R O M Â N I A CURTEA DE A P E L B R A Ş O V SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA CIVILĂ Nr. 65/R Şedinţa publică din 26 ianuarie 2010 Completul compus din: PREŞEDINTE (...) (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) M. Grefier şef secţie J. J. Pentru astăzi a fost amânată pronunţarea asupra recursului declarat de contestatoarea E. N. E. împotriva sentinţei civile nr. 1131 din data de 9 iulie 2009 şi a încheierii de şedinţă din 7 iulie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v în dosarul nr(...). La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor. Procedura îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care : Dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în cadrul şedinţei de judecată din 12 ianuarie 2010, când părţile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie. Instanţa, a amânat pronunţarea în vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise la data de 19 ianuarie 2010, apoi la data de 26 ianuarie 2010. C U R T E A : Asupra recursului de faţă; Constată că prin contestaţia înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 30.09.2008, contestatoarea E. (...) E. a solicitat in contradictoriu cu intimata SC R. B. E. SRL B, pronunţarea unei hotărâri prin care sa se dispună anularea deciziei de concediere nr.1119/2008 cu obligarea societăţii la plata salariilor indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, in perioada ce a urmat concedierii sale, repunerea parţilor in situaţia anterioara, precum si obligarea societăţii la plata daunelor morale in cuantum de 20.000 lei. Prin sentinţa civilă nr. 1131/M/2009 T r i b u n a l u l B r a ş o v a respins contestaţia formulată de contestatoarea E. N. E. în contradictoriu cu intimata SC R. – B. E. SRL B ca nefondată şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că, în speţă contestatoarea a fost angajata societăţii intimate din data de 02.12.2002 , ocupând funcţia de specialist dezvoltare piaţa. La data de 23.07.2008, societatea a emis decizia nr.1119 prin care s-a dispus încetarea contractului de munca al contestatoarei ce ocupa funcţia de director vânzări, in temeiul art.65 al.1 C. muncii, ca urmare a desfiinţării locului de munca al salariatei, datorita reorganizării punctului de lucru B, G. de reducerea numărului de trasee. Organigrama punctului de lucru B al societăţii, înainte de luarea măsurii concedierii, cuprindea doua posturi de director vânzări, respectiv pe contestatoare si pe un T. T., fiecare având in subordine cate 4 agenţi de vânzări, ce deserveau zone diferite. Referatul din data de 21.07.2008 întocmit de către directorul de vânzări regionali E. D., cu privire la structura punctului de lucru B, menţionează ca cei doi directori vânzări au in subordine fiecare cate doi agenţi , contestatoarea 2 agenţi retail si 2 agenţi KA, iar colegul sau 4 agenţi horeca. S-a propus in vederea reducerii cheltuielilor, ca cele doua trasee KA sa treacă in subordinea managerului distribuitor D. H. a cărei arie de responsabilitate devenise mai N. in urma împărţirii a 8 judeţe din centrul tarii intre aceasta si un alt angajat. In aceste condiţii, G. de reducerea numărului de trasee din subordinea contestatoarei, s-a propus desfiinţarea postului acesteia. In baza acestui referat s-a decis in unanimitate in adunarea generala a asociaţilor din 22.07.2008, desfiinţarea postului ocupat de către contestatoare , ulterior fiind emisa decizia de concediere atacata. Se constata de asemenea ca anterior luării măsurii concedierii, respectiv la data de 16.05.2008, a avut loc, intre societatea intimata si SC B. J. SRL, predarea unui număr de 189 clienţi, pentru a fi deserviţi de către aceasta din urma in calitate de distribuitor. Din anexa la procesul-verbal întocmit s-a reţinut ca o parte dintre aceşti clienţi intrau in aria de acoperire a agenţilor de vânzări din subordinea contestatoarei. Din organigrama societăţii - zona centru vânzări - după