Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 838

Şedinţa publică de la 01 T. 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de R M. împotriva sentinţei civile nr. 280 din data de 5.03.2009 a T r i b u n a l u l u i V a s l u i (dosar nr(...)), intimată fiind SC "S. "SA Bârlad.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă recurentul R M. asistat de avocat S. E. şi consilierul juridic N. O. pentru intimata SC "S. "SA Bârlad.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen.

Avocat S. E. pentru recurentul R M. arată că nu are de formulat alte cereri.

Consilierul juridic N. O. pentru intimata SC "S. "SA Bârlad arată că la termenul trecut s-au depus la dosar înscrisuri noi de către recurent. Depune la dosar deciziile de concediere a celor trei persoane care au dat declaraţiile notariale pentru a dovedi ca sunt în duşmănie cu societatea.

Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat S. E. pentru recurentul R M. solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, modificarea hotărârii primei instanţe, admiterea acţiunii şi reintegrarea recurentului. Arată că recurentul a mai fost concediat în anul 2005 după care a fost reintegrat. Precizează că clientul său a protestat că nu s-a mărit salariile şi la muncitori, iar în replică societatea a vrut să-l treacă pe un alt post care era de muncitor necalificat. Acesta a refuzat iar atunci unitatea i-a trecut postul pe lista de restructurare. Consideră că se dovedeşte reaua credinţă a unităţii deoarece activitatea de maşinist a continuat, fiind realizat prin rotaţie de către cei care lucrează în secţie. Mai arată că la patru luni de la concedierea recurentului a fost adus pe acelaşi post o altă persoană care a lucrat până atunci ca tractorist. Mai precizează că în Codul muncii se referă la „desfiinţarea locului de muncă”. Ca să fie o desfiinţare reală şi efectivă trebuie ca activitatea respectivă să nu mai fie desfăşurată în societate. De asemenea cauza desfiinţării trebuie să fie reală şi serioasă şi s-a dovedit că desfiinţarea unui post calificat nu duce la creşterea rentabilităţii. Mai consideră că nu se poate da afară o persoană pentru refuzul de a semna actul adiţional şi că societatea a avut ceva cu angajatul daca a s angajat o alta persoana după patru luni.

Consilierul juridic N. O. pentru intimata SC "S. "SA Bârlad solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Arată că documentele depuse la dosar sunt ulterioare pronunţării hotărârii instanţei de fond. Consideră că au toate documentele legale. Depune concluzii scrise la dosar.

Avocat S. E. pentru recurentul R M. arată că atunci când este vorba de parte mai puternică trebuie privit cu mai multă atenţie situaţia deoarece aceasta are mai multe posibilităţi.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i V a s l u i, sub nr(...) din data de 21 martie 2008, R M. a formulat, în contradictoriu cu SC „S.” SA Bârlad, contestaţie împotriva Dispoziţiei 26 din 18 martie 2008 prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă înregistrat la I.T.M. sub nr. 12020/634 din 31.08.2000. A solicitat anularea deciziei, reintegrarea pe post, plata drepturilor salariale indexate şi actualizate şi acordarea de daune morale în cuantum de 12000 Euro, iar ulterior 30000lei (fila 188).

În motivarea contestaţiei, s-a susţinut că decizia atacată este nulă, întrucât nu a fost acordat preaviz şi nu există acte justificative aflate la baza referatului Direcţiei resurse umane faţă de care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă. Nu s-a publicat hotărârea privind reorganizarea activităţii.

A mai arătat contestatorul că, în realitate, nu a avut loc o reorganizare efectivă a activităţii secţiei T. şi că activitatea desfăşurată de acesta, de maşinist intern, este efectuată de o altă persoană. Motivul real pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă este faptul că a exista un litigiu de muncă cu societatea, litigiu pe care l-a câştigat şi că de mulţi ani a fost hărţuit şi i s-a schimbat în mod repetat locul de muncă.

Nu au fost indicate criteriile în baza cărora contestatorul a fost desemnat pentru desfacerea contractului de muncă, iar concedierea, în lipsa unor criterii obiective, a dus la un abuz. Mai mult, acesta a urmat cursuri de calificare ca deservent stivuitor şi, în cazul în care i s-ar desface contractul de muncă mai devreme de doi ani de la absolvirea cursurilor, ar fi nevoit să achite contravaloarea acestora.

