Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1511

Şedinţa publică de la 26 Martie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE -(...) (...)-Judecător

-(...) (...)-Preşedinte Secţie

- (...) (...) –Vicepreedinte Instanţă

Grefier -E. N.

xxx

Pe rol judecarea recursului, declarat de pârâta SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5149/06.10.2008, în contradictoriu cu intimatul B. N G, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta pârâta SC E. D. SA reprezentat de avocat E. S., a lipsit intimatul B. N G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii.

Avocat E. S. reprezentantul recurentei pârâte, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă constată:

T r i b u n a l u l G o r j, prin sentinţa nr. 5149 din 06.10. 2008 a admis acţiunea formulată de petentul B. N G, şi a obligat pârâta SC E. D. SA la plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea a 4 salarii medii pe unitate, cuvenite şi neacordate la desfacerea contractului individual de muncă, reactualizate la data plăţii efective.

A fost obligată pârâta la plata către petentă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că atât planul social cât şi amendamentele aduse acestuia nu reprezintă anexe ale contractului colectiv de muncă, chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi reprezentanţii sindicatelor.

Potrivit art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar potrivit art.25 alin.1 din acelaşi act normativ, „contractul colectiv de muncă se încheie în formă scrisă, se semnează de către părţi, se depune şi se înregistrează la direcţia generală de muncă şi protecţie socială sau a Municipiului B, după caz” şi se aplică în continuare de la data înregistrării.

Conform art. 31 din Legea nr.130/1996, modificările aduse contractului colectiv de muncă trebuie să respecte aceleaşi condiţii ca cele prevăzute în art. 7 alin.2.

În raport de dispoziţiile legale de mai sus, instanţa a considerat că atât planul social, cât şi amendamentele la acesta, au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă, pentru că nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.130/1996.

Potrivit art.50 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2008 „la concediere din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acesteia, o indemnizaţie minimă de concediere …” , în cazul petentului - peste 10 ani vechime - 5 salarii medii nete. Mai mult decât atât, alin.4 al aceluiaşi articol prevede, fără echivoc, că prevederile acestui articol se aplică şi acestuia.

În raport de prevederile art. 38 Codul muncii, conform cărora „salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi, este lovită de nulitate”.

Astfel, din interpretarea sistematică a amendamentului la acordul social prin care se menţionează că prevederile domeniului vizat în articolul 50 se completează cu prevederile Acordului Social însuşit de părţi, iar dacă există reglementări mai favorabile, se aplică acestea, rezultă că drepturile acordate se cumulează cu cele prevăzute în art. 50 din C.C.M., instanţa urmând să oblige intimata la plata drepturile prevăzute de art. 50 alin.1 din C.C.M./2008.

Cum intimata nu şi-a formulat apărarea şi nu a administrat dovezi din care să rezulte că a achitat petentului cele 4 salarii medii nete la nivel de unitate prevăzute de art.50 alin.1 din contractul colectiv de muncă, aplicabil la data concedierii, instanţa a admis acţiunea şi a obligat intimata la plata drepturilor solicitate în cuantum de 5 salarii medii pe unitate .

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta SC „E. D.” SA , criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa a dat o interpretare greşită art. 50 din CCM şi acordurilor sociale şi nu a înţeles exact situaţia reală a acordării indemnizaţiilor de concediere.

Că, prin hotărârea pronunţată nu a făcut altceva decât să oblige recurenta la plata de două ori a dreptului bănesc numit „indemnizaţie de concediere”, cumulând, contrar regulilor de drept, prevederile mai favorabile (indemnizaţia ce se acordă conform acordurilor sociale) cu cele mai puţin favorabile (indemnizaţia ce se acordă până la momentul încheierii acordurilor sociale şi care se calcula prin cumul aritmetic al unui număr de maxim 4 sau 5 salarii medii nete).

Precizează că prin admiterea cererii, instanţa de fond a ignorat convenţia părţilor CCM trecând peste puterea de lege a unei convenţii legal încheiate, interpretând clauzele CCM total opus faţă de voinţa părţilor, exprimată în mod clar şi fără a lăsa loc interpretărilor, faptul că salariaţii care sunt concediaţi din motive care nu ţin de persoana acestora primesc o singură sumă de bani cu titlu de indemnizaţie de concediere.

Susţine că prin B. Sociale încheiate la 07-..12.2005, 03.01.2006 şi 09.01.2007, semnate şi recunoscute de către ambele părţi semnatare ale CCM-ului, au fost stabilite următoarele: „. Plata unei indemnizaţii de concediere pentru vechimea în petrol, mai mare decât cea stabilită prin Contractul Colectiv de Muncă şi – stabilirea unor tranşe pentru vechimea în petrol, favorabile salariatului, după care se va calcula indemnizaţia de concediere”.

Recursul este fondat.

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ., va admite recursul şi va modifica sentinţa, în sensul că va respinge acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC E. D. SA, împotriva sentinţei civile nr. 5149/06.10.2008, în contradictoriu cu intimatul B. N G.

Modifică sentinţa, pe fond respinge acţiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2009.

Red. D.S.

Tehn. D.M./2.ex./02.04.2009

J.F.D.T./E.T.