luarea măsurii concedierii, s-a constatat ca postul ocupat de partea contestatoare a dispărut , pentru B societatea păstrând un singur director de vânzări, cu 6 agenţi in subordine retail si horeca. Se constata de asemenea din aceeaşi organigrama, ca cei 2 agenţi de vânzare KA B, aflaţi anterior in subordinea contestatoarei, au fost trecuţi in subordinea managerului distribuitor D. H.. Potrivit dispoziţiilor art.65 al.1 C. muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de munca determinata de desfiinţarea locului de munca ocupat de salariat , din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia. Condiţia de legalitate impusa de lege este ca desfiinţarea locului de munca sa fie efectiva si sa aibă o cauza reala si serioasa. In speţa s-a constatat ca aceste condiţii sunt îndeplinite. Astfel, desfiinţarea postului este efectiva, locul de munca fiind suprimat din organigrama societarii. De asemenea, cauza concedierii este una serioasa, fiind determinata de necesitatea reducerii cheltuielilor si de modificările intervenite in structura societarii, in vederea eficientizării activităţii. Referatul întocmit de către directorul general de vânzări si propus spre aprobare adunării generale a acţionarilor societăţii expune modificările intervenite in structura societăţii, prin preluarea a doi agenţi de vânzări din subordinea contestatoarei de către un manager distribuitor, astfel ca nu se mai justifica menţinerea unui director de vânzări cu doar 2 agenţi in subordine. G. de aceste modificări in structura societăţii, măsura luata apare ca având si caracter serios, fiind impusa de necesitatea îmbunătăţirii activităţii. Instanţa a reţinut in consecinţa ca măsura concedierii dispusa de către societate este una obiectiva, îndeplinind cerinţele impuse de art.65 C. muncii. G. de aceste considerente, cererea privind anularea deciziei de concediere a fost respinsa ca nefondata, aceeaşi soluţie impunându-se si in privinţa celorlalte petite ce au caracter subsidiar. Totodată instanţa a luat act ca partea intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata in acest dosar. Împotriva sentinţei şi a încheierilor de şedinţă a declarat recurs contestatoarea E. (...) E. invocând prevederile art. 3041 şi art. 312 alin. 4 Cod procedură civilă, solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a hotărârii recurate în sensul admiterii contestaţiei. În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, instanţa de fond a reţinut greşit că a existat o reducere a numărului de trasee când în realitate, nu s-a redus numărul de agenţi de vânzări şi nici numărul de clienţi existenţi înainte de concediere şi arondaţi celor doi directori de vânzări, întrucât cei 189 de clienţi predaţi din cei peste 1000 de clienţi, nu pot justifica înjumătăţirea activităţii pârâtei şi desfiinţarea unui post de director vânzări. Se arată că, imediat după predarea clienţilor, colegul contestatoarei (dl.E. R) a plecat de pe postul de director de vânzări, fiind angajat un nou director (dl.T. T.) ca la aproximativ două luni aceasta să fie concediată. Din această împrejurare, susţine recurenta, se poate observa reaua credinţă a intimatei, concedierea neavând nici o legătură cu necesitatea reducerii cheltuielilor. Greşită este şi motivarea instanţei în sensul că, reducerea numărului de trasee a constat în mutarea a doi agenţi Ka din subordinea contestatoarei la dna. H. D., întrucât intimata a folosit un artificiu în acest sens, tocmai pentru definitivarea acţiunii de concediere. Instanţa de fond a reţinut cauza reală şi serioasă a măsurii concedierii, fără a face referire la vreun document sau la vreo probă care să sprijine această convingere, motivând soluţia într-un mod arbitrar şi nelegal, ignorând două aspecte : faptul că cei 189 de clienţi predaţi au fost recuperaţi – intimata lărgindu-şi portofoliul cu însă 600 de clienţi, dovada fiind făcută cu depunerea în probaţiune a trei contracte de vânzare cumpărare