Cabinet avocat Dreptul muncii

Operator date 3918

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L P I T E Ş T I

SECŢIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE

DOSAR NR(...) DECIZIA NR. 262/R-CM

Şedinţa publică din 19 Februarie 2010

Curtea compusă din:

Preşedinte: (...) (...), judecător

Judecător: (...) (...), preşedinte secţie

Judecător: (...) (...)

Grefier: (...) (...)

S-a luat în examinare, pentru soluţionare, recursul declarat de intimata SC N. SRL P,(...), judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.1193/CM din 09 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, au răspuns: recurenta-intimată prin avocat M. J., în baza împuternicirii avocaţiale nr.(...)/03.12.2009 emisă de B a r o u l A r g e ş – Cabinet individual şi intimata-contestatoare D. O. D..

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Apărătorul recurentei-intimate depune la dosar delegaţie de reprezentare şi note scrise prin care precizează că SC N. SRL P a înţeles să declare recurs împotriva sentinţei civile nr.1193/CM din 09 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...).

Părţile, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul recurentei-intimate solicită admiterea recursului aşa cum a fost motivat în scris, casarea sentinţei primei instanţei şi pe fond respingerea acţiunii, fără cheltuieli de judecată. Se arată că instanţa de fond a reţinut, fără a se proba, că societatea recurentă ar fi refuzat primirea concediilor medicale ale contestatoarei, însă fără a se observa că, din data în care aceasta a încetat raportul de muncă şi până la momentul emiterii deciziei de concediere, intimata nu a înţeles să anunţe conducerea societăţii că s-ar afla în îngrijire medicală, certificatele medicale fiind obţinute pro cauza.

Intimata-contestatoare solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, arătând că, certificatele medicale au fost depuse în termen la societatea recurentă, cu confirmare de primire, aşa cum rezultă din copiile aflate la dosar.

C U R T E A:

Constată că, prin acţiunea civilă înregistrată la data de 23.02.2009, contestatoarea D. O. în contradictoriu cu intimata S.C. N. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii disciplinare, plata în totalitate a drepturilor băneşti, până la reîncadrarea efectivă pe post şi plata concediilor medicale aferente, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii contestatoarea a arătat că a fost încadrată la societatea intimată, în funcţia de recepţioner, conform contractului individual de muncă nr.89/2008, începând cu data de 2.08.2008, pe perioadă nedeterminată.

La data de 23.01.2009 a fost emis de către intimată decizia nr.17 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei cu toate că aceasta se afla în acea perioadă în concediu medical.

Prin sentinţa civilă nr.1193/CM/9 octombrie 2009, T r i b u n a l u l A r g e ş, Secţia civilă a admis contestaţia formulată de contestatoare, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, a obligat intimata să reintegreze pe contestatoare pe postul deţinut anterior concedierii disciplinare, să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi actualizate precum şi cu celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit pe perioada cuprinsă între data de 23.01.2009 şi până la reintegrarea efectivă pe postul deţinut.

De asemenea, a mai fost obligat intimata să plătească contestatoarei contravaloarea concediilor medicale aferente lunilor ianuarie şi februarie 2009.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Contestatoarea a fost angajată la societatea intimată în funcţia de recepţioner în baza contractului individual de muncă nr.17/2008, înregistrat la I.T.M. A sub nr.(...)/12.08.2008 începând cu data de 1.08.2008, pe perioadă nedeterminată.

Prin decizia nr.17/23.021.2009 emisă de intimată s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei, începând cu data de 23.01.2009, în temeiul dispoziţiilor art.61 lit.(a) din Codul muncii .

Abaterea disciplinară reţinută în conţinutul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă constă în faptul că salariata D. D. O. a încălcat sarcinile de serviciu prin cazarea unor clienţi fără să-i înregistreze.

Contestatoarea a depus în copie la dosarul cauzei un număr de 4 concedii medicale, din care rezultă că în perioada 21.01.2009 – 8.02.2009 s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă .

