• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Litigiu de munca. Contestatie decizie de pensionare. Recurs

Hotararea nr. 685/R din data 2008-10-22
Pronuntata de Curtea de Apel Galati

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L G A L A Ţ I

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 685/R

Şedinţa publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREŞEDINTE N. D.

JUDECĂTOR M. T.

JUDECĂTOR B. J.

GREFIER E. E. M.

 

.-.-.-.-.-.-.-.-.

 

 

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul E. D., domiciliat în G,(...), (...) 1, . 1, parter, . 1, împotriva sentinţei civile nr. 356/13.03.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...), în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G, cu sediul în G,(...), având ca obiect „CONTESTAŢIE DECIZIE PENSIONARE”, împotriva deciziei numărul R-7598/21.12.2007 emisă de instituţia intimată.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns: pentru intimata CASA JUDETEANA DE PENSII G consilier juridic K. G, lipsă fiind recurentul contestator E. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la al treilea termen de judecată, legal motivat şi este scutit de taxă judiciară de timbru; în cadrul cererii de recurs contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, după care;

Curtea aduce la cunoştinţa părţilor prezente că recursul a fost repus pe rol prin încheierea din 24.09.2008 constatându-se că a fost declarat în cadrul termenului legal, fiind respinsă excepţia de tardivitate invocată din oficiu la termenul din 22.09.2008.

Părţile prezente întrebate fiind, arată că nu mai au cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepţii de invocat sau înscrisuri noi de ataşat.

Curtea constată cauza în stare de judecată şi, având în vedere că recurentul contestator a solicitat judecarea în lipsă, acordă cuvântul părţilor prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, soluţiei pronunţată de instanţa de fond. Aşa cum a dezvoltat pe larg şi în întâmpinare, contestatorul nu poate beneficia de prevederile art. 40 din H.G. nr. 1412/2004 deoarece acesta, persoană născută după anul 1950 nu poate beneficia reduceri de natura celei de atingere a vârstei standard de pensionare aşa cum se stipulează în Normele de aplicare a Legii nr. 341/2004.

Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă şi reţine cauza în pronunţare.

 

C U R T E A

 

Asupra recursului înregistrat la Curtea de A P E L G A L A Ţ I Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. 330/121/16.05.2008;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 356/13.03.2008 T r i b u n a l u l G a l a ţ i a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorul E. D. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii G.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată sub nr. 330/121/23.01.2008 pe rolul T r i b u n a l u l u i G a l a ţ i, contestatorul E. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANA DE PENSII G anularea deciziei nr. R-7598/21.12.2007.

Motivându-şi în fapt acţiunea a arătat că la data de 08.10.2007 a adresat cerere pentru obţinerea pensiei parţiale anticipate în baza art. 50 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 coroborat cu reducerea de 5 ani, beneficiu acordat de Legea S. faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria S. Române din E. 1989 nr. 341/2004.

A învederat că deţine certificatul seria (...)-B nr.00172 eliberat la data de 13.03.2007 de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din E. 1989 care atestă calitatea sa de luptător remarcat.

A mai arătat că deşi intimata i-a recunoscut calitatea de luptator remarcat prin decizia prin care i s-a acordat indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 341/2004, i-a respins cererea pentru acordarea pensiei parţiale anticipate deşi îndeplinea condiţiile de vârstă şi de stagiu complet.

De asemenea, a mai precizat că vârsta standard de pensionare prevăzută de legea pensiilor este de 65 de ani şi potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 litera n din Legea nr. 341/2004, beneficiază de o reducere cu 5 ani a vârstei standard.

A considerat contestatorul că vârsta standard a unei persoane care se încadrează în prevederile acestei legi nu mai este cea prevăzută de legea pensiilor, ci este redusa cu 5 ani în toate cazurile de pensii prevăzute de Legea nr. 19/2000.

A mai susţinut că dacă legiuitorul ar fi avut în vedere că reducerea vârstei standard se aplică pentru 5 ani, toate persoanele care au calitatea de revoluţionari ar fi fost pensionate numai pentru limită de vârstă ceea ce ar constitui o H. injusteţe, lipsindu-i de dreptul la o alta categorie de pensie, cum ar fi cea parţială anticipată.

A considerat contestatorul că îndeplineşte condiţiile de pensionare, sens în care a promovat prezenta acţiune.

În susţinerea contestaţiei s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Intimata în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată, motivat de faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege referitoare la vârsta standard de pensionare în vederea pensiei anticipate parţiale.

A susţinut că în conformitate cu Legea nr. 19/2000, vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 65 de ani cu un stagiu complet de cotizare de 35 de ani.

Din documentele anexate de contestator la dosarul de pensionare, rezultă că acesta are un stagiu de cotizare de 35 de ani, 0 luni şi 24 zile, însa acesta nu îndeplineşte condiţia referitoare la vârsta standard de pensionare (la data solicitării avea 55 de ani şi 7 luni).

A precizat intimata că beneficiul acordat de legiuitor prin Legea nr. 341/2004, respectiv reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani, este aplicabilă în cazul pensiei pentru limită de vârstă, aşa cum reiese fără echivoc din textul art. 5 din acest act normativ.

De asemenea, a mai învederat că solicitarea contestatorului potrivit căreia ar trebui să se bucure de o dubla reducere a vârstei standard de pensionare nu poate fi avută în vedere, întrucât ar fi vorba despre două reduceri care sunt aplicabile, fiecare la stabilirea altei categorii de pensie.

A mai arătat ca nu pot fi avute în vedere nici prevederile art. 40, din H.G. nr. 1412/2004, privind normele de aplicare ale Legii nr. 341/2004, întrucât acestea se referă la cumulul cu alte reduceri de care ar putea beneficia contestatorul, cum ar fi: reducerea de 5 ani conferita de Legea nr. 341/2004 privind vârsta standard de pensionare, cu cea cuvenită pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite.

În combaterea susţinerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanţa a reţinut următoarele:

Pensia anticipată parţială se acordă pentru asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani, conform disp. art. 50 din Legea nr. 19/2000.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 51 din aceeaşi lege, asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de prevederile art. 50. În aceste cazuri reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani. Potrivit alin. 2 în situaţia prevăzută la alin. (1) diminuarea prevăzută la art. 50 alin. (2) nu se aplică pentru numărul de luni cu care se reduce vârsta standard de pensionare datorită activităţii desfăşurate în condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă.

Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi persoanelor care beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare conform art. 48, precum şi de cele prevăzute de legi speciale.

Astfel, instanţa a retinut că legiuitorul a avut în vedere ca la momentul acordării acestui tip de pensie reducerea vârstelor standard de pensionare să fie cu cel mult 5 ani şi raportat doar la vârsta standard de pensionare de 65 de ani bărbaţii şi 60 de ani pentru femei, indiferent de condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea sau de reducerile prevăzute de legi speciale.

Instanţa a considerat că prevederile art. 40 din H.G. nr. 1412/2004 potrivit cărora pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege se face cumulat cu aplicarea celorlalte drepturi de care poate beneficia persoana în baza reglementărilor referitoare la sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, se referă la posibilitatea cumulării reducerii respective cu celelalte reduceri ale vârstei de pensionare rezultate din activitatea desfăşurată în condiţii deosebite.

Instanţa a reţinut că intimata a emis decizia contestată cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, motiv pentru care contestaţia a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul E. D. considerând-o nelegală şi netemeinică.

În motivarea recursului se arată că hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 341/2004 şi a art. 40 din H.G. nr. 1412/2004.

În drept a invocat dispoziţiile C o d u l u i d e procedură civilă, a Legii nr. 341/2004 completate de Legea nr. 347/2006.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata Casa Judeţeană de Pensii G a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

Analizând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensia anticipată parţială cu reducerea vârstei standard de pensionare cu cel mult 5 ani.

De asemenea, art. 41 alin. 2 din acelaşi act normativ stabileşte vârsta standard de pensionare care pentru femei este de 60 de ani şi 65 de ani pentru bărbaţi, contrar susţinerilor recurentului.

Chiar actul normativ învederat de către recurent, respectiv Legea nr. 341/2004 consfinţeşte la art. 5 alin. 1 lit. n faptul că înlesnirile acordate beneficiarilor de această lege este pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard prevăzută de lege.

Astfel, legiuitorul a avut în vedere ca la momentul acordării acestui tip de pensie, reducerea vârstei standard de pensionare să fie cu cel mult 5 ani şi, raportat doar la vârsta standard de pensionare de 65 de ani bărbaţi şi 60 de ani femei, indiferent de condiţiile în care şi-au desfăşurat activitatea sau de reducerile prin legi speciale cum corect a reţinut şi prima instanţă.

Instanţa reţine că în cauză nu devin aplicabile prevederile art. 40 din H.G. nr. 1412/2004 privind sistemul de aplicare al Legii nr. 341/2004 întrucât acestea se referă la cumulul cu alte drepturi de care ar putea beneficia recurentul cum ar fi: reducerea de 5 ani conferită de Legea nr. 341/2004 privind vârsta standard de pensionare cu cea acordată pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite conform art. 51 din Legea nr. 19/2000 dar numai în situaţiile stabilirii dreptului la pensie pentru limită de vârstă.

În cazul recurentului care a solicitat pensie anticipată parţială reducerea vârstei de pensionare nu poate depăşi 5 ani (art. 50 din Legea nr. 19/2000).

Susţinerea recurentului potrivit căreia ar trebui să beneficieze de o dublă reducere a vârstei standard nu poate fi primită întrucât ar fi vorba despre două reduceri care sunt aplicabile fiecare la stabilirea altei categorii de pensie (cea de limită de vârstă şi, respectiv, pensie anticipată parţială).

În atare condiţii, criticile formulate de recurent nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi, prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de contestator, ca nefondat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 

 

R E S P I N G E recursul declarat de contestatorul E. D., domiciliat în G,(...), (...) 1, . 1, parter, . 1, împotriva sentinţei civile nr. 356/13.03.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l G a l a ţ i în dosarul nr(...) ca n e f o n d a t.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2008.

Preşedinte,

N. D.

Judecător,

M. T.

Judecător,

B. J.

 

Grefier,

E. E. M.

 

 

 

 

 

 

 

S.: (...) D.

U.: 2 ex./V.L./05 E. 2008

Fond: M.N./M.T.

Asistenţi judiciari: A.E./I.C-tin

Toate spetele


Sus ↑