cu trei dintre clienţii predaţi, invocând în acest sens încălcarea de către intimată a art. 82 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2007 – 2010 şi art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii industriei alimentare şi tutunului şi faptul că înainte de dezbaterile în fond, la punctul de lucru din B a fost detaşat dl. E. N., care a preluat activitatea de director de vânzări alături de celălalt director, întrucât sectorul B necesită prezenţa a doi directori. Asupra acestor probe instanţa de fond nu a manifestat rol activ, ignorând astfel, aspectele reale legate de concedierea recurentei. De asemenea nu a avut în vedere mecanismul folosit de pârâtă pentru a ascunde necesitatea de a avea doi directori la nivelul zonei B în sensul că, d-lui N. E. detaşat de la B i se recunoaşte oficial calitatea de director de vânzări, iar în locul directorului de vânzări dl. T. plecat în primăvara anului 2009 se promovează o altă persoană şi i se înfiinţează un post nou denumit „supervizor”. O altă critică se referă la faptul că, la ultimul termen de judecată, când au avut loc şi dezbaterile în fond, compunerea completului de judecată s-a schimbat, ceea ce nu este legal, în condiţiile în care administrarea probelor a fost efectuată în prezenţa altui membru al completului . Întreaga motivare a instanţei de fond s-a axat în jurul referatului întocmit de directorul de vânzări regional la data de 21.07.2008, înscris considerat ca fiind fabricat, având în vedere că nu a fost înregistrat în ordinea cronologică în registrul intimatei, ca de altfel şi tabelul cu clienţi predaţi către SC B.. O altă dovadă a faptului că pretinsa reorganizare este pur scriptică o constituie faptul că până la data de 16.06.2008 au existat trei posturi de „director de vânzări” : unul ocupat de recurentă, altul de T. T. şi celălalt de N. E.. Acesta din urmă a plecat, iar societatea angajează pe E. D. în locul acestuia, schimbă titulatura postului din director de vânzări în specialist de dezvoltare piaţă şi îi păstrează salariul avut de dl. E.. Ori, dacă se impunea o reducere a posturilor de conducere la nivelul zonei B pentru diminuarea costurilor nu trebuia angajată o altă persoană, ci activitatea trebuia suplinită de directorii de vânzări. De asemenea, se invocă nulitatea deciziei datată la 23 iulie 2008 şi comunicată în august 2008 întrucât a fost comunicată peste termenul de 30 de zile de la data emiterii sale precum şi nelegalitatea măsurii concedierii, fiind încălcate prevederile art. 81 şi 82 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 şi art. 78 din Contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii alimentare şi a tutunului. Un alt aspect susţinut în recurs, este faptul că deşi din lista posturilor depusă de intimată rezultă că există un post de director de vânzări la C, acest post nu i-a fost oferit recurentei, intimata neîndeplinindu-şi obligaţia de a-i oferi un loc de muncă şi de a se adresa în acest sens Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă . Cu privire la susţinerile intimatei pârâte în sensul că recurenta este asociată la două societăţi comerciale, aceasta din urmă arată că aceste două societăţi au fost înfiinţate cu mult timp anterior deciziei de concediere şi nu a avut calitatea de salariat în cadrul acestora. Ultima critică se referă la respingerea nelegală a cererii de conexare a prezentului dosar cu dosarul civil nr(...) ca urmare a contestării deciziei nr. 1129/29.09.2008. Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimatul pârât, se solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât în speţă a avut loc o desfiinţare reală a locului de muncă datorată reorganizării punctului de lucru din B. Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs şi prin prisma prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente : În speţă, recurenta contestatoare a fost concediată în baza art. 61 alin. 1 Codul muncii prin decizia nr. 1119/23.07.2008 emisă de intimată, ca urmare a desfiinţării locului de muncă datorită reorganizării activităţii punctului de lucru B determinată de reducerea numărului de trasee, măsură luată în baza Hotărârii Administratorului SC R. – B. E. SRL B. Singura persoană îndreptăţită să aprecieze asupra oportunităţii luării măsurii de desfiinţare a locului de muncă al salariatului în cauză, în raport cu dificultăţile economice, transformările tehnologice şi reorganizarea activităţii, este angajatorul. Deşi angajatorul are această libertate de apreciere, măsura concedierii trebuie să fie dispusă cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care, legalitatea măsurii de concediere poate fi cenzurată de instanţa de judecată, în sensul dacă, desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă. Prin prisma îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control va examina legalitatea recursului contestatoarei. Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta nu se mai regăseşte în organigrama ori în statul de funcţii al angajatorului. Ori, din analiza comparativă a organigramelor societăţii anterior şi ulterior decizie de reorganizare (XI 2007 – V 2008 - fila 138 dosar fond, V 2008 – VII 2008 – fila 140, I 2008 – fila 194, IV 2008 – fila 195, 22VII 2008 – fila 196; 06VII 2009 – fila 29 dosar recurs) rezultă că postul de director vânzări ocupat de recurentă a fost desfiinţat efectiv începând cu data de 22.07.2008, nemaiexistând în organigramele ulterioare decât postul de director vânzări (din cele 2 posturi a rămas unul singur) ocupat de numitul T. T., iar după schimbarea acestuia din funcţie şi plecarea în final din societate, începând cu data de 01.04.2009 de numitul N. E.. Promovarea numitului S.O. la 01.04.2009 din postul de agent de vânzări în coordonator de vânzări, astfel cum este menţionat în carnetul de muncă (fila 122), post denumit în organigrama societăţii supervizor (S.S.S.), nu maschează existenţa celui de al doilea post de director vânzări, întrucât, din analiza fişei posturilor rezultă existenţa unor atribuţii diferite pentru S.S.S, (fila 33 – 36) şi pentru fostul de director vânzări (fila 39 – 42). Prin urmare, după desfiinţarea postului recurentei, niciodată nu au activat doi directori de vânzări în acelaşi timp, postul desfiinţat nu a fost reînfiinţat, iar societatea nu a angajat o altă persoană pe un post identic sau similar, astfel că, a avut loc o desfiinţare efectivă a locului de muncă ocupat de contestatoare. În cazul dedus judecăţii, reorganizarea a rezultat din nevoia de eficientizare a activităţii economice şi a reducerii cheltuielilor cu personalul, ca urmare a reducerii numărului de clienţi şi trasee, astfel că, desfiinţarea postului are o cauză reală, obiectivă şi serioasă, fiind dovedită de intimată prin organigramele dinainte şi după reorganizare, precum şi cea din prezent, pe state de funcţii şi persoane, referatul de reorganizare şi Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor R. de adoptare a referatului de reorganizare şi de desfiinţare a locului de muncă al contestatoarei. Cât priveşte oportunitatea reorganizării societăţii şi măsurile luate în acest sens, curtea reţine că aceste împrejurări nu pot fi cenzurate de instanţă, ele aparţinând în exclusivitate angajatorului. De altfel, justificarea măsurii este cuprinsă pe larg în referatul de reorganizare încheiat la data de 21.07.2008 sub nr. 1580.1(fila 25 dosar fond – vol. II) a cărui neînregistrare cronologică (fila 295 dosar fond – vol. I) nu are nici o înrâurire asupra situaţiei economice a punctului de lucru în zona de centru B. Susţinerea recurentei că nu a existat o reducere a numărului de trasee şi a numărului de clienţi este înlăturată de curte pe considerentul că, această situaţie este dovedită cu procesul verbal de predare-primire nr. 1456.1/16.05.2008 a unui număr de 189 clienţi către B. (fila 98 – 100 dosar fond vol. I), iar din cei 814 clienţi rămaşi alţi 125 de