• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Drepturi banesti. Recurs

Hotararea nr. 1192 din data 2010-02-17
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr(...)

 

 

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 1192

 

Şedinţa publică din data de 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

 

Grefier (...) (...)

 

*******

 

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de reclamantul T. J., împotriva sentinţei civile nr. 3463/12.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC V. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind intimata pârâtă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei T r i b u n a l u l u i D o l j, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

 

CURTEA

 

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa nr. 3463 din 12.11.2009, T r i b u n a l u l D o l j a respins acţiunea precizată de reclamantul T. J., domiciliat în mun. C,(...), . 2, . 1, . 3, jud. D, în contradictoriu cu pârâtul S.C. V. S.A, cu sediul în oraş F,(...), jud. D.

Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 54/18.08.2006 emisă de pârâtă, în temeiul art. 65 alin. 1 şi art. 68 din Codul muncii s-a dispus concedierea reclamantului începând cu 23.08.2006 conform art. 55 lit. c din Codul muncii.

În carnetul de muncă al reclamantului, temeiul a fost trecut în mod corect aşa cum este înscris şi în decizia nr. 54/18.08.2006 - art. 55 lit. c din Codul muncii, astfel încât cererea privind rectificarea formulată în acţiunea precizată a fost respinsă.

În ce priveşte acordarea plăţilor compensatorii în condiţiile art. 50 şi 51 din CCM la nivel de unitate pe anul 2006, instanţa respins şi acest capăt de cerere cu următoarea motivare.

Privatizarea SC V. Mecanică F a fost efectuată de către Ministerul Economiei şi Comerţului la data de 14.07.2006

În cadrul programului de restructurare s-au prevăzut plăţi compensatorii potrivit OUG 95/2002 privind industria de apărare, modificată prin OUG 22/2004, iar reclamantul nu putea beneficia de aceste drepturi, întrucât fusese angajat după data de 01.01.2004.

Art. 50 alin. 3 din CCM la nivel de unitate pe anul 2006, ca şi art. 51, precizează că salariaţii concediaţi nu vor primi cele 12 salarii nete pe unitate, dacă aceste drepturi sunt asigurate conform unor acte normative în vigoare la data disponibilizării.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul T. J., criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.

Acesta a precizat faptul că, plăţile compensatorii i se cuvin potrivit dispoziţiilor din C.C.M. iar nu în temeiul OUG 22/2004.care ar fi incidentă în cauză cum greşit a reţinut instanţa de fond .

Analizând sentinţa civilă prin prisma motivelor de recurs dar şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Raţiunea alineatului al treilea al articolului 50 din Contractul colectiv de muncă precum şi a alin. al doilea al art. 121 din Ordonanţă de Urgenţă nr. 22 din 15 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de apărare, modificată şi completată prin LEGE Nr. 254 din 16 iunie 2004 publicată în: Monitorul Oficial Nr. 561 din 24 iunie 2004, nu a fost de înlăturare a unei categorii de salariaţi de la drepturile ce li se cuvin în cazul unei desfaceri a contractului de muncă din motive neimputabile – cum este şi cazul contestatorului întrucât aceasta ar fi echivalat în mod nepermis cu o discriminare a categoriilor de personal aflate în aceeaşi situaţie defavorabilă, cauzată de restructurare şi concediere colectivă.

Raţiunea clauzei din C.C.M. a vizat împiedicarea acordării de mai multe ori, sau în mod cumulativ a plăţilor compensatorii - atât în temeiul contractului de muncă cât şi în temeiul unui act normativ existent la data concedierii colective.

Recurentul a fost angajat la 19 01 1987 la U.M. F şi a lucrat până la data de 04.06. 2003 când la poziţia 78 din carnetul său de muncă apare o menţiune anulată de directorul unităţii, de desfacere a carnetului de muncă în temeiul art. 65 şi 67 din Codul muncii , la poziţia următoare 79 –cu caracter de continuitate deci apare menţiunea schimbării salarizării în cadrul aceleiaşi unităţi până în data de 01 07 2004- poziţia 82 .

Sub acest aspect apare ca îndeplinind condiţia impusă de lege- aceea de a fi avut încheiat contract de muncă până la dat de 01 01 2004.