I s-a impus fără să poată citi semnarea unui act adiţional la contractul individual de muncă prin care i s-a schimbat felul muncii, în strungar, deşi salariul era mai mic şi nici nu avea calificarea necesară pentru această meserie, nu i s-au verificat aptitudinile înainte de a fi angajat şi nici nu era medical să presteze meseria de strungar şi nu i s-a făcut instructajul privind protecţia muncii.

A mai susţinut contestatorul că nu au fost respectate prevederile Contractului Colectiv de Muncă privind concedierile colective şi prevederile art. 74 şi art. 64 din Codul muncii privind concedierile colective.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate ca neîntemeiată.

A arătat că, prin decizia atacată, s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă, ca urmare a restructurării activităţii şi nu este vorba de o concediere colectivă.

În urma negocierii cu sindicatele, pentru a se putea majora salariile, s-a convenit desfiinţarea a 110 posturi indirect productive şi transformarea acestora în posturi direct productive, fapt de natură să concorde la creşterea producţiei cu 20 %. Prin Hotărârea nr. 82 din 08.02.2008 a Consiliului de Administraţie a SC „S.” SA s-a dispus, pe baza unui referat al Direcţiei resurse umane, reorganizarea. Din secţia T. a fost desfiinţat şi postul ocupat de către contestator şi i-a fost oferit acestuia un post considerat direct productiv, anume un post de strungar, deşi nu exista o astfel de obligaţie legală. Contestatorul nu a acceptat acest post prin refuzul de a semna actul adiţional la contractul de muncă, astfel încât s-a dispus concedierea acestuia. Postul oferit corespundea cu studiile absolvite de reclamant, respectiv învăţământul de 10 ani cu profil mecanic.

A fost acordat şi preavizul legal, decizia atacată conţine toate elementele necesare pentru concedierea în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, iar reclamantul este singurul salariat din cadrul secţiei care a refuzat noul post oferit, fiind astfel şi singurul căruia i s-a desfăcut contractul de muncă. Din anul 2006, când a fost reintegrat în urma unei hotărâri judecătoreşti, salariatul a lucrat în acelaşi loc de muncă şi nu s-a încercat concedierea acestuia, aşa cum se afirmă.

Părţile au depus înscrisuri şi au solicitat administrarea probei testimoniale. Contestatorul a solicitat şi interogatoriul intimatei.

Prin sentinţa civilă nr. 280 din 5 martie 2009, T r i b u n a l u l V a s l u i a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de către R M. împotriva Dispoziţiei nr. 26 din 18 martie 2008, emisă de SC „S.” SA.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul contestator a fost angajat al societăţii pârâte ca şi „N. transport intern” în cadrul compartimentului „Dispecerat” din cadrul Secţiei „T.” SC „S.” SA Bârlad.

Prin Dispoziţia nr. 26 din 18.03.2008 a fost desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului reclamant.

Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că, în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2008 (filele 33 - 34), SC „S.” SA a dispus la data de 08 februarie 2008 prin Hotărârea nr. 82 a Consiliului de Administraţie (fila 25) desfiinţarea unui număr de 110 posturi indirect productive (filele 22 - 23), iar titularilor acestor posturi li s-au propus posturi direct productive.

Lista tuturor posturilor desfiinţate din toate compartimentele fabricii a fost depusă la filele 22 - 23. Din cadrul Secţiei T., unde îşi desfăşura activitatea contestatorul, au fost desfiinţate 12 posturi în baza propunerii şefului secţiei din 17 ianuarie 2008 (filele 12 - 13), din care un post de maşinist transport intern, titularul acestui post fiind contestatorul.

Actele enumerate au fost operate în organigrama societăţii (filele 161 -162), Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor prin care s-a aprobat noua organigramă fiind publicată în Monitorul Oficial, ca urmare a Încheierii judecătorului delegat al Oficiul Registrului Comerţului.

Faptul că în 13 cazuri din cele 110 s-a ajuns la desfacerea contractului de muncă nu poate duce la concluzia unei concedieri colective dispuse de către intimată, încetarea contractelor de muncă datorându-se faptului că titularii acestora nu au acceptat postul direct productiv propus de către angajator. Mai mult, conform articolului 168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de societate (filele 10 - 11), părţile convin că doar concediere unui număr de mai mult de 30 salariaţi va fi considerată concediere colectivă.