Conform art.50 lit.(b) din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situaţia în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art.60 alin.1 lit.(a) din Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.

Art.76 din Codul muncii sancţionează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

Prin urmare, decizia de concediere nr.17/23.01.2009 emisă de intimată este lovită de nulitate absolută, conform art.76 din Codul muncii, fiind luată în timp ce contestatoarea se afla în concediu medical .

De altfel, decizia de sancţionare disciplinară nr.17/23.01.2009 este lovită de nulitate absolută şi pentru nerespectarea dispoziţiilor art.268 alin.2 lit.(b) Codul muncii şi a dispoziţiile art.267 Codul muncii.

Potrivit dispoziţiile art.268 alin.2 lit.(b), Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

Instanţa a apreciat că această reglementare face posibilă verificarea dacă fapta săvârşită de salariat constituie abatere disciplinară în conformitate cu regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, astfel că, scopul avut în vedere de legiuitor a fost acela de a se evita şi a se sancţiona eventualele abuzuri săvârşite de angajator în aplicarea sancţiunilor disciplinare.

Cum, în conţinutul deciziei de concediere disciplinară, angajatorul nu a precizat ce prevederi din regulamentul intern sau din contractul colectiv de muncă aplicabil au fost încălcate de salariata contestatoare, instanţa constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art.268 alin.2 lit.(b) Codul muncii.

Potrivit dispoziţiilor art.267 alin.(1) şi (2) Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute nici o măsură disciplinară, cu excepţia sancţiunii avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile pentru care salariatul va fi convocat în scris, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Necesitatea convocării salariatului, în condiţiile prevăzute de textul de lege mai sus menţionat, are în vedere posibilitatea ca acesta să-şi susţină în faza cercetării disciplinare prealabile toate apărările în favoarea sa şi să ofere probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.

Din modul în care legiuitorul a înţeles să redacteze textele de lege menţionate, rezultă indubitabil că încălcarea acestor norme imperative se sancţionează cu nulitatea absolută. Însuşi legiuitorul utilizează T. tagma „sancţiunii nulităţii absolute” în alin.(1) al art.267 din Codul muncii, pentru a nu exista nici un dubiu în ce priveşte felul nulităţi ce intervine ca sancţiune a nerespectării dispoziţiilor legale imperative, cât şi pentru a sublinia importanţa respectării acestor dispoziţii de către angajator în ce priveşte procedura de emitere cât şi forma şi fondul deciziei de sancţionare (concediere).

Or, în conţinutul deciziei de concediere nu se menţionează că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă de către angajator şi nu cuprinde nici menţiunile prevăzute la art.268 alin.2 lit.(c) cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art.267 alin.3, nu a fost efectuată cercetarea.

Prin urmare, lipsa cercetării prealabile, condiţie ce garantează respectarea dreptului la apărare a salariatei, reprezintă încălcarea unei cerinţe legale imperative, care se sancţionează cu nulitatea deciziei de sancţionare disciplinară.

De altfel, pentru ca o decizie de sancţionare (concediere) să fie nulă absolut, nu este necesară întrunirea, incidenţa simultană a mai multor cauze de nulitate, ci nerespectarea de către angajator a unei singure cerinţe imperative ce se sancţionează cu nulitatea, atrage nulitatea absolută a actului de sancţionare.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art.78 Codul muncii, instanţa a admis contestaţia şi a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.17/23.01.2009 emisă de intimată, în modul arătat mai sus.

Nu au fost acordate cheltuielile de judecată întrucât contestatoarea nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli .

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs intimata S.C. N. S.R.L. P invocând dispoziţiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă, însă o parte din criticile sale pot fi încadrate în dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, după cum urmează:

- în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea, fără să aibă în vedere toate probele şi înscrisurile de la dosarul cauzei din care rezultă că intimata-contestatoare caza în hotel persoane fără să le înregistreze în registrul special;

- eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că s-ar fi refuzat primirea concediilor medicale de către recurentă, în condiţiile în care intimata nici măcar nu a anunţat recurenta că se află în concediu medical.