Totodată fără a se face o altă menţiune în carnetul de muncă de către angajator, la poziţia 84 A.J.O.F.M. face precizarea încetării stagiului de cotizare conform art. 123 din O.U.G. 22/2004.

Urmează o perioadă de timp pentru care există menţiuni în care reclamantul apare ca figurând angajat la S.C. Total T. S.R.L. C până la data de 15 07 2005, dată de la care se reîncadrează la U.M. F până la data concedierii sale din anul 2006- 23.08 2006

Ulterior reclamantul a fost reangajat la aceeaşi unitate.

Curtea constată că cele susţinute de intimată în apărare şi preluate în motivarea instanţei de fond sunt contrazise de menţiunile din carnetul de muncă al reclamantului, acesta figurând angajat la această unitate atât înainte de data de 01. 01. 2004 cât şi după această dată cât şi la data concedierii sale prin decizia nr. 54/18.08.2009.

Prin urmare Curtea va admite recursul şi modificând sentinţa civilă recurată va admite acţiunea reclamantului pe acest aspect.

Referitor la menţiunile din carnetul de muncă privind temeiul juridic al încetării contractului de muncă , Curtea constată că în mod eronat în decizia de concediere a fost prevăzut numai art. 55 lit. c. C.M. –adică urmare a voinţei unilateral a uneia dintre părţi , în cazurile limitativ prevăzute de lege , de vreme ce temeiul corect al concedierii pentru motive neimputabile – concediere colectivă este, aşa cum de altfel, chiar unitatea i-a precizat în adresa nr. 37/ 20 07.2006 de comunicare a preavizului de la fila 2 din dosarul de fond şi art. 65 alin.1 şi art. 68 din Codul muncii-legea 53/2003.

Pentru aceste considerente va fi admis şi acest capăt de cerere.

Numai în măsura în care, se dovedeşte că, în pofida neregularităţilor constatate din carnetul de muncă , reclamantul din cauza de faţă a mai încasat efectiv plăţi compensatorii de la această unitate, în temeiul alineatului al doilea al art.12 6 din O.U.G. 22/2004, modificată şi completată potrivit căreia „    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază o singură dată de plăţile compensatorii şi de venitul de completare, prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă” reclamantului i se vor putea reţine sumele acordate prin prezenta decizie, plăţile compensatorii prevăzute de O.U.G. 22/2004 şi cele prevăzute de Contractul colectiv de muncă neputând fi încasate cumulativ conform interpretării coroborate a dispoziţiilor alin.3 al art. 50 din C.C.M. cu cele anterior enunţate art .12 6 din O.U.G. 22/2004 .

Cum o astfel de dovadă nu a fost produsă la dosar de unitate - căreia în temeiul art. 287 C.M. îi incumbă sarcina probei- , cum carnetul de muncă al reclamantului există o serie de neclarităţi în ceea ce priveşte derularea raporturilor sale juridice de muncă cu această unitate – iar susţinerile formulate de unitate în apărare sunt nefondate, Curtea urmează a admite recursul reclamantului , modifica sentinţa în tot, a admite acţiunea şi a obliga pârâta către reclamant la plata a 12 salarii medii nete pe unitate reprezentând plăţi compensatorii conform art.50 alin.2 litera d din CCM la nivel de unitate .

Va obliga pârâta să menţioneze la poziţia nr.90 din Carnetul de muncă al reclamantului şi temeiul juridic prevăzut de art.65 alin.1 şi art.68 din Legea nr.53/2003.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Admite recursul declarat de reclamantul T. J., împotriva sentinţei civile nr. 3463/12.11.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC V. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

Modifică sentinţa în tot.

Admite acţiunea.

Obligă pârâta către reclamant la plata a 12 salarii medii nete pe unitate reprezentând plăţi compensatorii conform art.50 alin.2 litera d din CCM la nivel de unitate.

Obligă pârâta să menţioneze la poziţia nr.90 din Carnetul de muncă al reclamantului şi temeiul juridic prevăzut de art.65 alin.1 şi art.68 din Legea nr.53/2003.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17.02.2010.

 

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

.

Red. jud. /CT

Tehn.red. / 2ex /28. 03.2010

J.F./ I.M. şi M. G.

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Toate spetele


Sus ↑