- Contestaţie în anulare – R O M Â N I A CURTEA DE A P E L S U C E A V A SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE DECIZIA NR. 575 Şedinţa publică din 7 mai 2009 Preşedinte (...) (...) Judecător (...) (...) Judecător (...) (...) Grefier (...) (...) Pe rol se află judecarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul E. E., domiciliat în localitatea D, str. C. (...), nr. 40, (...). 6, . 2, . 42, O.P. E, judeţul B, împotriva deciziei nr. 195 din 17 februarie 2009, pronunţată de Curtea de A P E L S U C E A V A – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (dosar nr(...)). La apelul nominal au lipsit contestatorul şi reprezentantul intimatei Casa Judeţeană de Pensii B. Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care instanţa, constatând contestaţia în anulare în stare de judecată, a rămas în pronunţare cu privire la aceasta. După deliberare, C U R T E A , Deliberând, Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr(...) din 2.04.2009, contestatorul E. E. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 195 pronunţată de Curtea de A P E L S U C E A V A la data de 17.02.2009. În motivarea contestaţiei a arătat că instanţa de recurs a admis din greşeală recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii B şi a reţinut dispoziţiile anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001. Conform prevederilor legale, respectiv art. 167 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, actualizată prin Legea nr. 250/19.07.2007, publicată în M. Of. nr. 486/19.07.2007: „Pentru perioada aprilie 2001 – noiembrie 2014, vârsta standard de pensionare şi stagiul complet de cotizare, în înţelesul art. 49 şi 50, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în raport cu data naşterii”. Aşadar, art. 49 din lege prevede pensia anticipată, iar art. 50 prevede pensionarea anticipată parţială. Deci, asiguraţilor care solicită pensionarea anticipată ori anticipată parţială li se face reducerea conform anexei nr. 9 din Ordinul nr. 340/2001. A arătat că a solicitat pensionarea pentru limită de vârstă prin invocarea art. 167(1) alin. 1, cu reducerea vârstei de pensionare conform tabelului nr. 4, având ca stagiu de cotizare în grupa I de muncă, anterior datei de 1.04.2001 de 23 ani şi 8 luni. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei nr. 195 din 17.02.2009 pronunţată în recurs de Curtea de A P E L S U C E A V A şi obligarea intimatei Casa Judeţeană de Pensii B să emită o nouă decizie de pensionare începând cu data de 28.05.2008, dată la care a îndeplinit condiţia de vârstă şi stagiu de cotizare. A invocat în drept dispoziţiile art. 318 şi 319 Cod procedură civilă. Examinând contestaţia în anulare, Curtea reţine următoarele: Prin cererea înregistrată la T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă sub nr(...), contestatorul E. E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulată decizia R/11253 din 30.05.2008, prin care i s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă. În motivare a arătat că intimata a reţinut în mod eronat că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, atâta timp cât el a făcut dovada că a lucrat 24 de ani 5 luni şi 26 zile în grupa I de muncă. Potrivit art. 1671 din Legea nr. 19/2000 avea dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 14 ani. Cum la 6 mai 2008 vârsta standard de pensionare era de 63 de ani şi 4 luni, scăzând 14 ani, rezultă vârsta de 49 ani şi 4 luni. A concluzionat că poate fi pensionat pentru limită de vârată începând cu vârsta de 50 ani. În ceea ce priveşte stagiul complet de cotizare a arătat că, potrivit Ordinului 50/1990, pentru grupa I de muncă erau necesari 20 de ani lucraţi în această grupă ce constituiau stagiul total de cotizare necesar. Această perioadă de 20 de ani este preluată şi de Anexa IV din Legea nr. 19/2000, care arată că, într-un interval de 8 ani, stagiul complet de cotizare pentru grupa I de muncă ori pentru activităţi în condiţii speciale va creşte până la 25 de ani. Consideră că intimata încalcă grav şi Constituţia României, respectiv art. 15 alin. 2 din legea fundamentală, deoarece Casa Judeţeană de Pensii i-a desfiinţat un drept de a fi încadrat în grupa I de muncă, dobândit anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. Prin sentinţa civilă nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i în dosarul nr(...), a fost admisă contestaţia, anulată decizia nr. 11253 din 30 mai 2008 emisă de intimată şi a fost obligată intimata să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 63 de ani şi 4 luni, a stagiului complet de cotizare de 31 de ani şi 8 luni, drepturile urmând a fi acordate începând cu 28 mai 2008. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata Casa Judeţeană de Pensii B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie, motivat de faptul că poate solicita contestatorul pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 52 de ani. A arătat recurenta că din adeverinţa prezentată de contestator rezultă că a lucrat în grupa întâi de muncă, conform legislaţiei anterioare Legii 19/2000, 23 de ani, 8 luni şi 18 zile. Din tabelul nr. 4, la art. 1671 din Legea nr. 19/2000 rezultă că reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii 19/2000 şi O.U.G. nr. 4/2005. Prin decizia civilă nr. 195 din 17.02.2009, pronunţată de Curtea de A P E L S U C E A V A s-au dispus următoarele : S-a admis recursul declarat de intimata Casa Judeţeană de Pensii B, împotriva sentinţei nr. 1412 din 15 octombrie 2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i – secţia civilă (dosar nr(...)). S-a modificat în tot sentinţa civilă nr. 1412 din 15.X.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l B o t o ş a n i în dosarul nr(...), în sensul că: S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de contestatorul E. E., în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii B. Cazurile de contestaţie în anulare sunt prevăzute strict şi limitativ în art. 317 şi 318 Cod procedură civilă. Contestatorul E. E. a invocat, ca temei în drept al contestaţiei în anulare, dispoziţiile art. 318 şi 319 Cod procedură civilă şi a invocat motive ce vizează fondul cauzei. Întrucât în recurs, contestatorul a avut calitate de intimat, iar din examinarea deciziei recurate din perspectiva cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă nu rezultă că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greşeli materiale, Curtea urmează să respingă contestaţia în anulare formulată de contestatorul E. E. ca nefondată. Pentru aceste motive, În numele Legii, D E C I D E : Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul E. E., împotriva deciziei nr. 195 din 17 februarie 2009, pronunţată de Curtea de A P E L S U C E A V A – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale (dosar nr(...)). Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 7 mai 2009. Preşedinte, Judecători, Grefier, Red.B.O. Tehnored.B.D. Ex.2 02.06.2009
Toate spetele
Asigurari sociale. Contestatie decizie de pensionare - Contestatie in anulare. Recurs
Hotararea nr. 575 din data 2009-05-07
Pronuntata de Curtea de Apel Suceava