DOSAR Nr(...) R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 1858 Şedinţa publică din data de 01 Aprilie 2009 Completul compus din: Preşedinte: Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) ******* Pe rol, pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din data de 01.04.2009, privind recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6066/06.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. E.. Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părţilor. Dezbaterile şi concluziile părţilor în cauza de faţă, au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 01.04.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie şi când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu prevederile art.260 C.pr.civ., a amânat pronunţarea cauzei la data de 08.04.2009. În urma deliberării, s-a pronunţat următoarea soluţie: CURTEA Asupra recursului de faţă. Prin sentinţa nr.6066/06.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta SC.E. SA B. A fost admisă acţiunea formulată de petenta H. E.. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii, dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul T.ului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă, precum şi la plata a 5 T.i medii nete cuvenite şi neacordate la data încetării contractului individual de muncă conform art. 50 alin. 1 din CCM pe anul 2005, sume ce vor fi reactualizate la data plăţii efective. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut : Atât planul social, cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor. Potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării. Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2. În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa consideră că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996. Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2005, la concediere, din motive care nu ţin de persoana T.atului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” în cazul petentului - peste 15 ani vechime- 5 T. medii nete. Mai mult decât atât, alin. 4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestea. În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „T.aţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege T.aţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”. Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că „prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea” rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., şi nicidecum nu se exclud, instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2005. Intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentei cele 5 T.i medii nete la nivel de unitate prevăzute de art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2005, aplicabil la data concedierii. Cu privire la cererea de plată a diferenţelor de plăţi compensatorii datorate ca urmare a executării necorespunzătoare a acestei obligaţii, prevăzute de art.4 din Planul Social s-a constatat că în conformitate cu Planul Social E., anexă la contractul colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. Financiare” – invocat de altfel şi de intimată şi în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art.50 din CCM. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA B criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recurenta învederează că fără nici o motivare instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând că sub aspectul drepturilor T.ale de orice natură sunt incidente prev. art.283 al.1 lit.c C.N.. Întrucât dreptul la suplimentări T.ale este prevăzut în CCM, iar în acţiune a fost invocat ca temei de drept CCM, acţiunea este prescrisă în momentul formulării sale, deoarece termenul de prescripţie este de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia. Pe fondul cauzei învederează că prin Planul Social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru următorii ani, termenul de valabilitate fiind 31 decembrie 2010. Planul Social anexă la CCM a fost completat la 09 ian. 2006 şi respectiv 13 septembrie 2006 cu câte un amendament care explica modul de calcul al T.ului mediu brut pe E. şi modalitatea de aplicare a a acestui plan în comparaţie cu prevederile generale ale art.50 din CCM. Atât din actul adiţional cât şi din amendament rezultă fără echivoc regula acordării T.ilor compensatorii şi suma acordată fiecărui T.at, luându-se în calcul vechimea în muncă a fiecărui T.at şi T.ul mediu brut pe E. pentru anul anterior disponibilizării. Reclamanta a primit o indemnizaţie de concediere ţinând cont de vechimea în E., iar suma a fost calculată în conformitate cu Planul Social care a cuprins măsuri financiare pentru T.aţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM. Prin instituirea măsurilor din Planul Social, părţile nu au intenţionat nici un moment ca aceste măsuri să poată fi cumulate şi o dovadă în plus o reprezintă faptul că părţile semnatare ale Planului Social şi amendamentelor, în CCM la nivel E. pe Anul 2008 au prev. la art.50 al.5, că acordarea unui Pachet compensator conform Planului Social exclude acordarea sumelor prevăzute la al.1 a acestui articol. Cu privire la capătul de cerere privind plata diferenţei de indemnizaţie de concediere acordată în baza Planului social recurenta învederează că raporturile de muncă ale petentei au încetat în anul 2006 şi la data concedierii îi era aplicabil amendamentul nr.1 la Planul social în vigoare la 19 ian. 2006 unde se prevede că T.ul mediu brut pe E., care va fi luat în considerare pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere, se va stabili ca medie a tuturor T.ilor brute acordate de E. T.aţilor săi în anul anterior celui în care se acordă indemnizaţia de concediere. Intimatul depune întâmpinare solicitând respingerea recursului. Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, Curtea constată a fi fondate doar criticile care vizează modul de soluţionare al acţiunii pe fond, pentru următoarele considerente. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări: Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la litera c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi T.ale neacordate sau a unor despăgubiri către T.at, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a T.aţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia. Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie – 3 ani sau 6 luni , trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune. Împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi T.aţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective). În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul T.aţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea T.aţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005. Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală. Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de T.aţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri. În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii. Pe fondul cauzei, criticile recurentei sunt întemeiate pentru următoarele argumente: Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana T.aţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere. La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi. Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia. Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi. Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social. Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar T.ul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor T.ilor brute acordate de E. T.aţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere. Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere. Este fondată şi critica recurentei privind modul de soluţionare de către prima instanţă a cecerii privind acordarea drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul T.ului net pe societate la data încetării D.,chiar dacă recurenta reţine eronat o altă dată a concedierii. Astfel potrivit amendamentului la Planul Social din 9.01.2006 T.ul mediu brut avut în vedere la calculul indemnizaţiei de concediere se va stabili ca medie a T.ilor brute acordate de E. în cursul anului anterior celui în care se acordă aceasta. În raport de aceste prevederi în mod correct recurenta a calculat indemnizaţia de concediere în raport de T.ul mediu brut aferent anului 2007 ,anterior disponibilizării sale. Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa în parte , în sensul că va respinge pe fond acţiunea, menţinând dispoziţiile sentinţei referitore la modul de soluţionare al excepţiei invocate de recurentă. PENTRU ACESTE MOTIVE, DECIDE Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.6066/06.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă H. E., având ca obiect, drepturi băneşti. Modifică sentinţa în parte. Respinge acţiunea, pe fond. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.04.2009. Preşedinte, Judecător, Judecător, (...) (...) (...) (...) (...) (...) Grefier, (...) (...) Red. Jud.M.P. Tehn.I.C./Ex.3/05.05.2009 J.F./St.V.V. şi E. U.
Toate spetele
Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs
Hotararea nr. 1858 din data 2009-04-01
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII