• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00


Asigurari sociale. Contestatie decizie de pensionare. Recurs

Hotararea nr. 4082R din data 2009-06-03
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

 

R O M Â N I A

 

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

 

(2310/2009)

 

DECIZIA CIVILĂ NR. 4082/R

Şedinţa  publică de la 03.06.2009

Curtea constituită din:

PREŞEDINTE (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

JUDECĂTOR (...) (...)

GREFIER (...) (...) D.

 

 

Pe rol soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinţei civile nr.871/04.02.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.46678/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsă fiind recurenta-pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 26.05.2009, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepţii de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinică.

Curtea reţine cauza în pronunţare.

 

 

CURTEA,

 

Asupra recursului civil de faţă constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 871/04.02.2009 pronunţată în dosarul nr. 46678/3/AS/2008, T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a admis acţiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr. R(...) din 9 oct. 2008, a obligat-o pe pârâta să emită decizia de pensionare a reclamantului pentru limită de vârstă cu acordarea dreptului de pensie de la data de 01.07.2008.

În considerente a reţinut că reclamantul a formulat cererea pentru acordarea dreptului de pensie pentru limita de varsta la data de 30.07.2008. Conform anexei nr.3 din art.167/2 din Legea nr.19/2000, avand in vedere ca la data inscrierii la pensie reclamantul trebuia sa aiba varsta de 63 de ani si 4 luni, un stagiu complet de cotizare de 31 ani si 8 luni si un stagiu minim de cotizare de 11 ani si 8 luni.

Din copia cartii de munca rezulta ca reclamantul s-a nascut la data de 19.09.1951, iar din decizia emisa la data de 9.10.2008 rezulta ca acesta beneficia de o reducere a varstei standard de pensionare de 7 ani, pentru activitatea desfasurata in conditii deosebite.

In acest fel, reclamantul indeplinea conditiile, adica varsta minima de 56 ani si 4 luni, deoarece la data formularii cererii avea 56 ani si 9 luni.

Constatand ca decizia este emisa cu nerespectarea art.167 din legea nr.19/2000, instanta a dispus anularea acesteia si obligarea paratei sa emita o noua decizie pentru limita de varsta cu acordarea dreptului de pensie de la data de 1.07.2008, G. de prevederile art.83 din Legea nr.19/2000.

Împotriva sus-menţionatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B înregistrat pe rolul Curţii de A P E L B U C U R E Ş T I – Secţia a VII a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr(...).

În susţinerea recursului, intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, arată că G. de cererea reclamantului de inscriere la pensia de limita de varsta din 30.07.2008, Casa de Pensii Sector 1 a emis decizia de respingere nr.R(...) din 9 oct. 2008.

Din verificarea actelor depuse la dosarul de pensionare a rezultat ca varsta reclamantului era de 56 ani si 10 luni, varsta standard de pensinare prevazuta de lege era de 65 ani, beneficia de o reducere a varstei standard de pensioanre din cauza conditiilor deosebite si speciale de munca de 7 ani, stagiul complet de cotizare conform Legii nr.19/2000 este de 35 ani, stagiul de cotizare realizat este de 45 ani, 7 luni si 1 zi, din care in grupa a II-a de munca 30 ani,3 luni si 3 zile, in conditii normale 5 ani, 8 luni si 5 zile si stagiu asimilat 1 an, 3 luni si 24 zile.

Recurenta invoca dispozitiile art.40,41,42 din Legea nr.19/2000 cu privire la stagiu realizat si pensia pentru limita de varsta.

Se arata ca, G. de data nasterii contestatorului, 19.09.1951, varsta standard de pensionare conform anexei nr.9 din Ordinul 34o/2001 este de 65 ani si are dreptul pentru munca realizata in conditii speciale de lucru de o reducere de 7 ani, potrivit Tabelului 1 de la art.42 al.2 din Legea nr.19/2000.

Varstele standard de pensionare si stagiile minime si complete sunt prevazute in anexa nr.3 la lege, detaliata in functie de data nasterii in anexa nr.9 la prezentele norme.

