• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de pensionare. Recurs

Hotararea nr. 9748 din data 2008-11-11
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

 

DECIZIE Nr. 9748

Şedinţa publică de la 11 O. 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

 

**************

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii M, împotriva sentinţei civile nr. 844 din 07.04.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat H. GH. B., având ca obiect contestaţie decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns recurenta pârâtă Casa Judeţeană de Pensii M prin consilier juridic O. P. M. şi intimatul reclamant H. GH. B. reprezentat de avocat D. F. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care,

Nemaifiind cererii de formulat excepţii de ridicat şi constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părţilor prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.

Consilier juridic O. P. M. pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului modificarea sentinţei pronunţate de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i iar pe fond respingerea acţiunii.

Avocat D. F. pentru intimatului reclamant H. B., solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei pronunţate de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i ca fiind legală şi temeinică.

 

CURTEA:

 

Asupra recursului de faţă :

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr(...), contestatorul H. B. a contestat decizia de pensionare nr. (...) din 05.09.2007 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii .

La termenul din 26 O. 2007, contestatorul a formulat o precizare de acţiune prin care a arătat că a solicitat recalcularea deciziei de pensionare fiind nemulţumit de modul în care intimata i-a luat în calcul stagiul de cotizare, deoarece deşi, din adeverinţa depusă rezulta o vechime de 13 ani, 5 luni şi 21 de zile aferentă grupei a -II- a de muncă, acesta nu a fost luată în calcul de intimată. A mai arătat că din decizia de pensionare reiese că din totalul stagiului în care şi-a desfăşurat activitatea în grupa I şi a -II- a de muncă, i-a fost luată în calcul, de către intimată, doar o perioadă de 2 ani şi 6 luni, din totalul de 3 ani şi 3 luni.

În susţinerea contestaţiei a depus la dosar : adv. nr. 1812/05.06.2007 emisă de Grupul Şcolar „Dl. U.”, adv. nr. 6019/28.07.1999, decizia de pensionare nr. (...)/05.09.2007, copie după B.I. şi carnetul de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul din 14 ianuarie 2008,la cererea contestatorului, instanţa a încuviinţat şi dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, efectuată de către expertul contabil V. O., la care a fost formulate obiecţiuni de către intimată.

Prin sentinţa civilă nr. . 844 din 07.04.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i, în dosar nr(...), s-a admis contestaţia formulată de reclamantul H. (...). B., împotriva Deciziei de pensionare nr.(...)/5.09.2007 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii M.

S-a modificat parţial Decizia de pensionare nr.(...) din 5.09.2007 în sensul că, pensia cuvenită contestatorului este în cuantum de 506 lei.

A fost obligată intimata să plătească contestatorului 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Contestatorul H. B. a contestat decizia de pensionare nr. (...)/5.09.2007 privind acordarea pensiei anticipate parţial, emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii M întru-cât la calcularea acesteia nu i-a fost valorificată adeverinţa nr. 6019/28.07.1999 emisă de SC D. SA Dr. Tr. S referitor la activitatea desfăşurată în grupa a –II –a de muncă şi adeverinţa nr. 1812/05.06.2007 emisă de Grupul Şcolar „Domnul U.” Dr. Tr. S referitor la activitatea desfăşurată de acesta ca ucenic cu plată.

Referitor la petititul privind valorificarea la calculul pensiei a activităţii desfăşurată în grupa a II- a de muncă de contestator în perioada 14.09.1972 – 03.10.1977, conform adeverinţei nr. 6019/28.07.1999 emisă de SC D. SA, instanţa îl constată întemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 167 alin. 1 lit. a din Legea 19/2000 persoanele care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite de muncă(grupa a –II-a de muncă) beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 42 în raport cu vârstele standard de pensionare prevăzute în anexa 3.

Astfel, contestatorul a desfăşurat activitate în grupa a -II- a de muncă (condiţii deosebite) o perioadă de 13 ani , 5 luni şi 24 zile, potrivit prevederilor art. 42 din L. 19/2000 şi beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2,6 ani (corespunzător intervalului 12-14 ani stagiul de cotizare în condiţii deosebite de muncă).

