Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5193

Şedinţa publică de la 02 Octombrie 2009

Complet constituit din:

Preşedinte: (...) (...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) (...) N.

Grefier: B. H.

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 6660/20.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. F., D. E. şi D. N., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat substituent J. (...) N., cu delegaţie la dosar, lipsă fiind părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care

Nemaifiind cereri de formulat şi excepţii de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Avocat substituent J. (...) N. pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului aşa cum a fost formulat şi motivat şi modificare a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA:

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 6660 din 20 noiembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j, în dosar nr(...), s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimată..

S-a admis în parte acţiunea formulată de petenţii E. F., D. E., D. N., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

A fost obligată intimata la plata către petent a diferenţelor de drepturi salariale reprezentând contravaloarea salariilor medii nete cuvenite şi neacordate la data încetării contractului individual de muncă pentru fiecare petent în parte, conform art. 50 alin. 1 CCM valabil la data concedierii, sumă actualizată la data plăţii efective.

A fost obligată intimata la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţa de plăţi compensatorii dintre cele încasate conform Planului Social şi cele cuvenite şi neacordate în raport de nivelul salariului mediu net pe societate la data încetării contractului individual de muncă pentru fiecare petent, sume actualizate la data plăţii efective.

A fost obligată intimata către petenţi la plata premiului anual pentru perioada începând cu 2005 până la data concedierii fiecărui petent, în sumă actualizată la data plăţii efective.

A fost obligată intimata să plătească petenţilor E. F. şi D. E. drepturile salariale reprezentând diferenţe rezultate din neaplicarea corectă a art. 128 alin. 6 din CCM/2005.

A fost obligată intimata la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.

Pe fond s-a reţinut că în conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii, înregistrat sub nr. 2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare”, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 al S.C. E. S.A. (fila 14), „ la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere …(în cazul petentei) de peste 10 ani - 4 salarii medii nete”.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

De asemenea, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata de salarii medii brute la nivelul E. conform art. 50 alin. 1 din CCM/2007 s-a reţinut că potrivit art. 7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor”.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

Potrivit art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu poate fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art. 50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii. Mai mult decât atât, potrivit art. 50 alin. 4 din CCM/2006, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşi de părţi.

Faţă de motivarea expusă, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 Codul muncii şi prevederile din Contractul colectiv de muncă pe anul 2006 şi pct. 4 al Planului social anexă la contractul colectiv de muncă al societăţii, instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimată, şi a admis acţiunea petentului.

In ceea ce priveşte capătul de cererea privind diferenţele salariale rezultate din neaplicarea corectă a art. 128 alin. 5 şi art. 129 alin. 1,2,3,4 s-a reţinut că acestea reprezintă drepturi prevăzute de clauzele contractului colectiv de muncă a căror executare, conform art. 243 alin. 1 ,2 Cod civil, este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate.

Cu privire la cererea de plată a premiului anual pe perioada 01.01.2005 - 03.06.2008, s-a reţinut că potrivit art. 137 alin. 1 din CCM „pentru stimularea salariaţilor E. se constituie un fond de premiere de până la 10% asupra fondului de salarii plătit”, iar potrivit art. 137 alin. 2 „constituirea şi repartizarea fondului de premiere se face cu acordul G. E.”. De asemenea, s-a reţinut lipsa de apărare a intimatei în ceea ce priveşte acest capăt de cerere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC E. SA – Membru P. Grup.

Prima critică vizează modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acţiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.

Fără nicio motivare instanţa a respins această excepţie, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei de 3 ani.

Cea de-a doua critică vizează modul de soluţionare a acţiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfăşurată de reclamantă a fost supusă reorganizării şi toţi salariaţii au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.

Suma acordată reclamantului a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 şi cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voinţa părţilor în privinţa modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare şi care a cuprins măsuri financiare pentru salariaţii disponibilizaţi mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.

Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privinţa pachetelor financiare oferite salariaţilor disponibilizaţi comparativ cu prev. CCM, art. 50.

Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părţile nu au intenţionat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.

O dovadă în plus a faptului că părţile semnatare ale planului social şi ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia „acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la alin.1 al prezentului articol.

Cu privire la solicitarea reclamanţilor de a solicita majorarea indemnizaţiei de concediere cu 12%, consideră că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 128 pct. 6 din CCM/2007, articol ce nu are nimic comun cu modul de calcul al indemnizaţiilor de concediere, calculul fiind prevăzut în Planul Social.

Recursul este fondat şi se va admite pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la lit. c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie (3 ani - stabilit de prima instanţă sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Împrejurarea că indemnizaţia de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens, dispoziţiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi, rezultă că aceste indemnizaţii au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata indemnizaţiei de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Acestea sunt argumentele pentru care instanţa de recurs constată că acţiunea formulată de reclamant nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.

Pe fondul cauzei, acţiunea formulată de reclamant este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2007, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

In consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 312 cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica sentinţa în sensul respingerii acţiunii,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva sentinţei civile nr. 6660/20.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi E. F., D. E. şi D. N., având ca obiect drepturi băneşti.

Modifică sentinţa, în sensul că respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 octombrie 2009.

Red. Jud. M.M.

3 ex/IE/13.10.2009

j. fond: S.V.V.

E.M.T.