Intimatul-reclamant a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea hotararii instantei de fond.

In recurs nu s-au administrat noi probe.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate întemeiate pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Analizand actele dosarului, Curtea retine ca prin decizia nr. R(...) din 9 oct. 2008 recurenta-intimata Casa de Pensii Sector 1 a respins cererea de pensionare a intimatului-contestator. Elementele avute in vedere de recurenta in solutionarea dosarului au fost varsta reclamantului de 56 ani si 10 luni, varsta standard de pensinare prevazuta de lege de 65 ani, reducerea varstei standard de pensioanre din cauza conditiilor deosebite si speciale de munca de 7 ani, stagiul complet de cotizare conform Legii nr.19/2000 de 35 ani, stagiul de cotizare realizat de 45 ani, 7 luni si 1 zi, din care in grupa a II-a de munca 30 ani,3 luni si 3 zile, in conditii normale 5 ani, 8 luni si 5 zile si stagiu asimilat 1 an, 3 luni si 24 zile.

Din inscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei contestate, Curtea constata ca recurenta-intimata nu a respectat dispozitiile privind varsta standard de pensionare si stagiul complet de cotizare, astfel cum sunt prevazute acestea in Anexa 3 a Legii nr. 19/2000.

Astfel, se constata ca intimata a luat in considerare un stagiu complet de cotizare de 35 ani si 0 luni si o varsta standard de pensionare de 65 ani, prevazute de Anexa 9 a Ordinului nr. 340/2001 al M i n i s t e r u l u i M u n c i i si Solidaritatii Sociale, pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare. Intrucat atat Anexa 3 a Legii nr. 19/2000, cat si Anexa 9 a Ordinului nr. 340/2001 au aceeasi sfera de reglementare, respectiv varsta standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare, dar contin prevederi contradictorii, instanta urmeaza a avea in vedere actul normativ cu forta juridica superioara, care este legea, si nu ordinul ministrului edictat in aplicarea acestei legi.

Art. 41 din Legea nr. 19/2000 este formulat in felul urmator: „Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin cresterea varstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei si de la 62 de ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 3.(...)

(4) Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru barbati. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza in termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin cresterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei si de la 30 de ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute in anexa nr. 3.”

Din aceasta formulare rezulta cu claritate intentia legiutorului de a stabili anumite transe de crestere treptata a varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare.

Trebuie subliniat faptul ca varsta de pensionare si stagiul complet de cotizare constituie O. elemente obiective, care trebuie sa se aplice tuturor persoanelor care au calitatea de asigurat pe teritoriul Romaniei. Aceste elemente obiective cunosc in prezent modificari periodice, prin vointa legiuitorului, care doreste sa creasca treptat varstele standard la care asiguratii pot solicita pensionarea, precum si stagiile complete de cotizare. Aceasta crestere treptata a valorilor se realizeaza conform unui grafic de esalonare prevazut de Anexa 3 a Legii nr. 19/2000. Prima coloana din tabel cuprinde intervalele de timp in care se va face esalonarea. Prin urmare, semnificatia intregului tabel este aceea ca, in perioada indicata in prima coloana, varsta standard de pensionare, stagiul minim de cotizare si stagiul complet de cotizare sunt cele indicate in coloanele 2-4. Anexa 3 a legii este perfect convergenta cu Anexa 9 a Ordinului nr. 340/2001 numai in privinta persoanelor care solicita inscrierea la pensie pentru limita de varsta si nu beneficiaza de nicio reducere a varstei standard de pensionare.

Ori de cate ori insa asiguratul beneficiaza de vreo reducere a varstei standard de pensionare, calculele efectuate in baza celor doua anexe conduc la rezultate diferite. Anexa 9 a Ordinului nr. 340/2001 este conceputa intr-o maniera care nu respecta spiritul legii in aplicarea caruia a fost edictat acesta.

