Cabinet avocat Dreptul muncii

indemnizaţie concediere

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2485

Şedinţa publică de la 27 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...) (...)

Judecător (...) M.

Grefier O. E.

x.x.x.x

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanţii E. E., E. E. , E. D. , E. Ş. , H. J. N. , D. E., împotriva sentinţei civile nr.5907/31.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns avocat H. N. T. pentru recurenţii reclamanţi şi avocat B. U. pentru intimata pârâtă SC E. SA.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care constatându-se cauza în stare de judecată se acordă cuvântul părţilor asupra recursului de faţă.

Avocat H. N. T. pentru recurenţii reclamanţi, pune concluzii de admiterea recursului, casarea sentinţei trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Avocat B. U. pentru intimata pârâtă SC E. SA solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă.

La data de 02.07.2008, reclamanţii E. E., E. E. , E. D. , E. Ş. , H. J. (...)a , D. E. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA B, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reactualizate cuvenite în funcţie de vechimea în muncă conform art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă valabil la data încetării contractului individual de muncă , respectiv anul 2005, drepturi cuvenite şi neacordate reprezentând echivalentul a 4 salarii medii nete, pentru o vechime în muncă de peste 10 ani, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective,precum şi la cheltuielile de judecată ocazionate cu acest proces.

În motivare, reclamanţii au arătat că pârâta a dispus încetarea contractului de muncă din motive neimputabile reclamanţilor, şi nu le-a achitat toate drepturile salariale cuvenite conform art. 50 din Contractul colectiv de muncă, acordându-i decât drepturile prevăzute de art.50 alin 4 , fără a i se acorda şi cele prevăzute de art.50 alin 1 din Contractul colectiv de muncă valabil la data încetării contractului individual de muncă

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune , arătând că pretenţiile reclamanţilor izvorăsc din clauzele contractului colectiv de muncă la nivelul societăţii, astfel că termenul de prescripţie este de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, potrivit disp.art.283 alin 1 lit. „e” din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, arătând că reclamanţii au primit o indemnizaţie de concediere ţinând cont de vechimea în E. a acestora, astfel cum rezultă din prevederile art.6 din decizia de încetare a contractului individual de muncă, iar suma a fost calculată în conformitate cu Planul social, completat cu amendamentul din data de 09.01.2006, respectiv cu cel din data de 13.09.2006, care au cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase faţă de cele prevăzute prin art.50 din contractul colectiv de muncă.

T r i b u n a l u l D o l j, prin sentinţa nr. 5907 din 31 octombrie 2008, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii E. E., E. E. , E. D. , E. Ş. , H. J. (...)a , D. E. în contradictoriu cu pârâta SC „E.” SA, urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, următoarele:

Indemnizaţia de concediere este prevăzută printr-o clauză a contractului colectiv de muncă aplicabil şi reprezintă o plată compensatorie, care se acordă o singură dată şi numai în cazul încetării contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.

Ca urmare, aceste drepturi nu reprezintă drepturi salariale ( incluse în salariu) pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii ( termenul de prescripţie de 3 ani de la data naşterii dreptului).

În acest sens sunt şi disp. art. 154 alin. 1 Codul muncii în conformitate cu care ,,Salariul reprezintă contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă” şi disp. art. 155 Codul muncii potrivit cărora,, Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”.

Fiind vorba de plăţi (salarii) compensatorii, acordate după încetarea contractului de muncă, aceste sume nu pot fi apreciate ca drepturi salariale, astfel încât termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia este de 6 luni de la data naşterii lui (art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii), şi nu 3 ani (art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii).

Prin urmare, instanţa a apreciat că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamanţi nu poate fi inclusă în veniturile salariale, termenul în care poate fi cerută fiind cel prevăzut de art.283 alin 1 lit. „e” Codul muncii.

În speţă, faţă de data introducerii acţiunii – 02.07.2008, instanţa a constatat că termenul legal a fost depăşit, situaţie în care instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă şi a respins acţiunea, urmare a prescrierii dreptului material la acţiune.

Împotriva hotărârii respective, au declarat recurs reclamanţii E. E., E. E. , E. D. , E. Ş. , H. J. (...)a , D. E. criticând-o ca fiind nelegală, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, susţinându-se că în mod greşit s-a aplicat termenul de prescripţie de 6 luni de zile, în cauză , indemnizaţia de concediere, având natura juridică a unei despăgubiri, astfel încât se aplică termenul de prescripţie de 3 ani de zile.

Pe fondul cauzei s-a susţinut că sunt îndreptăţişi a li s-a acorda indemnizaţia de concediere prevăzută de art. 50 din CCM la nivel de unitate, întrucât prevederile Planului Social se completează cu cele ale CCM.

Recursul declarat de reclamanţi este întemeiat şi se va admite avându-se în vedere următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoziţiile art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoziţiile art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Faţă de cele arătate, se va reţine că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu aplicarea greşită a legii, astfel încât, în baza art. 312 alin. 5 cod procedură civilă, recursul reclamanţilor se va admite, se va casa hotărârea T r i b u n a l u l u i D o l j şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat reclamanţii E. E., E. E. , E. D. , E. Ş. , H. J. (...)a , D. E. împotriva sentinţei nr. 5907 din 31 octombrie 2008, pronunţată T r i b u n a l u l D o l j – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Casează sentinţa si trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Aprilie 2009.

Red. Jud. M.L.

3 ex/ND/07.05.2009

j. fond:D. T.

D.T.