar fi prezentat motivele de concediere cuprinse într-o hotărâre fabricată „pro causa” nr. 88/01.08.2008, întrucât acea hotărâre nu este menţionată în deciziile de concediere şi a fost comunicată contestatoarei după ce depusese acţiunea la Tribunal;

- angajatorul avea obligaţia să prezinte lista locurilor de muncă vacante în cadrul societăţii (art. 74 lit. d din Codul muncii);

- nu s-a făcut nici o probă în acest sens;

- mai mult, contestatoarea a făcut dovada că intimata avea nenumărate posturi în cadrul firmei;

- în preambulul deciziilor se motivează că „societatea nu are locuri de muncă potrivit pregătirii profesionale” a contestatoarei, dar art. 74 lit. d impune prezentarea listei locurilor de muncă vacante, nu a celor conforme cu pregătirea profesională a celui concediat;

- ţinând seama de faptul că s-au emis două decizii de concediere, dar şi de prevederile art. 75 din Codul muncii, se pune întrebarea la ce dată a fost concediată contestatoarea, mai precis la ce dată îşi produce efecte concedierea;

- deciziile contestate nu conţin durata preavizului, astfel cum obligă art. 74 lit. b din Codul muncii;

- art. 76 din acelaşi cod statuează nulitatea absolută a oricărei concedieri dispuse fără respectarea procedurii legale, acest text fiind aplicabil pe deplin în cauză.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

În baza art. 312 alin. 1 teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând aplicaţiunea corespunzătoare în cauză şi a dispoziţiilor art. 304/1 C. proc. civ. (ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele), Curtea va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul menţionat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Hotărârea recurată a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relevante în cauză, având la bază şi o eronată apreciere a materialului probator administrat pe parcursul judecăţii în fond.

Între recurenta-contestatoare şi intimată au existat raporturi juridice de muncă, decurgând dintr-un contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, în temeiul căruia recurenta ocupa funcţia de cercetător ştiinţific – inginer principal.

Prin deciziile nr. 93//05.09.2008 şi 93 bis/22.09.2008 emise de intimată (decizii contestate în prezentul proces), s-a dispus concedierea recurentei în temeiul art. 65 din Codul muncii, respectiv pentru motive care nu au legătură cu persoana salariatului.

Faţă de aspectele de fapt şi de drept prezentate în motivarea contestaţiei precizate, Tribunalul era obligat să analizeze dacă deciziile contestate au fost emise cu respectarea procedurii prevăzute de lege ( Codul muncii), mai precis dacă acestea întrunesc cerinţele impuse de art. 74 din Codul muncii, cele care sunt necesare a fi respectate în cazul oricărei concedieri întemeiată pe disp. art. 65 din Codul muncii.

Era necesar ca instanţa de fond să procedeze în acest sens, întrucât art. 76 din acelaşi cod prevede că „concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.”

Potrivit art. 74 din Legea nr. 53/2003, „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.”

Nerespectarea fie şi a uneia dintre aceste cerinţe legale de formă atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere.

Or, aşa cum rezultă din examinarea conţinutului celor două decizii, niciuna dintre acestea nu prevede durata preavizului, ceea ce înseamnă cu nu se conformează dispoziţiilor imperative şi de ordine publică ale art 74 lit. b din Codul muncii. De aici concluzia că sunt lovite de nulitate absolută, sancţiune ce devine incidentă în baza art. 76 din acelaşi act normativ.

Este adevărat că printr-o notificare datată 07.08.2009, intimata a comunicat contestatoarei că beneficiază de un preaviz de 20 zile lucrătoare, începând cu 08.08.2008 şi până la 04.09.2008.

Însă, existenţa acestui înscris nu poate înlătura neregularitatea decurgând din neindicarea în deciziile contestate a duratei preavizului. Aceasta pentru că potrivit principiilor aplicabile în materia nulităţii actelor juridice civile – principii ce devin incidente în cauză în temeiul art. 295 din Codul muncii, text care statuează rolul de drept comun al ramurii dreptului civil faţă de cea a dreptului muncii – nulitatea absolută este acea sancţiune de drept civil care nu poate fi acoperită sau confirmată în vreun mod (deci nici prin acte exterioare), actul nul fiind considerat că nu a existat niciodată.

O altă cauză de nulitate a deciziilor contestate rezidă în aceea că în cuprinsul lor nu s-au indicat, în concret, motivele care au determinat concedierea, aşa cum cere art. 74 lit. a din Codul muncii.