Faţă de aceste aspecte, instanţa a constatat că nu se află în prezenţa unei concedieri colective, ci a unei restructurări a societăţii, dispusă de către angajator în vederea creşterii producţiei, respectiv a procentului de personal direct productiv care să concure la creşterea producţiei şi la creşterea veniturilor. Desfiinţarea posturilor indirect productive, printre care şi cel ocupat de reclamant, are o cauză reală şi serioasă.

Din adresa nr. 241 din 04.02.2009 a I.T.M. Bârlad rezultă că societatea angajatoare a declarat în luna ianuarie 2008, lună anterioară adoptării hotărârii privind reorganizarea, un număr de 19 posturi vacante de manipulant mărfuri.

Din actele existente la dosarul cauzei (fila 22) rezultă că postul de „manipulant mărfuri” este un post de muncitor necalificat, nefiind acelaşi post cu cel de „maşinist transport intern”- persoană calificată a opera un motostivuitor mărfuri.

Odată cu postul de „maşinist transport intern”, în urma Hotărârii nr. 82 din 08.02.2008, au fost desfiinţate şi mai multe posturi de muncitori necalificaţi manipulanţi mărfuri, iar ulterior lunii ianuarie 2008 nu au mai fost declarate posturi vacante de maşinist transport intern şi, de altfel, nici de manipulant mărfuri, după cum rezultă din adresa I.T.M.-ului.

Analizând conţinutul Dispoziţiei contestate, instanţa a constatat că, din punct de vedere formal, în conţinutul deciziei se regăsesc toate elementele necesare pentru desfacerea contractului individual de muncă în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Nu trebuiau respectate prevederile art. 64 şi art. 74 din Codul muncii, aceste prevederi referindu-se strict la concedierile colective, ceea ce nu este cazul, aşa cum s-a arătat, în speţa de faţă.

Criteriile de stabilire a ordinii de prioritate, respectiv lista locurilor de muncă vacante sunt elemente necesar a fi conţinute doar în cazul concedierilor colective.

Întrucât desfacerea contractului de muncă al contestatorului s-a produs ca urmare a desfiinţării postului conform dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii, angajatorul nu avea obligaţia de a-i asigura un alt loc de muncă. Nici din extrasul din Contractul Colectiv de Muncă existent la dosarul cauzei nu prevede o asemenea obligaţie. Angajatorul a oferit un alt loc de muncă, direct productiv, fără a exista o obligaţie legală a acestuia.

Referitor la neacordarea efectivă a dreptului de preaviz, instanţa constată că E. de care se făcea menţiune în cuprinsul dispoziţiei contestate a fost acordat prin adresa nr. 48 din 14.02.2008 (fila 28 din dosar). Faptul că contestatorul a formulat chiar pe data de 14.02.2008 obiecţiuni împotriva preavizului acordat nu poate duce la concluzia că societatea nu i-a acordat dreptul de preaviz sau că nu i s-ar fi comunicat adresa. Semnătura aflată pe adresă şi obiecţiunile manuscrise probează faptul că i s-a comunicat adresa de preaviz.

O altă critică a contestatorului reclamant este aceea că la dispoziţie nu sunt anexate actele justificative care au stat la baza emiterii Referatului departamentului de Resurse umane al angajatorului, respectiv ”analizele sectoriale şi departamentale ale activităţilor indirect productive”. Instanţa a constatat că această critică vizează tot aspectul cauzei reale şi serioase a reorganizării activităţii.

Aceste documente au stat la baza unui referat care a fost aprobat prin Hotărârea nr. 82/2008 a societăţii, iar instanţa a considerat că aceste documente interne nu au legătură directă cu dispoziţia atacată. Referatul respectiv, existent la filele 22 - 23 din dosar, cuprinde doar numărul de posturi indirect productive desfiinţate, fără nominalizarea titularilor posturilor, fiind practic un centralizator al propunerilor şefilor de secţie. Documentul ce conţine concret aceste propuneri există şi se regăseşte la filele 12 - 13 din dosar. Instanţa nu este chemată să cenzureze modul concret în care societatea angajatoare îşi organizează activitatea.

S-a mai susţinut că nepublicarea hotărârii privind reorganizarea activităţii este de natură să atragă nulitatea dispoziţiei de desfacere a contractului de muncă.

Instanţa a constatat că nu există obligaţia publicării hotărârilor Consiliului de Administraţie, ci, în temeiul Legii nr. 31/1990, doar a unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor, anume cele care modifică Statutul societăţii.

