DOSAR Nr(...) R O M Â N I A CURTEA DE A P E L C R A I O V A SECŢIA A J. CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIE Nr. 3396 Şedinţa publică din data de 27 Mai 2009 Completul compus din: Preşedinte: Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) Pe rol, soluţionarea recursului declarat de reclamanta D. C (...), împotriva sentinţei civile nr.5957/05.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii G. La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns recurenta reclamantă, lipsind intimata pârâtă. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că este declarat şi motivat în termenul legal, după care, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente. Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul admiterii acţiunii. CURTEA Asupra recursului de faţă. Prin sentinţa nr.5957/05.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) a fost respinsă acţiunea de recalculare a pensiei formulată de petenta D. C. (...), împotriva intimatei Casa Judeţeană de Pensii G. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut : Este adevărat că din actele emise de angajatorul S.C. UM T. S.A., rezultă că activitatea desfăşurată de petentă în perioada 04.09.1978-10.12.1998 se încadrează în prevederile Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1 punctul 105, respectiv grupa I-a de muncă în procent de 100%, angajatorul asumându-şi responsabilitatea încadrării în grupa de muncă. Potrivit art. 1671 din Legea nr.19/2000, pentru activitatea desfăşurată în grupa I-a de muncă, petenta putea să beneficieze de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 12 ani, iar conform anexei 3 a Legii nr.19/2000, vârsta standard de pensionare la data formulării cererii de recalculare era de 58 ani şi 2 luni. Având în vedere că petenta a formulat o cerere de recalculare a pensiei la data de 05.09.2007, dată la care nu îndeplinea condiţia de vârstă prevăzută de art. 1671 alin.2 din Legea nr.19/2000, respectiv 50 de ani. În consecinţă, instanţa a respins acţiunea ca nefondată. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, arătând că instanţa de fond în mod greşit nu a apreciat probele ( adeverinţa nr.3773/12.02.2007) în sensul că rezultă fără tăgadă că a lucrat în gr. I de muncă, fiind îndreptăţită la acordarea pensiei pentru limită de vârstă. Solicită a se avea în vedere faptul că fostul angajator a eliberat înscrisurile de acordare a grupei I în conformitate cu prev. Decr.L.68/1990 şi a P.. 50/1990. Curtea constată a fi fondat recursul, având în vedere următoarele considerente : Potrivit dispoz. art.41 al.1 din Legea 19/2000, pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ la data pensionării condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Vârsta standard de pensionare este prevăzută la al.2 al art.41, iar stagiul minim de cotizare la al.3 al acestui articol. În raport de data naşterii recurentei -25.01.1958- rezultă că vârsta standard de pensionare a recurentei este de 60 de ani, iar din cuprinsul deciziei nr.2485/25.09.2000 rezultă că stagiul de cotizare este de 26 de ani. La prima vedere, în raport de aceste dispoziţii, la data formulării cererii pentru pensionarepentru limită de vârstă, 5 sept.2007 rezultă că, recurenta nu întruneşte condiţiile privind vârsta standard de pensionare. Recurenta este însă beneficiara dispoz. art.1671 al.1 din Legea 19/2000,potrivit cărora persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în gr. I de muncă conform legislaţiei anterioare pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform tabelului nr.4. Astfel, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de fostul angajator, în perioada 04.09.1978-10.12.1998, recurenta şi-a desfăşurat activitatea în cadrul sectorului special al unităţii de prelucrări mecanice a carburilor metalice sinterizate, activitate care se încadrează în grupa I-a de muncă, potrivit P..50/1990, anexa 1 pct.105. În raport de perioada lucrată în această grupă şi potrivit tabelului nr.4, la care face referire art.1671 din legea 19/2001, vârsta standard de pensionare a recurentei trebuie redusă cu 12 ani. Această reducere a vârstei standard de pensionare trebuie raportată la dispoz. art.481 al.3 din Legea 19/2000, potrivit cărora, asiguraţii care realizează stagii de cotizare în condiţii normale de muncă şi în condiţiile prevăzute de legi speciale, după caz în condiţiile prevăzute de art.48 din aceeaşi lege, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare până la 50 de ani pentru femei, respectiv până la 55 de ani pentru bărbaţi. În aceste condiţii rezultă, că la data formulării cererii de pensionare pentru limită de vârstă, recurenta trebuia să aibă vârsta de 50 de ani, vârstă pe care aceasta a împliit-o la 25 ianuarie 2008. Ca urmare, chiar dacă la data formulării cererii, aceasta nu îndeplinea una dintre condiţi,cea referitoare la vârsta standard de pensionare, având în vedere că această condiţie era îndeplinită la data formulării contestaţiei în primă instanţă, Curtea apreciază că reclamanta era îndreptăţită să fie pensionată pentru limită de vârstă începând cu data împlinirii aceste vârste 25.01.2008,întrucât începând cu această dată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.41 din Legea 19/2000 pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă . Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul art. 312 C.pr.civilă va admite recursul şi va modifică sentinţa în tot în sensul admiterii contestaţiei. Va fi obligă intimata să emită petentei decizie de pensionare pentru limită de vârstă, începând cu data de 25.01.2008. PENTRU ACESTE MOTIVE, DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta D. C (...), împotriva sentinţei civile nr.5957/05.11.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă Casa Judeţeană de Pensii G. Modifică sentinţa în tot. Admite contestaţia. Obligă intimata C.J.P G să emită petentei decizie de pensionare pentru limită de vârstă, începând cu data de 25.01.2008. Decizie irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 Mai 2009. Preşedinte, Judecător, Judecător, (...) (...) (...) (...) (...) (...) Grefier, (...) (...) Red. Jud.M.P. Tehn.I.C./Ex.3/25.06.2009
Toate spetele
Asigurari sociale. Recalculare pensie. Recurs
Hotararea nr. 3396 din data 2009-05-27
Pronuntata de Curtea de Apel Craiova
ÎN NUMELE LEGII