Din acest punct de vedere, în decizii se menţionează că „se desfiinţează locul de muncă ocupat de salariată ca urmare a reorganizării societăţii”. Rezultă că măsura concedierii recurentei-persoană fizică ar fi fost determinată de reorganizarea intimatei.

Câtă vreme prin dispoziţe legală imperativă şi de ordine publică, se cere ca în decizia de concediere să se arate „motivele care au determinat concedierea”, aceasta înseamnă că emitentul deciziei era obligat să indice în concret aceste motive, adică să demonstreze necesitatea măsurii pe care a luat-o, prin prezentarea de argumente de natură economică, financiară, juridică, etc.

În situaţia din speţă, pentru a se aprecia că intimata a respectat art. 74 lit. a, era necesar să precizeze în ce constă reorganizarea şi care au fost considerentele ce au stat la baza ei.

Simpla afirmaţie că ar fi avut loc o „reorganizare” nu poate fi considerată că respectă cerinţa prevăzută de art. 74 lit. a, ea având natura unei susţineri, fără nici un fel de motivare. Dacă s-ar considera că un asemenea procedeu este în acord cu art. 74 lit. a din Codul muncii, s-ar ajunge la situaţii în care eventualele abuzuri comise în acest domeniu de angajatori nu ar mai putea fi înlăturate, instanţele de judecată fiind în imposibilitate de a mai stabili legalitatea şi temeinicia măsurii luate, neputând să exercite atribuţiile de control judiciar ce le revin potrivit legii.

Este adevărat că intimata a emis decizia nr. 88/01.08.2008, prin care arată motivele de natură economico-financiară ce au impus reorganizarea, însă existenţa acestui document nu poate înlătura neregularitatea decurgând din încălcarea art. 74 lit. a din Codul muncii, deoarece, aşa cum s-a arătat şi mai sus, nulitatea absolută nu poate fi acoperită în nici un fel.

Aspectele prezentate în decizia nr. 88/2008 a intimatei ar fi trebuit menţionate în deciziile contestate şi astfel s-ar fi asigurat respectarea prevederilor legale precitate.

De altfel, teza nelegalităţii concedierii recurentei se verifică şi dintr-o altă perspectivă.

Intimata a emis succesiv două decizii de concediere, deşi legea ( Codul muncii) prevede că pentru încetarea unui contract individual de muncă prin manifestarea unilaterală de voinţă a angajatorului, este necesar un singur act de dispoziţie care să se conformeze cerinţelor legale.

Cea de-a doua decizie nu face niciun fel de referire la existenţa celei dintâi.

Or, dacă prima decizie era valabilă din punct de vedere juridic, nu mai era necesară emiterea celei de-a doua, ceea ce înseamnă, în această ipoteză, că cea din urmă nu este validă şi nu are niciun temei.

Întocmirea celei de-a doua decizii nu se justifica decât în situaţia în care cea dintâi nu ar fi fost valabilă sub aspect juridic.

În oricare dintre ipoteze, cele două acte de dispoziţie ale intimatei sunt contradictorii, tinzând să-şi nege reciproc consecinţele juridice, cu efecte în planul valabilităţii lor ca acte juridice.

Toate cele ce preced justifică admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei precizate în baza art. 76-78 din Codul muncii, cu consecinţa anulării deciziilor contestate, reintegrării contestatoare în funcţia avută anterior şi obligării intimatei la plata despăgubirilor corespunzătoare conform art. 78 din Codul muncii.

Se va face aplicaţiunea în cauză a prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmând a se dispune obligarea intimatei la 4700 lei cheltuieli de judecată în fond către contestatoare, reprezentând contravaloarea onorariului plătit apărătorului ales, conform chitanţei de la fila 106 dosar fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-contestatoare E. G., în contradictoriu cu intimata SC H. MEDICAL SRL, împotriva sentinţei civile nr. 459/21.01.2009 a T r i b u n a l u l u i B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

Modifică în tot sentinţa atacată.

Admite contestaţia astfel cum a fost precizată.

Dispune anularea deciziilor nr. 93/05.09.2008 şi nr. 93 BIS/22.09.2008 emise de intimată.

Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia avută anterior.

Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, de la data concedierii şi până la efectiva reintegrare.

Obligă intimata la 4700 lei cheltuieli de judecată în fond către contestatoare.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 21.05.2009

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. D. E. E. B. F. M. V.

GREFIER,

G. E.

TEHNORED/C.D./2 ex./09.06.2009.

Jud.fond: A.E.,M.E..