Astfel, prin faptul ca fiecarei persoane, in functie de data nasterii, i s-a prestabilit in Anexa 9 un anumit stagiu de cotizare si o anumita varsta standard de pensionare, contravine spiritului legii care prevede ca, in orice moment dat, toti asiguratii au dreptul sa beneficieze de acelasi stagiu de cotizare si de aceeasi varsta standard de pensionare. Faptul ca aceste valori cunosc cresteri in timp in functie de optiunea legiuitorului, dupa cum s-a aratat, nu este de natura sa conduca la o alta concluzie. Prin stabilirea unor varste standard diferite si a unor stagii complete de cotizare diferite pentru persoane nascute la date diferite, dar care solicita inscrierea la pensie in acelasi interval, se ajunge la crearea unei discriminari nejustificate pe criteriu de varsta. Conform Anexei 3, in intervalul x, din coloana din T., varsta standard de pensionare este y si stagiul complet de cotizare este z. E. y si z trebuie sa fie aceleasi pentru cele doua persoane care formuleaza cereri de inscriere la pensie in acelasi interval, indiferent de varsta lor biologica. Am argumentat mai sus faptul ca varsta standard de pensionare si stagiul complet de cotizare sunt elemente obiective, care se aplica in mod egal tuturor persoanelor care solicita inscrierea la pensie la un moment dat.

O astfel de discriminare, desi evidenta, nu poate fi cenzurata nici pe calea controlului de constitutionalitate, dat fiind faptul ca prevederea este intr-un ordin al ministrului, si nu intr-o lege sau ordonanta. Prin urmare, singura cale pentru eliminarea acestei discriminari este aceea a controlului judecatoresc realizat cu ocazia analizarii legalitatii si temeiniciei deciziilor de pensionare.

Aceeasi este situatia si in speta de G.: cererea de pensionare a fost formulata de contestator la data de 30.07.2007, astfel ca urmeaza a fi avut in vedere un stagiu complet de cotizare de 31 ani si 8 luni si o varsta standard de pensionare de 63 ani si 4 luni, aplicabile in cazul drepturilor de pensie deschise in perioada aprilie-iulie 2008.

G. de faptul ca intimatul-contestator a desfasurat activitate in grupa a II-a de munca si in conditii deosebite de munca timp de 31 ani, 1 luna si 3 zile, acesta beneficiaza in conditiile art.42 din Legea 19/2000 de o reducere a varstei standard de pensionare cu 7 ani, astfel incat varsta astfel redusa ce trebuia sa fie avuta in vedere era de 56 ani si 4 luni.

Din analiza carnetului de munca, dar si celorlate inscrisuri rezulta ca intimatul avea la data formularii cererii 56 ani si 9 luni si realizase un stagiu de cotizare de peste 38 ani, fiind indeplinite conditiile mai sus amintite.

Ca o consecinta a retinerii unui stagiu complet de cotizare si a unei varste standard de pensionare incorecte, recurenta-intimata in mod eronat a respins cererea de pensionare formulata de contestator.

G. de aceste considerente, in mod corect instanţa de fond, in baza art. 87 din Legea nr. 19/2000 a anulat decizia atacata, iar in baza art.89 alin.1 din acelasi act normativ a obligat intimata la emiterea unei noi decizii, prin care sa stabilească in favoarea contestatorului, retroactiv, cu începere din data de 01.07.2008, o pensie pentru limita de varsta cu luarea în considerare şi a perioadelor lucrate în grupa a doua de muncă, pe baza unei vârste standard de pensionare de 63 ani si 4 luni redusă la 56 ani si 4 luni pentru activitatea desfăşurată în grupa a II-a de muncă, a unui stagiu complet de cotizare de 31 ani si 8 luni.

Avand in vedere aceste considerente, Curtea, in baza art.312 Cod procedura civila, urmeaza sa respinga recursul ca nefondat, constatnd ca hotararea instantei de fond este legala si temeinica.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinţei civile nr.871/04.02.2009 pronunţate de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i-Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale în dosarul nr.46678/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. M.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.06.2009.

 

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. I. N. D. B. G.

 

GREFIER,

F. E. D.

Red./tehnored. M.C./2ex

19.06.2009

Jud. fond:B. E.

N. E.

Toate spetele


Sus ↑