Întrucât din actele dosarului rezultă că în departamentul „Dispecerat” din cadrul Secţiei „T.” s-a desfiinţat doar un post din cele două existente s-a pus în discuţie faptul că nu au existat criterii obiective în urma cărora a fost desfiinţat postul reclamantului şi că acesta a fost nominalizat întrucât a avut un conflict de muncă anterior cu societatea, instanţa dispunând reintegrarea sa.

Din actele existente la dosarul cauzei rezultă că afirmaţia societăţii pârâte, conform căreia la alegerea postului desfiinţat au fost avute în vedere performanţele profesionale ale titularilor, este susţinută de probe.

Acestea sunt fişele de evaluare profesională depuse la filele 241 - 257 din dosar, de unde rezultă că celălalt maşinist transport intern din cadrul Compartimentului „Dispecerat”- E. O. a obţinut în mod constant punctaje mai bune la evaluările făcute conform procedurii interne şi procedura internă privind evaluarea depusă, de asemenea, la dosarul cauzei (filele 262 - 267).

Pretinsa „hărţuire” a salariatului, care ar fi fost schimbat de mai multe ori de la locul de muncă din societate - aşa cum afirmă martorul U. (fila 234) - este contrazisă de datele din „Fişa personală” (fila 259) a salariatului, de unde rezultă că după reintegrarea sa în postul deţinut anterior nu a mai fost schimbat din funcţie.

Depoziţia martorului respectiv conţine unele elemente contradictorii, respectiv faptul că în calitate de membru al sindicatului nu a avut cunoştinţă de desfiinţarea postului, iar pe de altă parte a semnat în calitate de delegat al sindicatului procesul verbal de negociere a majorării salariale în condiţiile desfiinţării a 110 posturi indirect productive şi transferarea lor în activitatea direct productivă (fila 41). Pe de altă parte, rezultă că martorul este cel care l-a determinat pe reclamant să nu accepte noul loc de muncă oferit de către societate.

Nici faptul că reclamantul contestator a urmat anterior desfiinţării postului cursuri de calificare profesională al căror cost a fost suportat de către societate, iar în urma absolvirii acestor cursuri avea obligaţia de a lucra în societate minim doi ani nu este de natură a duce la desfiinţarea dispoziţiei, atât timp cât clauza respectivă era stipulată în favoarea angajatorului, care a renunţat la aceasta.

E. societăţii de a oferi reclamantului un loc de muncă, în condiţiile desfiinţării postului ocupat anterior ca urmare a reorganizării activităţii, nu este o obligaţie legală, astfel încât aprecierile legate de calificarea sau competenţa reclamantului de a se califica pentru postul de strungar oferit nu sunt relevante în cauză. Oricum, se remarcă faptul că faţă de profilul studiilor absolvite - profilul mecanic al unui liceu industrial (filele 29 - 30), reclamantul apare calificat pentru noul post şi avea posibilitatea de a urma cursuri de reconversie profesională, după cum depune martorul E. (fila 233).

Pentru toate aceste considerente, instanţa a respins ca neîntemeiat capătul de cerere principal şi, nereţinând existenţa unei concedieri nelegale, a respins şi capetele de cerere accesorii vizând reintegrarea, plata salariilor, respectiv a daunelor morale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal,contestatorul R M..

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304¹ Cod proc. civilă şi care vizează „doar chestiunile legate de art. 68 din C.m. privind temeinicia desfacerii contractului de muncă pentru restructurarea postului”, recurentul susţine, după prezentarea „situaţiei faptice”, că nu este respectată cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Consideră recurentul că legislaţia muncii nu foloseşte noţiunea de post sau funcţie, ci noţiunea de loc de muncă, care are un înţeles mai larg şi înseamnă un ansamblu de atribuţii, de îndatoriri de serviciu, indiferent unde, cum şi de cine sunt exercitate după concediere. Cu alte cuvinte, pentru a fi în faţa unei restructurări reale, nu contează dacă din acte postul de maşinist a dispărut şi nu se mai regăseşte în schema de personal, ci dacă activitatea faptică de maşinist nu mai există şi nu mai este necesară pentru bunul mers al unităţii. Desfiinţarea locului de muncă al recurentului nu a fost una efectivă, ci s-a procedat la o redistribuire a atribuţiilor către altă persoană.

