Cabinet avocat Dreptul muncii

(272/2009)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.2898/R

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) (...)

JUDECĂTOR - (...) M. (...)

GREFIER - G. E.

Pe rol soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă T. O., împotriva sentinţei civile nr.962/F din 18 noiembrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l I a l o m i ţ a Secţia Civilă, în dosarul nr(...)(1653/2008), în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII I, având ca obiect – recalculare pensie.

Dezbaterile în cauză au avut loc în şedinţa publică din data de 23.04.2009, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării soluţiei la data de 30.04.2009, când a decis următoarele:

C U R T E A ,

Constată că prin sentinţa civilă nr. 962/F/18.11.2008 a T r i b u n a l u l u i I a l o m i ţ a – Secţia Civilă, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea prin care reclamanta T. O. a solicitat anularea deciziei nr. (...)/20.03.2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii I şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să i se acorde ajutorul lunar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 578/2004.

Reclamanta a declarat recurs, criticând sentinţa precitată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

- instanţa a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.);

- instanţa a reţinut că la data decesului soţului reclamantei, acesta nu avea calitatea de pensionar, neexistând o decizie de pensionare care să fie emisă de Direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale a judeţului I, astfel încât reclamanta nu este îndreptăţită să beneficieze de ajutorul lunar care se acordă în temeiul Legii nr. 578/2004;

- nu s-a ţinut seama că lipsa deciziei de pensionare a defunctului soţ al reclamantei, reprezintă o încălcare a legii de către pârâtă;

- în cazul soţului reclamantei au fost depuse două fişe de pensie, prima care a fost înaintată la data de 01.12.1990, iar cea de-a doua a fost trimisă de D. G. la data de 01.09.1992, pentru a i se stabili drepturile de pensie;

- conform art. 50 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, „în cel mult 30 zile de la primirea dosarului de pensionare, direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotire socială este obligată să verifice dacă dosarul de pensionare conţine toate datele necesare pentru stabilirea pensiei şi să propună comisiei judeţene de pensii emiterea deciziei de pensionare;

- la data decesului soţului reclamantei, 8 decembrie 1992, expirase termenul de 30 zile prevăzut de texul legal precitat, fără ca instituţiile abilitate menţionate anterior să emită decizia de pensionare;

- instanţa a aplicat greşit disp. art. 47 din Legea nr. 3/1977, deoarece trebuia să aibă în vedere faptul că pârâta este în culpă pentru nerespectarea prevederilor legale indicate şi neemiterea deciziei de pensionare în termen legal;

- în virtutea rolului activ, instanţa ar fi trebuit să pună în vedere pârâtei să depună dosarul de pensionare al soţului reclamantei;

- s-a ignorat faptul că la data decesului, soţul reclamantei avea cerere de pensionare, iar dosarul său se afla la pârâtă fără a fi soluţionat şi a se emite decizia de pensionare;

- s-a omis total culpa pârâtei sub acest aspect;

- mai mult, ar fi trebuit să se aibă în vedere prevederile art. 51 alin. 2 din Legea nr. 3/1977, din interpretarea cărora reiese că decizia de pensionare urma să îi stabilească retroactiv drepturile de pensie ale soţului reclamantei;

- instanţa a interpretat şi aplicat greşit disp. art. 1 din Legea nr. 578/2004, apreciind că o condiţie esenţială pentru acordarea ajutorului solicitat prin acţiune este calitatea de pensionar a soţului reclamantei;

- dar o asemenea calitate nu este o condiţie a legii, ci o cerinţă ce trebuie interpretată în spiritul legii şi nu „ad literam”;

- instanţa a considerat că numai decizia de pensionare conferă calitatea de pensionar, în lipsa acesteia soţul reclamantei neputând fi socotit pensionar;

- decizia de pensionare este doar un înscris doveditor prin care se recunosc drepturile de pensie, legea fiind aceea care stabileşte calitatea de pensionar şi drepturile cuvenite, astfel că lipsa ei nu este de natură să nege drepturile de pensionar ale soţului reclamantei;

- este inechitabil ca din culpa exclusivă a pârâtei, care nu a emis decizia de pensionare la termen, reclamanta să fie lipsită de drepturi legale ce i se cuvin;

- instanţa a arătat în considerente faptul că pensia de urmaş de care beneficiază reclamanta a fost stabilită în temeiul Legii nr. 19/2000, deşi respectiva pensie a fost acordată în baza Legii nr. 3/1977.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

În baza art. 312 alin. 1 teza I şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând aplicaţiunea corespunzătoare şi a disp. art. 304/1 C. proc. civ. (care permit examinarea pricinii sub toate aspectele), Curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul menţionat prin dispozitivul deciziei, pentru considerentele de fapt şi de drept ce vor fi prezentate în continuare.