Conform anexei 3 la Legea 19/2000 vârsta standard de pensionare pentru bărbaţii pensionaţi în perioada aprilie – iulie 2007 era de 63 ani şi 1 lună, iar stagiul complet de cotizare era de 31 ani şi 2 luni.

Din decizia de pensionare nr. (...)/5.09.2007, reiese că, H. B., contestatorul ,avea la data pensionării un stagiu total de cotizare de 41 ani,4 luni şi 16 zile , astfel că vârsta standard de pensionare anticipată este, conform anexei 3 şi art. 42 din L 19/2000, de 60 ani şi 7 luni.

Susţinerile intimatei că, în speţa dedusă judecăţii, sunt aplicabile atât prevederile anexei 3 din Legea 19/2000 coroborate cu cele ale anexei 9 din Normele de aplicare a legii privind sistemul public de pensii deoarece anexa 3 se referă la intervalele de pensionare ,în timp ce prin anexa 9 se stabilesc corect anul şi luna pensionări în funcţie de data naşterii nu pot fi reţinute deoarece:

Potrivit art. 41 alin 2 şi 3 din Legea nr. 19/2000 vârsta standard de pensionare la bărbaţi este de 65 ani, iar atingerea vârstei standard de pensionare se realizează în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare ,pornindu-se de la 62 ani la bărbaţi, conform eşalonării prevăzute la anexa 3, iar potrivit alin 4 din lege stagiul complet de cotizare la bărbaţi este de 35 ani, atingerea acestui stagiul de cotizare se va realiza, în acelaşi termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a legii, prin creşterea acestuia pornindu-se la 30 ani pentru bărbaţi.

Faţă de aceste prevederi, se constată că, în speţa de faţă sunt aplicabile contestatorului,având în vedere data depunerii cererii de pensionare, prevederile anexei 3 din Legea 19/2000 coroborat cu prevederile art 42 din lege privind reducerea vârstei standard de pensionare anticipată de 60 ani şi 7 luni ( 63 ani şi 1 lună – 2 ani şi 6 luni – aspect desprins şi din raportul de expertiză efectuat în cauză ).

Referitor la petitul privind valorificarea de către intimată, la calcul pensiei contestatorului a adeverinţei nr. 1812/ 5.06.2007 emisă de Grupul Şcolar „Domnul U. ”Dr. Tr. S privind activitatea desfăşurată de contestator în perioada 15.09.1962 - 30.06.1965, ca ucenic cu plată, instanţa îl constată întemeiat.

Potrivit art. 161 alin 2 din Legea nr. 19/2000 „ în condiţiile în care pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, salariatul poate prezenta acte doveditore de certificare”. Mai mult prin adeverinţa nr. 1812/05.06.2007 se certifică că pentru această perioadă a fost reţinută şi virată şi contribuţia pentru pensii, astfel că instanţa urmează să admită acest petit.

Faţă de aceste prevederi şi având în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză prin care s-a stabilit că valoarea pensiei anticipate parţiale a contestatorului este în cuantum de 506 lei ( contestatorul a solicitat drepturile stabilite prin raportul de expertiză) instanţa a constatat întemeiată contestaţia formulată. În acest sens intimata a modificat parţial decizia de pensionare nr. (...)/ 5.09.2007 în sensul că pensia cuvenită contestatorului este în sumă de 506 lei.

Văzând şi prevederile art. 274 C. pr.civ. intimata a fost obligată la plata sumei de 500 lei - cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen legal şi motivat recurs Casa Jud.de Pensii M, arătând în esenţă că instanţa de fond în mod nelegal a reţinut că în speţă sunt aplicabile doar prevederile anexei nr.3 din Lg.19/2000, întrucât în vederea aflării vârstei standard de pensionare şi a stagiului complet de cotizare, se are în vedere atât anexa 3 din lege, dar şi anexa nr.9 din Normele de aplicare a legii privind sistemul public de pensii.

În ceea ce priveşte petitul privind valorificarea adeverinţei nr.1812 din 05.06.2007 , în care se face menţiunea că reclamanta în perioada 15.09.1962 – 30.06.1965 a desfăşurat activitate ca ucenic cu plată, în mod neîntemeiat şi nelegal a fost admis de către instanţa de fond întrucât din carnetul de muncă reiese că doar perioada 01.04.1963 – 05.07.1965 a desfăşurat activitate ca ucenici cu plata.

Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041 c.pr.civ., Curtea a reţinut următoarele :

Grupa a II-a de muncă pentru perioada 14.09.1972 – 03.10.1977 şi 07.08.1978 – 12.01.1987, rezultată din adeverinţa nr.6019/28.07.1999 emisă de SC D. SA Dr.Tr.S, respectiv de 13 ani, 5 luni şi 24 zile, a fost avută în vedere la stabilirea drepturilor de pensie ale intimatului reclamant.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că în speţă sunt aplicabile doar prevederile anexei 3 din Legea nr.19/2000.

Potrivit art.167 alin.2 din Legea nr.19/2000, pentru perioada aprilie 2001 – O. 2014, vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare sunt cele prevăzute în anexa 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limita de vârstă în raport cu data naşterii, avându-se totodată în vedere şi anexa nr.9 din Normele de aplicare a Legii privind sistemul public de pensii, întrucât anexa 3 se referă doar la intervalele de pensionare în timp ce în anexa 9 se stabilesc corect anul şi luna pensionării, în funcţie de data naşterii.

Aşadar, este vorba de o coroborare a celor două anexe şi nu de interpretarea şi aplicarea separată a acestora, vârsta standard de pensionare a reclamantului fiind stabilită prin anexa 3, dar în funcţie de luna şi anul naşterii acestuia, care se regăseşte în anexa 9, astfel că vârsta standard de pensionare este de 63 ani şi 0 lună, iar stagiul complet de cotizare de 31 ani şi 2 luni.

Aşa fiind, Curtea reţine că recurenta a calculat în decizia nr.(...) din 05.09.2007 şi contestată de intimatul reclamant, în mod corect şi legal vârsta standard de pensionare a reclamantului, de 64 ani şi 4 luni, iar stagiul complet de cotizare de 33 ani şi 8 luni.

În ceea ce priveşte petitul referitor la valorificarea adeverinţei nr.1812(05.06.2007 emisă de Grupul Şcolar „Domnul U.” Dr.Tr.S, în care se face menţiunea că reclamantul în perioada 15.09.1962 – 30.06.1965 a desfăşurat activitate ca ucenic cu plata, se constată că în mod neîntemeiat a fost admis de către instanţa de fond.

Astfel, în adeverinţa arătată mai sus s-a făcut menţiunea că reclamantul în perioada septembrie 1962 – iunie 1965 a desfăşurat activitate ca ucenic cu plata.

Întrucât au existat contraziceri între adeverinţa nr.1812/05.06.2007 şi înscrierile din carnetul de muncă al intimatului, se reţine că recurenta CJP M a valorificat corect înscrierile din carnetul de muncă, respectiv a valorificat doar perioada 01.04.1963 – 05.07.1965, ca ucenic cu plata, deoarece pe perioada 15.09.1962 – 01.04.1963, s-a făcut menţiunea că a desfăşurat activitate ca ucenic fără plată.

Potrivit art.160 alin.,5 din Lg.19/2000, dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă şi doar acolo unde nu există înscrieri în carentul de muncă se pot prezenta acte doveditoare.

Astfel, adeverinţa trebuie să vină în completarea înscrierilor din carnetul de muncă şi nu să contrazică înscrierile din acesta.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept arătate mai sus, Curtea reţine că recursul este fondat, astfel că în baza art.312 c.pr.civ. îl va admite, va modifica sentinţa, în sensul că va respinge contestaţia.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii M, împotriva sentinţei civile nr. 844 din 07.04.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l M e h e d i n ţ i, în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimat H. GH. B., având ca obiect contestaţie decizie de pensionare.

Modifică sentinţa menţionată, în sensul că respinge contestaţia.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 11 O. 2008.  

Preşedinte,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

Judecător,

(...) (...)

 

Grefier,

(...) (...)

 

   

11.12.2008

Red.jud.D.(...)

Tehn.MC/

j.f. F.E.

A.D.

Toate spetele


Sus ↑