Mai susţine recurentul că o cauză reală nu poate ţine decât de eficientizarea activităţii, ceea ce nu s-a obţinut. Activitatea maşinistului este una specializată şi calificată, cu rolul de a eficientiza manipularea mărfurilor. Această activitate nu a dispărut, aşa încât nici una dintre cerinţele legale, pentru a avea o restructurare valabilă, nu este îndeplinită.

Deşi menţionează că nu este în situaţia unei concedieri colective, recurentul invocă şi dispoziţiile art. 72 Codul muncii, arătând că desfăşurarea ulterioară a evenimentelor are implicaţii în stabilirea relei credinţe a unităţii, a cauzei serioase şi a desfiinţării locului de muncă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC S. SA a solicitat respingerea recursului.

A precizat intimata că motivarea recurentului, raportată la art. 68 Codul muncii, este eronată, desfiinţarea postului având un alt temei legal, respectiv art. 65 alin. 1 Codul muncii, ale cărui dispoziţii au fost respectate.

Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică, iar părţile au depus înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 65 alin. 1 Codul muncii, aplicabil situaţiei de fapt a recurentului, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. A. 2 al art. 65 prevede că desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Faţă de reglementarea anterioară, care avea în vedere „desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză”, textul actual se referă la „desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat”.

Înlocuirea, de către legiuitor, a noţiunii de „post”, cu sintagma „loc de muncă ocupat de salariat”, nu presupune, aşa cum susţine recurentul, dispariţia activităţii faptice desfăşurate de salariatul al cărui „loc de muncă” a fost desfiinţat, ci eliminarea unei etape ulterioare desfiinţării unor posturi, respectiv etapa selecţiei salariaţilor. Altfel spus, actuala formulare din Codul muncii vizează în mod direct posturile salariaţilor ce vor fi concediaţi, utilizând sintagma „loc de muncă ocupat de salariat”, care înglobează atât „postul” în sine, înţeles ca o sumă a activităţilor desfăşurate de un singur salariat, aşa cum acestea sunt stabilite în mod concret prin fişa postului, cât şi pe titularul acestuia, pe salariatul care ocupă postul desfiinţat.

Prin urmare, desfiinţarea locului de muncă este efectivă când postul ocupat de un anumit salariat este suprimat din structura angajatorului, care are obligaţia, în cazul contestării măsurii, de a depune orice dovadă, cum ar fi organigrama sau statul de funcţii, din care să rezulte suprimarea acestui post. Or, desfiinţarea postului de maşinist transport intern la secţia T.-Compartiment Dispecerat, ocupat de recurent, a fost dovedită de către intimată, aşa cum corect a reţinut prima instanţă. Mai mult, desfiinţarea unui loc de muncă nu echivalează cu încetarea activităţii pe care o desfăşura salariatul concediat, aşa cum pretinde recurentul, iar modul în care angajatorul, care este un agent economic, a înţeles să îşi eficientizeze activitatea, prin redistribuirea atribuţiilor postului desfiinţat, ocupat de recurent, către alţi salariaţi, necalificaţi sau mai puţin specializaţi decât recurentul, nu face obiectul controlului legalităţii şi temeiniciei deciziei de concediere.

În acelaşi sens, în contextul desfiinţării unui număr de 110 posturi indirect productive, printre care şi cel ocupat de recurent, şi al refuzului acestuia de a accepta postul direct productiv oferit de angajator, prestarea activităţii de manipulare a mărfurilor cu utilajele pe care le deservise recurentul, de către alţi salariaţi, printre care şi un tractorist, cărora le-au fost repartizate atribuţii care să acopere activitatea desfăşurată de recurent, nu conduce la concluzia că locul de muncă al recurentului nu a fost desfiinţat efectiv, dintr-o cauză reală şi serioasă.

De asemenea, din împrejurarea ulterioară concedierii recurentului, constând în „transferul” salariatului E. O., nu se poate stabili reaua credinţă a intimatei, invocată de recurent, iar dispoziţiile art. 72 Codul muncii nu sunt aplicabile în cazul concedierii recurentului şi nici nu constituie un argument în stabilirea relei credinţe, a cauzei serioase şi a desfiinţării efective a locului de muncă ocupat de recurent.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul şi se va menţine sentinţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de contestatorul R M. împotriva sentinţei civile nr. 280 din 05.03.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l V a s l u i, sentinţă pe care o menţine.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.09.2009.-

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. B.C.

Tehnored. B.C./I.R.

T r i b u n a l u l V a s l u i: I. E.,

E. M.-N.

18.09.2009

2 ex.