Convingerea instanţei de fond, în sensul că pretenţiile deduse judecăţii sunt neîntemeiate, s-a format pornind de la împrejurarea că la data decesului soţului recurentei-reclamante (defunctul T. D., decedat la 08.12.1992), acesta nu avea calitatea de pensionar, întrucât nu exista în cazul său o decizie de pensionare, care să fie emisă de organul competent potrivit legii în vigoare la acel moment (Legea nr. 3/1977), respectiv Direcţia pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale a judeţului I.

Cu alte cuvinte, Tribunalul a considerat că în lipsa unei decizii de pensionare, o persoană nu are şi nu poate avea calitatea de pensionar.

Un asemenea punct de vedere este greşit şi decurge dintr-o eronată interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale relevante în cauză.

Aşa cum rezultă din analiza materialului probator administrat în cauză (în special fişele de pensie de la filele 18-19 şi respectiv 29-32 din dosarul de fond), la data de 01.12.1990 şi apoi la 01.09.1992, defunctul soţ al recurentei a fost propus spre pensionare de către organul abilitat de Legea nr. 3/1977 în acest sens (a se vedea art. 47), respectiv Comisia de Pensionare a D. G., unitate la care era încadrat în muncă.

Potrivit art. 51 alin. 1 din aceeaşi lege, „în cel mult 30 de zile de la primirea dosarului de pensionare direcţia pentru probleme de munca şi ocrotiri sociale este obligată sa verifice dacă dosarul conţine toate datele necesare pentru stabilirea pensiei şi sa propună comisiei judeţene de pensii emiterea deciziei de pensionare.”

Or, în cazul defunctului T. D., autorul recurentei, nu au fost respectate cerinţele imperative ale art. 51 alin. 1 din Legea nr. 3/1977, neemiţându-se decizia de pensionare de către instituţia competentă la acel moment, şi anume comisia judeţeană de pensii a cărei continuatoare din punct de vedere juridic este intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii I.

Acest aspect trebuie coroborat cu faptul că recurenta-reclamantă este beneficiara unei pensii de urmaş (sens în care s-a emis decizia nr. 63205/1994 a Comisiei de Pensii I), acordată în considerarea faptului că la data decesului soţului ei, acesta îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a fi pensionat (art. 39 alin. 2 teza ultimă din Legea nr. 3/1977).

Aşa fiind, concluzia care se impune este contrară celei avute în vedere de instanţa de fond, fiind evident că în condiţiile în care autorul reclamantei îndeplinea cerinţele legale pentru a fi pensionat potrivit Legii nr. 3/1977, el putea şi trebuia considerat ca având calitatea de pensionar.

Împrejurarea că nu beneficia de o decizie de pensionare nu schimbă cu nimic datele problemei, mai ales că neeliberarea unui asemenea document nu-i era imputabilă autorului recurentei, ci tocmai organului care era competent potrivit legii să emită un astfel de act, dar care nu-şi îndeplinise această obligaţie în termenul prevăzut de lege. Într-o situaţie precum cea din speţă, lipsa deciziei de pensionare nu semnifică inexistenţa calităţii de pensionar, o atare decizie având doar valoarea unui înscris doveditor al unor drepturi, a unui act cu caracter constatator şi nu constitutiv de drepturi.

Calitatea de pensionar se naşte în temeiul legii şi pe data îndeplinirii condiţiilor impuse de lege, existenţa deciziei de pensionare neavând relevanţă sub acest aspect.

În raport de cele ce preced, urmează a se dispune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată, ţinând seama de faptul că recurenta-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 578/2004 pentru a beneficia de ajutorul lunar acordat soţului supravieţuitor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă T. O., în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii I, împotriva sentinţei civile nr. 962/F/18.11.2008 a T r i b u n a l u l u i I a l o m i ţ a – Secţia Civilă.

Modifică în tot sentinţa atacată.

Admite contestaţia.

Dispune anularea deciziei nr. (...)/20.05.2008 emisă de Casa Judeţeană de Pensii I.

Obligă pârâta să emită decizie prin care să acorde reclamantei ajutorul lunar solicitat în condiţiile prevăzute de Legea nr. 578/2004.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 30.04.2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. D. E. E. B. F. M. V.

GREFIER,

G. E.

TEHNORED/C.D./2 ex./08.05.2009.

Jud.fond: E. B.,E. J..