clienţi au fost desfiinţaţi/închişi, astfel că portofoliul clienţilor activi în sfera de activitate a punctului de lucru B s-a redus considerabil, ceea ce a determinat angajatorul să reorganizeze activitatea în zona de centru B, sarcinile contestatoarei fiind redistribuite altei persoane fără a afecta mărirea volumului de muncă în sarcina acelei persoane. De altfel, ca efect al reorganizării au mai fost desfiinţate în cursul lunii iulie 2008 şi alte posturi din cadrul societăţii (fila 46). Referitor la faptul că numitul E. D. numit în postul de specialist dezvoltare piaţă din 16 iunie 2008 (înainte de concedierea recurentei) avea acelaşi salariu ca şi contestatoarea, curtea nu poate cenzura politica de dezvoltare a societăţii, aceasta aparţinând angajatorului şi de altfel, această persoană nu a fost angajat ulterior luării măsurii concedierii, nefiind angajată pe un post identic sau similar cu cel al contestatoarei. Critica recurentei referitoare la schimbarea completului de judecată la ultimul termen de judecată când a avut loc dezbaterea pe fond a cauzei nu afectează legalitatea hotărârii atacate, deoarece această situaţie determinată de un incident procedural nu se enumără printre motivele de casare şi modificare a hotărârii recurate reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, precum şi pentru faptul că dezbaterea pe fond a cauzei şi analiza probelor s-a făcut în faţa completului de judecată care a pronunţat hotărârea. În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la nulitatea deciziei de concediere ca urmare a comunicării acesteia peste termenul legal de 30 de zile, curtea o înlătură pe considerentul că o asemenea sancţiune este prevăzută expres de Codul muncii numai în cazul concedierii dispusă ca sancţiune disciplinară (art. 268(3) Codul muncii) şi prin urmare, dispoziţiile legale menţionate nu sunt aplicabile în speţă. Criticile referitoare la pretinsele încălcări ale art. 81 alin. 2 lit. b, art. 82 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi art. 76 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sunt înlăturate de curte pe considerentul că această prevedere, coroborată cu art. 74(1) şi 72 (1) şi (2) Codul muncii se aplică în cazul concedierilor colective şi nu individuale, cum este cazul în speţă. De asemenea, în cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 64 Codul muncii referitoare la oferirea unui loc de muncă vacant, întrucât în speţă concedierea a avut loc în baza art. 65 Codul muncii şi nu în baza temeiurilor legale prevăzute de articolul menţionat. Împrejurarea că recurenta este asociat şi administrator la două societăţi comerciale, deşi a cesionat una dintre ele, iar la alta nu a obţinut nici un profit, nu are relevanţă în cauză întrucât această situaţie nu a stat la baza reorganizării activităţii intimatei. Ultima critică cu privire la respingerea greşită a cererii de conexare prin încheierea de şedinţă din 07.07.2009, este înlăturată de curte pentru motivul că, în speţă, conexarea nu este de ordine publică şi, în consecinţă nu este imperativă pentru instanţă, aceasta având facultatea de a aprecia condiţiile şi oportunitatea conexităţii. Pentru considerentele mai sus reţinute, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul ca nefondat şi va menţine ca legale încheierile de şedinţă şi hotărârea atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea E. (...) E. împotriva sentinţei civile nr. 1131/M/09.07.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l B r a ş o v precum şi împotriva încheierilor de şedinţă, pe care le menţine. Irevocabilă. Dată şi citită în şedinţă publică azi, 26 ianuarie 2010. Preşedinte, (...) (...) (...) Judecător, (...) (...) Judecător, (...) M. Grefier şef sectie, J. J. Red. D.(...)/25.02.2010 Dact. I.J./26.02.2010 Jud. fond : C.T.T. – M.E.
Litigiu de munca. Contestatie decizie de concediere. Recurs
Hotararea nr. 65/R din data 2010-01-26
Pronuntata de Curtea de Apel Brasov