În final se solicită de către recurentă admiterea recursului, modificarea sentinţei instanţei de fond, iar pe fond respingerea contestaţiei, deoarece modalitatea de lucru a contestatoarei a avut un scop evident şi anume acela de a prejudicia interesele societăţii.

Intimata-contestatoare a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că nu pot fi încadrate criticile sale în dispoziţiile art.304 pct.6, 7, 8, 9 şi 10 Cod procedură civilă, prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, constatând nulitatea deciziei de desfacere a contractului de muncă care a avut loc în timp ce aceasta se afla în concediu medical, în plus, dispoziţia de desfacere a contractului de muncă a avut loc fără respectarea prevederilor art.267 din Codul muncii, situaţie care conduce la constatarea nulităţii acesteia.

Examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta-intimată, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte prima critică, se reţine de către C pe de o parte că aceasta este formulată în termeni generali şi se referă în mod exclusiv la dispoziţiile art.304 pct.10 Cod procedură civilă, potrivit cu care modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, text de lege care a fost abrogat prin Legea nr.219/2005, situaţie faţă de care instanţa nu se poate pronunţa cu privire la această critică.

Referitor la faptul că intimata-contestatoare nu ar fi anunţat pe recurentă despre efectuarea concediului medical, se reţine de către C pe de o parte că la instanţa de fond recurenta nu şi-a formulat o astfel de apărare, însă, aşa după cum rezultă în mod cert din certificatele de concediu medical, aflate la filele 3-6 instanţa de fond, precum şi din dovezile de comunicare către recurentă aflate la filele 11-12 din dosarul instanţei de recurs, în perioada 21.01.2009-8.02.2009, intimata-contestatoare s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă.

În situaţia arătată, potrivit dispoziţiilor art.50 lit.b din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept în situaţia în care salariatul se află în concediu pentru incapacitate temporară a muncii, iar potrivit dispoziţiilor art.60 alin.1 lit.a din Codul muncii, concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, potrivit legii, iar prima instanţă a conchis în mod legal că art.76 din Codul muncii sancţionează cu nulitatea absolută concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege.

În fine, nefondată este şi ultima critică şi anume aceea care face referire la faptul că pe fondul acţiunii intimata-contestatoare s-ar fi făcut vinovată de săvârşirea abaterilor reţinute în sarcina sa, şi anume aceea că ar fi cazat turişti în hotelul în care-şi desfăşura activitatea fără a-i înregistra în registrul special, deoarece prima instanţă s-a pronunţat pe cele două excepţii de nulitate (şi nu pe fondul cauzei), respectiv cea examinată în critica anterioară ce derivă din art.76 din Codul muncii, precum şi cea prevăzută de dispoziţiile art.268 alin.2 Codul muncii, potrivit cu care sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind în mod obligatoriu: precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.

De asemenea, dispoziţiile art.267 alin.1 şi 2 din Codul muncii, prevăd sancţiunea nulităţii absolute în cazul în care nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă.

Or, din conţinutul deciziei de concediere nu se menţionează că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă de către angajator şi nici menţiunile prevăzute la art.268 alin.2 lit.c cu privire la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată această cercetare.

Faţă de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispoziţiilor art.312 şi art.316 Cod procedură civilă, precum şi art.291 din Codul muncii, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-intimată S.C. N. S.R.L. cu sediul în P,(...), judeţul A, împotriva sentinţei civile nr.1193/CM/9 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l A r g e ş în dosarul nr(...), intimată fiind contestatoarea D. O. D., cu domiciliul în P,(...), (...).1, .A, .7, judeţul A.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2010, la Curtea de A p e l P i t e ş t i, Secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red.J.D./22.02.2010

GM/4 ex.

Jud.fond: A.M.

C.E.